Academicianul Dinu C. Giurescu ne avertiza în 2010 că propunerea de regionalizare a României formulată atunci de UDMR se suprapunea printr-o „coincidență” exact pretențiilor lui Horthy, Hitler și Stalin (foto mai jos) de smulgere a Ardealului din patria mamă: Despre coincidențe – Regiunile de dezvoltare sau de destrămare.

Ulterior, pentru a nu mai bate la ochi de unde le vine lumina unora sau altora, masonul deconspirat de Traian Băsescu Sorin Frunzăverde a venit cu un nou proiect de „regionalizare”. Din sânul aceluiași partid infestat de Soros, astăzi, Emil Boc, regăsit adeseori pe ștatele de plată ale cetățeanului maghiar Arpad Paszkany, reîncălzește ciorba otrăvitoare a regionalizarii. Ce coincidență, și de data aceasta harta propusă de Emil Boc se suprapune în proporție de 80% pe trei mari regiuni cu harta gradului de ocupare a Transilvaniei de UDMR (foto deschidere), care acoperă de fapt exact două regiuni din fostul proiect al UDMR. Colonelul (rez) Florin Șinca ne prezintă o primă parte a analizei sale pe acest subiect (ActiveNews).

Ce se mai clocește în cancelarii: REGIONALIZAREA 

Am scris adesea referindu-mă la ceea ce s-a propus de atacatorii poporului român. Asta este o atitudinte reactivă, specifică nouă, românilor, care stăm cuminței în pătrățica noastră și nu cășunăm pe alții. Dar până suntem călcați pe bătături!

Așa că e vremea să vă zic despre ceva ce va veni, pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu câte ceva. Anticipăm, gândim, observăm mișcările plănuite de globalism. Va veni un plan privind introducerea sistemului de organizare federală, regionalizarea României. În fapt, spargerea ei. Sigur că există destui distruși pe acest pământ pe care îi doare în moțul de la bască de ce e în țară: bani să iasă, micii să sfârâie pe grătar. Noi însă suntem din alt aluat. Noi nu urmăm agende făcute de alții!

Cu țara jefuită aproape total, cu instituții făcute praf, cu românii plecați în bejanie, ni se va arăta soluția-miracol, un mecanism înșelător prin care să fărâmițeze țara, nu s-o unească.

Orice făptuire care ruinează țara este îmbrăcată în buuune intenții, nu v-ați prins?

Trăim în țara în care dulăii de pază s-au transformat în lupi, iar cozile de topor sunt acum topoare.

Se va vorbi de disfuncționalități, de aparatul funcționăresc stufos (deci reducerea cheltuielilor administrative, bla, bla, bla...), că e centralizare excesivă și trebe să facem regiuni europene de dezvoltare administrativ-economică, că d-aia n-avem autostrăzi, că până la urmă granițele sunt plăsmuiri ale omului, că ele sunt relative, așa cum e sexualitatea unora.

Ungurii, cei pe care-i ținem cu chirie de vreo mie de ani, vor fi în extaz. UE poftește, președintele vrea, are guwern, are executanți obedienți, serviciile tac. În tot ghiveciul trebuie să apară „profesorii” care vor îmbrăca rahatul în poleială și ne vor spune că miroase a parfum.

Cum sistemul care ne călărește are nevoie de răspândaci vicleni și executanți obedienți, ei vor veni. E vremea să luăm aminte.

Câte un pic, din vechime

Județul este veche denumire, cu obârșia în lat. judex – judecător.  În documentele de la Arhivele Naționale ale României, județul Vâlcea este atestat documentar într-un hrisov dat la 8 ianuarie 1392 de domnitorul Mircea cel Bătrân pentru călugării Mănăstirii Cozia.

În toată istoria noastră am avut județe, dar treptat, unele au suferit modificări, au fost incluse în altele, cum a fost județul Jaleș, atestat documentar anterior Vâlcii. De pildă, județul Saac sau Săcuieni, de unde provenea o importantă populație de români băjenari din Transilvania, a fost preluat de Prahova și Buzău și își întindea granița până spre Bertea de lângă Pietriceaua mea. Dar niciodată județele nu s-au desființat, până în 1948, și atunci prin acțiunea distructivă a URSS. Dovadă a istoriei lor trainice stă și stema sau însemnul heraldic specific unui județ.

După unire, în 1923, Regatul Român avea 74 de județe (Legea nr.95/1925) privind unificarea administrativă.

În 1930, cele nouă provincii istorice românești cuprindeau 71 de județe.

Prin Legea nr. 167/1929, invocând drept pretext criza economică mondială, țărăniștii au împărțit regatul în directorate. Ajuns premier, Nicolae Iorga a abandonat gogomănia, în 1931.

În timpul regimului autoritar al regelui Carol al doilea, prin legea administrativă din 14 august 1938 s-a introdus ținutul, ca diviziune teritorială. Cele zece ținuturi erau circumscripții administrativ-teritoriale cu personalitate juridică, conduse de un rezident regal, un fel de guvernator, care avea rolul de a organiza la nivel local partidul unic – Frontul Renașterii Naționale. Ca urmare a acestei inovații, au apărut și Inspectoratele Regionale de Poliție. Despre ele, altă dată...

Constituția RPR din 1948, de inspirație sovietică, menționează regiunea, scopul fiind acela de transformare a administrației potrivit cerințelor URSS. Prin hotărârea CC al PCR și a Consiliului de miniștri, la 23 iulie 1950 s-a instituit reforma administrativă a RPR. Prin urmare, s-a renunțat la cele 58 de județe și plăși, înființându-se 28 de regiuni, acestea împărțite în 177 de raioane. Modelul era sovietic, de la oblasti – regiune. Din Comisia de regionalizare din 1950 au făcut parte și Mihai Roller și Teohari Georgescu, ceea ce spune suficient despre natura acesteia.

Prin Legea nr.3/24 decembrie 1960 adoptată de MAN, „pentru îmbunătățirea împărțirii administrative”, țara este împărțită în 16 regiuni.

Constituția din 1965 a restabilit județul drept unitate administrativă. Ca urmare, prin legile nr.2 și 55/1968 s-au desființat regiunile și s-au restabilit județele. Bun așa.

Tot în acest context, în 1974 s-a introdus conceptul de ,,sistematizare a teritoriului”, care a condus la desființarea unor sate și la dispariția specificului, introducându-se în mod forțat, artificial elemente noi, cum ar fi blocuri de locuințe în sate. Mai târziu, în 1981 s-a vorbit de ,,reforma administrativ-teritorială a RSR”.

Prin urmare, regionalizarea este un experiment social și a fost introdusă în 1950, ca urmare a acțiunii facțiunii moscovite din PCR.

În 2013 premierul V.V. Ponta – care conducea un cabinet USL (PSD-PNL) – a trâmbițat o regionalizare, aducând pseudoargumentul că România riscă ,,să piardă fonduri europene”. S-a afirmat atunci – în mod intenționat greșit – că împărțirea administrativ-teritorială pe județe este relativ recentă, din 1968. Propunerea a fost inițiată de liberalul cu șorțuleț Sorin Frunzăverde și îmbrățișată de Emil Boc și Traian Băsescu. Urmau să fie opt regiuni: București-Ilfov, Centru, N-E, N-V, V, S-V, S, S-E. S-a înființat și un Consiliu Consultativ pentru Regionalizare – CONREG.

În prezent, UE nu condiționează acordarea de fonduri de felul în care este făcută împărțirea administrativ-teritorială a României, iar motivul invocat la noi de gestionare a fondurilor este de fapt un pretext mafiot.

Aceste încercări au fost combătute vehement de o serie de personalități, precum academicianul Dinu C. Giurescu, pentru care redenumirile erau ,,un non-sens”, ,,dăunătoare” și vor conduce la ,,dezmembrarea economică a țării”. O altă pleiadă de pescuitori în ape tulburi (Sabin Gherman, Constantin Simirad ș.a.) a alimentat ideea, cu argumente absolut neconvingătoare istoric ori științific.

Județul trebuie să aibă un simbol, un steag. E ca o armată în miniatură. Amintesc că, prima instituție care s-a reorganizat pe principiul regional a fost, surprinzător, SRI, care, cu începere din 1 septembrie 2019 a restructurat direcțiile județene de informații în 11 direcții regionale de informații, dând astfel un nedorit exemplu. Prietenii știu de ce. A mai făcut Poliția de Frontieră, dar e cu totul altceva față de ce îndruga Vela că vrea și cu jandarmeria să facă. Are urmași. Direcții regionale mai are ANAF.

Câteva idei de final

Nu există în trecutul nostru regiunea, ca formă de diviziune administrativă. Luați de la Arhivele Naționale ale României: DRH, DIR, hrisoave, hotărnicii, zapise, cărți de danie pentru mănăstiri, boieri.

Din ce știu, nu există act normativ al UE care să condiționeze acordarea de fonduri de o pretinsă reorganizare/ federalizare a teritoriului național.

Schimbările administrative au folosit pretexte pentru abaterea atenției opiniei publice de la alte chestiuni: țărăniștii în 1929 au avut motiv criza economică, Carol al doilea în 1938 dorea controlul teritorial al partidului unic (FRN), comuniștii implementau politica ocupanților de la Moscova, cei de acum vor invoca fonduri UE care vin ca prin minune din cosmos, dor dacă ne reorganizăm mai „ieficient”.

Sub ocupația sovietică, regionalizarea a fost introdusă de facțiunea moscovită prin Constituția din 1948, fiind înlăturată prin Constituția din 1965 și legea din 1968.

În anul 2013 ideea regionalizării a fost inițiată de Sorin Foaieverde, sprijinită de premierul Ponta (cabinet PSD-PNL).

Acum ideile sunt reluate de scundul primar al mun. Cluj-Napoca, Emil Boc, care ar dori probabil înlocuirea celor 41 de baroni județeni (PSD, PNL, USR, UDMR) cu 16 conți aduși din Germania. A spune acum că suntem organizați ca în 1968 este un grosolan fals istoric și demonstrează că el ori are stăpâni tâmpiți, ori consilieri proști. Suntem organizați ca în vechime și așa trebuie să rămânem. Îi doresc lui Boc să ajungă să locuiască el în regiunea lui Stalin (așa numiseră zona Brașovului), dacă tot își dorește regionalizare.

Regionalizarea constituie un tertip. E dată ca o alternativă salvatoare, una minune, la împărțirea administrativă „învechită”. Regionalizare înseamnă nesocotirea istoriei, batjocorirea a ceea ce au făcut înaintașii, încercarea de uniformizare a specificului fiecărui județ, totul subsumându-se unui plan de federalizare a țării și în final, de dezmembrare.

Cum în covârșitoare majoritate, schimbările făcute după 1989 au constituit pietre luate de la temelia țării, jaf național, trădare, când vă vin asemenea propuneri din partea unor dubioși agenți de influență străini, priviți-le din start ca pe niște făcături în contra interesului național.

Despre argumentele contra, planul distructiv și mijloacele mafioților internaționali, vă voi informa într-un articol viitor.