Ciocanul lui Zgonea și Omul Nou dâmbovițean

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gânduri entuziaste la ceas aniversar, când în România, sub înțeleapta conducere a lui Valeriu Zgonea, șeful ANCOM, se pregătește Legea Adevărului Oficial, actul de temelie al Noii Ordini Mondiale și al Omului Nou.

* 

Cu 41 de ani întârziere, profețiile lui Orwell se împlinesc.

După ce și-a pus în cap toate marile puteri mondiale – SUA, Rusia, China – Europa e pe cale să se transforme într-o uriașă pușcărie.

O Coree de Nord cât un continent, izolată cu ziduri groase, decisă să se lupte cu lumea întreagă și chiar să moară de ar fi nevoie, pentru a apăra valorile și principiile idolului său fondator, George Soros.

În interiorul zidurilor de beton armat cu oțel ideologic se va pritoci prin reeducare, coerciție, turnătorie, recompensă și eliminare (pentru început, doar socială) Omul Nou.

În cadrul acestui viitor luminos, României i-a fost rezervat un rol de frunte.

Dată fiind experiența sa din vremea Fenomenului Pitești, țara noastră va fi buricul experimentului. Lombelico del nuovo mondo. Însuși laboratorul penitenciar în ale cărui retorte în ebuliție se va pritoci și naște Omul Nou.

Era de la sine înțeles că greaua misiune de a coordona acest experiment trebuia să i se acorde unui expert. Unui as în materie, apreciat unanim.

După îndelungi căutări, a fost identificat providențialul Valerică Zgonea.

Factorul decisiv l-a reprezentat un eveniment crucial de acum 11 ani.

Atunci, țara noastră a fost călcată de un element deosebit de viclean și periculos, care colindă lumea și, sub pretextul unor acte artistice îndoielnice, propovăduiește libertatea și dărâmarea zidurilor.

Numele acestui ticălos este Roger Waters, un al doilea Emmanuel Goldstein, care merită toate huiduielile noastre.

În perfidia sa, numitul Waters s-a întâlnit cu președintele de atunci al Camerei Deputaților, încercând să-l racoleze: i-a oferit un baros performant și l-a îndemnat șerpește să dărâme zidurile care atât de frumos și necesar înconjoară Parlamentul.

În acel moment delicat, desfășurat în fața camerelor de luat vederi, apreciatul nostru Valeriu Ștefan Zgonea a dat dovadă de prezență de spirit și tact, evitând un scandal diplomatic.

În loc să-l ia pe ipochimen de guler și să-l dea pe mâna organelor – așa cum ar fi meritat – președintele nostru a luat barosul și, dezvelindu-și dantura într-unul din acele fermecătoare zâmbete care îl caracterizează, a aplicat o ușoară lovitură zidului, promițând că opera de demolare va fi definitivată ulterior.

Convins că a reușit să mai facă o victimă, Waters a plecat să-și joace comédiile dezgustătoare în – oribil tupeu! – Piața Constituției, pusă cu excesivă îngăduință la dispoziție de puterea din acea vreme.

După care, stupidul agent străin a plecat așa cum a venit. Zgonea a rămas neclintit. La fel și Zidul.

Ce strategie magnifică: Minciuna ca armă de apărare a Adevărului!

Acesta a fost argumentul suprem în urma căruia profesorul Valeriu Zgonea a fost desemnat ca șef de laborator pentru crearea Omului Nou.

Într-o bună zi, la vremea potrivită, anunțată de profeți ca Marx, Lenin, Stalin, Troțki, Mao sau Pol Pot, porțile euro-pușcăriei se vor deschide cu un scârțâit apocaliptic.

Atunci, dintre zidurile igrasioase, în sunetul preînregistrat și amplificat de megafoane al goarnelor gâjâite, va ieși triumfător, asemenea unui alt Cid Campeador, călare pe un cal alb, foarte puțin costeliv, Omul Nou dâmbovițean.

El va zdrobi în copitele armăsarului său tot răul din lume. Atunci va urma pacea de o mie de ani și raiul pe pământ.

Pentru că omenirea va sta cu capul în țărână, ploconindu-se la acest înger al Noului Adevăr, prea puțin vor băga de seamă că nu are gură.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Brick 05.03.2025 15:27
    Probabil ca Wagner PMC a prins cu figura cu barosul de de la Zgonea si Waters.
  • Brick 05.03.2025 15:32
    Rusia nu se dezice, e stahanovista in indeplinirea obligatiilor orwelline privind instaurarea gulagului de rit nou, ala digitalizat.

    https://mihailandrei.wordpress.com/2025/03/05/orasul-model-din-rusia-introduce-rapid-biometria-si-rubla-digitala-in-economia-locala/
  • antitirani 05.03.2025 16:35
    Soros e doar omul de teren al Olimpienilor. Probabil ca se afla in esalonul 3 Olimpian.
  • Te'O 06.03.2025 01:37
    Domnule Adrian Patrusca, sunt de-a derptul revoltat si dezgustat de ce scrieti aici. Ma refer la faptul ca il numiti pe Roger Waters un ticalos demn de huiduielile noastre. Pot fi si numai ale voastre, eu fiind de o parere contrara. Ma mira tare de tot sensul pe care il dati dumneavoastra unor gesturi mai degraba artistice si simbolice cum ar fi acela de a darama zidurile. Roger Waters unul dintre muzicienii emblema a anilor 60' si 70' este un cunoscut opozant al razboaielor de toate genurile si mai este cunoscut ca are o opinie negativa asupra conflictului israelo- palestinian, domnia sa fiind de partea palestinienilor. Mai este si impotriva zidurilor care despart oamenii fie ca este vorba de zidul Berlinului, al enclavei Gaza sau cel din Cisiordania. Nu cunosc daca faceti parte dintr-un anumit grup etnic dar am avut acazia sa asist personal la incercarea unor protestatari de a ma impiedica sa asist la unul din concertele fabuloase ale marelui artist Roger Waters. In concluzie trebuie sa va spun ca citeam cu intereas articolele dumneavoastra. Despre acest articol insa trebuie sa va spun doar: SA VA FI RUSINE.
  • Citiz3n 06.03.2025 09:31
    https://www.youtube.com/watch?v=mk8ne3SpSo8
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  8. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:31

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură, comentarii foarte răutăcioase postate, în care batjocoresc pe cei care au votat altfel decat socotesc ei că e bine. Ce legătură are această atitudine cu Hristos?

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singursalariul și a pus și un bonus de 50%

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 21.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist