DIICOT a descins miercuri dimineață în locuința generalului maior (rtr) Radu Theodoru. Pe Facebook au curs zeci de mesaje de protest față de umilința la care a fost supus veteranul în vârstă de 101 ani de către sistemul soroșist anti-național. 

General-Maior Aviator RADU IOAN THEODORU s-a născut la 17 ianuarie 1924 în Ineu/județul Arad, ca fiu al agronomului Constantin Theodoru și al Paulei Iliescu, profesoară de biologie. Este veteran al celui de-al Doilea Război Mondial - avea 18 ani când a plecat la război, și mare personalitate a culturii române, unul dintre cei mai prolifici scriitori români cu o operă literară impresionantă.

 

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Naționale a Ziariștilor din România, membru de onoare al Senatului Universității constănțene ”Andrei Șaguna”, președintele Asociației ”General av. Radu Theodoru”, membru de onoare al Ligii Aeriene Române.

 

Este cetățean de onoare al mai multor localități și membru de onoare în conducerea multor asociații și publicații din România. Este creator de evenimente publice, alături de Biserica Ortodoxă Română, pentru omagierea faptelor de arme ale Armatei Române pe câmpurile de luptă, pentru ridicarea conștiinței naționale a poporului român.

 

S-a remarcat, de asemenea și ca politician patriot. Radu Theodoru a urmat cursuri liceale în Timișoara, la Liceul ”Constantin Diaconovici-Loga" pe care îl absolvă în 1943. În anul 1942 obține la Petroșani brevetul de pilotaj fără motor și se încadrează în aviație.

 

Urmează cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București de la Cotroceni, Secția Naviganți (1943-1945) și apoi, ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946). Radu Theodoru a luptat în numeroase misiuni în Al Doilea Război Mondial, mai întâi ca pilot de avion. După 23 august 1944, a luptat ca infanterist în operațiunile de eliberare a teritoriului național. Deoarece a criticat ocupația sovietică, în 1952 a fost îndepărtat din aviație și mutat la o școală de ofițeri tehnici din Sibiu. Pe parcursul carierei sale, Theodoru a pilotat diverse tipuri de avioane, inclusiv IAR-80 și Messerschmitt 109, și a fost martor la numeroase tragedii aviatice.

A fost elev al eroului-aviator Tudor Greceanu, combatant pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Devine pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare, București (1946-1949), apoi comandant de escadrilă de vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare ”Târgșor" (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de ofițeri tehnici de aviație Sibiu (1950-1951), după care este trecut în rezervă (1952) cu gradul de maior. Ulterior, după retragere (pensionare), este avansat până la gradul de general-maior. 

A debutat la Sibiu în cenaclul ”Orizonturi noi", cu romanul istoric ”Brazdă și paloș" (1954-1956). Ulterior a fost numit redactor al revistei ”Scrisul bănățean" din Timișoara, secretar al Uniunii Scriitorilor - Filiala Timișoara (1956-1965), redactor la revista ”Astra" din Brașov, secretar al Uniunii Scriitorilor - Filiala Brașov și vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și Artă - Brașov (1965-1970). După ce s-a stabilit în Capitală, întemeindu-și o gospodărie la Grădiștea a condus cenaclul literar al revistei ”Viața militară" și apoi a fost trimis să fie cronicarul primei curse a navei-școală ”Mircea" (1976).

 

A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei RSR pe anul 1974. Theodoru își axează scrierile pe teme istorice, proză-document.

 

A scris piese de teatru, romane, nuvele și reportaje. Proza istorică a lui Theodoru, reflectă o ”sinteza a veacurilor” de istorie românească, de la Burebista și până în contemporaneitate, epoca de predilecție fiind cea a domniei lui Mihai Viteazul.

 

În perioada 1958-l960 a fost exclus de comuniști din Uniunea Scriitorilor și din funcțiile deținute în cadrul ei în urma publicarii unui art. despre Eusebiu Camilar.

 

După debutul cu romanul istoric ”Brazdă și palos” (I, 1954; II, 1956), a scris piese de teatru, unele pentru copii și tineret, jucate la Timisoara, Oradea, Brașov și la Televiziunea Română (”Nedeia inimilor”; ”Cazul studentului Lotreanu”; ”Dincolo de linii”, 1968; ”Șoimii Moldovei”, 1969; ”Albatros”; ”Posada”, 1973; ”Menumorut, stăpânul Bihariei”, 1973; ”Ion Vodă Cumplitul”, 1974; ”Prin ochii lor”, nepublicată; ”Marele vis”; ”Alo? Pescarușii”), romane (”Muntele”, I, 1963; II, 1967; ”Steaua de mare”, 1966; ”Aproape de zei”, 1969; ”A sosit ora”, 1969; ”Regina de abanos”, 1970; ”Vulturul”, I, 1971; II, 1972; III, 1973; IV, 1974; Premiul Acad. RSR pe 1974; ”Nopți albastre”, 1976; ”Călărețul roșu”, 1976; ”Cronica eroică ”1877-l878, 1977; Biografie de război l-IV, 1980-l987; ”Recunoaștere îndepărtată, 1981 ș. a.), nuvele (”Interceptarea”, 1963; ”Escadrila a IV-a”, 1970 etc).

 

Radu Theodoru împletește scrisul cu aventura: zboruri, croaziere pe Marea Neagră, pe mările și oceanele lumii, iaht proprietate personala sunt accesoriile firești ale unui neliniștit (o serie de volume conțin reportajele acestor călătorii: Cu "Hai-Hui 2" spre sud, 1980; Noi, "Mircea" si Atlanticul, 1978; ”Din nou spre sud”, 1982). O disciplină spartană a scrisului și un deosebit simț pentru ficțiune fac din Radu Theodoru unul din cei mai prolifici scriitori ai perioadei postbelice.

 

Reportajele de croazieră publicate de Radu Theodoru (Cu "Hai-Hui 2" spre sud, 1980 și Noi, "Mircea" și Atlanticul, 1978) conțin o seamă de amănunte de ordin autobiografic. Majoritatea romanelor de acțiune ale lui Radu Theodoru se citesc cu sufletul la gura, și aceasta nu numai de către cititorii unei anumite vârste.