Primim la Redacție:

Când setea de bani se combină cu ticăloșia și iese o prostie monstruoasă

Așa poate fi rezumată cartea „Medalionul domniței” a unei doamne din Olanda, LJ Mecklenfeld, care, chipurile, ar fi româncă,  și care ține neapărat să scoată bani din piatră seacă, aducând în discuție nume sfinte ale universului cultural și religios românesc, cum ar fi neamul Eminescu, mănăstirea Văratec, Constantin Brâncoveanu, viața de sfințenie din mânăstirile noastre, portretele măicuțelor și ale călugărilor care slujesc aceste sanctuare de secole.

Profesia de scriitor, noțiunea de scriitor în istoria și în  cultura  poporului român au fost, și ar trebuie să rămână, lucruri sfinte. Scriitorii români au îmbogățit limba  sfântă a acestui neam, venită de departe, de la strămoșii noștri. Limbă frumoasă care ne-a adunat de secole la un loc, ne-a îmbogățit sufletele și a făcut din noi un  neam mare. Ca să vină acum în capitalismul sălbatic oameni, e vorba de un analfabetism funcțional coborât foarte jos, care scriu cărți inventând subiecte trăsnite, ilogice, stupide și toxice, care mai de care mai ciudat și de necrezut numai ca să facă bani în urma vânzării  cărților, pângărind ce avem noi mai sfânt.

Asta face această doamnă, LeJe Mecklenfeld, care nu știe nici bine românește și care nu are absolut deloc simțul frumuseții și al eleganței limbii românești, scriind o carte care este o trăsnaie, nici măcar una bine făcută.

Știind că romanele polițiste se vând și că poți să faci bani din tipărirea unor astfel de romane, nefericita s-a aventurat să scrie un roman polițist total neinspirat și deloc binevenit. 

Dar să vedem ce  subiect abordează doamna aceasta în carte. Iată cum își prezintă cartea ciudata autoare L J Mecklenfeld: "Blurb, adicătelea descriere pe scurt.

Ca tot autorul care se respectă, trimit întotdeauna la editură și una-două descrieri scurte pentru cartea care urmează să apară. Iat-o pe cea mai scurtă:

Crime la mănăstirea Văratec, un detectiv în suman și un polițist poet, brânzoaice calde cu aromă de vanilie, măicuțe conspiratoare, o domniță trecută și un medalion misterios. Un cozy mystery din Codrii de Argint pentru amatorii genului.”

În primul rând că doamna nu este un autor de carte în adevărat înțeles al cuvântului.  Nu mai spunem că nu este scriitor în sensul consacrat al termenului. Este o însăilătoare novice de texte pe care le putea face și un om cu cinci clase care știe să scrie, este lipsită de experiența scrisului, de simțul limbii, de viziune. În al doilea rând doamna aceasta minte când spune că este un autor care se respectă. Nu se respectă, nici pe ea și nici pe cititori.

Și nu în ultimul rând  habar nu are că genul polițist este un gen greu, unde trebuie să ții cont de logică, de firul epic care să te conducă pe căi care ți se revelează mai târziu,  și nu cu întâmplări ilogice.

Și acum vine „greșeala”, sau mai bine zis ticăloșia autoarei: „Crime la mânăstirea Văratec”.

În mintea ei necoaptă sau mai bine zis în inconștiența ei nu s-a gândit că atunci când pui alături cele două noțiuni, total incompatibile, „Crime” și  „Mănăstirea Văratec”, tu  le transmiți cititorilor ideea că la Mănăstirea Văratec s-au petrecut și se petrec crime monstruoase. Distrugi dintr-o dată „sacralitatea mânăstiri”, imaginea de loc sfânt, secular, și le formezi cititorilor în minte un film cu grozăvii diavolești care sunt legate de mânăstirea Văratec.

Ca să-ți vinzi cartea tu faci o blasfemie compromițând unul din locurile cele mai sacre ale acestei țări. Un loc sfânt, o așezare monahală cunoscută și respectată, sfințită de marile personalități care au  trăit la Văratec.

La Văratec se află mormântul marii iubiri a lui Eminescu.

Iată ce cuvinte mai alătură năstrușnica autoare a acestei cărți: „un detectiv în suman și un polițist poet, brânzoaice calde cu aromă de vanilie, măicuțe conspiratoare, o domniță trecută și un medalion misterios”.

Vedeți vreo apropiere între aceste noțiuni?

Un detectiv în suman, adică un călugăr, cât de grav este compromisă, mânjită imaginea omului sfânt care se roagă în mănăstiri pentru noi, măicuțe conspiratoare, alăturate cu brânzoaice calde și arome de vanilie, sunt imagini care lovesc puternic în imaginea plină de sfințenie pe care o avem noi, românii, despre acești oameni care și-au dedicat viața lui Hristos.

În mintea ei, crezând că își face reclamă romanului,  autoarea continuă veselă să își debiteze inepțiile: „Și una mai lunguță: Când o măicuță aproape își dă ultima răsuflare în brațele lui, iar vechiul său prieten, anticarul Franz Katz, pare să fie dispărut, arheologul Toma Coriandru decide să dea o mână de ajutor poliției locale în rezolvarea cazului. Toma descoperă treptat că e foarte posibil ca amândouă evenimentele să fie legate de o bijuterie misterioasă și neprețuită din perioada fanariotă. Dar al cui era medalionul și unde se află acum? Și, mai important, de ce ar comite cineva fapte necugetate ca să pună mâna pe el? Confruntat cu un om de afaceri lipsit de scrupule, ajutat de o măicuță cu ochii ca mierea, hrănit cu brânzoaice de maica Glafira și mai mult încurcat de către un polițist-poet, va reuși Coriandru să afle ce se ascunde în spatele enigmelor de la mănăstirea Văratec?”.

Noi nu numai că nu recomandăm această carte, dar le spunem cititorilor că este un mare păcat să o citești. Și desigur și să o scrii.  Cartea este o blasfemie la adresa mânăstirii Văratic, unde a locuit maica Benedicta, cea care a fost în viața mireană doamna profesoară Zoe Dumitrescu Bușulenga și unde își doarme somnul de veci poeta Veronica Micle, un loc emblematic și sfânt pentru cultura română.

Imaginați-vă că un cititor,  având un nivel cultural mediu, după lectura cărții înțelege că aici, la Văratec, se petrec crime și călugări "în suman" vin alături de maicile ca să se ocupe cu prinderea criminalilor.

Vă dați seama ce oroare, ce prejudiciu aduce această doamnă din occident mânăstirii Văratec, Văratecului, credinței creștin ortodoxe, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Patriarhiei române?

Ajunși aici noi mergem mai departe cu povestirea epicului, care este ilogic, și afirmăm că dincolo de inconștiența și setea de bani care i-a luat mințile acestei doamne, de a putut să  înșire grozăviile care i-au trecut prin minte, asta vorbește despre faptul că autoarea are o problemă. Un om care este în mintea lui obsedat de crime, chiar și imaginare, ne face să o bănuim de intenții mai profunde și mai... îngrozitoare.

Nu știu câți români cunosc faptul că noi, poporul român, România, suntem victima și obiectul unui mare război mascat care este format dintr-o  sumă, dintr-un sistem mai mare de agresiuni, informaționale, ideologice, economice, financiare, politice, biologice, ca pandemia Covid 19, educaționale, agresiuni care ne-au distrus educația, războaie culturale care ne atacă cultura, agresiuni psihologice, care ne distrug psihicul, mai ales copiilor, prin zecile de televiziuni care ne otrăvesc și ne îmbolnăvesc, dacă picăm în plasa lor. Deasupra tuturor se duce un război religios, împotriva credinței neamului, a lui Dumnezeu.

Noi bănuim că doamna acesta, soroșistă, satanistă, ce-o fi ea... cu bună știință și-a dorit să lovească în biserica română, ortodoxă,  pentru asta alegând Văratecul, un loc  simbolic al credinței naționale creștine. Și, într-adevăr, globaliștii sataniști au declanșat,  după 1989, la început discret, apoi din ce în ce mai agresiv, un război împotriva credinței creștin ortodoxe și împotriva valorilor românești, prin curentele anti-umane și prin alte porcării. Noi aici o încadrăm  pe această autoare și cartea ei  ticăloasă. Sperăm din toată inima ca odată cu revenirea la conducerea Statelor Unite a lui Donald Trump să nu mai auzim de ideologiile și de curentele acestea sataniste, împotriva cărora Patriarhia ar fi trebuit mai demult să ia o atitudine tranșantă, severă și dreaptă.

În finalul acestei Cronici noi îi sfătuim pe români să nu cumpere această carte, care sub masca libertății de expresie lovește în valorile noastre cele mai sacre. Punct.

Prof. Ștefan Dumitrescu, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor