Sensul este legătura dintre conștiință și materie.

După un scurt periplu american, în care am văzut ce mai fac vecinii transoceanici de eclipsă (Partea I), revin în Europa. Lucrurile arată, din prima, mult mai bine, cel puțin la prima vedere: aici, eclipsa totală de soare de pe 8 aprilie 2024 nu calcă peste orașe asiriene și nu-l evocă pe Aleister Crowley, ci coincide cu un foarte serios experiment științific efectuat de CERN (European Organization for Nuclear Research).

Mai precis, pe 8 aprilie, CERN va efectua un nou test cu al său LHC (Large Hadron Collider), cel mai mare accelerator de particule din lume.

Potrivit unui articol apărut în Daily Mail, experimentul își propune să descopere „particulele invizibile care animă, în secret, universul”, lansând particule de-a lungul unui tunel lung de aproape 28 de km, la viteze apropiate de viteza luminii, pentru „a recrea condițiile existente la o secundă după Big Bang”.

Bine că nu recreează chiar condițiile de la Big Bang - rar mi s-a părut o diferență de o secundă mai importantă decât la citirea acestui anunț.

Nimic cosmologic, deci metafizic, aici.

What’s He Building In There?

Antimateria este o materie compusă din antiparticulele, „partenerii” particulelor din materia „obișnuită” – un fel de doppleganger al materiei pe care o cunoaștem noi. Orice coliziune între o particulă și antiparticula sa duce la anihilare reciprocă, cu o eliberare spectaculoasă de energie.

Cât de spectaculoasă, aflăm de pe Internet: „un gram de antimaterie care ar intra în coliziune cu un gram de materie ar produce la fel de multă energie ca o bombă nucleară”.

Sau, cum spunea un autor drag inimii mele, 25 de kile de antimaterie care ar intra în coliziune cu 25 de kile de materie obișnuită ar produce o reacție de anihilare în comparație cu care Țar Bomba, cea mai puternică bombă cu hidrogen construită și detonată vreodată, ar părea un mic joc de artificii.

Întrebarea asta, despre ce pericole prezintă coliziunea dintre materie și antimaterie, pare a fi pusă de multă lume – te întrebi de ce oare – pentru că Google ne asigură că „din fericire”, CERN nu poate crea decât „cantități extrem de mici de antimaterie, de ordinul nanogramelor”.

Potrivit informațiilor de pe propriul site,în cadrul proiectului ALPHA, de exemplu, CERN a creat, în 2021, atomi de antihidrogen, pe care i-a închis într-o „capcană magnetică”, o zonă de ultravid, ca să nu cumva să intre în contact cu materia și să mai vedem vreo mândră minune.

Două lucruri ar fi de notat din această știre, pe lângă faptul în sine că oamenii de știință creează antimaterie, și anume: că ei au creat atomi întregi de „antihidrogen” (deci nu doar niște particule subatomice de antimaterie) și că se străduiesc să-i mențină în mod artificial „în viață”, ca să mă exprim așa, întrucât antimateria se descompune extraordinar de repede, prea repede pentru a putea fi cercetată.

De altfel, întrucât ingenuitatea umană învinge indiferent, într-un experiment cu laser efectuat în 2011, CERN a reușit să încetinească atomii de antimaterie experimentală și să-i mențină timp de 1000 de secunde (adică 16,6667 minute; timp destul).

„În această formă încetinită, la temperaturi foarte scăzute, lumina laserului poate manipula antihidrogenul, ceea ce înseamnă că antimateria poate fi controlată și manipulată cu o precizie fără precedent, permițând cercetătorilor să facă noi observații privind proprietățile și comportamentele ei stranii”.

Mari mistere în fizică...

Stranii, zice CERN. Pentru că oamenii de știință nu știu prea multe lucruri despre antimaterie. Cu atât mai puțin despre „dark matter”  pe care o numesc așa - „materie întunecată- , pentru că nu o văd ei.

Potrivit calculelor lor, universul este format 5% din materie obișnuită, 26,8% din „dark matter” și un uluitor 68,2%  dintr-o formă necunoscută de energie, care afectează întreg universul și care se numește, firește, „dark energy”.

Această „energie întunecată” și misterioasă ar fi responsabilă de expansiunea accelerată a universului, care prezintă o mică problemă pentru teoria Big Bang – potrivit cu care, după explozia inițială (care ar fi avut loc acum 13,7 miliarde de ani), lucrurile ar fi trebuit să se potolească, nu s-o ia tot mai repede la goană.

Un alt mister (și, la ochiul nepriceputului, o altă problemă pentru teoria Big Bang) este asimetria materie-antimaterie. Adică (citez de pe site-ul CERN):

„Big Bang ar fi trebuit să creeze cantități egale de materie și antimaterie la începutul universului. Dar astăzi tot ce vedem, de la cele mai mici forme de viață de pe Pământ până la cele mai mari corpuri cerești, este format aproape exclusiv din materie. Comparativ, antimateria este foarte greu de găsit. Trebuie să se fi întâmplat ceva care a înclinat balanța. Una dintre cele mai mari provocări ale fizicii de azi este să aflăm ce s-a întâmplat cu antimateria, sau de ce vedem o asimetrie între materie și antimaterie”.

Nu știu de ce îmi închipui acest pasaj rostit pe un ton plângăcios de un om de știință îmbufnat-prună, cu bărbița tremurând că universul nu vrea să se potrivească naibii cu teoria oamenilor de știință de pe Pământ!

Ar putea exista niște sugestii de răspuns la acest mare mister, dar nu ar proveni din curtea instituției numită știință, așa că nu are sens să insistăm.

... și în biologie

Văzând că universul e format 5% din cele văzute și pe care omul le poate înțelege, și 95% din celelalte, nu mă pot abține să nu reamintesc că același lucru se întâmplă și cu ADN-ul uman.

În cazul ADN-ului, acea parte din ADN căreia oamenii de știință nu-i știu funcțiile este desemnată prin deloc eleganta expresie „junk DNA” (adică ADN bun de aruncat la gunoi). 

Poate problema nu ar fi atât de mare dacă acest ADN inutil („fără o funcțiune biologică relevantă”) nu ar reprezenta undeva pe la 98%.

Cercetări mai recente tind să demonstreze că aceste ADN „excedentar” ar avea un rol de „comutator”, care decide când și unde se exprimă anumite gene. 

Anumite regiuni ale acestuia ar putea fi esențiale pentru structura cromozomilor, ori pot juca un rol în diviziunea celulară etc.

Eu, una, nu mi-aș arunca la gunoi acest ADN, chiar dacă nu știu cum funcționează.

Per total, așadar, oamenii de știință par departe de a clarifica ce și cum cu acest ADN „întunecat”, ceea ce nu îi împiedică, firește, să creeze tehnologii genomice și să producă „tratamente medicale” pe baza lor, cu rezultate pe care le vedem cu toții.

Cred că prima întrebare la care ar trebui să-și răspundă oamenii de știință, rămânând în incinta propriei dogme, ar fi: cum se face că natura, atât de parcimonioasă, după Darwin, a pus 98% gunoaie în proiectul-pilot al organismului uman?

CERN: stat în stat

Dar cine suntem noi să ridicăm semne de întrebare privind pericolele pe care le pun astfel de experimente?

Revenind la CERN – nu doar că nu suntem nimeni să întrebăm, dar nici nu am putea să-i dăm în judecată, în caz că dau cu antimateria-n gard.

Asta pentru că CERN este o organizație care beneficiază, prin chiar Convenția de înființare, de imunitate jurisdicțională absolută (a se citi „impunitate”). Asta înseamnă că nu poate fi trasă la răspundere de nicio instanță.

Sigur, CERN nu este singura organizație de acest fel de pe pământ; ar mai fi și altele, printre care Bank of International Settlements (banca băncilor centrale), ONU, UNESCO și, în caz că se mai întreabă cineva, Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Aceste organizații (și alte structuri supranaționale) funcționează ca un soi de stat în stat pe planetă.

La OMS și altele să spunem că se înțeleg deja intențiile acestei exonerări apriori, dar ce sens are ea în cazul CERN? – o organizație care se ocupă de știință pură, experimentând în cantități infime și la cele mai înalte standarde de siguranță, firește, și care nu poate lua decizii majore în viața umanității.

Dacă micile exemple privind antimateria menționate mai sus nu vă dau un indiciu, ofer un exemplu ceva mai concret: în 2011, un grup de oameni de știință serioși cerea unei instanțe din Germania să amâne pornirea acceleratorului LHC de la CERN. Motivul: riscul ca acceleratorul să creeze nu găuri negre, ci pe „verișoara” lor, plasma quarc-gluon, supranumită, pe bună dreptate, „strangelet”, care ar absorbi întreaga materie vie cu care vine în contact, transformând-o într-un boț mic-mic și super-concentrat de materie.

Reacția CERN a fost să pufnească exasperat de prostia omenească: era o problemă de comunicare. Probabilitatea de a crea strangeletsera „foarte mică” numai printre fizicieni, care pricep lucruri; pentru umanitate, ar fi mai bine să se spună „risc zero”, ca să nu se mai agite atâta toți nechemații.

Asta era acum o decadă și mai bine. Între timp, CERN admite că poate crea strangelets, dar ne spune că astfel de particule pot ajunge pe Pământ și din spațiu, prin radiațiile solare, și încă nu s-a întâmplat nicio catastrofă, deci...

Revenind la proces, cert este că tot ce a putut face instanța a fost să ceară Germaniei să convoace o conferință la CERN, pentru discutarea condițiilor de siguranță.

Inutil de spus, CERN nu este supusă vreunui sistem de reglementare ori verificare extern organizației.

Cam la fel ca Boeing, care a ajuns, în timp, să-și verifice singură toate cele (autoritatea de reglementare, Federal Aviation Administration, neavând personal suficient de numeros și de calificat s-o mai facă, argument care cred că se verifică, în mare parte, și la CERN) – ceea ce absolut că nu are nicio legătură cu recentul val de tragedii și necazuri care lovesc călătorii din avioanele Boeing peste tot în lume.

Raport de activitate și costuri

Dar ce știm noi, ce pricepem din aceste domenii exotice? Eu, una, mai nimic. Să ne uităm, așadar, la alte activități ale CERN, poate mai inteligibile.

Trec repede peste faptul că World Wide Web a fost inventat, în 1989, de un om de știință britanic care lucra la CERN și că CERN este cel mai mare consumator de Internet și electricitate din Europa, ca să nu mai spun un mare consumator de bani.

De exemplu, construcția LHC a costat undeva pe la 4,75 de miliarde de dolari, iar costurile proiectelor erau estimate, în 2022, la circa 5,5 miliarde de dolari pe an.

Factura de curent a LHC se ridică anual pe la 23,5 milioane de dolari (la prețurile de dinainte de actuala criză). Circa 70% din finanțarea anuală provine de la Germania, Marea Britanie, Franța și Spania, iar restul de la alte țări (Statele Unite, India etc.) și diferite organizații.

Rusia a fost și ea printre finanțatorii mai mici ai proiectelor, dar se pare că războiul din Ucraina a stricat relațiile și pe acest subiect. În decembrie 2023, CERN a anunțat că încetează cooperarea cu Rusia și Belarus, decizie luată în iunie 2022, la câteva luni după izbucnirea războiului.

Nu este exclus ca măsura să fie din seria interzicerii lui Tolstoi, Ceaikovski și a pisicii siberiene; pe de altă parte, nu poți să nu te întrebi ceva mai adânc.

Speculațiile despre „adevărata” natură a proiectului CERN, înființat în 1954 - la scurt timp după ce singurul mare proiect științific și tehnologic de până atunci, Proiectul Manhattan, produsese în SUA bomba atomică (adică un succes) - puse cap la cap cu sumele enorme cheltuite, au îndemnat pe mulți să se întrebe dacă CERN nu are, cumva, un scop militar.

Mai ales că cercetează potențiale surse enorme de energie, ca antimateria ori „dark energy”, de exemplu.

Mare aniversare printre tocilari

Dar nu vreau să alunec, că iar scriu mult prea mult. Mai bine să ne uităm la ce mai face CERN zilele astea. În afară de a-i da afară pe cercetătorii ruși și a se declara de partea Ucrainei în conflictul armat, ca orice organizație științifică, CERN se pregătește intens pentru aniversarea a 70 de ani de existență (care se vor împlini pe 29 septembrie 2024).

Cu această ocazie, CERN s-a gândit să-și facă singură cadou un nou nume: Network of Experiments for Research and Development in Society (NERD).

Foarte amuzant, întrucât „nerd” s-ar traduce, aproximativ, ca „tocilar”, dar ce îmi atrage atenția este referirea la „societate”. Mă gândeam că CERN se ocupă de fizica subatomică, nu de societate – concept semnificativ mai cuprinzător, îndrăznesc să-mi închipui.

Cu toate astea, trebuie să apreciem că au ales NERD, iar nu alte variante puse în discuție, ca: ALIEN (A Large International Experimental Network), HELP (High Energy Laboratory for Physics) ori chiar GOD (Global Organization for Discovery).

În caz că ne întrebăm, nu au ales „GOD” (adică Dumnezeu) pentru că aducea aminte de „particula lui Dumnezeu” (bosonul Higgs, descoperit de CERN în 2012); or, realizările CERN sunt mult mai multe.

Idoli, diavoli, monștri

În treacăt fie spus, puteau să-și ia și numele GOD, dacă te uiți la venerația de-a dreptul religioasă cu care e tratat acceleratorul de particule, în special, dar și CERN, în general.

Citez dintr-o carte dedicată acestui aparat (Martin Beech, The Large Hadron Collider: Unreveling the Musteries of the Universe, 2010): LHC „este cea mai complicată mașină construită vreodată de umanitate. Orice s-a construit vreodată pălește prin comparație cu el. Totul, inclusiv dimensiunile, complexitatea tehnică, inovația științifică și precizia construcției sunt la o scară grandioasă. Este o onoare să trăim într-o epocă în care o astfel de mașină, dacă mașină este, într-adevăr, cuvântul potrivit pentru LHC (sublinierea mea), poate fi construită”.

Simțim, în aceste descrieri, un fior de respect demn de lucrurile sfinte. Ori contrariul lor, având în vedere spectacolul cu care a celebrat CERN, în 2016, inaugurarea tunelului Gotthard (observ că pe YouTube nu mai există înregistrarea video a întregului eveniment, ci numai mici fragmente).

CERN nu a explicat niciodată ce-a vrut să spună cu dracii, țapii și monștri hidoși pe care i-a vânturat pe scenă, într-o coregrafie dementă, dar apologeții s-au repezit să ne explice că este vorba de expresii artistice „abstracte” sau „de avangardă”, inaccesibile vulgului.

La o lume nouă, Michelangeli noi

Poate că în astfel de contribuții superioare constă aportul CERN – pardon, NERD - ca „rețea de experimente pentru cercetarea și dezvoltarea societății”.

De altfel, într-o altă inițiativă mai recentă, CERN a început o strânsă colaborare cu diverși artiști. Câștigătorii celei de-a șasea ediții a acestui proiect, numit Connect, anunțați în aprilie 2024, sunt Robin Meier Witratunga și Vimala Pons.

Meier este un artist care „combină învățarea automată (machine learning) cu elemente ale inteligenței animale” pentru a cerceta cum se formează tiparele de gândire.

Dacă nu vă simțiți suficient de neliniștiți de perspectivă, mai ales că, acum, ar avea în spate finanțări grase de la CERN, aflați că același Robin Meier a mai produs, în 2019, într-un cartier parizian, și un spectacol multimedia intitulat Dream Machine, „pentru a stimula circuite neuronale necunoscute și a invoca spiritele scenei Beatnik din perioada psihedelică”.

Aceeași idee a fost deja reluată și la CERN, sub titlul Nuit d’Hypnôse, într-un proiect care ne invită să inspirăm, să expirăm și să ne relaxăm pentru „apocalipsa finală” – într-o serie de „sesiuni de meditație transcendentală generate de computer”.

Artistul nu ne previne, dar le spun eu celor care suferă de epilepsie să nu privească imaginile.

Acum, că ne-am lămurit cu Robin Meier, să trecem la artista Vimala Pons, care ar fi actriță, dar mai este și acrobată și karatistă și foarte spirituală, și care, din câte am avut putere să urmăresc pe Internet, este autoarea și interpreta unică unui spectacol de teatru, să-l numim așa, dar și prezentatoarea selecției de film ocult a LaCinetek în octombrie 2021.

În fine, pentru cine vrea să priceapă ce au aceste „arte” cu experimentele științifice desfășurate la CERN, îi invit să se uite la conferința Unveiling the Universe: Art and Science Summit, organizată acum două luni. Dacă despre antimaterie nu vor afla foarte multe, despre ce soi de societate umană vrea CERN, reprezentată de ce soi de artiști, se vor lămuri repejor.

O nouă religie...?

Față cu toate acestea, reamintesc interpretarea pe care o dădea fizicii cuantice unul dintre fondatorii ei, Wolfgang Pauli, care spunea că procesul cognitiv, discutat până atunci de filosofi și de mistici și studiat de psihologi, avea să devină domeniul fizicii cuantice.

Dezvoltarea cunoștințelor în domeniul matematicii și fizicii cuantice, spunea el, „dă naștere unei situații care transcende științele naturale” și poate dobândi o „funcție religioasă” în experiența umană.

Poate genul ăsta de fizică îl face CERN, de își propune să „dezvolte” societatea. Iar ce religie ar avea în vedere cred că rezultă cu asupra-de-măsură din manifestările „artistice” pe care le organizează.

Tablou sincronic

În fine, privind întregul tablou de ciudățenii pe care îl evocă eclipsa din 8 aprilie 2024, ideea de coincidență îmi pare o explicație insuficientă.

Același Wolfgang Pauli propunea, în al său „principiu al excluziunii”, că ar exista un tipar, o matrice care subîntinde întreaga Creație, un soi de rețea de conexiuni care leagă evenimentele potrivit unui sistem pe care noi abia îl percepem.

Fizicianul F. David Peat vedea aici fundamentele unei teorii coerente a sincronicității, pentru că relația dintre particule nu este rezultatul unor forțe care operează între ele, și nici un act de cauzalitate, în accepțiunea uzuală – sunt legături care desfid calculele obișnuite tip cauză-efect.

Sau, ca să mut discuția pe un teren mai puțin ezoteric decât fizica cuantică, avem ceea ce Arthur Koestler identifica, în „Rădăcinile coincidenței”, drept o „forță”, ori „principiu” acauzal care operează în afara științei, așa cum este ea înțeleasă în mod tradițional, dar, cu toate astea, face parte din experiența umană.

Într-o scrisoare către Carl Jung, Pauli spunea că sincronicitatea „acompaniază tranziția de la o stare instabilă a conștiinței la una nouă, stabilă, aflată în echilibru cu subconștientul”.

Astfel că, deși aș fi tentată să arunc la coș – cum fac oamenii de știință cu junk DNA - toate referințele la Ninive, Salem, miliardele de cicade, Crowley și al lui Aiwass, plus nevasta alcoolică, pe Parsons cu craterul lui selenar cu tot, CERN, NERD și Noaptea de hipnoză, ca să nu mai zic de entitatea Janelle ori de artiștii europeni – ceva mă oprește: sentimentul că, undeva, în toate astea, la un loc, există un soi de semnal subteran, poate un semnal de alarmă – nu despre spectaculoasa eclipsă de pe 8 aprilie, ci despre lumea noastră, în general.

Un semnal care ne spune că, sub ochii noștri, adesea nevăzători, se pregătește ceva, se naște, poate, o nouă civilizație – cu ale ei proprii organizații supranaționale și reguli juridice (impunitate), cu ale ei proprii mituri fondatoare (de la Nimrod la Crowley și Parsons), cu ai ei proprii artiști și cu fonduri enorme la dispoziție.

De unde vine această civilizație, ce legătură are ea cu noi, de ce ne amenință – nu știu; aș numi-o, ca în ufologie, o „civilizație schismatică” (breakaway civilization), deturnată și desprinsă din rădăcinile ei, dar deloc înclinată să plece de pe planetă - cum promiteau, salvator, literatura SF, Elon Musk și alții, ca să-și bată capul cu ea planeta Marte ori, și mai bine, vreo altă galaxie - ci, mai degrabă, tot mai pregătită să ocupe planeta noastră și, la nevoie, să ne sară la gât.