Foto: Victor Roncea
Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta. Statul, fragilizat și aproape putred, ros de infiltrările continue ale agenților și trădătorilor, arareori își arată recunoștința pentru ei.
Veteranii României, de exemplu, care și-au lăsat din trup și suflet în tranșeele Europei, în războiul cu diavolii roșii și bruni sau luptătorii în rezistența armată anticomunistă – fenomen unic în lagărul comunist – se sting, necunoscuți opiniei publice, cu punga de medicamente goală.
„Revoluționari” de o zi au luat și drepturile lor. Câteva mii de
români – cu fiecare zi din ce în ce mai puțini -, foști luptători
anticomuniști care au spălat cu sângele lor obrazul României în
temnițele bolșevice, își țin semeț frunțile sus – cât mai pot, sub anii
bătrâneții -, fără să ceară ce statul nu vrea să le dea.
În schimb, disidenți comuniști fără o zi de închisoare sau măcar vreun ghiont din partea Securității, produse ale aparatului kominternisto-kaghebist de diversiune, ocupă cu fularele lor roșii tot spațiul public românesc, de la stânga la dreapta închipuită. Mulți dintre ei cu Steaua României la piept sau în buzunarele de la spate ale pantalonilor.
„Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, strigau dintr-o cușcă, înconjurați de kalașnikovuri rusești, Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa, în urmă cu 34 de ani. Era la Tiraspol, după un război ruso-român rămas puțin cunoscut lumii, la un așa-zis proces al „Tribunalului Sovietic al Republicii Nistrene”. Regimul separatist sprijinit de paramilitarii cazaci, forțele OMON și Armata a IV-a Rusă și condus de ofițeri KGB urmăriți de Interpol se consolida printr-o palmă grea dată de Rusia României.
Cei patru români fuseseră arestați pe 2 și 4 iunie 1992 în urma unei operațiuni a forțelor speciale KGB pentru implicarea lor în apărarea pământurilor istorice românești.
Timp de 15 ani, nimeni nu a reușit, cu CEDO cu tot, să-i elibereze pe cei trei români rămași închiși – după ieșirea lui Ilașcu – în cel de-al doilea Kaliningrad al Europei. Vina lor, dragostea de țară, neam și limbă, a fost pedepsită aproape ritualic. Calvarul petrecut în temnițele transnistrene nu va putea fi povestit, integral, niciodată. Chinurile fizice, umilințele și presiunile psihice au culminat de multe ori cu simularea unor execuții.
Nerecunoștința Primăriei de la București
Zeci de organizații neguvernamentale românești și instituții europene au solicitat eliberarea celor trei eroi români. În țară, s-a reușit conferirea cetățeniei române tuturor celor închiși. Cu toate acestea, au fost eliberați doar la termenul prevăzut de instanțele rusești machiate de la Tiraspol, respectiv 2 iunie 2004, pentru Alexandru Leșco, 2 iunie 2007 pentru Andrei Ivanțoc și 4 iunie 2007 pentru Tudor Popa.
Ulterior, la o lună după eliberarea lor, la cererea Asociației Civic
Media, președintele României le-a conferit Steaua României, într-o
ceremonie emoționantă desfășurată la Cotroceni, iar Consiliul General și
Primarul Capitalei le-au acordat titlul de Cetățean de Onoare al
Bucureștiului, urmănd să le ofere, conform promisiunilor publice, și un
apartament fiecăruia, pentru a se putea muta cu familiile la București.
În ciuda acestor declarații oficiale, Primăria Generală a Capitalei nu
s-a achitat niciodată de această obligație, deși fiecare primar care s-a
perindat la conducerea ei a reiterat promisiunea. Ani de zile, până recent, o pensie de merit pentru suferința lor de
12 și 15 ani de temniță grea a fost sabotată în Parlamentul României. De fiecare dată când a fost propus un
proiect de lege în acest sens s-au împotrivit, deloc întâmplător,
parlamentari ai formațiunii maghiare UDMR.
La condamnarea lor în cușca de la Tiraspol, ultimii deținuți politic din Europa strigau cu un curaj nebun, fluturând un mic steag românesc: „Te iubim, popor român!”.
Eliberarea lui Alexandru Leșco: „Socot că sunt în România!"
Primele declarații ale patriotului român Alexandru Leșco după eliberare: „Socot că sunt în România!". Afirmația a fost făcută de Alexandru Leșco pe granița arbitrară dintre Republica Moldova și Transnistria, pe 2 iunie 2004, la eliberarea lui. „Fraților, vă mulțumesc din suflet că sunteți cu toții aici". Acestea au fost primele cuvinte ale patriotului român Alexandru Leșco, imediat după ce a fost eliberat, miercuri, de către forțele transnistrene, la trecerea dintre Republica Moldova și Transnistria. „Noaptea aceasta n-am pus geană pe geană. Am așteptat cu sufletul la gură clipa aceasta. Să-mi văd soția. Să simt libertatea. Despre planurile de viitor nu vă pot spune încă nimic, trebuie să mă odihnesc puțin și să-mi verific starea sănătății. După aceea voi mai vedea", a declarat Alexandru Leșco după ce s-a îmbrățișat cu soția sa, Tatiana. „Pentru mine, cauza românească rămâne aceeași.
Eu am fost condamnat pe nedrept. Așa am considerat atunci și de aceasta sunt convins și acum. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului va conchide cu siguranță ce a fost cu această condamnare ilegală", a declarat Alexandru Leșco în mijlocul grupului de prieteni și de ziariști care l-au așteptat la „frontiera" cu Transnistria.
„Cu Andrei Ivanțoc am avut ocazia să discut câteva clipe înainte să ies din temniță. I-am lăsat ceva din lucrurile mele și i-am spus că de abia aștept să ne revedem în libertate. De Tudor Petrov-Popa nu mai știu nimic, am fost despărțiți. El se află în altă parte acum, în închisoarea de la Hlinaia. Voi face tot ce pot pentru a-și revedea și ei familiile cât de curând." Întrebat de jurnaliști dacă va pleca în România, Alexandru Leșco, încă cu un picior pe granița arbitrară cu Transnistria, a răspuns scurt: „Eu socot că sunt în România!".
Alexandru Leșco s-a întors acasă: „Mulțumesc, popor român!"
Dintre cei trei prizonieri politici români deținuți în Transnistria separatistă, Alexandru Leșco s-a întors acasă. După 12 ani. Soția i-a fost expulzată din Tiraspol, după încarcerarea soțului său de către trupele rusești și transnistrene. Acum, acasă este la Chișinău. Ar fi trebuit să fie și la București.
Întoarcerea lui Alexandru - Documentar- TVR:
Film Documentar despre eliberarea lui Alexandru Leșco, membru al grupului Ilașcu; Realizator: Radu Găină; Reporter și Camera: Victor Roncea. Editori: Claudiu Petringenaru și Anca Dumitrescu / TVR VIDEO:
În cele de mai jos, vă oferim un istoric al eliberării celor trei români, așa cum l-am publicat în lucrarea "Eroi Pentru România” (Editura Semne) și în prestigioasa publicație Evenimentul Istoric:
Eliberarea lui Alexandru Leșco: „Socot că sunt în România!"
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
De cate ori vad prin tara "Basarabia pamant romanesc!", ma gandesc mereu cu emotie la cei care mentin acest vis. Destul de recent, am trecut din nou pe langa unul dintre locurile unde era scris de ani de zile pe betonul de pe marginea soselei, dar acum nu mai era, cineva stersese adevarul si-atunci am simtit o durere in suflet, mai ales ca tocmai incepusem sa citesc cartea Anitei Nandris, si m-am intrebat: ce-o fi fost, doamne, in sufletele bucovinenilor si barasabenilor deportati in Siberia?!????
Dumnezeu sa ii odihneasca!
Cat despre acesti frumosi romani, cu atata dragoste de tara incat au sacrificat tot ce-au avut pentru neamul lor, Dumnezeu sa le fie in suflet, sa ii ocroteasca si sa ii lumineze. Sunt un exemplu pentru noi toti.
Hristos a inviat!
Cu adevarat sunt un exemplu pentru noi toti.
Cat despre domnii Leșco, Ilascu, Ivanțoc, Petrov Popa , acestor nobili eroi Romani, eu le multumesc.
Ar trebui sa-i avem in Parlamentul Romaniei!
Hristos a inviat!
Din cauza asta și femeilor care nasc li se iartă mult! Fiindcă nu este ușor să porți în pântece, să naști și apoi să crești. Pentru asta e nevoie de multă iubire! Pentru asta am învățat să apreciez femeia, și mai ales femeia care alege să nască... fiindcă face o mare jertfă. Și femeia bună la suflet și chiar femeia mai puțin bună! Aleg să fie o nouă Eva, să fie născătoare de dumnezei după har. Eva - viață... Ideal ar fi să le călăuzească pașii pruncilor și spre Hristos, dar asta este o altă poveste.
Există un corespondent aici, din cauza asta am făcut această paralelă. Aceștia oameni, fie că sunt apreciați sau nu sunt apreciați pentru jertfa lor, au conștiință împăcată că au făcut ce trebuie. La judecata de obște... când se vor judeca neamurile nu se vor rușina, chiar dacă aici pe pământ le-a fost greu. Ei și-au depus jertfa lor pe altarul neamului nostru.
Vorba aia, noi aur și alte bogății nu avem să vă dăm, fiindcă alogenii ne conduc țara și suntem slabi și nepuntincioși, însă Hristos să vă dea tot ce este mai bun în Împărăția Lui. Doamne, ajută!
Dar cum nu voi uita cruzimea militarilor si separatistilor rusi care-i schingiuiau si maltratau fara pic de mila pe moldoveni, pe care-i considerau romani fascisti. Unora dintre arestatii si prizonierii moldoveni, separatistii din banda criminalului Kostenco le-au taiat urechile, degetele si organele genitale, dupa care i-au inecat sau aruncat in gropile de gunoi". (col. Anatol Munteanu - Eroii de la Nistru)
Cei patru eroi luptători
Erau tineri și s'au jertfit
Pentru poporul lor iubit
Pentru libertate, demnitate
Si mult visata unitate
Asemeni sfinților din inchisori
Au mucenicit, înalți Hristofori
Purtând în sânge si inima lor
Durerea Neamului tricolor
Puterea în stat i'a trădat
Românii i'au iubit, admirat
Cei patru viteji luptători
Sunt pentru noi patru sori
A lor e divina cunună de flori