O analiză realizată de publicația ucraineană Strana pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

* 

După ce țările occidentale – inclusiv SUA și Germania – au autorizat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc, se discută mult care va fi reacția Rusiei.

Anterior, au existat declarații constante din partea Rusiei potrivit cărora loviturile cu arme occidentale împotriva sa reprezintă o „linie roșie” și a amenințat cu diverse acțiuni de represalii, inclusiv un atac nuclear.

La ce ne putem aștepta din partea Kremlinului, acum că dreptul de a folosi arme occidentale pe teritoriul rus a fost confirmat oficial?

În primul rând, trebuie spus că amenințările constante ale Moscovei de a folosi arme nucleare nu înseamnă că intenționează să le pună în practică „aici și acum”.

Armele nucleare rusești sunt singurul lucru care reține țările NATO să intervină direct în război de partea Ucrainei și să maximizeze asistența militară.

Acesta este motivul pentru care Federația Rusă reamintește constant, la diferite niveluri, că le-ar putea folosi.

De asemenea, merită menționat faptul că utilizarea armelor nucleare implică riscuri enorme inclusiv pentru Rusia.

De exemplu, un atac nuclear asupra Ucrainei ar putea trimite Rusia în izolare internațională, distrugând relațiile cu țările din Sudul Global, în special cu China.

Iar un atac nuclear asupra țărilor NATO ar putea declanșa un atac nuclear de retorsiune împotriva Rusiei și un război mondial cu amenințarea dispariției întregii omeniri.

Prin urmare, ocazia și circumstanțele vor juca un rol uriaș în decizia Moscovei de a folosi armele nucleare.

Să trecem acum la posibila reacție a Moscovei la atacurile cu arme occidentale împotriva teritoriului său.

În prezent, Rusia își folosește deja aproape toată puterea militară posibilă în Ucraina și, prin urmare, Moscova mai are doar două opțiuni de rezervă pe care nu le-a folosit încă.

Prima este utilizarea armelor nucleare în Ucraina.

A doua este de a lovi țările NATO fie cu arme convenționale, fie cu arme nucleare.

Motivele care pot împinge Moscova să aleagă una dintre aceste opțiuni se împart în trei grupe.

Prima este amenințarea unei înfrângeri militare. Dacă ne luăm după publicațiile de presă din 2022, Washingtonul se temea serios că Moscova ar putea folosi armele nucleare dacă ar fi învinsă.

Din acest motiv, a scris presa, Statele Unite nu au autorizat armata ucraineană să lanseze o ofensivă în direcția Zaporojie în toamna lui 2022, pentru a pătrunde în Crimeea, deși atunci, spre deosebire de 2023, ofensiva ar fi avut șanse de reușită, deoarece rușii nu avuseseră încă timp să își construiască liniile de fortificații în această regiune.

Amenințarea cu folosirea armelor nucleare de către Rusia este legată de ceea ce Zelenski numește „frica Occidentului de o înfrângere rusă”.

Totuși, situația de pe front astăzi, spre deosebire de cea de la sfârșitul anului 2022 și începutul lui 2023, nu mai reprezintă o amenințare de înfrângere pentru Rusia.

Dimpotrivă, armata rusă înaintează și are inițiativa.

Autorizarea „limitată” actuală de a folosi armele occidentale poate influența situația pe frontul de la Harkov, dar nu și soarta războiului în ansamblu.

Din punct de vedere militar, pentru Moscova nu este deci necesar să recurgă la măsuri de represalii drastice (lovirea țărilor NATO sau folosirea armelor nucleare).

La fel, nu va fi necesar să o facă nici dacă instructorii NATO pătrund în Ucraina.

Situația va fi diferită însă dacă NATO intervine direct alături de Ucraina.

În acest caz, date fiind capacitățile militare convenționale incomparabile ale NATO față de Rusia, Moscova ar fi confruntată cu problema folosirii armelor nucleare pentru a evita înfrângerea.

Și, legată de această perspectivă, există și un al doilea motiv posibil: depășirea „liniilor roșii”.

Occidentul are propria sa „partidă a războiului”, care consideră că Moscova nu va îndrăzni să folosească armele nucleare și, prin urmare, nu ar trebui să ne fie teamă de amenințările sale, ci să ne angajăm în război cu toate forțele, fără a acorda atenție nici uneia dintre „liniile roșii” ale Kremlinului.

Dar există o „partidă a războiului” și în Rusia, care susține că, dacă aceasta permite Occidentului să depășească nepedepsit „liniile roșii”, impactul amenințărilor nucleare ale Moscovei se va devaloriza, iar NATO va merge pas cu pas mai departe – va autoriza lovituri cu rază lungă de acțiune, va începe să furnizeze armement fără nici o restricție, va închide spațiul aerian și în cele din urmă va aduce trupe în Ucraina.

Presiunea informațională joacă și ea un rol foarte important. Deja, acum, după primele lovituri cu arme occidentale asupra Belgorodului, un val de indignare s-a iscat pe canalele militare rusești de pe Telegram: „unde sunt liniile noastre roșii?” – „care sunt răspunsurile noastre la aceste lovituri?” – „Houthis de ce nu se tem să atace portavioanele americane în vreme ce nouă ne e frică?” etc.

Există și un alt punct de vedere în Rusia. Care afirmă că timpul joacă în favoarea Federației Ruse: Ucraina se epuizează, principalele țări din „Sudul Global” nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale și nu susțin „formula Zelenski”, în Occident au loc procese interne complexe, legate în special de posibila victorie a lui Donald Trump, ceea ce pune sub semnul întrebării stabilitatea sprijinului pentru Ucraina.

Loviturile cu arme occidentale asupra Rusiei nu vor schimba cursul războiului. Prin urmare, nu este în interesul Moscovei să facă mișcări bruște, care ar putea să o ducă la o izolare internațională. Cel puțin până când NATO va decide să intervină în război în mod direct și din proprie inițiativă, ceea ce va permite Kremlinului să justifice „mișcările bruște” în ochii „Sudului Global”.

Nu se știe cu exactitate unde trasează Kremlinul „liniile” a căror depășire ar duce la folosirea armelor nucleare sau la lovituri împotriva țărilor NATO.

În ceea ce privește actuala autorizație „limitată” pentru lovituri cu arme occidentale, Moscova o comentează la nivel oficial destul de rar.

Iar mass media și bloggerii apropiați Kremlinului o prezintă ca pe o problemă „locală”, fără nici un impact asupra cursului războiului.

Dar asta e doar situația de moment. Nu este clar ce se va întâmpla în continuare, mai ales dacă loviturile asupra Belgorodului se vor intensifica.

Cu toate acestea, cel puțin o dată Rusia a marcat în mod oficial „linia roșie”: după declarațiile lui David Cameron cu privire la autorizarea atacurilor cu rachete cu rază lungă de acțiune pe teritoriul rusesc, Ministerul rus de Externe a declarat că instalațiile militare britanice vor fi lovite ca răspuns.

De asemenea, Vladimir Putin a semnalat în repetate rânduri că Rusia va lovi țările NATO, posibil chiar cu arme nucleare, dacă acestea vor trimite trupe în Ucraina.

Dacă Rusia decide să „riposteze” după ce s-a depășit o altă „linie roșie”, probabil că va fi mai întâi un fel de lovitură de avertisment împotriva țărilor NATO cu arme convenționale.

De exemplu, împotriva vreunui obiectiv (media ruse vorbesc adeseori de aeroportul polonez Rzeszow).

Sau rușii vor începe să doboare aeronavele spion deasupra Mării Negre.

Și după aceea totul va depinde de reacția NATO.

De asemenea, ca un avertisment pentru Occident, unele voci din Rusia propun un atac nuclear „demonstrativ” asupra Ucrainei.

În fine, a treia opțiune în care Rusia ar putea folosi armele nucleare (sau, mai exact, anunță oficial o astfel de intenție) este legată de teoria populară în anumite cercuri ruse, conform căreia este posibil să se atingă rapid toate obiectivele războiului prin aducerea acestuia până la pragul unei confruntări militare directe NATO-Rusia, prin emiterea de Rusia a unui ultimatum cu folosirea armelor nucleare și – profitând de teama Occidentului de un război atomic – prin impunerea condițiilor proprii.

Nu doar în ce privește Ucraina cât și întreaga ordine mondială.

Judecând după discuțiile care au loc în Rusia, nu toată lumea de acolo este de acord cu această teorie. Totuși, subiectul este promovat în mod activ de „partida războiului”.

Și, cu cât Occidentul depășește mai multe „linii roșii”, cu atât această voce se aude mai tare.

Pe scurt: atât în Rusia cât și în Occident există forțe care sunt în favoarea unei escaladări maxime și există forțe care se opun.

Până în prezent, conducerile politico-militare atât din Statele Unite cât și din Federația Rusă, în ciuda retoricii reciproce contondente, s-au abținut de la a aluneca spre opțiuni radicale, nedepășind anumite limite.

Cu toate acestea, agenda „partidei războiului” încă domină spațiul informațional al Ucrainei, Rusiei și Occidentului, interpretând moderația și reticența față de escaladare, nu ca pe un semn de înțelepciune, ci ca unul de lașitate și chiar trădare.

Într-o astfel de atmosferă, orice scânteie ar putea duce la o conflagrație globală.

Numai un sfârșit rapid al războiului poate garanta că acest lucru nu se va întâmpla.