Care este semnătura lui Cîțu?

De Av. Elena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Hotărârile CNSU - cele care nu sunt publicate pe nicăieri (în Monitorul Oficial nici gând), dar în baza cărora ni s-au restrâns majoritatea drepturilor și libertăților fundamentale direct, sau indirect pentru că prin ele s-au făcut diverse propuneri care au fost preluate în HG -uri: nu le-am văzut niciodată a fi semnate de cineva, fiind publicate numai niște texte pe net sub titlul Hotărâre CNSU. 

Într-un litigiu am invocat că două hotărâri (că atât erau incidente în speță) nu sunt semnate de reprezentantul CNSU (președintele CNSU - prim-ministrul) și drept urmare nu există consimțământul emitentului cu privire la conținutul hotărârii. (fusese depusă o singură hotărâre în word). 

Prima instanța a ignorat criticile sub acest aspect.

Am atacat și în calea de atac s-au depus cele două hotărâri semnate. 

Le găsiți aici, că poate sunteți curioși, cum au fost și eu, dacă măcar există ca înscris: 

https://drive.google.com/file/d/1FWzecYpI_JgeOBOq_KuXYTruwKPxHPt1/view
 
https://drive.google.com/file/d/18Ao8YLV9rBEkHm4uylTe5BSlF-q-0CPo/view 

Eee, și mă uitai eu la o hotărâre, mă uitai și la cealaltă și ce să vezi? semnături total diferite. 

Care o fi semnătura prim-ministrului? Aia de pe o hotărâre sau aia de pe cealaltă? Sau niciuna? 

O să cer, în original, toate hotărârile CNSU să mă lămuresc. Probabil va vrea și instanța din calea de atac să se lămurească. 

Să vedem și noi care este semnătura prim-ministrului, care sunt semnate de el, dacă  a semnat vreuna sau a semnat altcineva sau, mai grav, le semna oricine trecea pe culoar la momentul la care se redacta un text. 

Nu de alta, dar pe baza textelor ălora ni s-au restrâns majoritatea drepturilor și libertăților fundamentale și aș vrea să știu și eu (probabil și dvs.) pe semnătura cui ni s-au restrâns? A persoanei abilitate (prim-ministrul) sau a oricărui cetățean dispus să semneze o hârtie listată?

PS: CNSU nu a făcut nicio apărare. Nu s-a depus dosarul administrativ. Cele 2 hotărâri ale CNSU sunt depuse de un terț intervenient.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Coronoia 06.06.2021 00:31
    Foarte tare!
    Javrele astea stiu ca toate hotararile impuse in aceasta plandemie sunt ilegale si de-aia nu a avut niciunul tupeu sa isi puna semnatura si sa riste mai tarziu sa infunde puscaria.
    Cand o sa fie luat la intrebari, Catu o sa zica "nu stiu nenicule, aia nu ne semnatura mea pe hotararile alea, nu vedeti ca nici nu seamana intre ele? mi-a masluit semnatura cineva ca sa ma bage la belea, nu stiu cine nu cunosc, sunt o biata victima persecutata politic."
  • __ 07.06.2021 10:04
    păi cum să zică "n-am fost io" când de facto i-a dat în sus și-n jos cu restrângeri și înțepături (cu ser experimental)? avem martori și pelicule video, hăc, cu domnul "hitler ică"
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:41

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?