BTI: După anularea alegerilor, prăbușirea lui Macron va aduce al doilea tsunami peste România

România se zbate într-o criză nu doar economico-socială, ci și morală după ce Macron și democrații americani au decis că nu poporul contează în alegeri, ci telefoanele nervoase date de ei unui București umil și obedient la extrem. De la acel moment, România a devenit un fel de nouă Algerie, ori Polinezie, adică o colonie totală a Franței, bună pentru orice experimente.

Prăbușirea din acest moment a lui Macron, ireversibilă, va aduce peste noi un al doilea tsunami, consecințele, bune și rele, fiind greu de întrevăzut precis în acest moment.

Președintele Franței, care a visat să fie un soi de nou Napoleon pentru Europa, sfîrșește exact ca el, învins și izolat. Măcar Napoleon nu a căzut în ridicol vreo clipă, însă.

Ziua de azi a început foarte prost pentru președintele al cărui al cincilea guvern în doi ani a căzut înainte să se ridice: doi foști premieri numiți de el în funcție, Edouard Philippe și Gabriel Attal i-au cerut deschis ori sugerat să demisioneze.

Reamintim că duminică seara noul premier al lui Macron, Sebastien Lecornu, și-a prezentat lista cabinetului, intrînd instantaneu sub tirul tuturor partidelor, practic, așa că a ales să o șteargă englezește.

Ieri, ceva aiuritor s-a petrecut: Macron a acceptat dimineața demisia lui Lecornu, apoi seara a bulversat pe toată lumea cerîndu-i să mai rămînă 48 de ore și să încerce să facă, totuși, un guvern.

Din acel moment, pentru toți a devenit limpede că președintele marii puteri a colapsat și nu mai are nicio soluție.

Presa britanică scria ieri că Macron e o ”lame duck”, o rață șchioapă în traducere. Dar sensul expresiei americane, culmea, de origine franceză, e mai dur decît pare. Lame duck semnifică un personaj sau o entitate care și-a încetat funcționarea reală, chiar dacă mai prelungește artificial finalul.

Azi, foștii aliați au început să iasă pe rînd la rampă și să se distanțeze de el ca bărcile de Titanicul în scufundare, ca să nu fie trase în abis. Cînd îți cer fostele mîini drepte demisia din funcție, nu prea mai rămîn multe de spus.

Să analizăm la rece posibilele variante.

Numirea unui nou premier sună mai degrabă a glumă, e greu de luat în seamă.

O a doua variantă e ca Macron să joace penultima carte și să dizolve parlamentul, ceea ce înseamnă noi alegeri în maxim 40 de zile, adică primul tur ar fi, în cazul unei dizolvări ipotetice pe 10 octombrie, undeva în jur de 20 noiembrie.

La cum se prezintă ultimele sondaje, cu RN la 32%, NFP la 25%, ENS la 15%, LR la 12%, alții stînga 5% și alții dreapta 2%) situația privind cele 577 de locuri ale Adunării Naționale (Senatul nu se dizolvă) e foarte încurcată.

Majoritatea înseamnă 289 de fotolii, pe care nu le-ar lua nimeni. Sistemul electoral francez e foarte complex, cu două tururi ce pot genera surprize, dar e aproape sigur că RN ar lua sensibil mai mult decît la ultimele alegeri, unele proiecții relevînd chiar peste 200 de fotolii.

În acest caz. Le Pen ar putea face o alianță cu Union des droites pour la République (UDR), cel mai direct aliat actual, condus de Éric Ciotti (fost LR), cu circa 15 deputați. Ei formează deja un „intergroupe” cu RN, colaborînd la moțiuni de cenzură și promovînd o „union nationale” de dreapta extremă. Sondajele arată scoruri bune pentru cele două grupări, dar chiar așa, nu e sigur că ar avea majoritate.

Ar putea fi atrași și disidenți din Les Républicains (LR), poate chiar în jur de 20-30 de deputați, dar majoritatea LR (50 de locuri în prezent) percepe RN ca extremă dreapta total nefrecventabilă.

Alte opțiuni sunt improbabile, cum ar fi coaliție cu centrul (Renaissance/Ensemble): Macron și aliații săi (centru-dreapta) au exclus orice colaborare cu RN, considerîndu-l eurosceptic și extremist. RN critică dur, în replică, macronismul ca „agenți ai haosului”. Cu stînga (NFP/LFI/PS) e absolut imposibil, RN fiind anti-stînga radical.

În esență, RN a mizat în ultima perioadă pe instabilitate pentru a forța niște alegeri unde ar putea cîștiga mai mult decît dau sondajele.

A treia variantă ar fi demisia lui Macron, să zicem ipotetic peste 3 zile, care ar aduce un prim tur al alegerilor anticipate între 30 octombrie și 15 noiembrie, Constituția prevăzînd un termen între 20 și 35 de zile, maxim, iar al doilea, două săptămîni mai tîrziu, deci în pragul Sărbătorilor de iarnă. În această perioadă, conducerea Franței ar reveni interimar președintelui Senatului.

Termenul scurt avantajează partidele mari și dezavantajează partidele mici ori independenții. Foarte probabil, marele favorit ar deveni Jordan Bardella, de la partidul Marinei Le Pen.

Ca să concluzionăm: dizolvarea parlamentului ar însemna o și mai mare putere a extremelor, dreapta și stînga, și un foarte probabil eșec al partidului lui Macron.

Demisia lui Macron ar însemna alt președinte.

În oricare dintre situații, tutorele României din Elysee și-ar pierde puterea, de la majoritar spre total.

Iar asta ar avea efecte politice, economice și de securitate semnificative asupra României, țară care se va trezi ”orfană”.

Flituit din fostele colonii africane, Macron a încercat să își extindă influența în Europa Centrală și de Est, mai ales în România și Moldova, unde i-a mers,  inclusiv susținînd, de exemplu, candidați români pentru posturi de conducere la nivel european (precum Laura Kovesi), ceea ce a fost interpretat ca o alianță strategică.

Percepția de „vasalitate” a Bucureștiului e alimentată de o serie de factori: alinierea frecventă a deciziilor politice românești la linia Parisului, în special în cadrul UE, criticile venite din partea opoziției și a multor observatori interni sau externi șamd. Cît despre prestația lui Nicușor în preajma lui Macron, nu are sens să mai comentăm.

Alegerile din Franța vor aduce la aduce la putere forțe politice cu o viziune diferită asupra Europei și a alianțelor. Franța este, alături de Germania, motorul UE, iar o instabilitate politică majoră la Paris ar paraliza, cel puțin temporar, agenda europeană. Un succesor cu o agendă eurosceptică sau naționalistă ar putea anula sprijinul politic oferit României cu actuala conducere politică pur macronistă.

Marii perdanți ar fi în primul rînd Nicușor Dan, USR, Reper ori PNL.

Ar exista și implicații de Securitate (NATO și Flancul Estic), pentru că partidele de extremă dreapta au adesea o viziune mai puțin favorabilă Alianței Nord-Atlantice. O revizuire a politicii de apărare franceze ar putea afecta prezența militară franceză pe teritoriul României.

Instabilitatea politică din Franța generează deja panică pe piețele financiare și va duce la scăderea burselor și la deprecierea monedei euro. România, avînd legături economice puternice cu zona euro și o dependență de fondurile UE, ar putea fi afectată prin scăderea investițiilor, inclusiv pentru că investitorii serioși ar putea ajunge să evite o perioadă Franța și, implicit, statele din sfera sa de influență. O slăbire prelungită a monedei euro, cauzată de incertitudinea franceză, ar putea afecta, de asemenea, comerțul exterior al României și competitivitatea economică.

Prăbușirea inevitabilă a lui Macron va crea un vid de putere și o criză de orientare pentru clasa politică din România, obligată să găsească rapid noi echilibre și parteneri la nivel european. Dacă e în stare, desigur.

Ar fi un moment de reconfigurare diplomatică în care Bucureștiul ar trebui să-și reevalueze alianțele și să-și consolideze relațiile cu alte capitale europene (cum ar fi Berlinul sau Roma) sau cu Statele Unite, pentru a compensa slăbirea influenței franceze. Dacă ar fi în stare, o spunem din nou.

Desprinderea, fie și parțială, de Franța ar aduce clar probleme țării noastre pe termen scurt, dar pe termen mediu și lung ar putea fi șansa revenirii dintr-o perioadă de-a dreptul sulfuroasă, în care politicieni, judecători constituționali, capi ai serviciilor, organe de presă, avînd cu toții cheițele întoarse de la Paris, au dus România în toate gardurile imaginabile. Șansa regăsirii unei minime demnități naționale și a curățării multor structuri de gunoaie.

Parteneriat INPOLITICS