Niciodată în istoria lor, Statele Unite și Occidentul nu au avut de înfruntat două puteri nucleare deodată.

În raportul către Congres din noiembrie 2020, Pentagonul estima că arsenalul de focoase nucleare al Chinei, evaluat la circa 200 de bucăți, „se va dubla cel puțin” în „următorul deceniu”.

Experții militari americani apreciau și că regimul de la  Beijing „urmărește” să realizeze o „triadă nucleară”, combinând capacitățile terestre, aeriene și maritime.

Anul următor, din noiembrie 2021, Pentagonul a fost nevoit să își recunoască eroarea: arsenalul de focoase nucleare al Chinei creștea într-un ritm mult mai mare decât cel estimat.

„Ritmul accelerat de expansiune nucleară al Republicii Populare Chineze i-ar putea permite RPC să aibă până la 700 de focoase nucleare lansabile, până în 2027. RPC intenționează probabil să dețină cel puțin 1.000 de ogive nucleare până în 2030, depășind ritmul și dimensiunile prevăzute de Departamentul (american) al Apărării în 2020.”

Noua evaluare era că arsenalul nuclear chinez s-ar putea mări de cel puțin patru ori în următorii zece ani.

Mai mult, în raportul din 2021 al Pentagonului, China nu mai „urmărește” să se bazeze pe o „triadă nucleară”, ci chiar ARE această triadă:

„RPC și-a realizat probabil «o triadă nucleară» odată cu dezvoltarea unei rachete balistice cu lansare aeriană (ALBM) cu capacitate nucleară și odată cu îmbunătățirea capacităților sale nucleare terestre și maritime.”

Ritmul accelerat de dezvoltare nucleară al Chinei este îngrijorător nu doar în sine, ci și pentru că reprezintă numai o parte a procesului de înarmare și modernizare a forțelor militare ale Beijingului, arată o analiză a Gatestone Institute din care am extras aceste informații.

Vara trecută, amintește Gatestone,China a testat prima sa armă hipersonică.

În spațiul cosmic, ritmul în care China amplasează sateliți militari este dublu față de cel al Statelor Unite.

Generalul David Thompson, prim-vicepreședinte pentru operațiuni spațiale al Forței Spațiale a SUA,avertizează că Beijingul „implementează (în spațiu) sisteme operaționale cu o viteză incredibilă”.

Potrivit lui Kevin Ryder, analist principal la Defense Intelligence Agency pentru spațiu și contra-spațiu, dotările spațiale ale Chinei și Rusiei, luate împreună, au crescut în ultimii doi ani cu circa 70%, după ce, între 2015 și 2018, au înregistrat o creștere de 200%.

La rândul său, generalul Mark Milley, șeful Statelor Majore reunite americane, cea mai importantă figură militară din SUA, descria plastic teribila rapiditate a înarmării Chinei cu mijloace ultramoderne:

„Dacă te uiți în urmă cu, să zicem, 40 de ani, (chinezii) aveau zero sateliți... Nu aveau ICBM-uri... Nu aveau arme nucleare... Nu aveau avioane moderne de luptă din generațiile patru și cinci... Nu aveau marină... Nu aveau o forță submarină... Deci, dacă priviți astăzi, acest test (al unei arme hipersonice) care s-a produs în urmă cu câteva săptămâni, nu este decât un element dintr-o imagine mult, mult mai amplă, a capacității militare a Chinei.”

Într-o mărturie din 20 aprilie 2021 în fața Senatului, amiralul șef Charles Richard, de la Centrul de Comandă Strategică al SUA, avertiza că Beijingul reprezintă deja o amenințare egală cu a Rusiei.

„Deși arsenalul nuclear al Chinei este mai mic (dar într-o expansiune fără precedent) decât cele ale Rusiei și Statelor Unite, dimensiunea stocurilor de arme ale unei țări este o unitate de măsură grosieră a capacității sale strategice globale. Pentru a evalua cu adevărat amenințarea chineză, este necesar să ținem cont și de capacitățile sistemelor de lansare, comandă și control, de promptitudine, de situație, de doctrină și de pregătire. Din aceste puncte de vedere, China este deja capabilă să execute orice strategie de angajare nucleară în regiunea sa și va fi curând capabilă să o facă și la distanțe intercontinentale. Ea nu mai este «un exemplu de amenințare nucleară mai mică decât Rusia (subl. orig.)»”

Ca și cum faptul că Beijingul a egalat amenințarea pe care Moscova o reprezintă pentru America nu era suficient, alianța China-Rusia a devenit tot mai strânsă în ultimele luni.

Cele două puteri anunțau în februarie(luna invaziei Rusiei în Ucraina) că intră într-un parteneriat strategic „nelimitat” și fără „zone interzise”, cu scopul de a contracara influența Statelor Unite.

S-a observat imediat eficiența cooperării sino-ruse, când China  a ajutat Rusia să depășească efectele sancțiunilor occidentale.

În martie, la scurt timp după invadarea Ucrainei, ministrul de Externe chinez, Wang Yi, numea Rusia „cel mai important partener strategic” al Chinei.

„Indiferent cât de periculos ar fi peisajul internațional, ne vom menține orientarea strategică și vom favoriza dezvoltarea unui parteneriat global China-Rusia în noua eră... Prietenia dintre popoarele noastre este de nezdruncinat.”

Cooperarea tot mai strânsă dintre China și Rusia afectează direct strategia globală a SUA.

Amiralul Richard avertiza în martie Senatul că Statele Unite trebuie să aibă pregătite planuri de acțiune pentru scenariile alianței China-Rusia.

„Sunt foarte îngrijorat în privința unei eventuale agresiuni oportuniste a celor două... Nu cunoaștem scopurile finale în care una dintre ele sau amândouă împreună au capacitatea și capabilitatea de a acționa. Abia acum începem să lucrăm la scenariile în care ar arăta stabilitatea în trei și cum ar funcționa dinamica descurajării în trei.”

„Abia ACUM începem să lucrăm...”

Într-o altă mărturie în Senat, din aprilie 2021, amiralul Richard afirma:

„Pentru prima dată în istorie, țara noastră se află în ipostaza de a avea de înfruntat în același timp doi adversari cu capacități nucleare care sunt și aliați strategici.”

*

În timpul Războiului din Vietnam, Henry Kissinger a elaborat așa-numita Teorie a Diplomației Triangulare.

Pe scurt ea recomanda ca Statele Unite să își calibreze politica internațională în funcție de interesele Rusiei și Chinei. Adică, să aibă grijă să întrețină întotdeauna relații mai strânse cu cea mai slabă dintre ele pentru a contracara ascensiunea celeilalte.

Principiul de bază al Diplomației Triangulare era împiedicarea cu orice preț a apropierii Rusiei de China.

*

Cu toate acestea, în ultimele luni, Statele Unite au părut că fac tot ce pot pentru a pentru a împinge Rusia în brațele Chinei.

Momentul decisiv a fost 13 decembrie 2021, când Rusia și China s-au coalizat pentru a respinge Rezoluția Consiliului de Securitate ONU, susținută de Occident, prin care „schimbarea climatică” ar fi fost considerată „amenințare la adresa securității”.

Transformarea „schimbării climatice”în amenințare strategică reprezenta Etapa a II-a a Marii Resetări.

În Etapa I –  „pandemia COVID” - Occidentul, Rusia și China au jucat umăr la umăr. Colaborând inclusiv pentru îndepărtarea lui Donald Trump de la Casa Albă.

Însă, Schimbarea Climatică și măsurile de „înverzire” galopantă ar fi reprezentat o amenințare directă pentru economiile Rusiei și Chinei, în care combustibilii fosili joacă un rol-cheie.

Foștii Aliați de ieri au devenit peste noapte Dușmani. Confruntarea a devenit inevitabilă.

Locul Schimbării Climatice, ca a II-a Etapă a Marii Resetări, a fost luat de Război.

*

Așa am intrat în Al Doilea Război Rece. Conflictul din Ucraina este doar un simptom acut al acestui nou îngheț strategic.

Statele Unite și Occidentul au mers prea departe cu planurile Marii Resetări. Inclusiv cu Schimbarea Climatică. Nu mai pot da înapoi.

Prin urmare, au decis să își îngenuncheze adversarii, sufocându-i printr-un amestec de forță militară și economică.

Este vechea tactică Reagan care a dus la colapsul URSS.

Doar că atunci Statele Unite aveau în față o singură mare putere nucleară. Și încă una cu picioare economice de lut, incapabilă să susțină o cursă a înarmărilor acerbă. În schimb, Statele Unite se aflau într-o formă economică, militară și diplomatică excepțională.

Acum situația s-a schimbat radical. Washingtonul are în față nu una, ci două mari puteri militare și economice.

Pe plan militar, niciodată degringolada SUA nu a fost mai mare. Pentagonul pare mai preocupat de Teoria Critică a Rasei, de promovarea drepturilor LGBT, de vaccinarea obligatorie a militarilor și de... manichiura și pedichiura la generali, decât de militărie.

Retragerea catastrofală din Afganistan a fost doar vârful aisbergului.

Pe plan economic, potrivit lui Michael Sekora, expert al Agenției de Informații a Pentagonului și co-autor al faimosului Proiect Socrates, care a îngenuncheat URSS în vremea lui Reagan, este o chestiune de luni de zile ca Statele Unite să piardă supremația globală în favoarea Chinei.

Numeroasele crize economice suprapuse favorizează și ele apropierea Rusiei de China: petrolul și gazele uneia sunt mană cerească pentru economia supraîncălzită a celei de-a doua. Iar aceasta devine debușeul perfect pentru cea dintâi, suplinind pierderile de pe urma sancțiunilor.

Dependența de gazele rusești și de economia chineză completează tabloul conjuncturii dezastruoase în care se află Occidentul.

Însă nimic nu descrie mai plastic situația geo-strategică actuală decât imaginea liderilor celor trei puteri care se confruntă. Un dulău bătrân și ramolit, față în față cu doi lupi hămesiți care au adulmecat mirosul de sânge.

Și nu sunt doar doi. În spatele lor stau să se prindă în haită toate marile puteri emergente, nemulțumite de hegemonia americană: India, Brazilia, Africa de Sud, Turcia (cât e ea de membru NATO) sau Iranul (tot mai aproape de Arma Nucleară).

Războiul din Ucraina nu este doar un simptom febril al celui de-Al Doilea Război Rece.

El este și puntea foarte tentantă către Al Treilea Război Mondial.

Coalizarea haitei era previzibilă pentru orice cioban, cât ar fi fost el de stupid sau fudul.

Stăpânul care și-a asmuțit cotarla știrbă înhăitând lupii nu poate fi întreg la minte. Pare a face parte din stirpea ieșită la lumină în ultimii doi ani, odată cu COVID-ul. Vreunul dintre sinucigașii maniacali care fojgăie pe suprafața planetei cu gând să o distrugă ca să o salveze.

Un Mare Resetor.