Cristian Tudor Popescu, Guru Recorder, face o recunoaștere dubioasă pe Facebook, într-un text ce se dorește a fi o confesiune publică privind „naivitatea” lui: el dezvăluie că a fost consilierul personal al lui Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, exact când cei doi sunt cap de afiș în Afacerea Vaccinurilor.

Deși încearcă să învelească rahatul ca marmota ciocolata, în poleială cu sclipici, din text reiese foarte clar că CTP a fost consilier din umbră al celor doi exact în perioada în care aceștia ocupau funcții publice, respectiv când Cîțu era prim-ministru și Voiculescu ministru al sănătății, cel din urmă chiar de dinainte, probabil de pe vremea de când Liiceanu mărturisea public că este îndrăgostit de el și și „l-a băgat în edificiul lui afectiv”.

Subliniem că în relația cu Gabriel Liiceanu, jurnalistul Ion Spânu a devoalat cu claritate că „Vlăduț Voiculescu este creația „Rețelei” și a Sistemului securisto-comunist”.

Același Voiculescu pe care îl slujea, regulamentar, CT Popescu.

Pornind de la o istorie de acum 13 ani, despre care aflăm de abia acum, și anume că a fost și consilierul lui Mircea Geoană la prezidențialele din 2009, CTP alege să-l atace vitriolic dintr-un început, tam-nisam, pe Ion Cristoiu.

După care își învăluie povestioara în artificii, doar-doar o lua ochii de la realitatea faptică: și anume că a fost consilierul celor doi penali când ei îndeplineau faptele penale de care sunt acuzați acum de DNA.

Intitulat „Cum m-am înșelat”, materialul a fost regurgitat pe Facebook pe 24 noiembrie 2023 dar am aflat de el abia acum, când a fost republicat de ȘtiripeSurse, de unde îl preluăm mai jos.

Textul ne aduce aminte de o altă „înșelare naivă” a Cacapitecului, după cum l-a denumit inspirat filosoful Constantin Barbu:

Ani de zile CTP a împărțit biroul la fosta Scînteie, rebotezată Pravda/Adevărul, cu Bogdan Chirieac, care, în timp ce făcea pe ziaristul învârtea afaceri de zeci de milioane de dolari cu serviciile speciale ale statului român și ale altor state, inclusiv din Orient. Cu aceeași „naivitate” de acum, CTP a „mărturisit” când au apărut public stenogramele cu afacerile lui Chirieac că nu a știut nimic, că nu și-a imaginat așa ceva, că e siderat.

Mai ceva ca Gelu Voican Voiculescu, rămas perplex între metafizică și clitoris.

Momentul apariției noilor „confesiuni” de „naivă înșelare” în care se dezice de foștii lui supraalterni nu este întâmplător.

CTP se teme.

Ne putem aștepta, oricând, și la niște stenograme suculente, în care CTP să dea sfaturi despre nevoia imperioasă de vaccinare a celor 8-9 milioane de români prostiți, cu 120 de milioane de fiole de vaccin a câte 5 sau 10 doze fiecare, după caz - conform prospectelor Pfizer și Moderna.

Înainte de a da curs serurilor otrăvitoare vocale ale lui CTP ne punem și următoarea problemă concretă: când era consilierul secret al celor doi și apărea „pe sticlă”, pe la televiziunile Sistemului, pentru a vorbi despre ei, sau când scria în fițuica lui online despre marile realizări ale penalilor PNL și USR, o făcea în calitate de jurnalist sau de lobbyst (pe românește holist sau fomist)?

Astăzi, Guru CTP, acest excrement neterminat scurs din găurile negre ale ateismului științific, explică revoltat, în două postări, cum cei doi penali pe care îi deservea „au aruncat 1 miliard de euro pe zeci de milioane de vaccinuri de care nu era nevoie” și cum „au achiziționat aberant și ilegal milioane de vaccinuri anti-Covid”, ca și cum gura lui nimic n-a mâncat.

Dar atunci, de exemplu pe 28 septembrie 2021, același biet „Măicuț Terez”, băbuțul cu mitraliera, scria:

„Marea majoritate a celor ce își vor da obștescul sfârșit gâtuiți de virus sunt dintre cei care au refuzat să se vaccineze. E sinistru, dar, astfel, se va înregistra și un parametru pozitiv până la primăvară: creșterea cantității de inteligență pe cap de locuitor în România”. (Cristian Tudor Popescu)

Corect. Aceasta creștere s-a dovedit acum, brusc, când CTP face, interesat, desigur, o recunoaștere de tip Tudor Postelnicu cu al său „Am fost un dobitoc”. Singura diferență este că CTP așa a și rămas.

Marea „confesiune” publică (a doua, până acum - nu vă lăsați furați de vrăjeala de cartier):

„Cum m-am înșelat

Cota de insulte pe care o primesc de fiecare dată când scriu sau spun ceva este asezonată nesmintit cu constatarea acuzatoare: „Popescu ăsta are impresia că le știe pe toate, se pricepe la toate și nu greșește niciodată”. Un „maestru”, specialist în „profeții” politice beton, care nu se împlinesc nici 50%, îl „invidiază” pe CTP pentru că ar avea „convingerea intimă că tot ce spune el nu poate fi pus la îndoială”.

Nu este nicidecum cazul. Sunt ros de îndoieli și deloc scutit de greșeli. O să vă dau trei exemple, grave, din nu puținele situații în care am greșit cu oameni, deși în dosul minții știam că nu e bine ce vreau să fac. De fapt, verbul potrivit este: m-am înșelat. Eu, pe mine.

Mai întâi, actualul secretar general-adjunct NATO, autopropus candidat la președinția României. În campania electorală pentru Primăria Capitalei, din 2004, în care concura cu Traian Băsescu, i-am dat niște sfaturi lui Mircea Geoană, cu titlu gratuit, nu în calitate de consilier, asta n-am fost pentru niciun politician. Am crezut că Geoană, bun vorbitor de engleză, cu o cultură politică de tip occidental, capabil să gândească și liberal în economico-social, deși era de la PSD, poate fi o soluție. Așa că mi-am scos din minte toate hibele de caracter pe care i le știam, inclusiv perfect găsita poreclă „Prostănacul”, pe care i-a lipit-o Ion Iliescu. I-am spus ce socoteam că are de făcut și comunicat într-o situație, două, nouă. Mă asigura bucuros, de fiecare dată, că am mare dreptate și că o să procedeze în consecință. Pe urmă se ducea la Vântu, la Sârbu, la mama-soacră, precum și la alte „oracole” ale d-sale, și făcea ce-i spuneau ei, uitând complet ce îi explicasem cât putusem de logic și argumentat. După episodul „La jacuzzi cu Vântu”, exploatat pe loc de Băsescu, am întrerupt orice legătură. M-a sunat din nou anul trecut, să mă felicite de ziua mea. După 13 ani, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!... Am dedus imediat că are de gând să candideze la președinție, pentru că făcea exact ce făcuse și cu ani în urmă: își pregătea terenul, încercând să-mi câștige bunăvoința. Ca pe orice politician de Românica, asta l-a interesat întotdeauna, nu vreo părere de-a subsemnatului.

A doua greșeală, chiar prostie, pe care am comis-o, poartă numele de Vlad Voiculescu. Câteodată, rar, îmi ajunge până peste cap să fiu neîncetat dur, sarcastic, nemilos cu proștii, lichelele, canaliile, submediocritățile politice. Zemurile fetide care țâșnesc din ei când îi autopsiez pe viu mă stropesc, mă umplu de greață și de lehamite. Și atunci, simt nevoia să iau în brațe pe cineva, să-l consider o excepție bună, salvatoare, pentru oameni și pentru mine. Îmi suspend voluntar scepticismul și luciditatea.

Am început prin a răspunde unei întrebări într-un interviu, numindu-l pe Vlad Voiculescu singurul ministru din guvernul Cioloș 2016 în care poți să-ți pui speranțe. Apoi, când n-a mai fost ministru, V. Voiculescu m-a sunat și mi-a solicitat o întâlnire. În care, ați ghicit, m-a rugat să-l sfătuiesc cu privire la activitatea sa politică. Am acceptat. Am stat de vorbă de vreo 10 ori. Între timp, V.V. a ajuns din nou ministru. La fel ca Geoană, mă asculta, părea chiar cu atenție, după care nu folosea nimic din ce-i spuneam în legătură cu oamenii aduși de el la minister și cu atitudinile sale, pe care le consideram nepotrivite, în diverse chestiuni. A mers din prostie în aroganță, și din nou în prostie, mizând pe rolul „inocentului”, al tocilarului ochelarist, frumușel, oarecum nesigur pe el, dar onest. Care are nevoie de o mamă de orice vârstă. Pe Gabriel Liiceanu l-a determinat să comită enormitatea de a-l supranumi „Maica Tereza”. După ce a încercat în ultimul moment, când tocmai era demis, să-i dea în gât pe Cîțu și pe liberali, s-a orientat spre cursa pentru Primăria Capitalei. Atunci am văzut ce refuzasem să văd, cât de flămând de funcții, de putere, cât de dornic să fie considerat șmecher și cât de pizmaș era „inocentul”. Care acum a prins capul de listă USR la europarlamentare.

Fără să fi schimbat vreodată vreo vorbă cu el, pot să-l pun și pe Cîțu la capitolul erori ale subsemnatului. L-am susținut câteva luni, încercând să mă conving că e tânăr, îndrăzneț, capabil de măsuri economice nepopulare, dar necesare, oricum mai bun decât șulfa râncedă Ludovic Orban. Din clipa în care nu i-a mai ajuns fotoliul de premier, anunțând că va candida la șefia PNL, a avut grijă să-mi dea sistematic peste ochi, demonstrându-mi, în tovărășie cu Iohannis, cât de înfumurat, iresponsabil și fățarnic poate să fie.

Totuși, acum, când DNA solicită ridicarea imunității și urmărirea lor penală pentru poate cel mai mare prejudiciu adus statului din istoria postdecembristă, 1 miliard de euro aruncat pe milioane de vaccinuri anti COVID de care nu era nevoie, e de observat că reacțiile lui Cîțu și Voiculescu sunt diferite.

Cîțu, prelucrat de Ciucă, și-a dat demisia din grupul senatorial liberal și se pune la dispoziția Justiției, în care-și declară încrederea, în vreme ce „îngerașul” Vlăduț, dimpreună cu USR, chirăie că DNA i-a făcut dosar la comanda PSD. El și USR (USR pe care l-am votat la europarlamentarele din 2019), odinioară susținătorii în stradă, fără rezerve, ai DNA care îl urmărea pe Dragnea, acum înjurătorii DNA, când procurorul care-i anchetează pe el, Cîțu și Mihăilă e același – a dracului fatalitate! – din cazul Dragnea...

Dincolo de răul imens pe care l-au făcut și îl fac României, dincolo de voturile pe care le împing spre AUR și Șoșoacă, aceste personaje, pe care m-am înșelat susținându-le, m-au vaccinat pe viață împotriva virusului încrederii în vreun politician.

P.S. Rectific cronologia: mai întâi, V. Voiculescu s-a zbătut să fie candidatul dreptei la Primăria Capitalei. I-a fost preferat Nicușor Dan, de unde și atacurile lui repetate la adresa liberalilor, principala sa activitate ca ministru al Sănătății”, a încheiat, apoteotic, „naivul” cu mitralieră, CTP.