Jurnaliști precum Lee Fang, Alex Berenson și chiar Glenn Greenwald – pe care îi apreciez și îi respect – sunt vehiculele perfecte pentru dezvăluiri limitate. Ei au acreditările necesare „din afară”, în timp ce sunt membri ai „marelui club” al lui George Carlin (sau poate doar „membri asociați”... câteva milioane de dolari nu mai sunt ceea ce erau odată).

Problema este că astfel de jurnaliști cred cu sinceritate că sunt „independenți” și „adversari” și, în multe cazuri, chiar sunt... Doar că nu atunci când vine vorba de a relata despre o poveste precum cea mai elaborată operațiune PSYOP de masă din istoria omenirii, adică ceea ce am experimentat în ultimii trei ani. Trecerea acestei linii ar însemna pentru ei sfârșitul a tot, pierderea banilor, a statutului, a rețelelor lor sociale și profesionale, practic, a întregii lor vieți. Nimeni nu trebuie să le explice acest lucru. Au ajuns acolo unde sunt știind exact care este acea linie și cât de aproape pot ajunge de ea, fără să treacă vreodată dincolo de ea.

Dacă îi întrebi, ei îți vor spune că „nu există o astfel de linie” pentru niște jurnaliști „adversari” precum sunt ei, și vor da acest răspuns nu pentru că mint, ci pentru că nu pot vedea această linie. Ei au fost instruiți și s-au antrenat ei înșiși ca să nu vadă. După cum a explicat Noam Chomsky într-un interviu clasic cu Andrew Marr la BBC, „Sunt sigur că tu crezi tot ce spui. Dacă ai fi crezut ceva diferit, nu te-ai fi aflat aici unde stai acum.”

Dau rapid încă un exemplu legat de Lee Fang, exemplu care nu are nimic de-a face cu povestea Covid. Are legătură cu cel mai recent raport din Dosarele Twitter, relatarea lui Matt Taibbi. Rețineți că Matt, spre deosebire de Fang și Berenson, are grijă să ocolească „Dosarele Twitter [legate de] Covid”, în mare parte, ceea ce este o ecuație de „pierdere/pierdere” pentru celebrii jurnaliști adversari. Dar asta e în afara subiectului. Iată postarea pe Twitter a lui Fang…

Hamilton 68 nu a fost „o înșelătorie” în plasa căreia „a căzut” mass-media. A fost o operațiune PSYOP, iar mass-media a participat la ea. Dacă aveți impresia că aș căuta nod în papură, nu înțelegi cum sunt create și menținute narațiunile oficiale. Ele nu sunt create și menținute cu magie sau tehnologii de control al minții extrem de secrete. Ele sunt create și menținute cu cuvinte... cuvinte care înfățișează într-un anumit fel evenimentele și sunt repetate și retipărite, iar și iar, de către persoane și organizații de influență, până când narațiunea devine oficial „ceea ce s-a întâmplat”.

După cum a menționat The New York Times în „corecția” sa din 2004:

„... am găsit o serie de cazuri de relatări care nu au fost atât de riguroase pe cât ar fi trebuit să fie. În unele cazuri, informațiile care erau controversate atunci și care par îndoielnice acum nu au fost suficient de întemeiate sau au fost lăsate necontestate. Privind în urmă, ne-am dori să fi fost mai insistenți în reexaminarea afirmațiilor pe măsură ce au apărut noi dovezi – sau nu au apărut [suficiente]. Articolele problematice au variat, în ceea ce privește autorul și subiectul, dar multe au avut o trăsătură comună. Ele au depins, cel puțin parțial, de informațiile provenite de la un cerc de informatori irakieni, dezertori și exilați, care doreau «schimbarea regimului» în Irak, oameni a căror credibilitate a fost tot mai mult pusă la îndoială în dezbaterile publice din ultimele săptămâni. […] Ceea ce a complicat lucrurile pentru jurnaliști, relatările acestor exilați au fost adesea confirmate cu entuziasm de oficialii din Statele Unite convinși de necesitatea intervenției în Irak. Oficialii administrației recunosc acum că au căzut uneori în capcana dezinformării provenite de la aceste surse din exil. La fel s-a întâmplat cu multe organizații de presă – în special, cu a noastră.”

Și așa mai departe. Cu alte cuvinte, „s-au făcut greșeli”.

Ceea ce nu este, așa cum cred că tocmai am demonstrat din nou și așa cum a explicat Chomsky în acel interviu cu Andrew Marr. Nu există o „cabală” a „elitelor” malefice care conduc PSYOP-ul la care mă tot refer, în niciun caz nu una în stilul celei din filmul cu James Bond. Nu există niciodată. Nu e nevoie să existe. Da, există oameni puternici în lume și bineînțeles că ei conspiră pentru a-și promova interesele, pentru a acumula mai multă putere și pentru a se îmbogăți, dar nu așa funcționează sistemul ideologic global-hegemonic în care trăim cu toții.

Funcționează prin a ne condiționa de la o vârstă foarte fragedă să intuim care sunt „liniile care nu pot fi depășite” și prin eliminarea și restricționarea acelora dintre noi care le trecem oricum. Dar acesta este un subiect pentru un alt lung articol.