La 22 iunie România (n-)a aniversat declanșarea "Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Doar România reală și-a omagiat istoria, căci cea oficială se ocupă de războiul din Ucraina, care stă în parte pe teritoriile noastre istorice îmbibate de sânge românesc, pământuri strămoșești pentru care acum 81 de ani își dădeau viața bunicii noștri.
Ucraină care tace mâlc pe acest subiect, la fel ca falsa conducere a României de azi în frunte cu Președinția și Ministerul Apărării Naționale, cu fake-ministrul lui, care au ignorat complet acest eveniment istoric epocal, un adevărat „moment astral” al națiunii.
Este de neînchipuit că în timp ce România oficială se bate cu cărămida în piept de cum se zbate ea împreună cu toată planeta împotriva dușmanului de la Răsărit, în același timp își anihilează complet propria istorie și luptă - reală - contra vrăjmașului bolșevic de la care - să fie clar, după cum s-a văzut și pe 9 mai - se revendică nețărmurit actuala conducere de la Moscova.
Sutele de mii de suflete omenești din piepturile ostășești trecute Prutul acum 81 de ani n-au meritat nici măcar o floare - fie ea și virtuală, pe paginile publice ale MApN - din partea Armatei Române de azi?
Iată că s-a ajuns pe nesimțite și la noi direct la „cancel history”. Adevărații patrioți și eroi au fost îngropați sub un munte de nesimțire pe care stă cocoțată o pletoră de fake-conducători, biete jucării stricate, învârtite cu cheia, în egală măsură, de servicii de la Răsărit și Apus (apropiat), Miazăzi și Miazănoapte.
Încă o dovadă de „cancel culture”: ditamai Ministerul Apărării care-și șterge prin omisiune propria istorie, altceva nu are de făcut decât să-l cenzureze pe Radu Gyr, mare „criminal de război”, ca simplu voluntar pe Frontul de Est și apoi deținut politic în temnițele bolșevice numai vreo 20 de ani.
Pe românește, iertați limbajul, s-a întors lumea cu curu-n sus. Adică MApN-ul de azi al troicii Iohannis-Ciucă-Dîncu susține cu vârf și îndesat Armata Ucrainei, compusă din naziști declarați - totul în numele legalității internaționale și al luptei cu invadatoarea Rusie -, dar cenzurează un poet condamnat pentru „fascism” într-o farsă judiciară de un „Tribunal al Poporului” Sovietic (de fapt), format din agenți NKVD ai ocupanților veniți pe tancurile Armatei Roșii.
Cum se salută oare apeviștii noștri filo-naziști dar anti-fasciști la începerea programului? Heil, Ukraini?
Mareșalul Ion Antonescu - cel care nu a fost sărbătorit azi deși a fost un real conducător al Armatei Române, cu toate păcatele lui - avea să plătească cu viața această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmașului, bolșevic anti-creștin și invadator.
„Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”, avea să spună Mareșalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava, după cum amintește Profesorul Gheorghe Buzatu.
Iată că, din câte se pare, aceeași soartă au avut de împărtășit și
Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Și din aceleași motive.
După cum reiese din documente, ambii conducători ai României au
condamnat Pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) cu puțin timp
înainte de moarte…Se pare că și ei s-au simțit și considerat întâi români și apoi comuniști.
După cum am mai scris, este de remarcat cu această ocazie că dragostea pentru pământul
străbun al Basarabiei sau dedicația față de slujirea interesului
național a unora dintre conducătorii României transcende de-a lungul
anilor indiferent de regimuri, complicații și afilieri politice. Până acum, desigur.
S-a spus, în bloc, că șefii comuniști ai României au abandonat Basarabia, nordul Bucovinei, Insula Șerpilor și Tezaurul României în brațele sovieticilor, invocându-se teoria de sorginte kaghebistă că țara noastră a fost, pe plan internațional, după debarasarea de trupele de ocupație ale Armatei Roșii, un "cal troian” al URSS infiltrat în tabăra NATO.
Nimic mai fals!
Iată că noi și noi foste documente secrete ieșite la lumină, dintre care redăm câteva exemple mai jos, demonstrează falsitatea acestei dezinformări strategice prezentă la loc de cinste în panoplia "masurilor active” ale URSS și continuatorilor ei împotriva României.
Dincolo de grozăviile sistemului represiv (amintim, însă, și eliberarea deținuților politic survenită în 1964), România ante-decembristă s-a bătut diplomatic cu imperiul sovietic mult mai abitir decât au făcut-o "emanații” de după 1989.
O lucrare, excepțională, considerăm, se adaugă la seria de dezvăluiri istorice despre această bătălie, devoalări la care și-au adus contribuția atât câțiva istorici basarabeni extraordinari, care au reușit să pună în circulație documente și stenograme din arhivele fostului KGB sau ale CC al PCUS, cât și cunoscutul istoric american dr. Larry Watts, care a publicat, la rândul său, în lucrările sale de referință, documente inedite din arhivele secrete ale participanților la Războiul Rece.
Lucrarea la care ne referim îi aparține profesorului dr. Ion Constantin și se intitulează doct Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (1944-1989), fiind prezentată printr-un extras semnificativ, cu referire până la anul 1965, de către portalul Basarabia-Bucovina.Info. Reputatul și pasionatul istoric în problematica Basarabiei reușeste să prezinte în acest volum dedicat bătăliei românești pentru Basarabia și Bucovina (publicat acum șapte ani dar de care prea puțin s-a vorbit) o multitudine de poziții și contre dure între reprezentanții României și cei ai URSS, de la cel mai înalt nivel până la stări și situații specifice, prezente în rapoartele sovieticilor „moldoveni” catre muma Rusie, conducerea centrală de la Kremlin.
Din lupta pentru românism nu lipsește nici dezbaterea cu scântei despre limba „moldoveanească” sau originea lui Eminescu și a lui Ștefan cel Mare…
Ca o notă distinctă, nu pot să nu amintesc cu această ocazie aniversară și ieșirea fostului președinte, Traian Băsescu, care a declarat în timp ce era încă în funcție că dacă ar fi fost în locul conducătorului Ion Antonescu ar fi dat același ordin la 22 iunie 1941: „Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”, considerând totodată lovitura Regelui Mihai de la 23 august 1944 drept „un act de trădare” (Video aici).
Folosit de o gașcă de pseudo-intelectuali profitori ai tuturor regimurilor - care se pare că l-au avut la mână cu dosarul de Securitate -, dar altfel scoși de sub trena „dușmanilor naturali” ai românilor, fostul președinte a reușit să contrarieze mulți dintre adulatorii săi la ordin cu această afirmație, demonstrând încă o data teoria multiplului Băsescu. La înmormântarea profesorului Gheorghe Buzatu, ca și la ce a Părintelui Justin Pârvu, unul dintre acești Băsescu a trimis o coroană omagială. Care o fi Băsescul cel adevărat „nici noi nu mai știm”…
Resurse documentare:
„Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”
– Ultima declarație a Mareșalului, din după-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava.
„… Mă gândesc la ziua de mâine a României și la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al țării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub amenințarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârșitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul și poate să ajungă acolo numai traversând sau înghițind România […] Eu nu fac un joc de trișor, ca vecinii mei unguri, visând prăbușirea germanilor și sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta și ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi știm că dușmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare și a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios și [pe care], trebuie să recunoaștem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveșmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea și, ascunzându-și colții după o zdreanță roșie, atrage masele de muncitori și țărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruși, toate forțele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea rușilor…”
– Declarația confidențială făcută de Maresalul Ion Antonescu ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru „Il Tempo” la 26 ianuarie 1943
"Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluționării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă.
În primul rând apare necesar să se adopte o poziție clară, fără echivoc de condamnare și anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri și dictate.”
– Nicolae Ceaușescu, Din Discursul ținut la Congresul al XIV-lea al PCR, 20 noiembrie 1989
"Exprimându-și încă o dată nedumerirea față de pretențiile sovietice, N. Ceaușescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înțelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică și, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca și mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:
1) se reabilitează politica țarismului în Balcani și în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).
2) este tratată incorect, ca și până acum, chestiunea privind existența poporului moldovenesc, limbii moldovenești și națiunii moldovenești aparte.
3) ca și mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiți incorect moldoveni.
În opinia lui N. Ceaușescu, este absolut incorectă și sub aspect istoric, social și al luptei de clasă, și sub aspect marxist afirmația că includerea, în 1812, a Basarabiei în componența Rusiei a fost legitimă și conformă voinței popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceaușescu. Alipirea s-a produs împotriva voinței poporului și împotriva dorinței Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume.
(…)
Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat N. Ceaușescu, ei au promis să recunoască RSS Moldovenească și să nu o ignore. Am făcut aceasta, dar nu vom fi niciodată de acord cu ideea și nu vom recunoaște niciodată că există o oarecare națiune și o limbă moldovenească separate. (Aici el a făcut trimitere la D. Cantemir, la unii miniștri țariști și la lucrările unorautori sovietici publicate în perioada 1927-1930, precum și la Marea Enciclopedie Sovietică editată după război, în care se spunea că în spațiul dintre Prut și Nistru al URSS locuiesc români).
L. I. Brejnev a opinat că nu trebuie să ne bazăm doar pe autori sau pe momente din lucrările acestora sau ale unor personalități, inclusiv Cantemir, care conțin teze avantajoase pentru români; lucrurile trebuie privite în mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, conștiința lui națională există în mod real, a declarat și, oricât am nega acest lucru, el nu va înceta să existe. „Dumneavoastră, tov. Ceaușescu, printre altele, ați fost la moldoveni și v-ați putut convinge că ei există în realitate”, a subliniat L. I. Brejnev.
„Da, a ripostat N. Ceaușescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine românește”.
L. I. Brejnev l-a îndemnat să nu se agațe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească și română ar fi absolut asemănătoare (deși nu e deloc așa), nici atunci nu va fi vorba de o națiune unică. Căci în multe alte țări popoarele vorbesc aceleași limbi, dar sunt națiuni diferite (Austria și Germania, SUA și Anglia, țările arabe etc.). Și, în această chestiune, a conchis L. I. Brejnev, dumneavoastră, Nicolae Andreevici, nu vă situați pe poziții marxiste.
Referitor la a treia chestiune, N. Ceaușescu a declarat co dovadă ce confirmă că limba, națiunea moldovenească nu există de sine stătător e și faptul că moldovenii fură clasicii români și îi numesc moldoveni. Până și pe M. Eminescu, adept înverșunat al unirii Moldovei și Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, este fondatorul poeziei române, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii și literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean.”
– Din CONSPECTUL ÎNTÂLNIRII ȘI TRATATIVELOR PURTATE DE L. I. BREJNEV CU N. CEAUȘESCU ÎN CRIMEEA, LA 5 AUGUST 1977, realizat de V. I. POTAPOV, șeful Sectorului România al Secției CC al PCUS
Sursa: Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS și RSR privind tratarea istoriei relațiilor ruso- și sovieto-române, în „Destin Românesc”, Chișinău, an V, no. 3-4/2010, pp. 182-187, document reprodus integral in ARHIVELE SECRETE BASARABIA-BUCOVINA.INFO si extras din lucrarea profesorului Gheorghe Buzatu – Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia. Editura TipoMoldova, Iasi, 2011
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Maresalul Antonescu, din nefericire, nu a fost un bun strateg, a desfiintat partidele politice si a ordonat trecerea peste NISTRU, catastrofala pentru viitorul post razboi al Romaniei, precum si pentru zecile de mii de jertfe umane care si-au lasat oasele pe pamant strain.
Nemaivorbind de atitudinea slugarnica fata de Hitler si de lipsa de viziune istorica, sa ii spun, in general.
Dar asta este alt subiect, cumva. Lipsa de patriotism, pur si simplu, a actualei guvernari a Romaniei este aproape mai periculoasa decat toate razboaiele de pana acum ale Romaniei, caci sapa la integritatea tarii ca individualitate pe arena mondiala. Poporul isi are conducatorii pe care ii merita si, de aici, alta discutie...
Neamt evreu a fost familia Hohenzollern, Romania a ajuns impartita si despartita cum au vrut strainii dinafara: intelegerea Ribentrop Molotov si regele face drepti si cedeaza partea de nord a Transilvaniei Ungariei hortiste care a casapit la evrei pana i-a luat cel cu coarne prin a-i trimite in lagare de concentrare din Polonia si Germania. Si mai trage un tun boul nostru incoronat si este cedata Basarabia si restul teritoriilor primind chiar decoratie ruseasca. Si cusma acestui porc este pe stema Romaniei astazi pt ca asa a sugerat Iohanis, iar tampitii inculti si prostificati au acceptat. Sa va fie rusine!!! Romanii nostri stau sub talpi straine in grohaitul unui presedinte strain de romani. Romanii nu mai stiu cine sunt - pt ca asa vrea un venetic, sau, cine stie, blestemul lui Cuza care a fost alungat ca sa fie Romania data drept colonie la lifte straine. Cum sa nu fiti considerati idiotii Europei?! Cine a mai facut asta in Europa?!! Cine nu lupta pentru tara lui, nu si-o merita. Acea tara ajunge maidan pentru golani si pimpi de peste tot.
Hărțile larg folosite, în școli sau expuse în locuri publice, pomeneau doar despre URSS, nu și despre RSS Moldovenească. Am însă un atlas geografic tipărit în perioada comunistă unde apare și RSS Moldovenească. Nu există o hartă aparte a RSS Moldovenești – Doamne ferește! – dar la harta României se văd ca vecini nu doar URSS la modul general, ci sînt precizate RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. Există și o linie punctată care arată granița dintre ele, atît cît încape la marginea hărții României. Iar în manualul de istorie pentru unul din anii de liceu erau vreo 2 rînduri în care se spunea că în 1918 Basarabia s-a unit cu România.
Cultura basarabeană era aproape absentă în România. Totuși, în 1988 Grigore Vieru a izbutit să-și tipărească o carte de poezii la București, iar în nu știu care revistă literară de provincie se zice că a apărut o pagină întreagă cu poezii ale poeților basarabeni. Acestea sînt excepțiile care întăresc regula.
În concluzie, în regimul Ceaușescu cetățeanul român pasionat de istorie sau geografie putea găsi informații (nu prea amănunțite) despre Basarabia sau RSS Moldovenească. Cine nu avea asemenea pasiuni și nu locuia lîngă graniță, în zona în care se putea prinde TV Chișinău, putea să-și trăiască întreaga viață fără să aibe habar că în lume există asemenea noțiuni ca Basarabia sau RSS Moldovenească.
Putem spune că subiectul „Basarabia” era, în regimul Ceaușescu, într-o situație de „semiinterdicție”. Se putea discuta în anumite cercuri restrînse, dar nu era un subiect disponibil pentru marele public.
E de pomenit și faptul că, deși România nu a recunoscut existența unei limbi modovenești separate de cea română, a existat și un lingvist – academicianul Alexandru Graur – care a acceptat această teorie sovietică. Era exact lingvistul cu cel mai puternic spate politic în regimul ceaușist – unicul lingvist care avea o emisiune regulată la radio. Dar tocmai fiindcă subiectul Basarabia era „semiinterzis”, nu se făcea mare caz pe ceea ce scrisese la un moment dat Graur despre „limba moldovenească”, căci a discuta despre „limba moldovenească” ar fi însemnat a aduce în atenție un subiect inoportun.
După venirea la putere a lui Gorbaciov în URSS, mai liber se discutau legăturile Basarabiei cu România la Chișinău decît la București. În presa chișinăuană apăreau expresii de felul “Timpul cere insistent decizii care ar întoarce irevocabil pagina cu semnăturile funeste ale lui Molotov și Ribentrop”, iar la Chișinău (dar și în Țările Baltice) aveau loc manifestații publice în care era criticat pactul Ribentrop-Molotov. În acest context, la congresul al 14-lea al PCR din noiembrie 1989 (desfășurat imediat după ce la Chișinău avuseseră loc ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine, soldate cu incendierea Ministerului de Interne), Ceaușescu a pomenit despre pactul Ribentrop-Molotov. Pe acest fapt se bizuie propaganda ceaușistă de astăzi ca să pretindă că Gorbaciov, supărat de această „sfidare” a lui Ceaușescu, a pus la cale înlăturarea acestuia. În fapt, în 1989 nu era nici o sfidare față de Moscova să vorbești despre pactul Ribentrop-Molotov, căci în însăși URSS se vorbea deschis despre acest pact. Chiar în decembrie 1989, sub conducerea lui Gorbaciov, însuși parlamentul de la Moscova (Congresul Deputaților Poporului) a condamnat oficial respectivul pact.
https://mariusmioc.wordpress.com/2014/06/13/dupa-rebranduirea-lui-ceausescu-urmeaza-rebranduirea-lui-iliescu/