La sfîrșitul lunii mai, Rada Supremă a Ucrainei l-a demis brusc pe comisarul pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, extrem de activă în denunțarea ororilor comise de soldații ruși pe front.

Șocanta decizie a fost explicată oficial prin aceea că Denisova nu ar fi obținut suficiente probe pentru faptele comise de ruși, care să poată duce la incriminarea lor legală. Adevărul – deși intuit pe alocuri încă de atunci – a ieșit la iveală săptămîna trecută, cînd un mare ziar ucrainean a dezvăluit că Denisova inventase fapte pe bandă rulantă, ”în numele victoriei”. Trei zile mai tîrziu, autorii articolului ar fi primit amenințări cu moartea, sub acuzația de trădători ai poporului, obligînd organisme internaționale să intervină. Marea întrebare în scandalul-mamut Denisova: chiar să se fi oprit minciunile oficiale?

Cotidianul Ukrainska Pravda (”Adevărul ucrainean”, îi vom spune ”AU”) a publicat pe 27 iunie un material spectaculos despre culisele demiterii fostei Avocate a Poporului. Sub deviza ”minciunile nu ne vor ajuta să cîștigăm războiul”, ziarul face dezvăluiri cutremurătoare despre cum s-au inventat povești terifiante pentru a impresiona opinia publică mondială.

”Acest material nu pune la îndoială faptul că rușii comit violuri în Ucraina. Dar poveștile false servesc doar inamicului. Pentru că lipsa probelor în cazuri specifice se poate întoarce împotriva Ucrainei în instanțele internaționale” scrie ziarista Sonya Lukashova.

Relatează ”AU”:

După începerea războiului, la biroul Avocatului Poporului a fost lansat un hot-line la care oamenii semnalau atrocitățile armatei ruse și diverse alte probleme de război. Suportul tehnic a fost oferit de organizația internațională UNICEF, care cooperează cu AP de ani de zile. S-au achiziționat echipamente suplimentare, telefoane și servere.

În perioada februarie-mai, conform datelor oficiale, Avocatul Poporului ar fi primit apeluri de la peste 50.000 de persoane.

La sfîrșitul lunii martie, Lyudmila Denisova a decis, brusc, să lanseze o linie telefonică suplimentară. S-a motivat că e nevoie să se mai ușureze sarcinile angajaților și să se dea cazurile mai dificile profesioniștilor. A fost prezentat oficial ca un proiect susținut de UNICEF. S-a afirmat că la linia respectivă vor lucra 5 psihologi profesioniști, iar în primele două săptămâni, sute de persoane ar fi cerut ajutor, majoritatea reclamînd infracțiuni sexuale.

Avocatul Poporului l-a prezentat și pe psihologul care urma să conducă această linie, Oleksandra Kvitko, personaj care a acordat în mod repetat interviuri presei ucrainene și ruse, spunând povești înfricoșătoare despre atrocitățile rușilor.

Ulterior, acele informații au început să apară pe paginile oficiale ale Avocatului Poporului și în declarațiile Denisovei. Povești care băgau groaza în oase: violuri în grup asupra fetelor în fața mamelor lor, violarea bebelușilor și a copiilor mici cu lingurițe sau lumânări șamd.

În mai, Denisova a mers la Forumul Economic Mondial de la Davos, povestind și acolo cum sute de oameni depun mărturie în fiecare zi despre crimele groaznice ale ocupanților.

Poveștile ei erau extrem de detaliate, dar și discutabile din perspectiva nerespectării intimității victimelor. Jurnaliștii, șocați de brutalitatea invadatorilor, au încercat să afle mai multe, dar confirmările lipseau.

Femeile din presa ucrainenă au semnat apoi un apel colectiv: i-au cerut comisarului să-și schimbe retorica, să-și aleagă cu mai multă grijă cuvintele și să nu publice informații neverificate.

Subordonații Denisovei au fost primii care au intrat la bănuieli, mai ales că linia nou înființată se caracteriza în primul rînd prin secretomanie.

Angajații Oficiului Avocatului Poporului nu știau nimic despre munca Oleksandrei Kvitko: cine o sună și cât de des, dacă aceste apeluri sunt înregistrate, ce asistență este acordată victimelor.

Necunoscuți au rămas și psihologii care au lucrat cu Kvitko. Chiar au existat?

Mai mult, în ciuda faptului că Denisova i-a numit „psihologi UNICEF”, în mod oficial erau simpli operatori.

Kvitko, în schimb, nu reprezenta un mister pentru angajații biroului.

Pentru că e chiar fiica Denisovei.

Denisova, folosind puterile statului, i-a oferit fiicei sale un loc de muncă în timpul războiului. În mod oficial, nu există niciun conflict de interese aici. Familia a reușit să-l evite datorită faptului că Kvitko a primit un contract cu UNICEF, și nu o funcție sub Denisova.

Poveștile crimelor pe care Denisov și fiica lui le-au livrat public nu au fost transmise și oamenilor legii. Nici datele personale ale victimelor.

Când subordonații Denisovei au încercat să ridice numite probleme și să înțeleagă motivul comportamentului ciudat al managerului lor, au auzit de la ea, potrivit unei surse a ziariștilor doar că: „Luptăm pe frontul informației!”.

Sursele ”AU” din cadrul parchetului spun că în aprilie aveau date despre un singur caz confirmat de abuz asupra copiilor. De la mijlocul lunii iunie, acest număr a crescut la două. Toate astea, în timp ce comisarul arunca pe piață noi și noi ”cazuri”.

Oamenii legii au început să „sape” singuri. Au fost strânse toate apelurile către medici, declarații la poliție, informații despre morți, încercând să descopere cazurile descrise de Denisova.

De exemplu, i-au căutat pe gemenii de doi ani din regiunea Herson, care, potrivit ombudsmanului, au murit în urma unui viol. Nu au găsit nimic.

Pentru a afla de unde își ia Denisova poveștile, procurorii au chemat-o la audiere în calitate de martor. Dar în biroul oamenilor legii, oficialul a fost laconic, neoferind sursa informațiilor ei.

Mai târziu, în timpul celui de-al doilea interogatoriu, chiar înainte de eliberare, Denisova a recunoscut că afla totul de la fiica ei.

Oleksandra Kvitko a fost, de asemenea, chemată de mai multe ori la audieri. Potrivit ”AU”, psihologul a dat asigurări că linia ei de asistență telefonică a primit aproximativ 1.040 de apeluri într-o lună și jumătate. Dintre acestea, 450 se refereau la violări de copii.

Însă, când procurorii au luat transcrierile oficiale, s-a dovedit că fuseseră doar 92 de apeluri.

Kvitko nu a putut oferi detalii: cine a sunat-o, la ce medici a trimis victimele. Nimic care să indice că aceste victime au existat cu adevărat.

Potrivit surselor ”AU”, Denisova repeta procurorilor aceeași mantră pe care o livrase și subordonaților ei: a spus acele povești înfricoșătoare pentru că a vrut victoria Ucrainei.

„AU” nu a putut obține pozițiile lui Denisova și Kvitko, în ciuda demersurilor, motivul invocat fiind ancheta în derulare.

În paralel, evenimentele se precipitau și în birourile guvernamentale. În conducerea partidului prezidențial, „Sluga Poporului”, din cauza declarațiilor Denisovei au început să apară probleme.

Partenerii europeni s-au adresat anchetatorilor și parlamentului ucrainean, cerînd dovezi ale atrocităților. Una dintre aceste solicitări l-a afectat direct pe ministrul Afacerilor Interne, Denys Monastyrskyi.

Nu au primit niciun răspuns– ombudsmanul a dat-o la întors.

În plus, sursele ”AU” din „Sluga Poporului” spune că Denisova nu și-a coordonat deloc acțiunile cu parlamentul, care îi încredințase funcția. Ea a mers la forumul de la Davos fără acordul Președintelui Radei, Ruslan Stefanchuk.

Toate acestea au dus la demiterea ei rapidă.

Ce urmează: uitarea sau pedeapsa?

Răspunsul la această întrebare ține de adevăratele motive ale ombudsmanului și ale fiicei sale. Este posibil ca unul dintre ele să fi fost îmbogățirea materială.

Dintr-o sursă apropiată Denisovei, ”AU” a aflat că ea a cerut cu insistență de mai multe ori UNICEF să majoreze plata pentru psihologii liniei fierbinți. Organizația internațională nu a răspuns la întrebarea ”AU” cu privire la sumele alocate pentru acest proiect.

Datele financiare nu au fost încă furnizate nici parchetului.

UNICEF nu se grăbește să coopereze. La mijloc ar putea fi vorba și de o încălcare a legii. De un dosar penal pentru fraudă sau delapidare.

UNICEF, ca și alți factori implicați în poveste, a ales până acum calea delimitării tăcute. Deși, cu mare probabilitate, organizația e o victimă în această poveste. O victimă a devenit și statul Ucrainei, în numele căruia a acționat Denisova. Ombudsmanul nu era autorizat să mintă.

”Povestea Denisovei nu va reuși și nu este nevoie să o acoperim. Trebuie transmis un mesaj clar: Ucraina luptă de partea adevărului. Nu e necesar să-i demonizăm pe ruși. Ei înșiși au făcut asta cu brio”, este concluzia articolului din ”Adevărul ucrainean”.

Trei zile mai tîrziu, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, ONG american, cu sediul în New York, care promovează libertatea presei și apără drepturile jurnaliștilor a cerut autorităților de la Kiev să asigure protecția ziaristei Sonya Lukashova și a redactorului șef al ”AU”, Sevgil Musaieva, după ce ar fi primit amenințări cu moartea în urma articolului sus menționat.

De aici, în opinia Inpolitics, intervin, totuși, niște întrebări.

Pentru că e foarte posibil, chiar probabil, că articolul aparent demn și curajos din ziarul ucrainean, să fie, de fapt parte din piesă.

Minciunile de-a dreptul delirante uneori ale propagandei ucrainene de după invazie nu aveau cum să țină la infinit. Cu cît mai gogonate, cu atît mai efemere.

Cînd s-a considerat că falsurile nu mai pot fi mascate, regimul de la Kiev a recurs la cea mai ieftină stratagemă din istorie: aruncarea vinii pe persoană fizică. Nu întîmplător ziarul flutură ideea delapidării de bani de către fostul ombudsman.

Biroul intoxicator s-a creat la fel ca celebrul grup de comunicare al lui Arafat, din pandemie, despre care românii nu știau, practic, nimic. Totul secretizat la maxim. Pînă cînd secretele nu au mai putut fi ținute și statul român a livrat, în fine, informațiile despre echipa lui Manciu. Dar maurii dezinformării își făcuseră datoria.

Zelenski o aruncă acum pe Denisova în ghearele leilor, pentru că epoca dronelor doborîte cu borcane de murături și a bebelușilor violați cu lingura a apus. Finalul războiului ar putea fi aproape, iar din acel moment Ucraina va trebui să iasă cu probe concrete vizavi de tot ceea ce a imputat rușilor. Iar probele nu există, pentru că nici faptele nu au existat.

De ce a fost nevoie ca unor invadatori criminali să li se pună în cîrcă și ce nu făceau, deși era mai mult decît suficient ce făceau?

De ce a fost nevoie ca după Revoluție să ni se spună despre Ceaușescu minciuni imense, că făcea baie în sînge de copii, că avea robinete de aur la baie, miliarde în conturi secrete etc?

Integral la InPolitics