Preambul

Deși inițial nu îmi propusesem să revin asupra subiectului, pare-se că un al doilea articol este necesar analizării celor scrise de Culianu cu câteva luni înainte de a fi asasinat. În articolul precedent pornisem de la cartea profesorului Ion Coja apărută la finalul anilor ‘90, respectiv de la mult mai recentul articol scris de Moshe Idel.

Referitor la prima sursă, cartea „Marele Manipulator și moartea lui Culianu, Ceaușescu Iorga”  spuneam următoarele: 

Comentariile profesorului Coja, par a conduce cititorul spre impresia că la nivel mondial puterea este exercitată din două centre, ale căror acțiuni se intersectează: un centru al dominației financiare,(…)   respectiv un al doilea centru, ideatic, în care se „moșesc” paradigmele omenirii. (…) Prin cercetările sale asupra magiei și asupra manipulării, Culianu ar fi atras atenția celui de-al doilea centru. Asasinarea lui Culianu, ar fi o pedeapsă rituală pentru cineva care a ajuns prea departe și/sau a înșelat un grup inițiatic deosebit de puternic, de calibrul marilor trusturi de intelligence care hotărăsc cum se manipulează masele. Ba mai mult, Culianu, l-ar fi deranjat pe însuși Marele Manipulator, a cărui vigilență ar fi încercat să o înșele.

La rândul său, profesorul Moshe Idel, ne oferă valoroasă îndrumare că pentru a-l înțelege pe Culianu trebuie să-l citim împreună cu opera sa literară și cu „personalia” – note, scrisori etc. Apoi, Idel analizează spectral propunerea de carte despre mașina lui Raymond Lullus și menționează episodic două scurte povestiri semnate de Culianu în 1991, anul morții, respectiv Căința târzie a lui Horemheb și Limba creației. În articolul precedent am urmărit această discuție și nu intenționez să revin asupra ei. Tot în 1991, în februarie mai precis, Culianu semnează o scurtă povestire intitulată „Colegiul invizibil” ce apare în limba italiană la Roma. Acest text se îmbină în mod curios cu sus-menționatele speculații ale profesorului Coja. Să le acordăm așadar puțin spațiu.

Cei șapte (sau opt) înțelepți secreți 

Pe profesorul Coja l-am cunoscut cu vreo zece ani în urmă la o lansare de carte în incinta Casei Poporului. L-am abordat imediat după eveniment: 

Discuția o reluarăm a doua zi. Profesorul Coja descoperise mai degrabă fără voia sa un personaj fascinant. Sub aparența unui paznic de cimitir, s-ar fi ascuns unul dintre cei șapte conducători secreți ai lumii: „unul din cei șapte înțelepți ai Sionului”, ca să-l citez pe Coja. Treaba ar fi fost descoperită întâmplător de un ofițer de Securitate care copilărise în vecini și ale cărui instincte de detectiv ar fi fost deșteptate de comportamentul atipic al paznicului. Devenit adult, ofițerul respectiv documentase cazul, raportase superiorilor, și … murise subit la vreo două săptămâni după ce înaintase raportul. Încă o teorie a conspirație țesută în cartierele Bucureștiului ar fi spus toată lumea, doar că în anii ’80 Securitatea română și-a făcut cruce (sau mă rog, steaua cu 5 sau 6 colțuri) cu ambele mâini atunci a văzut ce personalități de anvergură mondială au ținut să fie prezente la înmormântarea personajului respectiv. Această incredibilă teorie, ajunsese la urechile lui Coja, care într-un fel … încercase să se scape de ea, la modul inteligent, adică făcând-o publică. Orice secret scos la lumină încetează să mai fie secret… așadar mută sabia lui Damocles de la capul celui care-l poseda. Cum tipul ăsta de informație exercită un anume farmec, Coja dezvoltase ulterior subiectul într-un roman ale cărui personaje principale sunt, alături de Coja însuși, o ziaristă americană, Petre Țuțea și … paznicul cu pricina.

De parcă aceste informații nu ar fi fost suficiente ca să-mi deștepte interesul, în copilărie eu însumi fusesem adesea în zona respectivă. La apusul vieții, bunicii mei paterni locuiau într-un apartament de bloc situat lângă renumita brutărie ce purta ciudatul nume „Cuptorul de Aur”. Iar acest cuptor de aur era amplasat taman vizavi de cimitirul Filantropia… 

Bun, o fi interesantă teoria de care încerca să scape Coja aruncând-o publicului, dar în ce mod l-ar implica pe Culianu? Păi, ea apare pentru prima dată chiar în cartea dedicată acestuia, dar într-un context mai larg.

Colegiul invizibil 

Nu aș fi considerat necesar să aduc în discuție cele de mai sus, dacă între ultimele scrieri ale lui Culianu nu s-ar fi găsit și micuța povestire Colegiul invizibil. Or, colegiul invizibil imaginat de Culianu cu câteva luni înainte de moarte aduce cu… 

Să o luăm cu începutul. Personajul povestirii este un arab cuvios pe nume Ibn Gubair care, pentru a-și ispăși păcatul de a bea vin, pleacă în pelerinaj. Urmărind traseul lui Ibn Gubair, Culianu ajunge la Alexandria și la celebra ei bibliotecă. Dar hai să-l citim pe Culianu însuși:

„Despre nemaipomenita Bibliotecă lumea își amintește astăzi numai că ea a ars în timpul războiului dintre Pompei și Cezar. Dar unii dintre noi, care descifrând misterele trecutului, nu ne-am putut reține stupoarea  în fața unui fapt nelămurit: deși distrusă de Cezar, Biblioteca a fost arsă de câteva ori în decursul următoarelor șapte sute de ani! Dacă ea dispăruse, ne întrebăm, ce mai rămânea de dat pradă flăcărilor?

Puțini știu că Ptolemeu Soter a construit Biblioteca nu pentru toată lumea, ci numai pentru rege. Regele însuși numea opt bibliotecari, cunoscuți doar de el(… ) Cei Opt au ajuns să-i disprețuiască pe regi (…) un complot a fost urzit pentru ca ei să se debaraseze definitiv de tutela conducătorilor. Bibliotecarii l-au făcut pe Cezar să dea foc unor volume fără valoare și au răspândit zvonul că Biblioteca a fost complet distrusă. (…)

Nici un bibliotecar nu a divulgat vreodată secretul sau ascunzătoarea: de fiecare dată când unul dintre ei murea, Cei Opt alegeau succesorul doar dintre oamenii vremii care vădiseră suficient spirit de libertate ca să ofere garanția că nu vor capitula niciodată în fața vreunei puteri stupide. Biblioteca reprezenta tot ce existase mai înălțător în lume, reprezenta cu adevărat domeniul spiritului și al înțelepciunii. Cine oare, odată ajuns în Colegiul Invizibil al Celor Opt, s-ar fi coborât la compromisuri murdare cu puterea lumească? Ei puteau să înfăptuiască lucruri mult mai importante, puteau să manipuleze, să creeze diversiuni și false aparențe. Și asta fără a capitula vreodată și fără a divulga marea taină. Pentru un asemenea fapt pedeapsa ar fi fost cumplită, încât ea nici nu era prevăzută în statutul Celor Opt.

Încă de trei ori Biblioteca a fost pe punctul de a fi descoperită din întâmplare. Cei Opt au recurs inevitabil la aceeași soluție: au dispus să fie arsă din nou, sau mai precis să fie din nou arse hârtii fără valoare (…)  toate aceste biblioteci au ars, dar nu cu adevărat; iar Colegiul Invizibil al Celor Opt bibliotecari a continuat să existe și a rămas secretul cel mai impenetrabil al acestei lumi.”

Totuși chiar și aceste secrete impenetrabile ajung câteodată la urechea unor muritori de rând precum Ibn Gubair, eroul lui Culianu, care aude un murmur în tufișul unui cimitir.

„Astfel de lucruri se petrec rar, dar în unele cazuri, Colegiul, fără a-și dezvălui componența, împărtășește anumite învățăminte anumitor personaje necunoscute, menite să schimbe mersul lumii. Aceasta întrucât cei care au suprema importanță în lume sunt întotdeauna necunoscuți, în timp ce aceia care nu au importanță își pierd timpul făcându-se cunoscuți. Adevărul este întotdeauna ascuns de vălul de dispreț și compasiune necruțătoare care-i separă pe Cei Opt de restul lumii.”

După ce revine din misiunea încredințată de Colegiul Invizibil, Ibn Gubair se stabilește în Alexandria lângă falsul cimitir unde fusese contactat de Cei Opt. 

„… lăsând o candidă descriere a călătoriilor sale, doar pentru a face cunoscut celor ce puteau să-l priceapă că, deși i s-a acordat privilegiul rar de-a deveni un instrument al Colegiului Invizibil, el nu a făcut parte niciodată din acesta. Numai la gândul că ar fi putut face parte, simțea că i se scurge tot sângele din vine și cădea pradă unei remușcări fără leac.”    

Și acesta este ultimul paragraf al scurtei povestiri apărute la Roma în februarie 1991.

Așadar, care a fost misiunea lui Ibn Gubair, dacă nu chiar aceea de a face cunoscut, „celor ce puteau să-l priceapă”, tocmai existența acestui Colegiu? Și cine am putea spune că a fost cel însărcinat cu privilegiul rar de a deveni un instrument al Colegiului Invizibil?  Poate Culianu, poate Moshe Idel, poate Coja sau poate chiar cel ce scrie aceste rânduri.

Bibliografie

Coja, I., (1999)                         Marele Manipulator și asasinarea lui: Culianu, Ceaușescu, Iorga, București,

Culianu, I.P. (2013)                 Colegiul invizibil, în Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, Iași, Polirom,  

Idel, M., (2021)                       Ioan P. Culianu și Ars Combinatoria, Revista Apostrof Nr.3/2021 disponibil online la  https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2021/n3/a16/