Foto: Valerian Stan FB
Cităm: „Ana Blandiana, cea prezentată deseori drept „cunoscuta disidentă
anticomunistă”, a primit în anul 1982 Premiul Gottfried von Herder din
partea Universității din Viena, motiv pentru care a fost invitată la
festivitatea de premiere în ziua de 11 mai 1982. Trebuie specificat că
Premiul Herder era un premiu destul de politic, cam ca Eurovisionul de
azi. Mai adăugăm că, potrivit cutumelor premiului, la recomandarea Anei
Blandiana, în 1982 a ajuns la Viena și apoi la Munchen, cu o bursă
Herder, tânărul, pe-atunci, Emil Hurezeanu.”, scrie Sabina Ivașcu. „Tovarășii Ana Blandiana și Romulus Rusan doresc să viziteze, de asemenea, Franța, R.F. Germania, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Israel, în scop de studii și documentare cultural-literară, în vederea scrierii unor cărți despre civilizațiile mediteraneene și interferența lor cu cultura română. Această deplasare în țările mai sus menționate urmează să aibă loc de la începutul lunii mai 1982, PENTRU O DURATĂ TOTALĂ DE 90 DE ZILE!”
Toată lumea, nu numai cei care au trăit în acea perioadă, știe că era aproape imposibil să plece cineva în străinătate pentru trei luni, mai ales dacă pleca împreună cu familia, cu atât mai mult, cu cât motivul era unul de-a dreptul hazliu, cum este cel invocat de cuplul Blandiana-Rusan, adică „documentarea” în 9 țări occidentale. Nu a fost singura călătorie de acest gen a cuplului în cauză. Cei doi au mai avut și un lung turneu în patria popoarelor, URSS, pe traseul Moscova, Leningrad, Tașkent, Samarkand, Erevan. Din URSS, cei doi urmează să petreacă nu mai puțin de 144 de zile, între decembrie 1973 și mai 1974, în Statele Unite, rezultatul excursiei de documentare fiind publicat în volumul lui Romulus Rusan, „America ogarului cenușiu”, apărut în 1977 (anul răscoalei minerilor) la editură Cartea Românească într-un tiraj de 47.870 de exemplare. Ca să nu se lase mai prejos, peste ani, în 1987 (anul revoltei muncitorilor brașoveni), Ana Blandiana publică la Editura Sport-Turism volumul „Orașe de silabe”, care cuprinde impresiile „disidentei” RSR de pe tot globul, descriind (numai) 100 de orașe dragi de pe toate meridianele lumii, după cum a numărat un coleg ziarist (EXTRASE, MAI JOS - n.n.).
New York
„Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
Și sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinisem încă nouă ani…Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid!”
Mulți se vor întreba cum am intrat noi în posesia acestui document senzațional care aruncă în aer statutul de disident al Anei Blandiana. Nimic mai simplu. Cele două file originale ale „Propunerii” lui D.R. Popescu către Suzana Gâdea pentru aprobarea vastei excursii cerute de familia Anei Blandiana au fost scoase la licitație de Artmark, pornindu-se de la prețul de 40 euro. Documentul a fost însă retras, fiind achiziționat de Arhivele Naționale pe baza dreptului de preempțiune.
Așadar, este vorba despre un document autentic, publicat aici pentru prima oară, fiind extrem de important pentru orice istorie adevărată a literaturii române, astfel încît să înceteze această mistificare privind așa-zisa disidență anticomunistă a poetei Ana Blandiana. FOTO:
De altfel, despre această „disidență” noi am scris de atâtea ori, fără ca Ana Blandiana să renunțe la ipocrizie, continuând să vorbească despre interdicțiile sale decise de PCR. Reluăm aici argumentele prezentate de noi încă din 2015.
Într-un interviu a declarat că a avut parte de trei perioade de interdicție, informație preluată și pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Informație prețioasă: Ana Blandiana s-a născut în anul 1942.
Deci, prima perioadă de interdicție ar fi fost între 1959-1964. Un calcul simplu ne arată că în anul 1959 Ana Blandiana avea doar 17 ani, deci interdicția este absurdă, căci, la această vârstă, oricât de talentată ar fi fost, nu putea avea pretenția să i se publice vreun volum de versuri.
Dacă ar fi să-i dăm crezare, înseamnă că toți scriitorii sunt interziși pentru că nici lor nu li se publică volumele din anii de liceu! Și, culmea, Blandiana se plânge că era interzisă la 17 ani, deși, dintr-o Fișă de cadre a Comitetului Central al PCR, aflăm că ea publicase deja mai multe poezii în revista liceului pe care-l urma. Penibilul acestei „interdicții” se observă și în faptul că, la numai 22 de ani, fiind proaspătă absolventă a facultății, în anul 1964 îi apare primul volum de versuri, „Persoana întâi plural” – despre utecisti și utemiști, apărut la Editura pentru literatură (1964) cu o prefață elogioasă de Nicolae Manolescu!
Tot atunci este inclusă și în antologia „30 de poeți tineri”. În 1963, deja publică în „Contemporanul” condus de George Ivașcu.
Din aceeași „perioadă de interdicție” Arhivele rețin și o scrisoare adresată de Otilia Rusan (Ana Blandiana) tovarășului Mihai Beniuc, președintele USR de atunci, din care cităm:
„M-am născut la 25 martie 1942, am absolvit școală medie în 1959, am colaborat până acum (debutând în 1959), la „Luceafărul”, „Tribuna”, „Iașul literar”, „Scrisul bănățean”, unde am publicat poezii și poeme (dintre acestea din urmă notez: Despre cei ce se nasc, Cântec de zidari, în ianuarie, Poem despre mine, Cântec dintr-o fereastră, 1073, etc.)
Vreau să continui să scriu pe aceeași linie a cunoașterii adânci a omului nou, la o temperatură cât mai înaltă.București, la 1 iunie 1961
Ana Blandiana (Otilia Rusan)”
(„Intelectuali români în arhivele comunismului”, colecția Bibliotecă de Istorie a Editurii Nemira (2006, Pag. 537), coordonator Dan Cătănuș, prefața acad. Dan Berindei)
Cererea i-a fost aprobată și, ca urmare, așa i s-a născut, în acea toamnă, minunatul poem publicat în presă vremii, „Vibratoarele pe Argeș”:
„Ca niște sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoția vibrațiilor
Trupul lor mare și monoton
Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii
Pentru șantierele din Onești și de la Galați,
Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,
Vibrați, băieți, vibrați!”
A doua perioadă de interdicție cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultând vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicție” îi apar două cărți: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum și „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din București.
Cititorii noștri poate știu, de asemenea, că și în manualele școlare Ana Blandiana este prezentată elevilor ca mare disident anticomunist, având chiar un Festival care-i poartă numele, în care sunt angrenați absolut toți elevii, studenții și profesorii din România. Mai mult, disidenta și-a transformat propria casă de vacanță de la Comana în Casă memorială, primăria plătind acum toate angaralele. Un amănunt interesant: azi, Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române, având exact același statut pe care-l avea și Suzana Gâdea, cea care i-a aprobat în 1982 excursia de 90 de zile în nouă țări occidentale. Numai că Suzanei Gâdea i-a fost retras, în 1990, acest titlu de academician, fără ca, din recunoștință, Ana Blandiana să protesteze, așa cum a făcut în 1990, atunci când a fost arestat mult prea apropiatul său prieten de la Comana, Gogu Rădulescu, membru marcant al PCR, motiv pentru care a și căpătat porecla „Disidenta lui Gogu”!
ORASE DE SILABE de Ana Blandiana (Editura Sport-Turism, 1987)
– mici extrase –
De ce călătoresc oamenii? Cei ce rămân acasă îi privesc pe cei ce vin cu ironie, cu superioritate, dar cu invidie. De ce acești oameni, adesea aproape bătrâni, care muncesc 11 luni pe an, se grăbesc în cea de a douăsprezecea să se înghesuie în autobuze, limuzine, sau în avioane, sau în trenuri…
Lumina la Chicago
Pe un frig capabil să împietrească cele mai frumoase sentimente, pe un vânt care zgâlțâia firmele facandua€"le să pocnească năucitor, am rămas de la prima trecere prin Chicago cu impresia înfiorătoare de îngrămădire urbană insalubra, înălțată, probabil, pentru uzul crimei, pentru la ce altceva puțeau servi imensele clădiri negre, ulcerate de fum, gangurile pustii semănate cu lăzi goale, cutii de gunoi părăsite și câini rebegiți? (…) Chicago este singurul loc unde zgârie-norii mi s-au părut frumoși și m-au încântat că o realizare măreață a forței omenești.
Grand Canyon
Poate din cauza liniilor orizontale ale straturilor geologice, semănând unor colorate hașuri, coastă din față a Canyonului, cu munții și ruinele, cu piramidele, templele și tronurile ei, părea pictată pe peretele dimpotrivă.
Cortine – Olimp
Că și cum ar mai fi ceva de ascuns, Olimpul se învelea în cortine mereu mișcătoare de nori care păreau să promită și să sustragă, prin aceeași secvența a mișcării, obiectul secret și mereu subînțeles al tainei. (…) Am început să coborâm, înfrânți de logică și mândri de dramul de înțelepciune pe care l-am descoperit în noi, în timp ce în urmă noastră Olimpul se învelea singur în nori, că și cum ar mai fi avut ceva de ascuns.
Planul secund al Giocondei – Toscana
Până a nu vedea Toscana, până a nu călca intimidată și șovăitoare drumurile Umbriei, priveam fundalurile tablourilor lui Leonardo da Vinci, peisajele din spatele feciaorelor lui Beato Angelico, natură în mijlocul căreia suferă sfinții lui Mantegna, că pe niște viziuni de vis, ireale și fantastice, că pe niște miraculoase amintiri dintr-un paradis pierdut. Sufletul medieval – Paris Deasupra catedralei Nôtre-Dame, la capătul celor câteva sute de trepte înguste și înalte care m-au dus pe unul din cele două bizare turnuri pătrate, am avut pentru prima oară revelația sufletului medieval.
Sicilia, o, Sicilia!
Mi-e greu să-mi amintesc din ce clipă am început să mă gândesc la Sicilia. A§i nu știu nici dacă sperasem s-o văd cândva. Palermo mi se pare cunoscut. Am impresia că l-am mai văzut cândva. Intr-un film? Intr-o viață.
Sufletul unui oraș – Paris!
Parisul este cosmopolit, altruist, deschis, eterogen – parizienii sunt rezervați și credincioși larilor; Veneția este aristocratică și infatuată – venețienii fredonatori și nostalgici. Taina îmbătătoarei și liberei Florente este Savonarola, taina nepăsătorului Neapole – Pompeiul, taină Romei eterne – focurile împerecheate ale țigărilor printre monumentele Viei Appia.
Frumosul faraon – Valea Regilor
După ce trecusem Nilul numai în nopțile cairote – la oră când de la înălțimea podurilor epuizant de lungi se simte patrunzand, ca o respiratitie adâncă de ușurare, suflul răcoros al Mediteranei pornit spre izvoare – îl traversăm acum cu șapte sute de kilometri mai sus, dinspre Luxor și Karnak înspre Valea Regilor, deșertul ondulat și perforat de morminte al celuilalt mâl.
Adevărată istorie – Luxor
După o săptămâna petrecută la Cairo printre moschei, bazaruri, urbane, printre piramidele asediate de bulevarde și asaltate de stâlpii de telegraf, printre șoselele suspendate, troienite de gunoaie fabulaose și reclamele de neon înălțate deasupra caselor fără acoperiș, – drumul spre Luxor a fost o întoarcere în adevărată istorie.
New York-New York
Metroul din New York este la fel de deprimant că majoritatea metrourilor lumii (…) Si totuși, ceva este altfel.
Praful și farmecul Istanbulului
Ei bine, Istanbulul are și el o asemenea imagine. Si în toți anii în care nu numai că nu-l văzusem, dar nici nu prea sperăm să îl văd vreodată, această imagine trăise în mine cu naivitate și cu fervoare.
Concurența marii literaturi – Rusia
Târziu, când am cunoscut Pskovul și Novgorodul, Vladimirul și Suzdalul, am descoperit cu o uimire grăbită și vinovată că între vechea Rusie și marea literatură există nu numai deosebiri, ci și concurente, că ele nu se subsumează una alteia și că, fiindu-mi atât de familiară cea de-a două , nu o bănuiam totuși pe cea dintâi.
Spania
Din întregul spectacol de corrida la care am asistat răscolita de milă și de oroare, de revoltă și de dezgust, cea mai dezgustătoare scenă mi s-a părut pauza.
Absența lui Homer
La o depărtare de cinci kilometri și două milenii de Spartă, Mistra este o capodeopera a morții.
Clișee și amintiri – Ceho-Slovacia
Străbăteam Slovacia, oprindu-ne din sat în sat, din cimitir și din parohie în parohie, însuflețiți de pioasă himeră a găsirii mormântului lui Gheorghe Sincai, pierdut într-o localitate cu numele schimbat de mai multe ori și în mai multe limbi de cei în stăpânirea cărora trecuse, rând pe rând, de-alungul unei atât de europene istorii.
Ciudatul ceas – Praga
Există în Cartierul Evreiesc din Praga, pe turnul subțire al unei sinagogi gotice, un ceas.
USA: New York, San Francisco, Chicago, New Orleans, Boston, Philadelphia, Los Angeles…
Am cunoscut campusuri fermecate și metropole extraordinare; New York-ul este uluitor, San Francisco – fantastic, Chicago – impresionant, New Orleans-ul plin de nostalgie, Bostonul – plin de noblețe, Philadelphia – încărcată de istorie, Los Angeles – de iluzii.
Poluare la Delfi
Cred că, în afară de Delfi, nu a existat localitate pe care s-o fi așteptat cu mai multă emoție, de care să mă fi temut mai mult, decât Eleusis. Nici Teba, nici Spartă, nici chiar Atena nu erau formate pentru mine din ziduri și acoperișuri, din piețe și străzi, ci din inefabile sunete care delimiatu sensuri, din magice litere care botezau legende.
Pe străzi și canale la Amsterdam
Spre deosebire de arterele acvatice ale Veneției, canalele Amsterdamului nu sunt mărginite chiar de pereții caselor, ci numai de linia punctată cu arțari a trotuarelor, care lasă undelor doar ceea ce a trebui să fie partea carosabila a străzii.
Pustiuri
La capătul unui pustiu de douăzeci de ore, autogară din Albuquerque apărea deprimanta și salvatoare în aceeași măsură.
Singurătatea – Haga
Drum de două ore spre Haga, prin câmpuri verzi cultivate cu minuție farmaceutică și aproape obsedantă, locuite de grupuri leneșe de vaci negre cu pete albe.
Râul din Iowa
Prin Iowa City trecea un rău care, după proporțiile europene, ar fi fost socotit măreț, un rău de amplitudinea Oltului la Cozia și a Mureșului la Albă Iulia, un rău care se numea chiar Iowa, într-o devălmășie care nu preciză dacă el, răul, dăduse numele statului și al orașului sau, anonim, le preluase fără personalitate denumirea.
Schimbare de peisaj la Cannes
Rareori un drum atât de scurt că acela dintre Cannes și Marsilia poate să conțină o atât de senzațională schimbare de peisaj.
Un obicei la Madrid
Madridul nocturn este încă mai zgomotos, mai vuitor decât cel din zi, cu mașinile nestăpânite, turiștii mai neintimidati, restaurantele mai deschise.
Iarbă verde de America
Multe, foarte multe lucruri sunt în America deosebite de Europa, dar nimic nu e mai deosebit decât iarbă.
Finlanda
În anul acela vară venise în Finlanda caldă, că o primăvară de pe la noi.
Prețioasele rășini din Egina
Insula Egina este una dintre acele minuni elene formate dintr-un templu, un munte și o mare, una din acele minuscule parcele de univers în care, lăsându-se în voia spiritului, materia a descoperit cu delicii, de milenii întregi, cea de-a patra stare de agregare: simbolul.
Norii
Am intrat în New York intr-un decembrie geros și tulbure, cu norii coborâți dezolanți, gata să ne atingă.
Ca-n Dorohoi
Taskentul nu m-a uimit la început. Unele străzi semănau cu Bucureștiul, altele cu Dorohoiul.
La piața din Tbilisi
Cât de impersonal și neînțeles ar fi rămas pentru mine Tbilisi, cu platanii lui occidentali și bulevardele lui marsilieze, dacă nu m-aș, dacă nu m-aș fi scăldat în aerul înmiresmat de ierburi al halelor lui cu mai multe etaje, dacă n-aș fi visat frumusețea pământului printre tarabele încărcate de rodii roșii și struguri negri.
Anotimpurile lui Gogol
Eu știu un Leningrad strălucind livresc sub polei, pe cheiurile, conservate în frig, ale "Damei de pica”, în curțile dostoievskiene înghețate și pustii, pe prospectele alunecând vertiginos spre Gogol.
Spuma Niagarei
Cronologic, la Niagara, înainte de a descoperi splendoarea apelor căzătoare, trebuie să descoperi orășelul apărut pe țărmul lor și purtând cu infatuare același nume.
În spatele Casei Albe
În spatele Casei Albe se află ceea ce se numește "The Oval”, un imens câmp gol, o pajiște verde pe marginea căreia sunt parcate mașini și prin care poți să te plimbi, să stai întins, să mănânci la iarbă verde.
O dimineață exotică la Palma de Mallorca
La Palma de Mallorca am ajuns la oră 5-6 dimineață. Am ajuns deci în zori și am coborât în jurul orei 8, neavând să stăm mai mult decât câteva ore și visând o dimineață exotică exultantă, pe care ne pregăteam lacomi să o anexăm vastelor și inatacabilelor noastre posesiuni de fericire.
Regina din Portugalia
Era un sfârșit de decembrie însorit și navă, oglindită idilic de apele mediteraneene, se apropia cu emoțiile noastre de Gibraltar.
În Santa Fe
De fapt, Sânta Fe este un orășel european, un orășel de provincie spaniol plin de farmecul desuet al clădirilor joase cu ziduri rotunjite și vopsite în culori pastel.
Atlanta
Nu pot să mă gândesc la Atlanta fără să-mi amintesc – dincolo de arborii mari umbrind statui demodate de generali sudiști venerați prin flori proaspete și inscripții antiyankee – clădirea albă cu trepte grandilocvente și coloane greco-române a Capitoliului, sediul impozant și provincial al primăriei.
Duminică în timp
Sunt ani de zile – mult peste zece – de când, într-o vară, am văzut Duborvnikul.
Granada
Aproape fiecare oraș din sudul mauresc al Spaniei are câte un alcazar, câte un palat oriental încărcat de arabescuri și crengi înflorite, dar Alhambra este numai la Granada, numai Granada ascunde între dealurile ei împădurite paradisul poveștilor și numele cu ecouri feerice de music-hall.
Ca-n Texas
Dacă mă gândesc bine, paradisul are putea arată asemenea priveliștilor din Texas. Dealuri line, coline verzi, păduri foșnitoare, drumuri și poteci strecurându-se pe sub bolte de crengi.
Nivelul mării
Eram la Rimini, pe malul unei mari calme, palpitând pe o plajă întinsă, netedă. Noaptea era întunecată de vecinătatea luminilor de neon ale orașului tăcut.
Eternitate la Genova
Ceea ce frapează la Genova este, mai curând, prea marea concretețe a unor atât de generale sentimente.
Despărțire de NY și nu prea
Am părăsit New York-ul într-o după-amiază de mai, caldă și idilica, somnoroasă, cu un soare mult mai potrivit să poleiască acoperișuri provinciale și țuguiate de țiglă roșie , și străzi desuete cu romaniță și uluci, decât cheiurile uleioase, transatlanticele triumfătoare și zgârie-norii marțieni ai celui mai mare oraș de pe pământ.
În mișcare la Toledo
Ce țin minte din Toledo? O gară împodobită cu ceramici colorate și bolți rotunde de moschee? Priveliștea orașului cocoțat pe o colină înconjurată de rău, că o cetate din desenele medievale?
Orașe de silabe
Cu cât le vizităm mai rar, cu atât le descopeream mai neschimbate, mai patinate de inexistență lor atât de sigură de sine. Zaragoza, Marsilia, Florența, Nisa, Atlanta, Paris. Orașe de silabe, străzi de vocale, cartiere de litere…
Din oraș în oraș, din ținut în ținut, din țara în țara, din continent în continent, căutând un tot mai improbabil Eldorado, am văzut, am însemnat, am socotit și, la fiecare colț, am așteptat să-mi apară, prins într-un zid cu tencuială căzută, bietul meu Atlas roș de vînturi, purtând chinuit un glob pămîntesc pe jumătate măcinat.
NOIEMBRIE 1987
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Activenews poate solicita o copie dupa decizia respectiva semnata de rectorul de atunci, Constantin Daicoviciu. Oare domnii Ioan Aurel Pop si Daniel Ovidiu David conosc acest caz si multe altele? Poate numitul si renumitul Andrei Marga stie mai multe, el fiind admis la facultate de asemenea fara examen. Interesant, nu?!
P.S. Modul cum distinsa doamna si-a legendat biografia este diabolic! Ar fi foarte interesant de aflat cum si de ce l-a ales pe sibian-gorjeanul Emilian Horatiu Hurezeanu?! Dumneavoastra ce credeti este vreo legatura intre "Hurezeanu" si "Hurezani/Gorj"?
„Vibratoarele pe Argeș”:
„Ca niște sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoția vibrațiilor
Trupul lor mare și monoton
Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii
Pentru șantierele din Onești și de la Galați,
Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,
Vibrați, băieți, vibrați!”
are nevoie de multe vibratoare !
:))))))))))))))))))