Biserica Drăcească a lui Covid Mărturisitorul

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De Sfântul Andrei, Ziua Întemeietorului Bisericii Naționale, am simțit nevoia reluării unui text publicat exact în urmă cu doi ani în Evenimentul Zilei.

* 

Năvălirea poliștilor în biserica Sfânta Ecaterina din Constanța este o lovitură de bocanc aplicată de regimul Iohannis-Orban în obrazul lui Hristos.

Până acum, au fost doar palme și scuipați: compromiterea sărbătorilor de Paști și de Crăciun, închiderea bisericilor și a cimitirelor, interzicerea pelerinajelor de Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie și Sfântul Andrei…

Au fost doar semne și avertismente.

Prin descinderea în forță a polițiștilor cu pulane în sanctuarul bisericii – lucru neîndrăznit nici măcar de comuniști – regimul renunță la orice aparențe și își dă arama pe față. Biserica stă în calea agendei globaliste și trebuie spulberată. Mai ales o Biserică Națională, cum este BOR. În locul ei, în numele COVID, se zidește, pas cu pas, o nouă biserică. O nouă religie.

Prima condiție pentru existența unei religii este Credința. O credință puternică și profundă, care transcende limitele raționalului.

Puterea credinței este direct proporțională cu puterea divinității care constituie obiectul venerării. Biserica COVID nu se putea construi pe cultul unui amărât de virus, al unei gripe fie ea și ceva mai contagioasă, ci doar pe credința într-un Virus Suprem și Nimicitor.

În oglindă, creștinii nu cred că Hristos a fost doar un om mai bun și mai înțelept decât alții, nici un Mare Inițiat (Guenon, Schuré…), nici măcar o divinitate creată (Arie), ci Însuși Dumnezeu Atotțiitorul.

O altă condiție pentru existența unei religii este Frica. Biserica COVID înlocuiește însă creștineasca frică de Dumnezeu, temerea fiului de a nu-L mâhni pe Creatorul său, pe Părintele care i-a dat viață, cu o frică bolnavă (sic!) de Virus, cu groaza de Moarte, de Neant.

Noua religie a adoptat și un Ritual simplu și obsedant, care să se întipărească în subconștient, să devină un mod de viață. Pentru că un credincios adevărat este determinat mai puțin de propria declarație, cât de modul său de viață. După cum poți fi „creștin doar cu numele”, poți fi și „covidian doar cu numele”.

Ritualul este, cum spuneam, simplu: spălare pe mâini, distanțare, mască.

Spălarea pe mâini nu este cea banală, cu care am fost învățați de mici. Ea este una ritualică, așa cum se întâlnește de la majoritatea serviciilor religioase păgâne până la liturghie. Neuitând de Pilat din Pont.

(Unul dintre cele mai odioase clipuri de propagandă este cel în care doi bătrâni se spală pe mâini cu gesturi demonstrative, de tragedie greacă, privind mesmerizați la un ecran de calculator către nepotul care îi învață „cum se face”. Aici merită subliniat și efectul degradant pe care COVID l-a avut asupra Bătrânului, de la rolul luminos din Pateric la cel de Încuiat – la propriu și la figurat -, numai bun de eutanasiat pe altarul lui Malthus.)

Distanțarea face ca iubirea creștinească de Aproapele să devină frica (adesea ura) de Departele și de boala pe care ne-o poate transmite.

Despre mască s-a spus aproape tot. Numeroasele studii care atestă inutilitatea ei (nemaivorbind de seninătatea cu care regimul Iohannis a recunoscut că jumătate dintre măștile de pe piață sunt simple cârpe), confirmă teoria că masca este mai degrabă un Semn de identificare. O Pecete care dovedește apartenența la Biserica COVID, exprimând credință și supunere.

S-a vorbit mai puțin despre rolul mistic al măștii, care acoperă chipul Omului. Om creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Așadar, masca acoperă Chipul lui Dumnezeu.

În afara celor trei gesturi ritualice, Mărturia este o a patra caracteristică a credinciosului de COVID. Așa cum un creștin este dator să își mărturisească cu blândă fermitate credința, avându-L ca model pe Hristos, covidianul se simte dator să te zdrobească (răcnind și înjurându-te) cu credința lui, avându-l ca model pe CTP.

Orice biserică are nevoie de un cler pentru a exista. Clerul Bisericii COVID sunt medicii. Cei prezenți seară de seară pe micile ecrane, propovăduind dogmele pe un ton care amintește flagrant de un Ioan Botezătorul pe dos. În timp ce acela striga „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor”, preoții-doctori COVID amenință aproximativ așa: „Supuneți-vă, că vă ia mama dracului!”

După cum Sfântul Ioan Botezătorul și toți prorocii dinaintea lui erau animați de Duhul Sfânt, care le dicta ce să propovăduiască, la fel și tele-medicii primesc revelații și indicații de la puterea de sus, elita conducătoare. Aceasta are însă grijă să nu își asume nici o răspundere formală, folosindu-i pe medici ca pe un paravan infailibil, numit generic și anonim „Experții”.

A existat și o tentativă hazardată de a-i transforma pe doctori în divinități (vă amintiți campania internațională de afișe cu medici și asistente având aureole în jurul capului?), însă a fost abandonată rapid pentru că prea era cusută cu ață albă.

În caz de erezie politică, doctorii-preoți COVID își pierd rapid aura și sunt caterisiți, chiar dacă discursul lor „religios” nu se schimbă cu o iotă. Sunt pilduitoare cazurile lui Streinu-Cercel și Rafila, afurisiți pentru că au trecut la „protestanți”.

Dar Biserica COVID are și instrumentul Excomunicării. Dacă micii negaționiști sunt călcați în picioare pe rețelele de socializare, sau oriunde sunt prinși în flagrant, prin execuții sumare și vulgare, adesea contondente, cei care se bucură de o oarecare notorietate beneficiază de adevărate execuții ritualice (vezi cazurile Bittman sau Monica Pop).

În fine, Biserica COVID are și un Mântuitor: acesta este Vaccinul, oricine și oricum l-ar produce. Acesta ne va elibera de necazurile și pătimirile vieții de acum, pentru a ne deschide calea spre lumea de mâine, când va fi Raiul pe Pământ.

Principalul teolog al Marii Resetări, Klaus Schwab (și Klaus, și șvab!), nici măcar nu se ferește de analogia cu Hristos:

„Vor urma schimbări radicale cu asemenea consecințe încât unii experți vorbesc despre o eră «înainte de coronavirus» (IC) și de o «eră după coronavirus» (DC).”

Biserica creștină (mai ales solida sa aripă ortodoxă) este lovită pentru a fi pusă la pământ. În locul ei – Build Back Better – cu cărămizile COVID și cu mortarul fricii, se construiește un simulacru de biserică.

O biserică răsturnată.

O anti-Biserică.

O biserică satanică.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  8. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  9. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el