Președinta CCR, Simina Tănăsescu, a acordat azi un interviu-fluviu SpotMedia (organul Dogioaiei - n.n.), în care, vorbind despre anularea alegerilor în 6 decembrie 2024, aruncă o bombă de proporții care ar putea răsturna masa, cum se spune în limbaj colocvial. Mai precis, ea spune că judecătorii CCR au început să delibereze asupra anulării alegerilor încă din ziua de 4 decembrie, cînd a avut loc desecretizarea documentelor din CSAT. Cum ar fi fost posibil așa ceva?
Dialog SpotMedia – Simina Tănăsescu:
– Cred că ați avut mai puțin de o săptămînă pentru luarea unei decizii…
– Da. Dar hotărîrea aceea spune destul de clar motivele pentru
care alegerile au fost anulate. A fost vorba de încălcarea unor drepturi
fundamentale ale alegătorilor, ale competitorilor electorali și de
încălcarea unor reguli referitoare la finanțarea campaniei electorale.
Sunt trei argumente suficient de puternice care să justifice hotărîrea
luată.
– Deci nu au existat probleme la deliberarea de atunci?
– Discuții ample există, desigur, iar cu privire la o astfel de decizie, fără îndoială, au existat discuții.
– Cît a durat deliberarea?
– Cred că este un element, de fapt, foarte cunoscut.
Declasificarea unor documente a avut loc într-o zi de miercuri (4
decembrie 2024), iar hotărîrea Curții a fost luată într-o zi de vineri
(6 decembrie 2024).
– În cele 48 de ore ați stat numai într-o ședință de deliberare?
– Nu, n-am locuit în sediul Curții. Dar deliberarea a fost una
fără îndoială vie. N-am acum în minte exact să vă dau numărul de ore,
dar a fost o discuție foarte aplicată; a vizat aspectele acestea de
natură juridică pe care ne-am și fundamentat hotărîrea.
Să amintim pe scurt faptele.
Pe 4 decembrie 2024, Klaus Iohannis anunță desecretizarea rapoartelor prezentate în CSAT de către serviciile secrete.
Pe 5 decembrie apar 4 sesizări la CCR prin care se cere invalidarea
alegerilor, din partea siteului Cursdeguvernare.ro, a candidatului Chris
Terheș, a ONG-lui Declic și a lui Remus Ștefureac.
În aceeași seară, Curtea Constituțională a anunțat că cele patru
sesizări mai pot fi examinate doar după alegeri, în cadrul procesului de
validare a rezultatului turului al doilea. Într-un comunicat, Curtea a
precizat că în acea etapă a procesului electoral, poate examina doar
contestații formulate de cei doi candidați rămași în competiția
prezidențială.
Pe 6 decembrie, la orele 10,00, CCR se reunește brusc într-o așa numită reuniune informală în care judecătorii Curții să analizeze dacă vor dezbate într-o ședință oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.
„Avînd în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor”, se preciza într-un comunicat al CCR transmis Agerpres, contrazicînd poziția anunțată în seara precedentă.
Altfel spus, la acel moment era incertă vreo pronunțare a
judecătorilor pe cererea de anulare a alegerilor, dar ea devenise
posibilă, teoretic.
Pe 6 decembrie, ședința informală devine una oficială și, la vreo două
ceasuri după prînz, CCR anunță anularea alegerilor, cu unanimitatea
judecătorilor. S-a ajuns la asta în baza unei autosesizări a Curții, în urma ședinței informale, autosesizare care nu este prevăzută în nicio lege.
În mod normal, judecătorii au avut la dispoziție vreo 4-5 ore de deliberări, din moment ce la orele 10 încă nu erau deciși dacă se pronunță sau nu, iar la 14 deja făceau anunțul.
Astăzi, Simina Tănăsescu, întrebată cît au durat deliberările, vorbește despre intervalul dintre data de 4 decembrie, cînd s-au desecretizat documentele și 6 decembrie. Cînd reporterul întreabă dacă ”în cele 48 de ore ați stat numai într-o ședință de deliberare?”, Tănăsescu nu infirmă durata, ci doar specifică faptul că nu s-a stat non-stop în sediul Curții în acel interval.
Marea întrebare: de ce ar fi început judecătorii CCR deliberări pe anularea alegerilor încă din 4 decembrie, cînd încă nici nu apăruseră niște contestații care, oricum, nu puteau fi luate în seamă? Se plictiseau la slujbă ori acasă?
Dezvăluirea-bombă a Siminei Tănăsescu e o scăpare de proporții, sau furnizarea intenționată a unei informații care ar putea relansa scandalul anulării alegerilor? (Bogdan Tiberiu Iacob / INPOLITICS)
Nota Redacției: Atragem atenția și asupra a două mesaje grele venite din parte foștilor șeși ai SRI, respectiv SIE:
PS BTI: Călin Georgescu – 23 februarie, declarații la controlul judiciar:
”Pentru milioane de români, cărora li s-a furat libertatea, democrația și prosperitatea, eu cer, în numele lor, desecretizarea ședinței CSAT și a întâlnirii informale a Curții Constituționale, dinainte de anularea alegerilor din 6 decembrie 2024”.
Simina Tănăsescu – 9 martie, SpotMedia:
”Deliberarea este ședința în care toți cei nouă judecători discută dosarul. Secretul deliberărilor e important atât la Curtea Constituțională, cât și la instanțele obișnuite. Fiecare membru poate aduce argumente, într-un mediu colegial, cu privire la dosarul respectiv (în favoarea sau defavoarea unei soluții). Unde sunt doi juriști, sunt trei păreri, așa se spune. Orice jurist va putea prezenta argumente pro și contra, pe care le va analiza cu atenție. Deliberările se țin în secret, tocmai pentru ca fiecare să se simtă liber să-și spună opinia complet. La final se ajunge la rezultatul care devine public. Deliberările rămân secrete, dar rezultatul este mereu public – aceea e decizia”.
Acum înțelegeți de ce a ieșit azi șefa CCR la interviu, încălcînd cutumele care impun judecătorilor să nu aibă reacții în presă? Pentru că Georgescu a pus punctul pe I: nu stenogramele din ședința CSAT ar putea lămuri cu adevărat anularea alegerilor. Ci stenogramele din ședința deliberării CCR, dacă ele există într-o formă sau alta. Cineva acolo sus s-a speriat rău de frontul deschis de Georgescu și au scos-o azi pe Tănăsescu să explice de ce acele deliberări trebuie ținute la secret!


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dar rezultatul care la finalul ..finalului devine veșnic a fost luat în calcul?
Atunci ..de ce “atunci când se ridică sus oamenii de nimic, [și] nelegiuiții mișună pretutindeni” (Ps 11,8), ar fi o DEZVĂLUIRE BOMBĂ?
Doamne, miluiește.