Prin 2003, când mă străduiam să îmi scriu teza de doctorat*, în plin efort de construcție a echipei și brandului sub care activez acum, am descoperit una dintre regulile fundamentale după care ar trebui să funcționeze Uniunea Europeană – principiul subsidiarității.

Având rădăcini adânci în religia protestantă, acest principiu presupune ca autoritatea supremă să fie chemată să intervină în viața mirenilor doar acolo și doar atunci când mirenii nu s-ar putea descurca singuri, prin propria sârguință.

Noi, românii, chiar avem un proverb foarte potrivit acestei filosofii a libertății și a responsabilității individuale – Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.

La nivel de organizare și funcționare ale UE, principiul subsidiarității impune o partajare de competențe între autoritatea centrală europeană (Comisia Europeană, executivul și, de cele mai multe ori, legislativul UE, fiind vioara întâi, care face ca Parlamentul să fie oarecum decorativ), pe de o parte, și statele membre ale Uniunii, pe de altă parte. Autorității centrale îi este interzis să se amestece în domeniile de competență rezervate statelor membre. Există, totuși, domenii presetate prin TFUE sau decise ad-hoc de establishmentul UE, care reacție la diverse crize, în care autoritatea centrală are competență și decizie, preluând porțiuni importante, esențiale chiar, din atribuțiile suverane ale statelor membre.

Mai pe șleau, statele membre, odată cu aderarea la UE sau cu „șansa” fiecărei crize, mai mult sau mai puțin naturale, cedează din suveranitate către birocrația bruxeleză.

La acel moment al vieții (2003-2005), când încă eram convins de idealul laptelui și mierii care vor fi curs după aderarea României la UE, am crezut că e bine ca România să cedeze la UE cât mai multe atribute ale suveranității, de vreme ce ai noștri erau niște corupți, nepricepuți și rău-intenționați, iar elitele bruxeleze păreau opusul alor noștri în materiile politice, economice și sociale.

Îmi este clar acum că elitele „Înaltei Porți” de la Bruxelles nu sunt nici populate cu pricepuți (de vreme comit greșeli din ce în ce mai frecvente și, mai ales, se bazează pe fluxul neîntrerupt de „cadre” întreținut cu marile și covârșitoarele corporații Big Tech, Pharma și Finance, totul sub ochiul atoatevăzător al lui Big Brother), nici oneste și nici bine-intenționate.

Și, evident, nu sunt nici eficiente – exceptând sancțiunile aplicate amărăștenilor din țările membre de mâna a patra, ca România, sau ficțiunile numite digitalizare, green deal, gender identity, eco-prietenie etc., UE nu a excelat cu nimic în ultimii 14, de când România este săracul de la masa bogaților Europei. Dimpotrivă, au fost numai eșecuri, cadouri acordate băncilor, corporațiilor IT și industriei farmaceutice, militare sau de intelligence, făcându-i pe Putin și pe Li Peng repere de eficiență și democrație iliberală.

De fapt, retroactiv, înțeleg că acest centralism „democratic” este nimic altceva decât principiul după care a funcționat vreo 70 de ani Uniunea Sovietică – centrul moscovit era infailibil și atotputernic, republicile unionale având o spoială de atribuții suverane și de democrație locală.

Iar acum, când China a devenit (printre altele, cu ajutorul Germaniei, al Franței și al corporațiilor europen) prima hiper-putere mondială, centralismul „democratic”, standarizarea și ratingul de cetățean devin modele de urmat de către „papalitatea” bruxeleză. Cu siguranță, motivul pentru care fondatorii UE au prevăzut în TFUE principiul subsidiarității este exact acest pericol al centralismului, care poate determina o oribilă transformare a UE într-o Uniune Sovietică Europeană, condusă de Germania. Sau într-un al patrulea Reich ...

Pe măsură ce crizele au devenit mai numeroase și mai cronice (cu acutizări periodice, pentru a restabili supușenia și calmul necesare, prin frică endemică, instituțională, promovată la tv), principiul subsidiarității a fost aruncat la coș – exceptând Germania și Franța, plus doi-trei sateliți. Înalta Poartă de la Bruxelles (includ aici și Banca Centrală Europeană, care are sediul la Frankfurt) a preluat din ce în ce mai multe atribuții care, în mod normal, ar fi trebuit să aparțină exclusiv statelor membre.

De fiecare dată, pe baza principiului nazist „e pentru siguranța voastră” (uneori explicit afirmat).

Toate cele 4 tipuri de criză pe care le-am parcurs din 2007 până azi – terorismul, falimentul bancar, imigranții, plandemia – au fost oportunități de creștere a puterii centralizate a birocrației de la Bruxelles – Strasbourg – Luxembourg – Frankfurt, în dauna țărilor membre (minus Germania și Franța).

Deși acest lucru nu se discută, adevăratul motiv al părăsirii UE de către britanici a fost totalul abandon al principiului subsidiarității, centralismul tot mai totalitar exercitat de elitele „europene” auto-mandatate**.

Nu e cazul să iau pe rând aceste crize succesive și cronicizate, pentru a exemplifica modul chinezesc (picătură cu picătură) în care birocrația UE a acaparat ilegal competențe ale țărilor membre, încălcând principiul fondator al subsidiarității.

Plandemia anilor 2020-2021 este un exemplu edificator și suficient.

Sub impactul fricii cultivate insistent și atotcuprinzător, cu ajutorul cenzurii de pe rețelele de socializare și al propagandei grețoase întreținute cu bani publici de mass-media main-stream, lumea s-a plâns că „onorata” Înaltă Poartă nu se implică suficient în combaterea plandemiei, iar Comisia Europeană a spus că s-ar implica dacă nu ar fi atât de multe state cu atât de multe atribuții în domeniul sănătății publice care încurcă o strategie unitară, coordonată, standardizată și rapidă, la nivel de UE.

Iar statele și politicienii „interni” s-au grăbit să pună la picioarele CE aproape toate atribuțiile strategice în domeniul „luptei” contra plandemiei.

De exemplu, CE nu numai că s-a implicat în autorizarea pe repede înainte a vaxxinurilor experimentale create peste noapte de „curajoșii” creatori de magie și manipulare genetică, dar a și acordat, în mare secret, imunitate de răspundere civilă și penală pentru reacțiile adverse și novice ale vaxxinurilor.

În plus, CE a pre-cumpărat miliarde de doze de vaxxin, înainte chiar de a se asigura că există capacități de producție și stocare.

A făcut această minunată afacere din banii noștri, ai contribuabililor, mințind în mod mârșav că serurile sunt gratuite.

Că, ulterior, CE a declanșat verificări ale efectelor adverse (prezentate ca imposibile) și procese contra unui producător, pentru omisiunea licrării la timp a dozelor, în cantitățile contractate, faptele nu fac decât să probeze marea competență și priceperea deosebită a „negociatorilor”.

Dar, mai ales, aceste fapte probează că niciun politician, birocrat sau tehnocrat care primește (sau își ia singur) puterea de la popor nu renunță niciodată la zisa putere, chiar cu riscul contrazicerii au distrugerii statului de drept. Principiul subsidiarității este, teoretic, o stavilă potențială a excesului de „centralism democratic” al acestei birocrații.

Auto-mandatarea elitelor tehnocratice cu puteri pe care nimeni nu li le-a cedat și, mai ales, comerțul cu indulgențe practicat de „papalitatea” europeană cu marile corporații globale, după principiul „ușii rotative”, impun ca necesară revenirea în matca firească a acestui partaj de competențe.

Principiul subsidiarității poate fi stabilopodul suveranist contra mareei centraliste birocratice bruxeleze și contra tsunami-ului corporatist globalist Recenta procedură de vot din Parlamentul European, referitor la așa-numita „adeverință verde”, impusă ca o țidulă de obținut în vederea liberei circulații în UE, umple paharul acestor abuzuri*** și întrerupe șirul cedărilor liberticide și abandonului drepturilor noastre – ne vom revolta. Mai ales judiciar.

Pentru încălcarea principiului subsidiarității și a libertății de circulație în spațiul UE (unda dintre libertățile esențiale stabilite în Carta fundamentală a Drepturilor Omului, parte componentă a TFUE), voi ataca acest regulament la instanțele europene, cerând anularea sa.

*teza, susținută la Sorbona (Paris I) și la București (Facultatea de Drept), a fost publicată sub titlul ”Societăți comerciale, piață de capital, acquis comunitar”, la editura CH Beck, București, în anul 2005; nu se mai găsește în librării, ci doar în unele biblioteci ale facultăților de drept, la Biblioteca națională și la Institutul Max Planck din Hamburg

**în fapt, niște reprezentați ai ONG-urilor globaliste, progresiste și corporatiste care, din nenorocire, au infestat iremediabil chiar și CtEDO și niște cadre ale multinaționalelor, care execută 2-3 ani de „serviciu credincios” în organizațiile UE, după care se întorc în corporație, pe bani și bonusuri de „performanță” abject de mari

***pe internet și feisbuc circulă [de la ActiveNews] un document din care rezultă că acest „pașaport” de vaxxinare era planificat încă din 2018, ceea ce înseamnă că votul din Parlamentul UE nu a fost decât o parodie