Allart van Everdingen (1621-1675)
Iepurele dă nas în nas pe cărare cu vulpea.
- Ce faci bă, prânzule? zice vulpea lingându-și botul de poftă.
- Pregătesc o teză de doctorat. Tema este: cum poate iepurele să mânânce o vulpe.
- Bă, fugi bă pe colină! Ce, ești specie fluidă, te făcuși carnivor?
- Stai numa’ și-o să vezi.
Curioasă, vulpea își amână prânzul neașteptat până la proba promisă de iepurele fact checker.
Apare și lupul pe alee.
- Opa, iote ce surpriză neașteptată … Ce facuși bre, iepure, nu știi că n-am „halit” nimic azi, te plimbi p-aici ca Greta pe la Davos?
- Pregătesc o teză de doctorat cu tema: cum poate iepurele să devoreze un lup.
- Hai dă-o dreaq, zise lupul. Nu e ca și când ai fi frun bilgheiț să faci carne artificială bună și pentru vegani. Cum poți să crezi că banana e un măr? Cum poți să crezi că șarpele i-a vorbit Evei fără frun consum prealabil de ciuperci bune?
- Vino cu mine și-o să vezi.
După ceva timp, pe gardul principalei construcții a pădurii apar două piei, una de vulpe și una de lup.
Vestea se răspândește ca fulgerul în pădure. Iepurele i-a mâncat și pe vulpe, și pe lup! Erou kaki și mare periculos e iepurele ăsta, frate - nu e bine să te pui cu el, că-ți seacă Delta. Află și ursul, care îl ia de guler pe urecheat.
- Bă, nu-mi spune că i-ai mâncat și pe vulpe și pe lup?
- Ursule, dacă vrei să te convingi, hai cu mine la vizuină.
În timp ce ursul, neîncrezător, mergea agale în urma iepurelui țopăitor, apare leul, cu Himars la brâu și Javeline în părul aranjat Rasta. Cum îl vede pe leu, ursul se transformă în arici și se baricadează la graniță, aruncând în lupta de hărțuire cu leul niște șacali – wagner, pe care îi ținea în pușcărie așa, latent, ca pentru ocazii mai de Doamne-ajută.
Iepurele, încântat de el și ținut părintește pe după umeri și șolduri de leu, râdea.
- Văzuși, iepurașule? Ți-am spus eu că nu contează conținutul tezei, ci conducătorul de doctorat …
(apud Gh. Piperea)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.