Coaliția aflată la putere se zbate (în mod ipocrit sau în stil de Dorel) să găsească soluții temporare la problematica gravă antrenată de cele trei crize care se suprapun azi - energetică, alimentară și geopolitică.

De la compensații (în loc de plafonare și reglementare a circulației produselor și serviciilor esențiale, de supraviețuire), la bănci de alimente și ajustări ale pensiilor și salariilor minime ori programe de sprijin al IMM-urilor, am auzit cam tot. Dar, ca un făcut, nimic nu funcționează. Compensarea facturilor de utilități pentru consumatorii casnici a eșuat lamentabil (statul și-a creat singur o datorie de peste 32 de miliarde de lei către furnizori, neavând de gând să plătească) și, în plus, a determinat „cimentarea” prețurilor și a tarifelor la niveluri amețitoare. De exemplu, personal am primit de la Enel notificare din care rezultă că prețul facturii la energia casnică va trece, din 1 octombrie, de la 0,68, la 0,8 lei pe kw, iar la societate, prețul va fi de 2,45 lei.

Diferența față de anul trecut este cvadruplă, pe casnic, și multiplicată de 10 ori, pe comercial. Totul pentru că guvernanții, în loc să plafoneze prețurile, au decis că acordă compensații, la prețurile majorate de furnizori, presați de speculatorii de pe PZU (piața zilei următoare). Compensații care, apropo, se achită din taxele și impozitele tuturor, plus credite de achitat în viitor de toți cei de azi și toți cei ce ne vor lua locul peste 20-40 de ani, indiferent dacă suntem „ajutați” sau nu de mărinimosul stat.

Ajustările pensiilor și ale salariului minim nu numai că vin la distanțe de ani de zile față de momentul în care ar fi fost necesare dar sunt și în contratimp cu inflația, făcând ca pensionarii și persoanele cu venituri mici să se afle ca într-un vis nesfârșit în care aleargă după autobuz și ajung în stație la fix două secunde după ce autobuzul a plecat din stație, fără ei. Unii destinatari ai acestor măsuri de „protecție socială”, nu puțini, au credite cu dobânzi variabile în funcție de costul mediu interbancar al împrumuturilor (Robor sau IRCC), care a crescut fulminant, cauzând dublarea ratelor, în numai 6 luni de zile.

În plus, veniturile celor cu salarii medii sau mai mari fie au înghețat la valoarea de dinainte de plandemie, fie au scăzut, iar mulți dintre cei care chiar realizau venituri înainte de plandemie și-au pierdut jobul, din diverse motive - de la restructurări ale personalului, pe motivul digitalizării sau al lucrului de acasă, la falimente cauzate de minunata politică de sănătate publică din ultimii doi ani și jumătate, când toate resursele financiare, publice sau private, au fost concentrate în mâinile „experte” ale lui Arafat & co.

În plan european, comedia este și mai amară, și mai penibilă.

După ce, pe mâna germanilor, UE și-a creat o dependență cvasi-totală de gazul și petrolul rus, iar green deal - ul a ars niște etape, eliminând surse de energie convențională, fără a pune în loc, la timp, altele (dimpotrivă, forțând extinderea utilizării mașinilor cu baterii electrice încărcate de la rețeaua alimentată cu energie convențională, „carbonată”, puluantă), acum inteligenții birocrați de la Bruxelles contată cu stupoare că e groasă, că urmează 10 ierni teribile de frig, foamete și sărăcie, ca și când am fi trecut printr-un război mondial cu durata de 7-8 ani... Ce propun acum acești inteligenți?

Sobrietate energetică (mai cald vara, mai rece iarna, mai puține băi pe lună, mai puțină hârtie igienică), reținere alimentară, trecerea la stadiul de insectivor, în condiții de digitalizare și mai adâncă (citește pușcărie digitală) și de „imunizare” și mai frcventă și mai extinsă cu serurile experimentale care nu au preveniti și nu au cpmbătut nimic în plandemie, plus, desgur, segregarea socială pe criterii sanitare, pe bază de nazzipass. Ba, mai mult, von der Leyen spunea ieri, cu emfază, ca și când nu ar fi vorba de prostie crasă a clasei birocratico-tcorporatisto-politice care a pus Europa la degetele de la picoarele lui Putin, că nu trebuie să înlocuim dependența de Rusia cu dependența de China.

Dar că, ce să vezi, pe partea de bunuri de larg consum, semifabricate, energie verde, semiconductoare etc etc etc Europa este deja dependentă de China, iar asta s-a întâmplat pentru că politicienii și corporațiile occidentale au decis de multișor că e bine și eficient să faci afaceri cu China.

E ridicol, dar UE le cere cetățenilor săi să renunțe la consumul (deseori hedonist) și la confortul de azi, ba chiar și la râmânerea în viață după vârsta de 75 de ani, după ce timp peste 50 de ani și-a propus să crească și consumul, și confortul, și siguranța vieții, și speranța de viață. Să vedem cum vor renunța occidentalii la paradele mândriei, la city break, la merțanul de 200 de mii de euro, la analizele medicale preventive ne-necesare de zeci de mii de euro anual etc.

O să fie un bun subiect de studiu sociologic și antropologic. O să fie ca în Evul mediu, dar cu o societate mai proastă și mai lipsită de sensul vieții - măcar medievalii credeau în ceva, realizau ceva, gândeau cu capul lor, pictau și sculptau ei înșisi...

Mă rog, consider că ceea ce trebuie urgent făcut, pentru ca furnizorii de energie, băncile și statul să nu dea faliment, este o politică economică și socială și un sistem de legi care să oprească falimentul generalizat al consumatorilor și al IMM-urilor.

Cel mai important este ca această politică să asigure menținerea (dacă nu creșterea) puterii de cumpărare a omului de rând, intenția sa de a consuma și încrederea în viitor. Dacă omul își vede veniturile evaporându-se, va înceta să consume altceva decât îi este absolut necesar, va abandona încrederea în viitor, renunțând la a face copii și a se educa (cu consecința că lumea va deveni și mai săracă, și mai proastă).

Iar statul va rămâne fără taxe pe consum, deci fără bani pentru prestații sociale, inclusiv pensii și asistența medicală. Ca să nu devenim lupi pentru ceilalți oameni, trebuie să acționăm acum.