Am fost azi, la 7,30 dimineața, la TVR, la o emisiune matinală pe teme de interes comun și curent. Am vorbit despre recensământul digital și despre pericolele digitalizării – jurnaliștii de la postul public au fost curioși (sau, după caz, stârniți) în legătură cu conținutul unor postări ale mele relative la riscurile de a vă pune la dispoziția unor persoane sau instituții rău-voitoare datele cu caracter personal, date pe care INS vi le culege lunile astea sub masca unui neutru și obișnuit recensământ al persoanelor și al locuințelor.

Printre altele am atras atenția – iar vouă, cei ce ați mai răsfoit această pagină vă reamintesc – că OUG nr. 19/2020 privind organizarea recensământului a fost publicată în Monitorul oficial, sub semnătura ex-premierului Ludovic Orban, în data de 12 februarie 2020, la 7 zile distanță de momentul demiterii în Parlament a guvernului Orban 1 (5 februarie 2020). Potrivit Constituției, un guvern demis nu poate emite ordonanțe de urgență.

Actul normativ care reglementează recensământul poate fi declarat în totalitate neconstituțional. Cum se ajunge la asta? Simplu: orice persoană amendată pentru că nu s-a (auto)recenzat poate ataca procesul verbal de contravenție în instanță, unde va cere sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate, pe acest motiv, al uzurpării calității oficiale de premier al României de către L. Orban. Dacă vor fi o mie de astfel de dosare, vor fi o mie de șanse de anulare a OUG nr.19/2020. Dacă vor fi 10 mii de dosare de acest fel, vor fi 10 mii de astfel de șanse. Iar CCR va putea constata neconstituționalitatea acestei OUG pe motivul extrinsec al limitării atribuțiilor guvernului demis. De aceea, întregul recensământ poate fi anulat (iar banii cheltuiți pot fi trecuți la „pierderi” din exploatare, la fel ca izoletele, ventilatoarele, măștile neconforme și geamandurile - cruce ale lui Arafat).

Acest raționament a fost acceptat ca fiind (teoretic) valabil chiar de purtătorul de cuvânt al INS, prezent în emisiune.

Am mai spus și că povestea cu prelucrarea statistică a datelor cu caracter personal și cu distrugerea după 3 luni de la finalizarea recensământului nu stă în picioare, la fel cum nu stă în picioare povestea cu „siguranța” lor, pe motiv că le-ar păzi bine STS (serviciu secret care, de altfel, s-a ocupat f f bine și de alegeri din 2019 încoace – atât de bine încât a ieșit din urna figitală de fiecare dată cine trebuie - și de cifrele pandemiei). De ce nu stă în picioare?

Unu – datele nu se transformă imediat în statistică, ci numai după multe luni de zile de la colectare, timp în care pot fi vizualizate de Banca Mondială (proprietarul softului), de UE, de industria pharma, de big tech etc. și pot fi atacate de hackeri (s-a văzut ce sigure sunt serverele autorităților la ultimul atac al hackerilor ruși …).

Doi – distrugerea datelor culese se realizează nu în trei luni de la colectare, ci în trei luni de la finalizarea recensământului, planificată pentru 31 iunie 2023. Pînă atunci toate aceste date brute sunt la dispoziția cui are interes.

Trei – pe lângă chestia cu codul QR, care a cules date medicale și de tot felul de alte naturi de la cca 11 milioane de cetățeni, acum recensământul va culege și mai multe astfel de date (unele coicidente cu cele culese deja pe codul QR). Sunt deja 11 milioane de autorecenzați (mă rog, cifra este cu mult exagerată, la fel cum au fost exagerate/măsluite și cifrele plandemiei). Așa că gestionarii de baze de date, care oricum vă știau mai bine decât vă știți voi înșivă, vor avea acum și mai mult surplus comportamental de la voi, suficient pentru a vă construi un avatar digital aproape de 100% completitudine. Creatura aceea digitală, copia vostră rea, va ajunge să vă ia locul. Va decide în locul vostru.

De aceea este important ca, atunci când puteți, să reduceți această recoltă și să amânați cât puteți digitalizarea completă a omului normal.

Este lupta pentru ceea ce este în interiorul vostru – nu îi lăsați să vă golească pe dinăuntru, căci vă vor umple cu ei înșiși.

Notă suplimentară: Ghidul European Data Protection Board de aplicare a Directivei privitoare la protecția datelor cu caracter personal (GDPR) arată, la pct. 16, că este improbabil ca o autoritate publică să se bazeze pe un consimțământ real și informat al persoanei fizice la procesarea unor date cu caracter personal întrucât, oridecâteori un colector, gestionar sau controlor de astfel de date face parte dintr-o autoritate publică, între funcționar și persoana fizică – simplu particular există un clar dezechilibru de putere (imbalance of power), care îl împiedică pe simplul particular să refuze să își dea acest consimtământ sau să aleagă alternative realiste la colectarea și stocarea datelor sale cu caracter personal.

Dacă refuzul consimțământului este sancționat cu amenzi, este evident că simplul particular nu are de ales între a da sau a nu da acele informații cu caracter personal, ci între a fi sancționat sau nu. Este exact ceea ce s-a întâmplat atâta amar de vreme în cazul testelor pisiar și al certificatului „sanitar” digital, în plandemie, și ceea ce se întâmplă acum cu recensământul. Între a lua sau a nu lua amendă, între a continua sau nu continua slujba (deci, între a avea sau a nu avea venituri de subzistență), omul simplu va prefera să nu ia amendă și să își păstreze slujba. Rar vor exista oameni liberi, nesupuși, care să conteste în instanță măsura totalitară sau să facă plângere contravențională (chestii care implică și unele costuri cu avocații, iar avocați, „se știe”, sug sângele poporului și nu fac decât să încaseze onorarii colosale, în loc să stea toată ziua să compună osanale de preamărire a autorităților, a procurorilor, a experților, e eroilor din linia întâi, a marilor războinici ai statisticilor, a mesianicilor globali etc.). Iar acesta este un aspect pervers și mizerabil al noului totalitarism, un lamentabil amurg al zeilor.