

Declarație halucinantă a „comandantului acțiunii”:
„testele de anticorpi nu sunt acceptate pentru a fi trecute pe certificatul „verde” pentru că ar putea fi falsificate”.
Nu știu dacă acest om mai este conștient de ce spune și face, dar implicațiile acestei declarații sunt multiple și grave. Catastrofale chiar.
Unu – cel puțin în concepția „autorităților” românești (autorități care, s-a văzut, se reduc la singurul și galacticul expert, mai numit, normativ, și „comandantul acțiunii”), certificatul digital european, menit a facilita circulația între statele membre ale UE este, de fapt, un nazzipass, unde sunt trecuți numai cei care s-au „imunizat” cu un ser experimental, pe care trebuie să și-l injecteze de multiple ori, până la epuizarea stocurilor, ser produs de doar 4 corporații, bine văzute și coafate de birocrația europeană. Faptul că pe certificat sunt trecuți și cei care au făcut cunoștință cu agentul patogen („au trecut prin boală”) și încă sunt în perioada roză dintre ziua a 15-a și ziua a 180-a de la infectare, precum și cei care s-au testat (oridecâteori trebuie, căci testul – foarte fiabil, de altfel – este valabil doar pe perioade scurte, de 1-3 zile) nu înseamnă decât o întărire în timp a obligației implicite de injectare periodică – toți „trebuie” să își facă inspecția tehnică periodică, exact ca la mașini. Cei care refuză sau aleg să nu se injecteze vor fi aruncați peste zidurile cetății, dincolo de Tibru (trans Tiberim), pentru a fi reduși la stadiul de sub-oameni sau non-cetățeni.
Doi – testele de anticorpi ar putea proba imunitatea naturală, numai că astfel de teste nu sunt admise de Arafat, pentru că … ar putea fi falsificate. Imunitatea naturală poate fi probată atât pentru cei care au trecut prin boală în urmă cu mai mult de 6 luni, cât și pentru cei care nu au trecut deloc prin boală. Și unii, și alții, sunt sănătoși, imuni și lipsiți de riscul de a da agentul patogen mai departe. De observat că testele de anticorpi nu se fac în parcare, pe coclauri, în podul casei sau pe camp, la cules de agrișe, ci în laboratoare medicale acreditate de autorități. Cu toate acestea, cu un dispreț suveran, Arafat le aplică tuturor acestor teste ștampila prezumției de falsificare… Tot să ai încredere în știință, ce să mai …
Trei – pe „piața” certificatelor verzi europene sunt deja falsuri. Cine are curiozitatea să citească Regulamentul (UE) 2021/953 privind introducerea „green pass” – ului, va putea vedea că UE dedică nu mai puțin de 3 pagini chestiunii, ceea ce înseamnă că încă înainte de a deveni instrument european de „luptă” nazistoidă contra plandemiei, zisul certificat era deja falsificat într-un hal fără de hal în Europa-cea-plină-de-știință-și-progres. De asemenea, „autoritățile” noastre, laolaltă cu influencerii serului experimental, au făcut o adevărată campanie la începutul valului patru, pe tema vakseenării „în chiuvetă”, deci s-a recunoscut că zisul certificat se falsifică la greu și la noi. Cu toate acestea, realitatea falsificării nu a oprit impunerea acestui instrument de segregare socială și de politică eugenică, nazistoidă. De ce simplele suspiciuni ale lui Arafat ar opri certificarea imunității naturale?
În altă ordine de idei, tot ceea ce în ultimul timp emană de la galacticul expert urgentist, smurdificator al României, încalcă evident și brutal amintitul Regulament (UE) 2021/953.
În primul rând, în contra regulamentului, Arafat a dat edict prin care testarea este eliminată de pe codul QR. Curând va fi eliminată și vindecarea.
În al doilea rând, principiul 7 din preambulul regulamentului se referă expres la imunitate, ca stare a organismului care nu mai prezintă decât riscuri foarte reduse de infectare și de transmitere a agentului patogen în comunitate. Cine îi dă dreptul lui Arafat, chiar contra unui regulament UE (care e direct aplicabil în dreptul intern, depășind, uneori, chiar forța juridică a Constituției), să refuze proba științifică a imunității naturale, pe motiv că e el convins că poate fi falsificată?
Iar voi, cei care credeți în știință, cum de permiteți asemenea derapaj de la știință? Mai aveți vreo parte a conștiinței trează?
În orice caz, personal mi-am făcut o serie de teste de anticorpi. Am cu de 4 ori mai mulți decât necesarul. Sunt, deasemenea, în curs de a face un test de imunitate celulară (un pic mai scump decât testele PCR, acest test durează cca 2 săptămâni, pentru că laboratoarele noastre le colectează aici, dar le trimit în Germania pentru a fi efectuate). În momenul în care voi fi fost gata cu acest test edificator, voi formula acțiuni pentru obligarea autorităților la recunoașterea acestui tip de imunitate, pe care, apropos, repet, o au atât cei care au trecut prin boală, cât și marea majoritate a celor care nu au făcut boala.
Știu, veți spune că intru în jocul lor, dar nu e așa deloc.
De fapt, încerc să îi bat cu propriile arme.
Iar procesul, odată finalizat cu succes, va putea proba că nimic din ceea ce s-a făcut în această plandemie nu a fost corect din punctul de vedere al legii, bioeticii, deontologiei medicale și științei. Că omul rămâne dotat cu un sistem imunitar natural care îl face să fie prezumat sănătos, și nu bolnav. Doar big pharma câștigă din suspiciunea că toți am fi bolnavi (chiar dacă nu dăm niciun semn de boală, fiind „asimptomatici” sau „pre-simptomatici”). Suspiciunea asta arahatiană, că toți putem să răspândim boli, seamănă al naibii de mult cu „principiul” fostului serviciu secret stalinist, nkvd, după care „nu există oameni nevinovați, ci numai persoane pe care nu le-am dibuit noi, încă”. Iar eu vreau să înlătur această suspiciune totalitaristă, cel puțin în privința mea.
Între timp: Arafat, demisia!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
La razboi, caci Domnul e cu noi!!!
Au trecut 20 luni de la declansarea celei mai mari minciuni si fraude medicale din toata istoria umanitatii si inca nu au fost aratate lumii aceste dovezi, in afara catorva fotografii falsificate facute pe computer (CGI).
Asa-zisul virus sars-cov2 nu a fost niciodata purificat / izolat fizic si chimic in laborator, deci NU EXISTA. Prin urmare, testele impostoare PCR, ce masoara, ce identifica? Iar vaxxarea se face impotriva a ce, daca "virusul" nu exista?
2. De ce nu-l dati in judecata pe cel care a interzis AUTOPSIILE? Si tot prin proces sa fie apoi fortati medicii sa le reia urgent?
AUTOPSIILE sunt singura modalitate stiintifica si medicala prin care se stabileste cauza unui deces, chiar si dupa zeci de mii de ani!
Poate pentru ca asa s-ar demonstra in 2 timpi si 3 miscari ca nu exista sars-cov2? Si ca cei care au fost stampilati "cu covid" si "de covid" au murit din alte cauze?
https://odysee.com/@CosmicAgency:c/505mb:e
In this video I share with you the mix of conversations that Robert and I have had recently with Aneeka about the variety of topics related to Covid, vaccines, viruses etc. The video is also a recompilation of great number of questions from the public. Also included are the short and precise answers Aneeka provided to Robert´s audience in one of his latest live transmissions on Twitch. Some of the topics discussed:
Vaccines and NWO
PCRs
Can my high frequency protect me?
Can vaccines be cleansed?
Why even a MED POD cannot cleanse the vaccine?
How to protect against the vaccinated?
How do viruses work?
Why can there be no vaccine against viruses?
Questions from the public
Aneeka´s answers from Robert´s Live