Av. Elena Radu: Până mâine la ora 12, sunați deputații PSD și PNL să facă bine să se ducă la Secretariatul Camerei Deputaților și să semneze sesizarea CCR pe Legea 5G! Dacă e așa de superbă, de ce le e teamă să sesizeze CCR?

De Av. Elena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PUTINĂ ATENȚIE, VĂ ROG! Credeați cumva că la noi se legiferează conform conștiinței reprezentanților aleși de noi (parlamentarilor), cu respectarea Constituției, a legii și în interesul cetățenilor, evitându-se vătămarea acestora? Vă înșelați! Totul e conform ordinului pe unitate. Dacă este ordin, cu plăcere!

Un nou exemplu: 
Minunata lege privind 5G-ul (înregistrată la Senat sub nr. L532/2021)

O lege de 221 pagini, înregistrată la 10 octombrie 2021, votată de Camera Deputaților pe 07.12.2021 și de Senat pe 02.03.2022. 
 
Observați graba? Ce repede s-au mișcat ai noștri aleși, au citit și analizat consecințele asupra noastră a 221 pagini de norme? 
 
O lege care avea numai 1 articol (PL-x nr. 601/2014) prin care Salvamontul să poată folosi luminile sonore pe mașini ca să poată ajunge repede la locul intervențiilor să salveze vieți nu au reușit să o citească în 8 ani. 

Dar, dacă e ordin să o adopte citesc sau se fac că citesc. 

Mai degrabă s-au făcut că citesc. 
 
Consiliul Legislativ a dat un aviz de 189 de pagini cu observații și propuneri. Credeți că le-a citit cineva? Doamne ferește! Cititul strică vederea. 
 
Se făcură că o citiră, puțin le păsă ce scrie în ea și o votară, că doar așa fu ordinul pe unitate. (https://senat.ro/legis/PDF/2021/21L532FS.pdf)

Niște omuleți (Marina Alexandrescu și Adrian Aciu) au pierdut 5 zile și nopți ca să facă obiecții de neconstituționalitate și să le trimită parlamentarilor și Avocatului Poporului. 

Au scris omuleții ăștia 77 pagini de critici de neconstituționalitate și le-au trimis mură-n gură. N-aveau decât să citească, să verifice și să semneze ca să sesizeze CCR:
 
Pot sesiza CCR cu neconstituționalitatea unei legi înainte de promulgare: 25 senatori sau 50 deputați sau Avocatul Poporului sau Președintele României sau unul din Președinții celor două camere sau Guvernul sau ÎCCJ. 
Și ce să vezi? 
Se făcură că sesizează CCR. 

USR (pentru că are 25 senatori) sesiză CCR.
Atacă el câteva articole (din alea 221 pagini) ca să se laude că a sesizat CCR, însă niciun cuvințel de tehnologia 5G și de faptul că nu s-a făcut niciun studiu de impact să se stabilească ce e cu tehnologia aia. Ne-o afecta viața și sănătatea ăstora mulți de i-am ales? O afecta ea tehnologia 5G aparatura diversă, inclusiv a avioanelor (să nu ne pice vreunul în cap) și mediul înconjurător? O fi fost respectată tehnica legislativă și o fi fost motivat proiectul de act normativ, așa cum zice Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, făcându-se studii de impact să se vadă consecințele adoptării unei asemenea legi? 

Doamne, ferește! Cum să scrie așa ceva? Să supere stăpânii? 

Nu de alta, dar  21 decembrie 2021 directorii Boeing și Airbus au cerut guvernului SUA să amâne lansarea noilor servicii de comunicații 5G avertizând  că tehnologia ar putea avea „un impact negativ enorm asupra industriei aviației”. S-au exprimat anterior îngrijorări că wireless 5G cu spectru C-Band ar putea interfera cu electronicele aeronavei, afectând negativ capacitatea aeronavelor de a opera în siguranță. 
Nu o zic eu, o zice BCC și CNN.

Dar, ce contează că ne pică un avion în cap și mai mor niște oameni? La câți au murit din cauza lor, câțiva în plus nu se mai pun la socoteală. 

Avocatul Poporului se făcu și el că atacă. 
Cu toate că a primit cele 77 de pagini scrise de cei doi omuleți, nu a atacat Legea în integralitatea ei pentru că nu este motivată, fiind încălcat principiul legalității prevăzut de art 1 alin. (5) din Constituție, s-a legat cam de aceleași articole ca și USR. Niciun cuvințel de tehnologia 5G și eventualele consecințe negative pe care le poate produce asupra noastră, a tuturor  ăstora mulți de care nu îi pasă nimănui. 

Cum să supere Avocatul Poporului stăpânii? Să se apuce iar să o revoce și să spună că nu a îndeplinit atribuții care nu erau în sarcina ei? Păi ce? E avocatul nostru, al poporului? Se pare că e al stăpânilor. 

Aici găsiți sesizarea Avocatului Poporului.
 
Ca să vedeți că Avocatul Poporului s-a făcut că atacă, citiți ce scria cu privire la proiectul de lege în noiembrie 2020 și faceți comparație ce a mai vrut să sesizeze CCR nici măcar cu privire la propriile critici de nelegalitate invocate.
 
Ceilalți parlamentari: 

AUR și neafiliații au primit cele 77 pagini, ar vrea să sesizeze CCR -ul, dar nu au 50 deputați. 

PSD și PNL nu vor să sesizeze CCR-ul, că au votat proiectul de lege și e ordin pe unitate să nu se găsească vreunul să semneze alături de AUR. 

Serios? Păi când noi v-am votat și v-am trimis să ne reprezentați în Parlament și să faceți legi pentru noi și în interesul nostru, cu respectarea Constituției, v-am zis cumva să stați cu nasul pe sus și să o țineți că voi nu semnați alături de nu știu cine? 

Constituția? Ce e aia? Lasă că vă spune stăpânirea ce să faceți și voi executați. 

Aaa, problema e alta, de fapt. Că de 5G ați scris în PNRR-ul ăla și dacă nu îl implementați, nu vă dă UE bani (că doar am văzut în Strategia lui Boc – ”Strategia de transformare digitală a Municipiului Cluj-Napoca”. 
Nu vin banii de la UE ca să aveți voi ce fura pentru că sunteți la guvernare? 

Deci, vouă puțin vă pasă de consecințele asupra noastră a legilor pe care le votați. Bani din care să furați să fie, în rest putem să murim toți, inclusiv voi și ai voștri, dar măcar să muriți bogați. 

Nu v-ați săturat să fim luați de proști și să își bată joc de viața și sănătatea noastră cei pe care i-am votat să ne reprezinte în parlament? 

Așa că:  

MÂINE, 11.03.2022, până la ora 12.00 trebuie semnată sesizarea către CCR de cel puțin 50 deputați. 

Așa că sunați deputații PSD și PNL să facă bine să se ducă la Secretariatul Camerei Deputaților și să semneze sesizarea CCR pe Legea înregistrată la camera deputaților sub nr. PL-x 428/2021 (draftul cererii de sesizare se găsește la secretariatul Camerei Deputaților). 

Numerele de telefon ale deputatilor le găsiți aici: https://t.me/asociatiaCASD/49 

Dacă este așa de superbă legea de au adoptat-o, de ce le e teamă să sesizeze CCR?

Să verifice CCR înainte de promulgare dacă este constituțională legea asta. 

Dacă lor nu le pasă de viața, sănătatea noastră și de Constituție, nouă ne pasă și ne zbatem pentru ele. 

Nu ne lăsăm până va începe să le pese și lor!
 
Mâine să vedem sesizat CCR-ul cu toate criticile de neconstituționalitate! 
 
Minim 50 deputați să semneze sesizarea!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live