Fie că ies public și denunță abuzurile, fie că reprezintă în instanță justițiabili, ei sunt cei care se luptă efectiv și constant cu ”statul”. Despre unii ați auzit, despre alții nu. Însă, ei există și nu sunt puțini. Se luptă zilnic pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. 

În România există circa 20.000 avocați cu drept de exercitare a profesiei, dintre care circa jumătate sunt avocați în cadrul Baroului București. 

Nu toți cei 20.000 avocați practică efectiv avocatura. Probabil circa jumătate din ei. Bineînțeles, că printre cei care practică mai sunt și uscăciuni, ca în orice profesie.

 

Însă, mare parte dintre cei care practică se luptă zilnic pentru drepturile și libertățile clienților lor, indiferent ca e vorba de amenzi, suspendări, acte administrative, acuzații penale, litigii de muncă ale funcționarilor publici, etc sau căi ordinare sau extraordinare pe care le promovează pentru și în numele dumneavoastră, al cetățenilor, ca să vă apere drepturile și libertățile. 

Cei care au capacitatea efectivă să lupte cu statul sunt avocații, deoarece ei sunt cei care luptă invocând legea și Constituția, fiind singurii care știu să aducă argumente pertinente și încearcă să mențină normalitatea. 

Degeaba vrei să te lupți, dacă nu ai argumente juridice, pentru că teoretic ”legea” este cea care ar trebui să fie respectată de toți și, în primul rând, legea fundamentală, Constituția.

În ultimii 3 ani, mulți dintre dvs. v-ați simțit abuzați de structurile statului și ați vrut să vă luptați pentru drepturile și libertățile dvs., dar neavând cunoștințe juridice, nu ați știut să aduceți argumente juridice în susținerea a ceea ce simțeați și ați fost mediatizați ca ”niște proști” care nu știu ce vor. 

Însă, avocații, după cum vă spuneam, luptă zilnic. În unele dosare câștigă, în altele pierd. Nu vă doresc să fiți în pielea avocatului care pierde un litigiu ”cu dreptatea în mână”.

 

Este de neînțeles pentru el și cu atât mai mult îi este greu să îi explice cetățeanului - clientului său, de ce a pierdut litigiul.  Însă, soluția nu stă ”în pixul„ avocatului, stă ”în pixul” judecătorului.

 

Dacă pierde ”cu dreptatea în mână”, avocatul se amăgește că a făcut tot ce a ținut de el, dar degeaba, nimeni nu a vrut să îl asculte. Se revoltă, e frustrat, dar nu are ce să facă. Vine o nouă zi și trebuie să o ia de la capăt, să înceapă o nouă luptă. 

De ce am făcut această introducere? 

Ca să înțelegeți că avocatul contează în societate. Da, munca lui este plătită de dvs., îi plătiți un onorariu, dar el luptă pentru dvs., clientul său. 

Lupta este, în schimb, inegală. Pentru că avocatul nu poate să lupte decât cu vorba și cu legea, Constituția, pe când ceilalți pot să lupte cu multe altele, folosindu-se inclusiv de nelegalități, de constrângeri, presiuni. 

Luptând împotriva ”statului” avocatul ”deranjează” și a deranjat cu atât mai mult în ultimii 3 ani în care am observat cu toții, avocați sau ne-avocați, cetățeni ai acestei țări că lucrurile se schimbă, încercându-se să inverseze valorile în societate și să se impună anormalitatea. Inclusiv în domeniul juridic se încearcă impunerea anormalității, deoarece principiile fundamentale ale dreptului, principiile constituționale încep să fie aplicate invers. Este frustrant pentru un avocat să vadă că tot ceea ce știa, tot ceea ce a învățat, tot ceea ce s-a aplicat până la un moment dat este ignorat și se susține că ar fi altfel. 

Ce se întâmplă când cineva deranjează? 

Se încearcă limitarea puterilor lui. Se încearcă eliminarea lui. 

Iar la limitarea puterilor avocaților s-a lucrat pas cu pas. O strategie pe termen lung, bine pusă la punct, implementată pas cu pas. 

La implementarea acestei strategii au ajutat și avocații. Unii conștienți fiind, alții manipulați, să le creeze impresia că asta ar fi soluția. S-a dat un ajutor aici, unul dincolo pentru implementarea strategiei. 

Avocații sunt organizați în Barouri, iar Barourile în Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). 

Ați auzit dvs. în ultimii 3 ani de vreo reacție vehementă a vreunui Barou sau a UNBR cu privire la abuzurile exercitate de autoritățile publice împotriva cetățenilor? Nu. 

Ați blamat avocații că nu iau atitudine. Teoretic, atitudine trebuiau să ia reprezentanții avocaților din Barouri sau din UNBR. Însă, au tăcut mâlc. 

V-ați întrebat de ce avocații nu au luat atitudine în masă? 

Pentru că în interiorul avocaturii s-a instaurat teama. Dacă vreun avocat îndrăznea să zică ceva împotriva reprezentanților care fac parte din organele de conducere sau împotriva politicilor statului, mai devreme sau mai târziu se trezea ba cu o plângere disciplinară, ba cu un control de la barou, ba cu o plângere penală, iar atunci nu îl ajuta nimeni. Așa că au tăcut mare parte din avocați, de teamă. 

Numai câțiva avocați au luat poziție publică. Și-au asumat orice risc și au sesizat abuzurile, au tras semnale de alarmă, au încercat să ”deschidă ochii” tuturor. Acești avocați și-au asumat orice risc, pentru simplul fapt că nu mai puteau să tacă. Prea multe abuzuri se întâmplau, ca să mai poată să închidă ochii și să tacă. 

În loc să fie susținuți de restul colegilor lor, de multe ori, în privat, aceștia îi întrebau: și nu îți este teamă? Nu îți e teamă că se vor întoarce împotriva ta? (Am auzit de prea multe ori această întrebare, atât de la avocați, cât și de la ne-avocați). 

Teama este un sentiment firesc, însă poate fi înfrântă, atunci când știi că dacă azi taci și nu reacționezi, în viitor teama te va copleși și nu numai că nu vei mai reacționa, dar nici nu vei mai avea posibilitatea să reacționezi. 

Strategia implementată pentru „eliminarea avocaților incomozi”

1. Cu un ajutor aici, un ajutor dincolo, s-au pus în funcțiile de conducere ale profesiei de avocat cei care ”nu deranjau”. 

De ce spun asta? 

Că dacă ne uităm la toate deciziile care s-au luat la nivelul organelor de conducere ale avocaturii, ele s-au luat numai cu câteva voturi împotrivă, indiferent cât de mult rău făceau avocaților, avocaturii sau dreptului la apărare.  

Dacă ne uităm în urmă, de mulți ani indiferent de problemele cu care s-au confruntat avocații în exercitarea profesiei, organele de conducere ale avocaturii nu au reacționat deloc.

 

Chiar dacă au fost reacții cu privire la cazuri individuale, ele au fost ca urmare a presiunii exercitate de un număr mare de avocați pentru a reacționa și s-au limitat la cazurile individuale, cu toate că acele situații erau extinse la un număr mult mai mare de avocați. Însă, aceștia nu au ieșit să își expună public cazul de teamă, sperând că totul se va termina cu bine, temându-se că în loc să fie ajutați, vor fi sabotați chiar din interiorul profesiei. Mai mult, unele comunicate ale organelor de conducere care vizau cazuri individuale, chiar dacă criticau abuzul, se încheiau cu nu e bine să iasă public astfel de cazuri de abuzuri împotriva avocaților pentru ca scade încrederea cetățenilor în justiție. Cu alte cuvinte, ceilalți avocați ar fi bine să tăceți și să nu faceți publice abuzurile cu care vă confruntați!

Abia în pragul alegerilor noilor reprezentanți ai avocaților din Baroul București, pentru campania electorală, s-a ieșit cu comunicate de Barouri și UNBR, dar numai împotriva eventualității creșterii sarcinii fiscale pentru avocați. Însă, o astfel de creștere a avut loc și anul trecut, fără nicio reacție din partea organelor de conducere. 

Aproape o lună, ”s-a lucrat” numai în sensul acesta, perioadă în care avocații le spuneau ”conducătorilor” că nu este singura problemă cu care se confruntă. La presiunea avocaților, UNBR a dat acel comunicat cu ”O zi fără avocați – o zi în care statul de drept nu există!” în care s-au preluat multe din problemele cu care se confruntă avocații, dar nu toate.  Însă, care zi? ”O zi cu soare”, că nu a fost indicată în comunicat. Comunicatul UNBR a surpriză și pentru CSM care a ieșit cu un comunicat ”cum așa? De ce generalizați? Nu am fost noi prieteni până acum? Ce v-a găsit?” Alegerile de la Baroul București. Aia i-a găsit. Trebuiau să se facă că fac ceva. 

2. Crearea premiselor pentru ”eliminarea avocaților incomozi”

29 decembrie 2022, Guvernul propune un proiect de lege pentru modificarea Codului de Procedură Penală. Se adoptă pe 05.04.2023. Este atacat la CCR, respinge CCR obiecția de neconstituționalitate privitoare la articolele care vizează avocații și dreptul la apărare (prin Decizia nr. 284/2023) și admite câteva obiecții. Se reexaminează legea de Parlament și devine Legea nr. 201/2023. 

Ce scrie în această Lege? 

Art. 139 ind 1: Că SRI -ul poate să ”procure” probe în dosarele penale (probe clasificate), prin înregistrările tehnice pe care le face pentru majoritatea infracțiunilor prevăzute de legislația penală din România care nu au nicio legătură cu siguranța națională (infracțiuni cu pedeapsa DE 5 ANI sau mai mare, adică și cele cu pedeapsa de la 1 la 5 ani, de la 2 la 5 ani, etc). Că astfel de probe vor fi reprezentate de înregistrările efectuate de SRI din care rezultă ”DATE SAU INFORMAȚII privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni” De când este SRI-ul cel care stabilește ce este aceea infracțiune? Unde este prezumția de nevinovăție? 

Pentru restul supravegherilor tehnice – probe în procesul penal - au rămas condițiile cumulative: ”SĂ EXISTE O SUSPICIUNE REZONABILĂ cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni” cu pedeapsa de 5 ani sau mai mare, ”măsura SĂ FIE PROPORȚIONALĂ cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale”, ” probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare”. 

Însă, dacă zice SRI-ul că există NUMAI ”DATE ȘI INFORMAȚII” cu privire la aceleași infracțiuni cu pedeapsa de 5 ani sau mai mare, nu mai contează NICI SUSPICIUNEA REZONABILĂ, NICI PROPORȚIONALITATEA, nimic. Practic, ”pregătește” SRI totul și clasifică (secretizează) așa-zisele probe în procesul penal? 

Art. 345: la probele ”procurate” de SRI în majoritatea proceselor penale va avea acces numai avocatul agreat de SRI, adică numai avocatul care deține autorizația de acces prevăzută de lege (ORNISS) pe care ”o dă” tot SRI-ul. Cum poate avocatul să verifice dacă probele alea nu sunt cumva inventate de SRI, dacă nu poate discuta cu clientul, pentru dacă ar face-o ar însemna că săvârșește o infracțiune (divulgarea de informații secrete). Ce apărare mai face avocatul? Niciuna. Ori zice ca SRI, ori nu mai practică. 

 

Ce s-a întâmplat între timp în interiorul avocaturii? A fost vreo reacție puternică cu privire la această lege? Nu.

Aprilie 2023 – redactam motive de neconstituționalitate a proiectului de lege pentru modificarea Codului de Procedură Penală ca să trimit petiție parlamentarilor, avocatului poporului să îl atace la CCR.

 

Mă contactează o colegă avocat și îmi zice că pe problema cu ORNISS a avut niște discuții, ce soluții să alegem? Să renunțe ei la ORNISS nu merge, așa că se gândește să se facă ca la americani: judecătorul să dea acces avocatului la informații clasificate și îl pune să semneze o serie de obligații sub sancțiune penală sau alegem varianta ca toți avocații au de drept ORNISS mai puțin care au urmăriri penale începute in personam și alte eventuale situații. Îmi cere părerea. 

I-am răspuns că nu astea sunt soluțiile pentru că îi determini să îți facă dosar penal ca să te scoată din dosare-cheie, dacă deranjezi, iar dacă ai acces la probe clasificate și nu poți să le discuți cu clientul, degeaba ai acces. I-am spus părerea mea că soluția ar fi ca părțile și apărătorii să aibă acces la documentele clasificate, necondiționat, ședința să fie nepublică, iar părțile și avocații să își ia angajamentul că nu divulgă informațiile, sub sancțiunile prevăzute de lege pentru divulgarea informațiilor clasificate. Mai mult, ar trebui prevăzut în lege că dacă probele clasificate nu au legătură cu securitatea națională, judecătorul să fie obligat să le declasifice, deoarece chiar la art. 33 din Legea nr. 182/2022 privind informațiile clasificate este prevăzută interdicția de a fi clasificate ca secrete de serviciu informațiile care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției. Îmi spune, printre altele, că buna reputație a judecătorilor și procurorilor este de fapt verificată înainte de SRI, făcându-se aceleași verificări ca pentru ORNISS de fapt.  

Mă apuc de citit, îi trimit deciziile CCR nr. 21/2018, nr. 22/2018 și îi spun că nu se poate să fie prevăzută în lege niciuna dintre variantele pe care mi le spusese. 

06 iunie 2023 – se publică decizia CCR nr. 284/2023 de respingere a obiecțiilor privind înregistrările SRI – probe clasificate în dosarul penal și cele care priveau faptul că în dosarele penale cu probe clasificate reprezintă numai avocatul care are  ORNISS. Nicio reacție din partea avocaților. Nu cred că au citit-o prea mulți, iar dacă au citit-o, cred că au citit-o ”în dungă”.

09 Iunie 2023 – Congresul avocaților. Aud că în Congres fostul și realesul președinte al UNBR,  Traian Briciu, lansează ideea că avocații ar trebui să primească ORNISS ”din oficiu” la fel ca judecătorii și procurorii. Mă revolt, scriu pe grupurile de avocați. Nu bagă mai nimeni de seamă, nu prezintă interes, nimeni nu se gândește la impact.

A fost vreo opoziție vehementă din partea reprezentanților avocaților, organelor de conducere ale profesiei de avocat cu privire la modificările Codului de Procedură Penală? Comunicate publice ale Barourilor sau UNBR? Amenințări cu greva generală dacă se adoptă asemenea norme? Chemat avocații la protest împotriva acestor norme? Problemă discutată la sânge în Congresul UNBR?

Nu. Din contră. În Congresul UNBR tăcere. 

Mai mult, vicepreședintele UNBR și prodecanul Baroului București, Daniel Fenechiu, a votat legea, atât înainte de sesizarea CCR, cât și după ce a fot sesizat CCR și s-a aflat legea în reexaminare. (a se vedea proiectul de lege, înregistrat la Camera Deputaților sub nr. L2/2023). 

 3. Ce urmează să se implementeze, după alegerile de la Baroul București? 

 Aflu ”pe surse” că sunt deja redactate proiectul de lege pentru primirea ”din oficiu” de către avocați a ORNISS-ului, la fel ca judecătorii și procurorii (a se vedea art. 7 alin 4 din Legea nr. 182/2002) și este deja redactat Regulamentul privind procedura internă a avocaților de acces la informații clasificate (ORNISS-ul). 

Ce ar scrie în el?

Pentru secret de serviciu accesul va fi acordat de Barouri, iar pentru secretele de stat accesul va fi acordat numai de SRI. 

S-a modificat și Legea securității naționale nr. 51/1991 și primarii au devenit beneficiari de informații clasificate și tot „pe surse” se zvonește că Guvernul va da un HG clasificat prin care primarii vor putea să clasifice orice documente doresc. Ceea ce până acum erau considerate a fi  informații de interes public la care cetățenii aveau acces, pe viitor vor deveni informații clasificate care nu vor mai fi comunicate cetățeanului, devenind secrete între timp. 

Așa că accesul avocatului la documentele clasificate nu va viza numai dosarele penale în care sunt cercetate infracțiuni la siguranța națională, ci multe alte dosare care vizează domeniul dreptului penal, domeniul dreptului muncii, domeniul dreptului administrativ, etc. Adică mare parte din dosarele care se află pe rolul instanțelor de judecată în care avocații îi reprezintă pe cetățeni. 

Instanțele nu vor mai declasifica probele (de altfel, nici acum nu se omoară), pentru că avocatul cu ORNISS va avea acces la probe. Așa că avocatul va avea acces la probele clasificate, clientul lui nu va avea acces. Avocatul nu va putea să îi spună clientului despre existența acelor probe și nici nu va putea să le discute cu el. Dacă o face, va săvârși infracțiunea de divulgare informații secrete de stat (art. 303 Cod Penal) sau infracțiunea de divulgare informații secrete de serviciu sau nepublicate (art. 304 Cod Penal). 

Uite așa, justițiabilii – cetățenii clienți ai avocaților își vor pierde încrederea în ei pentru că nu vor înțelege nimic din apărările avocatului și nici despre ce vorbește, iar dacă îl întreabă, acesta nu poate să îi răspundă. 

Iar asta nu este tot. 

Dacă ești avocat într-un dosar în care există probe clasificate și te judeci cu o instituție sau autoritate publică: instituția sau autoritatea publică respectivă poate sesiza funcționarul de securitate al Baroului sau UNBR și se declanșează procedura disciplinară împotriva ta, avocat. Pe parcursul cercetării disciplinare, până la stabilirea vinovăției sau nevinovăției, avocatului i se retrage temporar dreptul de a avea acces la documente clasificate. Uite așa avocatul va fi ”scos” din dosar. 

Bineînțeles că sesizările  pot fi formulate de oricine: SRI, parchete, instanțe, alte instituții sau autorități publice deținătoare de informații secrete. 

Cercetarea disciplinară pentru nerespectarea caracterului clasificat al unor date și informații: avocatul nu va mai avea acces la acele date și informații care vizează cercetarea lui, invocându-se că nu mai îndeplinește criteriul nevoii de a cunoaște  în interesul sarcinilor profesionale, devenind un interes personal. Așa că avocatul cercetat va fi nevoit să își angajeze un alt coleg avocat care deține certificat ORNISS. 

Sesizarea va fi analizată în primă fază de consiliul baroului care va analiza dacă avocatul a săvârșit sau nu vreo abatere disciplinară, iar în cazul în care concluzionează că da, va sesiza comisia de disciplină. 

(Poate acum veți înțelege și de ce s-a pus accentul, în discursul unui candidat la demnitatea de decan și consilier, pe comisia de disciplină, raportul anual pe care ar trebui să îl înainteze comisia de disciplină consiliului baroului și mențiunile că trebuie să aplice sancțiuni comisia de disciplină). 

Mai mult decât atât, instanțele vor informa justițiabilii, ca urmare a garantării asigurării dreptului lor la apărare, că au posibilitatea de a formula plângere penală împotriva avocatului pentru săvârșirea infracțiunii de asistență și reprezentare neloială (art. 284 Cod penal). 

Și uite așa, tu, avocat ești pus între ciocan și nicovală: îi spui clientului săvârșești o infracțiune, nu îi spui clientului oricum te poți trezi cu o plângere penală din partea clientului. Cum o dai nu e bine, ești în bătaia vântului. 

Dacă justițiabilul face plângere la CEDO și se constată că statul român a încălcat art. 6 și condamnă România la plata unor despăgubiri, statul român se va îndrepta automat împotriva avocatului. 

Pe lângă această strategie cu privire la avocații care reprezintă în dosarele în care sunt probe clasificate, nici restul nu rămân ”în afară”, să poată să practice liberi și nestingheriți și să facă apărare pe bune, în mod real. 

Toți avocații vor putea să fie interceptați de SRI și să li se facă dosare penale.

 

După cum spuneam mai sus, este suficient să se invoce că există ”date și informații” că avocatul pregătește sau săvârșește o infracțiune cu  pedeapsa de 5 ani sau mai mare. Nu ”presupunerea rezonabilă”, ci ”date și informații” că se pregătește sau s-a săvârșit o infracțiune. Așa că rămâne la liberul arbitru al SRI -ului, precum și judecătorului care emite mandatul pe securitate națională ce înseamnă ”date și informații că se pregătește sau s-a săvârșit o infracțiune”. Prezumția de nevinovăție nu va mai exista, avocatul va fi în bătaia vântului. 

Să vedem ce infracțiuni sunt în Codul penal cu pedeapsa până la 5 ani inclusiv: 

- inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 Cod penal, pedeapsa: 1-5 ani); 

- favorizarea infractorului (art. 269 Cod penal, pedeapsa: 1-5 ani); 

- influențarea declarațiilor (art. 269 Cod Penal, pedeapsa: 1-5 ani); 

- sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri (art. 275, pedeapsa: 1-5 ani). 

Așa că orice strategie de apărare pe care o discută avocatul cu clientul va fi interpretată ca fiind o dovadă că ”există date și informații” că avocatul pregătește sau a săvârșit o infracțiune dintre cele mai de sus (nu mai contează existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunii).

 

Avocatul poate fi interceptat, interceptarea folosită împotriva lui și gata dosarul penal. Până să ajungă în fața unui judecător ca ”să își dovedească nevinovăția” este acuzat, iar când ajunge în fața judecătorului, depinde de judecător ce soluție va da. Știm toți că există judecători și judecători. (dacă nu mă credeți citiți paragraful 78 din Decizia CCR 284/2023). 

Tot atât de bine știm că au fost n dosare ale colegilor avocați unde exact asta a fost acuzația: reinterpretarea strategiei de apărare discutată cu clientul. Unii au fost achitați, alții condamnați, alții achitați după condamnare. 

Ce înseamnă toate acestea? ”Legalizarea” presiunilor asupra avocatului ca să nu își mai îndeplinească rolul de apărător. Un asemenea abuz ”legalizat” împotriva avocaților nu cred că a existat nici în cele mai negre perioade ale avocaturii. 

Dacă nu credeți că ceea ce relatez mai sus este posibil citiți Decizia CCR nr. 284/2023:

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/270945 

Veți vedea cum s-a făcut CCR că analizează:

- La analiza art. 139 ind 1 a ignorat criticile că înregistrările SRI care devin probe în procesul penal s-au extins la un număr considerabil de infracțiuni, toate infracțiunile cu pedeapsa de 5 ani și mai mare (adică majoritatea infracțiunilor din legislația penală românească), nefiind limitate la infracțiunile care vizează securitatea națională, iar la art. 345 se referă numai la infracțiunile care vizează securitatea națională; 

- după ce reia jurisprudența privind privilegiul relației client – avocat, respectiv secretul profesional al avocatului, precizează că secretul profesional al avocatului nu este intangibil, dacă există DATE, nu SUSPICIUNEA REZONABILĂ, că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 139 alin (2) CPP, adică o infracțiune cu pedeapsa de 5 ani sau mai mare;

- ”transcrierea unei conversații dintre un avocat și clientul său NU POATE FI REȚINUTĂ ÎN ACUZAREA CLIENTULUI pus sub urmărire; ea POATE TOTUȘI SĂ FIE REȚINUTĂ ÎN ACUZAREA AVOCATULUI dacă relevă o infracțiune din partea acestuia”;

- la analiza art. 345: menționează că avocatul are dreptul să consulte dosarul, uitând că și inculpatul are același drept. Cu toate că face trimitere la Decizia CCR nr. 22/2018, face trimitere numai la paragraful 22, uitând să observe și paragraful 15 potrivit căruia: ” La rândul lor, prevederile legale anterior invocate urmează a fi coroborate cu dispozițiile art.103 alin.(2) din Codul de procedură penală, ce reglementează condamnarea inculpatului doar în situația dovedirii acuzației dincolo de orice îndoială rezonabilă, OBLIGÂND TOTODATĂ INSTANȚA DE JUDECATĂ ca, ÎN CUPRINSUL MOTIVĂRII HOTĂRÂRII DE CONDAMNARE, SĂ FACĂ TRIMITERE LA TOATE PROBELE EVALUATE, acest din urmă aspect constituind, în realitate, o altă garanție a fundamentării condamnării penale doar pe probele administrate în mod valabil.”. A uitat, totodată, faptul că dacă avocatul are acces la probele clasificate din dosar, în situația în care nu le poate discuta cu clientul este și în imposibilitatea de a face o analiză efectivă a acestora și de a le contesta dacă ele nu reflectă realitatea, iar inculpatul este condamnat pe baza unor probe la care nu a avut niciodată acces ca să poată să ia cunoștință de ele și să le conteste, iar avocatul său a avut ”interdicție legală” să i le divulge, în caz contrar săvârșind o infracțiune.  

Iar toate acestea ar urma să se pună în practică după ce se finalizează alegerile la Baroului București și iasă ”echipa pregătită”, ”echipa câștigătoare” care nu va opune nicio rezistenta. 

Mulți dintre avocați o spun public sau pe grupuri că alegerile de la Baroul București sunt ”aranjate”. Mulți dintre avocați, chiar dacă nu o spun public, o spun în privat. 

Renunțarea la tăcere nu este pentru campanie electorală. Este pentru că ne pasă. Ne pasă de noi, ne pasă de avocatură, ne pasă de dreptul la apărare. Pentru că lucrurile au devenit mult prea grave. 

Cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 51/1995 care prevede ori votul în format fizic, ori votul în format electronic, Consiliul Baroului București a revenit la decizia luată în luna ianuarie 2023 și a hotărât ca adunarea pentru alegerea noilor reprezentanți să aibă loc în sistem mixt  (fizic cu numărătoare electronică și electronic), ambele numărători făcându-se de o societate Intra Connect SRL nelipsită în ultimii ani de la ”numărătoarea” în cadrul Congresului avocaților, voturilor în cadrul Adunărilor generale ale Baroului București, desemnată pe criterii de nimeni cunoscute și fără nicio selecție. 

Zilele trecute am publicat o scrisoare deschisă către Conducerea SRI. Nu am scris-o degeaba. Am scris-o tocmai pentru că în cadrul SRI există Direcția Generală de Apărare a Constituției. Această direcție ar trebui să vegheze pentru ca drepturile și libertățile cetățenilor să fie asigurate și garantate. Rolul ei nu este nici să intervină în contra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, nici să asiste pasiv la ”omorârea” dreptului la apărare și nici să vegheze ca dreptul la apărare să fie pus sub comanda ei sau sub comanda SRI-ului. 

De ce Baroul București ultimul Bastion al dreptului la apărare?

Pentru că în Baroul București sunt membri aproape jumătate dintre avocații din România. Cele mai mari dosare în lupta cu ”statul” se judecă, de obicei, la instanțele din București și justițiabilii sunt reprezentanți de avocați din Baroul București. 

Barourile din țară având fiecare un număr mic de membri și depinzând oarecum existența lor și suportarea cheltuielilor de funcționare, inclusiv plata pensiilor avocaților lor pensionari, de Baroul București, nu contrazic deciziile pe care le ia Baroul București. 

Cel mai important: dacă ne uităm in istorie, cei  care au îndrăznit să se opună vreodată unor politici publice sau abuzurilor din partea statului au fost avocații din Baroul București, iar Barourile din țară au urmat Baroul București. 

Barourile din țară nu își asumă vreo inițiativă, considerându-se ”prea mici”, dar urmează Baroul București, dacă ia inițiativa. 

În istorie, mulți avocați din Baroul București s-au opus ”statului”, iar pentru asta au plătit. Au plătit cu mulți ani de pușcărie, au plătit cu viața. Datorită lor profesia de avocat există, dreptul la apărare mai există, atât în practică cât și în Constituție (chiar dacă în multe cazuri a devenit teoretic). 

Dacă nu vom face nimic să stopăm ceea ce se dorește a fi pus în practică, nici avocatura nu va mai exista și nici dreptul la apărare care este atât al fiecărui cetățean, indiferent dacă are sau nu o profesie, cât și al avocatului. 

Dacă nu ne vom opune și nu le vom dejuca planurile, avocatul va deveni un simplu executant, iar dvs. dragi cetățeni vă veți minți singuri că mai aveți vreun drept la apărare și că cineva vă va mai apăra. 

Nu vă va mai apăra nimeni pentru ca vor mai putea să practice avocatura numai cei cărora li se va da voie, vor mima apărarea și nu se vor opune. Restul avocaților vor fi suspendați din profesie și le vor fi aplicate sancțiuni disciplinare sau penale, dacă nu se vor comporta după cum li se va dispune, fără să vă apere în mod real. 

PS. Pentru jurnaliști: prin tăcerea voastră nu faceți decât să ajutați singuri la anularea propriului vostru drept la apărare. Dacă ați uitat: și când vă instituie CNA sancțiuni și când formulează o acțiune în despăgubiri împotriva voastră un cetățean, un politician sau o persoană de notorietate și voi trebuie să vă apărați, iar pentru a vă apăra vă angajați un avocat. 

Dacă veți tăcea și veți accepta  finalizarea implementării strategiei împotriva avocaților, să nu vă plângeți ulterior că sunteți abuzați, pentru că veți fi apărați numai de avocații cărora li se va da voie să vă apere și veți fi apărați exact așa ”cum trebuie”, ca nici să nu mai ieșiți pe post, să nici nu mai puteți trăi, dacă veți vorbi despre ce ”nu trebuie”. 

Av. Elena Radu – avocat membru al Baroului București