Av. Elena Radu: Apărăm Constituția. Este nevoie de implicarea cetățenilor! VIDEO

De Av. Elena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Este nevoie de implicarea cetățenilor!

Campanie pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la rolul Constituției României, supremației sale și importanța deciziei pe care urmează să o pronunțe CCR pe 9 noiembrie 2022 cu privire la obiecțiile de neconstituționalitate referitoare la legile justiției.
 
 
#Apărăm_Constituția
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • o.c. 01.11.2022 16:37
    situația este foarte gravă! să vedem câți or să iasă în stradă și să comparăm cu protestele ”spontane” din 2017.
  • Arsene 01.11.2022 20:41
    Buna seara !

    Consider ca nu sunt necesare manifestatii stradale ,deoarece pot evolua usor in haos.

    Pe de alta parte putini se pricep atat la legi cat si la logica din spatele lor ...daca la referendumul pentru familie ,unde s-ar fi putut pricepe, nu s-au dus ,cu ce ar fi oamenii simpli mai competenti la un domeniu care necesita un studiu serios in facultati ?

    Cu suveranitatea tarii noastre desigur sunt de acord ,dar ea s-a pierdut demult prin forta batei si inselatoriei ,generalizate.Oricum ,chiar daca constitutia actuala ar fi corecta ,dar nu este si voi arata simplu de ce nu ,nimic nu s-ar rezolva ,desi existau si inainte legi punitive pentru infractiuni evidente ,ele nu se aplicau ,exact datorita ecuatiei mafiote de putere.

    De facto pierderea drepturilor nu se realizeaza prin forta cuiva ci prin viciul generalizat si nepracticarea virtutilor ,dupa cum castigarea lor se face pur si simplu printr-o viata morala ,dupa fire ,echilibrata ,cu o mixtura proprie intre munca fizica ,intelectuala si duhovniceasca(si nu prin cererea lor de la oropsitorul care le-a confiscat).Greu de inteles ,dar asa este.Logica rationalista pe-aici nu patrunde.

    Toate institutiile OBLIGATORII de la noi ,inclusiv scoala ,promovau exact contrariul ,oare de ce?
    Deci treaba este veche si urat mirositoare.Unii vor incerca acum sa iasa in legalitate pe hartie ,ca sa scape de ceva pedepse ,dupa ce multa vreme au facut toate abuzurile ,dar pe ascuns...credeau ei .Dumnezeu vede tot si rezolva si dreptatea ,dar in felul Sau propriu ,cand trebuie si selectiv.

    Constitutia zicea ea ca ocroteste si nu garanteaza ,ceva drepturi ,hilar ,nu?... ,si zicea ca in conditiile legii ,din nou hilar.Ultima se subintelege din teoria dreptului ,nu mai trebuia adaugata ,practic se crea debuseul pentru anihilarea drepturilor la chichita ascunsa ,desi de ochii lumii si in constitutie ar fi parut garantate.Asa ceva nu are rost sa aperi ,pur si simplu te invarti in cerc vicios ...ca sa vezi semantica figurata ...cercul e si el ,uneori ,vicios.

    Drepturile fundamentale ale Omului si subliniez specia ,nu ale neoamenilor ...din nou subliniez ,trebuiesc GARANTATE ABSOLUT ,independent de formularea ulterioara a legilor .Orice restrangere de drepturi creaza infractori ,oricum haos ,si nu-si are rostul.Pedepsele trebuiesc date pentru redresare si nu pentru lovire ,asa cum o medicina autentica ar trebui sa dea leacuri pentru vindecare si nu pentru alte scopuri ,ex . drogare ,asa cum si Biserica ortodoxa da canoane de vindecare ,nu de pedepsire ,pe principiul ca Dumnezeu doreste mila si nu jertfa ,deci este pedagog ,multmilostiv ,proactiv ,iertator ,vindecator ,si doar in ultima instanta ,si fara sa iubeasca acest ultim lucru ,pedepsitor.

    Vedeti asa ceva pe undeva in acest veac ,pe acest pamant?Daca deschideti putin ochii ,nu prea...

    Asa ca recomand o revizuire ,reformulare concreta a Constitutiei ,in acord cu legile de bun simt ,crestinesti ,mira-m-as sa se realizeze asa ceva ,,oamenii sa stea calmi si sa-si vada de bunele relatii intre ei ,(indiferent de etnie) ),de munca cinstita ,iar politrucii aproape ca pica singuri precum paduchii de pe cainele care se scutura putin printre urzici.Totul e sa nu-i bagi in seama.Banuiesc ca multi nici nu sunt de meserie.

    Drepturile sunt mereu garantate de Dumnezeu ,inclusiv dreptul de a te apara ,si fereasca Bunul Dumnezeu sa ajunga poporul asta obidit la asa ceva ,ca nu mai scapati nici in gaura de sarpe.

    Personal am observat ca mereu legea asa- zis omeneasca imi interzicea constant sa fac orice lucru bun.Banuiesc ca si multi romani siliti sa paraseasca tara ,au vazut la fel.

    In afara urmarii faptice ,dar si juridice ,a invataturilor Domnului nostru Iisus Hristos ,alta cale nu poate exista.
    Deci trebuie si oameni pregatiti in drept ,nici o meserie nu este inutila ,dar trebuie legi scurte si clare ,universal valabile indiferent de formularea legilor ,iar pedepsele sa aiba un caracter evident de redresare si nu de distrugere.Asa s-ar vindeca repede toata societatea ,si multi asa-zisi rai ar lucra onest ,daca li s-ar oferi posibilitatea.Plus ca ar trebui oameni care sa aiba pregatire mixta ,drept crestinesc ,adica si teologi si juristi ,care sa fie printre oameni sa-i sfatuiasca ,pentru a nu se ajunge la procese greu de rezolvat.Deci asa cum in medicina vorbim de medicina preventiva ,si in drept ar trebui actionat preventiv ,nu punitiv.

    In primul rand omul si hectarul de pamant in folosinta ,lucrare ecologica a pamantului ,perfect libera ,fara taxe si impozite ,pentru tine si familia ta.Eventual cu schimb liber = troc ,de produse ,la piata.Optional si pentru cine-l tine pusca si cureaua lata ,o munca pentru societate ,pe bani ,neingradita in timp obligatoriu ci pe indatorire concreta indeplinita.Dupa ora cutare ,toata lumea libera ,cu familia si cu Biserica.Sport de masa obligatoriu ,fara chichite -cu- bani -multi -si -pariuri- nesportive-plus-doping ,ar redresa sanatatea tarii.

    Greu de crezut ca e posibil?Eu zic ca da ,se prea poate.

    Cum sa fii cinstit cand in tara ta nu ai dreptul deloc ,de facto ,nici sa muncesti ,nici sa vorbesti.

    Aveti grija ,ipocritilor !

    Doamne ajuta tuturor !

    Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei repausati !

    Sfintilor doctori fara de arginti ,Cosma si Damian ,rugati-va pentru noi ,si dati-ne sanatate in inimi ,sa rezistam la ce ni se pregateste !
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4: ”Nu mi-e frică deloc. Sincer, nu mă tem de asta!”

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară