Au fost cândva Eroii noștri!

De Zoe Dantes  /  

Piața Universității, azi. Foto: Dinu Lazăr

Piața Universității, azi. Foto: Dinu Lazăr

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Revoluție sau lovitură de stat? Nu știm oficial nici azi, după 33 de ani. Au ieșit cu mâinile și piepturile goale și au rămas în picioare chiar și în mormintele reci. Mulți. Nu le știe nimeni numărul cu adevărat.

Au fost împușcați când încă „Armata era cu ei”. Cu securiștii comuniști. Prima mare manipulare media a fost atunci. Despre minciunile perioadei ceaușiste e greu de vorbit. De mine. Mare parte cunosc doar din cărți și din poveștile celor în vâstă. Dar după cum vedem și înțelegem azi, minciuna era la masă cu regele. 
Ca și azi! Nu dau doi bani pe minciunile scrise atunci. Doar câțiva ziariști au avut curajul atunci să spună că a fost lovitură de stat. E la fel și azi.

Atunci, ca și acum, din cutiile televizoarelor se împroșca manipularea și emoția. Se spunea la Europa Liberă că în Timișoara este dezastru, că au fost uciși 60.000 de oameni (!). Se trăgea în oamenii de pe stradă. Cu vocea lui Hurezeanu, pe care azi l-am văzut trimițând scrisori. După că l-a împins de la spate pe Iohannis pe tron, azi e ambasador. Atunci se spunea că era de cealaltă parte a baricadei. Deci a binelui! Habar nu avem nici azi. Care a fost binele? Prin ce oameni a lucrat binele? Știm însă sigur prin ce oameni a lucrat răul! Îi vedem pe toți.

Azi sunt la „datorie”! „Lucrează” pentru țară! Securitatea s-a împărțit atunci. Jumătate s-au făcut politicieni, cealaltă jumătate s-au vopsit în oameni de afaceri. Pe banii statului român. Adică, ai noștri.
Sunt bine mersi și azi. Putrezi de bogați, cu mai multe stele pe umeri, cu miliarde în conturi și sinecuri de partid. Mai multe partide. E democrație! Fac legile. Pentru ei, normal!

Securiștii s-au vopsit în diferite culori, și-au pus costume scumpe, si au început să urce scara. Scara formată din mormintele românilor care au strigat „Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”. Și au murit! 
Singuri, aruncați în morgile spitalelor sau pe străzi.

Eroii noștri ai tuturor. Și-au dat viața pentru țară. Țara i-a uitat, i-a aruncat într-un colț și și-a văzut de ale ei mai departe. Când și când, se trezește câte un fost securist, acum primar sau vătaf de stat să le mai arunce o coroană. Cu drapel înfășurat pe ea. Ca să pară solemn momentul. Depusă din mâinile pătate de săngele lor. Pe care nici azi nu l-au spălat. 
Pentru că sângele neamului nu poate fi spălat cu toată apa din lume. Le-a rămas pe mâini pănă se vor duce la Marea Judecată din Ceruri. Ca să fie recunoscuți drept cei care au îngropat un neam pentru bani, putere și huzur. Și să-și primească pedeapsa divină.

Noi am rămas la fel de goi sufletește, la fel de săraci și cu mult mai multe griji. Însă fără curaj. Erou nu devii. Doar te naști! După care Dumnezeu Te așează la momentul potrivit în situațiile în care și ceilalți te văd erou! Ești fără frică, cu un curaj nebun, care ție ti se pare firesc. Pentru că nu ai alternative. Ajungi în momentul în care nu ai de ales! Ori ei, ori noi! Altă cale nu există. Și ei au ales atunci calea eroismului. Pentru cei mulți și fără curaj. Și au plătit cu viața. Libertatea!

Este exact ceea ce am pierdut toți. În 33 de ani! Și curajul! Nu mai există! L-au luat cu ei atunci! Pe tot. Cred că ne plâng de milă și acum.

Ei au fost Drapelul și noi am rămas cu gaura făcută în mijloc. Profetic Drapelul Revoluției! Căci ei care au murit atunci, au făcut Revoluție. Erau convinși de acest lucru. 
Dar ei știu că au fost doar niște victime colaterale loviturii de stat.

De aceea cred că și azi, stau în mormintele reci ÎN PICIOARE! Nu s-au odihnit 33 de ani!
Stau înfășurați în Drapel și așteaptă un semn!
De la noi toți! 
Un semn de curaj pentru ca noi să devenim la rândul nostru Eroii lor! 
Ca să se poată odihni și ei! 
Acolo, unde au ajuns. Cu sufletele! În Rai!
Doar trupurile le-au rămas în pământul rece și înghețat. 
Stiți de ce stau în picioare? 
Pentru că atunci când ti-au crescut aripi, trebuie să te ridici în picioare, ca să le desfaci!
Și să acoperi o țară cu ele! 

Citiți și Magazinul Cocor a refuzat să comemoreze 33 de ani de la revoluția din decembrie, chiar și pe bani. „Eroii nu mor niciodată” - interzis de la afișaj pe ecranele Cocor. VIDEO cu Pompiliu Diplan

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (11)
  • Luna 17.12.2022 10:49
    Of, cum imi ravasiti sufletul cu fiecare articol!
  • INJECTIA FINALA 17.12.2022 10:54
    CONFERINȚA DICTATURĂ ȘI MARTIRAJ - MĂRTURISITORII ȘI DICTATURA BIOMETRICĂ


    Extraordinara conferinta !
    Multumim fratelui Victor Roncea !
  • Tic 17.12.2022 10:55
    Noi cu revoluția in care am crezut cum nici nu pot vorbi!Ei cu lovitura de stat.
    Am crezut cu tot sufletul cel tânăr de atunci, cu toată sila de minciuni comuniste, cu tot chinul unei vieți mutilate de greu și de ideologia la care nu am aderat, dar care ne înconjura, cu toată speranța că "acum, gata, s-a terminat", și mai ales cu toată inocența tinereții noastre neștiutoare de ce hram au purtat cei de-atunci care dădeau de fapt lovitura de stat!
    NOI CU REVOLUȚIA!
    EI CU LOVITURA DE STAT!
    Asa a fost! Cu minciuna cu care s-au erijat iute in conducători.
    DOAMNE, nu-i uita pe cei duși fiindcă au crezut în Creația Ta, Omul!
    Doamne nu-i uita pe cei ce i-au ucis! Nu-i uita pe cei ce ii omoară și azi pe românii mei.
  • INJECTIA FINALA 17.12.2022 11:02
    Doamne, ce articol !
  • Mircea Dragan 17.12.2022 15:22
    Ati modificat poza. Peste cuvantul libertate era scris capitalism.
  • Enya 17.12.2022 16:22
    Nu s-a murit degeaba!! Viata mea in libertate de-ar fi singura si tot e o victorie!

    De cate ori trec pe Magheru si vad placutele, ma inteapa ceva in inima si am acelasi fior de recunostinta pentru toate spiritele libere care au iesit atunci in strada si n-au mai plecat din istoria poporului roman!

    Da, oamenii au fost manipulati si dresati in continuare sa sustina un sistem criminal, dar printre furturi, inselaciuni, tradari si pacaleli au avut si momentul de sublim pe care umanitatea de dinainte nu-l traise niciodata: libertatea de a face ce doresc cu vietile si aspiratiile lor!

    Eu sunt visul neimplinit al eroilor ucisi, viata mea de pana acum si cea de-acum incolo este reparatia morala pentru ale lor netraite, propriile mele sperante si idealuri atat de multe pe care le pot implini doar datorita lor sunt o parte din razbunarea mortilor!

    Amintire eterna eroilor si multumiri infinite camarazilor lor in viata pe care aceeasi moarte i-a ocolit!

    Recunostinta fara seaman Timisoarei, INCEPUTULUI, dar recunostinta vesnica bucurestenilor, daca n-ar fi iesit la Universitate, timisorenii ar fi fost masacrati pana la ultimul, iar revolta lor, inca una reprimata ca multe altele!

    Tuturor, inima mea!
  • Claudiu Iordache 19.12.2022 10:55
    Adevărat, nu s-a murit degeaba în Decembrie 1989! Cei care au luptat și-au câștigat pentru totdeauna LIBERTATEA, prin eliberarea de frică, de lașitate, de indiferență, de dictatură!

    Cuvintele dumneavoastră, Enya, bucură inimile celor care au supraviețuit acelei lupte din Decembrie 1989, și alină sufletele celor care și-au dat viața atunci pentru sfânta Libertate!

    Vă sărut mâna!
  • Enya ► Claudiu Iordache 19.12.2022 16:09
    Doamne! ❤
  • Enya ► Claudiu Iordache 20.12.2022 03:51
    Am cautat mai multe informatii despre revolutionarul Claudiu Iordache si nu mi-a venit sa cred cand am citit ca a fost sotul sopranei Cristina Iordachescu, care este sora sopranei Irina Iordachescu!

    https://m.youtube.com/watch?v=89aOCjXPDks

    Si ambele chiar fiicele inegalabilului bariton Dan Iordachescu! Intreaga familie valoroasa!

    Incredibil!
  • INJECTIA FINALA 17.12.2022 20:22
    ENYA

    COMENTARIU MINUNAT!
  • Enya 17.12.2022 21:56
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?