

O ură drăcească s-a cuibărit în oameni.
Abia ațâțată de divergențele cu mască-fără mască, cu vaccin-fără vaccin, ea a explodat odată cu războiul și este abil întreținută pe toate canalele.
Sub nici o formă ura nu trebuie lăsată să se stingă.
Mai întâi „distanțați social” de aproapele, acum simțim o satisfacție sălbatică să îi lipim „departelui nostru” etichete. Să punem la index. Să arătăm gloatei la cine trebuie să se repeadă și pe cine trebuie să sfâșie.
Suntem în post: evlavioși, mâncăm fasole și urzici, ne facem cruci popești, conservatoare, spoite cu teologie, dar ne curg balele de poftă după carne și sânge de om.
Intelectualii înrolați ca volintiri în Ministerul Noii Culturi îi iau la întrebare pe preoți și pe ierarhi de ce nu condamnă Dușmanul cu mânie proletară și se ascund în spatele isihiei Postului.
Sunt aceeași intelectuali care, timp de doi ani, au propovăduit ascultarea și supunerea în fața Dictaturii COVID, vituperând împotriva celor care refuzau Înțepătura Mântuitoare.
Simplul fapt de a gândi „altfel” te face suspect. Spion. Trădător. Paria. Ori idiot util, dacă ai noroc de clemența inchizitorilor.
Gândirea însăși este suspectă. Tot ce gândești poate fi folosit împotriva ta.
Singura cale de a scăpa de blamul public este să repeți narațiunea oficială. Dar nu ca un papagal, de complezență, ci cu patos și convingere. Să îți demonstrezi atașamentul și să-ți iei angajamentul.
„Patru picioare – bun. Două picioare – rău.”
Grupul de Cenzură condus de Arafat este o glumă. Până când va fi pus pe picioare și va intra în pâine, nimeni nu va mai avea curajul să spună ce-i trece prin cap.
Timp de doi ani, Libertatea a fost confiscată din înalte rațiuni sanitare, „temporar, pentru binele comun”.
Acum, Libertatea este pusă la zid și executată sub acoperirea legii marțiale.
Nimeni nu trebuie să se sperie: totul va reveni la normal când dușmanul va capitula.
„Emmanuel Goldstein, ticălosule, nu vei scăpa de mânia poporului!”
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ce poate șterge mai bine putina decât un război.. Chiar credeți?
Da, dar COwww ID este incă pe rol.
„Dușmanii” fițelor lugubre induse de COwww ID chiar nu dorm. Nu sunt așa mulți, căci Adevărul despre o stare de fapt ce va apare la final, s-a proclamat de mii de ani în privința acestui fapt: apariția fiarei cu multe capete și a numărului 666 VIVIVI WWW ce se dorește a fi implementat și, a celor ce se opun.
Aia de pe dubele cu girofaruri albastre care veneau să salte oamenii, aveau o „glumă”: „cel mai reușit produs original MADE IN CHINA este .... covidu” dar spre dezamagirea lor originalitatea prduslui lansat in consumul maselor are origini, tot nazzi bolsevico & CO globale!
https://reseauinternational.net/une-sequence-brevetee-par-moderna-retrouvee-dans-larn-du-sars-cov-2-lanalyse-de-alexandra-henrion-caude/
Niciodată „dictatura proletariatului”, a celor cu minte puțină, nu a fost mai pregnantă. Reduși la stadiul de gorile ce asistă la o bătaie pe maidan între doi golani, oamenii au regresat înspăimântător, iar adevărata lor față ar fi vizibilă dacă ar pica netu'. Lipsiți de lumina propagandei, s-ar vedea reduși la cele două funcții elementare ale oricărui organism viu, fie el și unicelular: hrana și reproducerea, și însuși scopul existenței lor s-ar dilua până la dispariție.
Poate e o obsesie personală, dar lipsa culturii obținută din cărți reprezintă unul din factorii determinanți ai transformării oamenilor în animale cretine conduse doar de instinct. Celălalt factor este raportarea la Divinitate.
Când apare o criză sau o „criză”, oamenii golesc rafturile cu hârtie igienică. Ce mai subiect pentru un eseu filosofic având ca temă „Gândirea umană, privită din perspectiva evacuării anale”. Patetic și scârbos. Omul nu a fost creat pentru a băga printr-un capăt și a scoate prin altul. Din păcate, polemica a devenit apanajul maselor cu provizii de hârtie igienică, retorica a fost redusă la înjurături și jigniri, iar rațiunea folosește doar la a discerne prețul mai mic al aceluiași produs în magazine diferite. O vină imensă pentru asta o poartă mass-media, care se pliază pe primitivismul existențial și preferă să amplifice incultura și cretinismul. Câte articole ce promovează cărți ați văzut? O, da, editorii nu-și permit să cheltuiască prea mult pentru promovarea culturii, pentru că piața de carte a ajuns o glumă proastă, iar mass-media e pusă pe făcut bani, la fel ca târâtoarele ce se auto-intitulează „oameni”.
E scârbos și e trist. Ai mai multă audiență la un material despre conspirații stupide decât la unul cu accente culturale.
Cultura se rezumă la arta plastică născută, parcă, din delirul unui dement abuzat în copilărie de tot cartierul, aflat în prezent într-un sevraj sever sau la interpretarea șmecheresc-cretină a diverselor spectacole obscure pe scene populate de actori aflați, la rândul lor, sub influența propagandei imbecile de pe net și din mass-media.
Lipsa culturii ne omoară ca popor sau le permit altora să ne omoare. „Unde ne sunt intelectualii?” La ei în bibliotecă, citind și învățând, preferând să se ostracizeze voluntar decât să fie înjurați și jigniți de nulitățile infecte ale vieții publice, care unui argument îi răspund cu fecale azvârlite printre gratiile propriei gândiri sau, mai rău, punând mâna pe bâtă și lovind în dreapta și în stânga, cu urlete victorioase de gorile mizerabile aflate în rut.
1. "suntem oameni fiindcă suntem bipezi" - "a-iurea", zic eu, "struțul e permanent biped și prinde 70 la oră"
2. "suntem oameni, nu animale, fiindcă nu avem instincte ci ni le controlăm în mod conștient" - "a-iurea, zic eu, 99,99 la sută din timp avem instincte și nu le controlăm voluntar - nici nu am putea-, iar puterea aceasta de control o folosim să ne denaturăm instinctele (în orice sens), ajungând sub-animale"
Nu ne-a zis că alegem să ne punem singuri sub valoarea unei vrăbii și să nu mai facem aceasta?
Păi ne-a zis acestea.