Curtea Internațională de Justiție a primit din partea Africii de Sud rechizitoriul de 84 de pagini, în care enumeră principalele capete de acuzare. Deși procesul poate dura ani de zile, se așteaptă o sentință temporară, care să dea un semnal privind oprirea bombardamentelor. Presa a început o campanie contra rechizitoriului înainte de a-l prezenta ca atare publicului și pe Google primele rezultate sunt cele sponsorizate dedicate apărării.
Plângerea formulată de Africa de Sud subliniază că ultimele luni trebuie văzute în contextul „unei politici de apartheid veche de 75 de ani și 56 de ani de beligeranță.” (În mod surprinzător, în toată această perioadă conflictul israelo-palestinian nu a mai fost judecat vreodată la Haga. Singura speță în care Israelul mai figurează în arhivele CJI e un incident aviatic cu antiaeriana din Bulgaria.)
Statul sud-african acuză Israelul de încălcarea Convenției privind Genocidul din 1948, semnată de Israel anul ce a urmat. La data redactării raportului, Israelul ucisese peste 21.000 de palestinieni, dintre care 70% sunt femei și copii (aproape 8.000 de minori), ceea ce infirmă pretenția că e o operațiuni militară țintită contra activiștilor Hamas, întrucât proporția victimelor reflectă proporțiile din populația generală.
În 11 săptămâni, au fost evacuate 1,9 milioane de persoane, reprezentând 85% din populația enclavei. Au fost distruse 355.000 de case, 55.000 de civili sunt răniți și peste 7.000 sunt dați dispăruți sub dărâmături. Circa 1.000 de copii și-au pierdut unul sau ambele picioare.
Actul de acuzare subliniază că măsurile sunt calculate să facă viața imposibilă în acea regiune și să provoace înfometare și teroare sistematică. Doar în trei săptămâni din octombrie, armata israeliană a revărsat peste Gaza 6.000 de bombe săptămânal peste una din cele mai dens populate regiuni de pe glob. Distrugerea e evaluată mai mare în două luni decât cea consemnată la Alepo (Siria) în patru ani sau la Mariupol (Ucraina), fiind comparabilă cu distrugerile aliate din orașele Germaniei în al doilea război mondial. „Distrugerile sunt atât de mari, încât Gaza are acum altă culoare în imaginile din spațiu” (luate de sateliți).
Doar 13 din cele 36 de spitale mai sunt funcționale, doar parțial, niciunul disponibil în Gaza de nord. Experții avertizează că există riscul izbucnirii de epidemii de meningită și holeră în taberele de refugiați, care au o alimentare cu apă, hrană și medicamente deficitară.
În fundalul prezentat în rechizitoriu se amintește că Gaza a fost ocupată în 1967, constituind alături de Cisiordania cele două bucăți rămase din Palestina. 80% din locuitorii din Gaza erau deja refugiați din restul teritoriilor ocupate și colonizate treptat de Israel - mai ales în timpul Nakba, alungarea a 750.000 de palestinieni la mijlocul secolului trecut. În jurul enclavei blocată dinspre mare a fost construit un gard (pe alocuri zid) de 60 de km cu echipament sofisticat de supraveghere și detecție.
Până în 2005, Gaza a fost ocupată, ca și Cisiordania, cu trupe la sol de Israel, care a decis atunci să se retragă și să distrugă coloniile implantate în interiorul ei. Comunitatea internațională consideră în continuare teritoriul ca fiind sub ocupație, prin controlul total asupra mișcării și aprovizionării. Din anii 90, doar două puncte de tranzit au fost instituite din această incintă. Sistemul de garduri din interior pune restricții și pe 24% din suprafața Gazei însăși. De asemenea, blocada maritimă interzice chiar și pescuitul, permis de Acordul de la Oslo.
Banca Mondială e citată cu date privind sărăcirea și dezindustrializarea deliberată a teritoriului unde (înainte de criza actuală) 80% depindeau de ajutor internațional, rata sărăciei era de 60% și a șomajului de 45%. În 2021, penele de curent erau între 12 și 20 de ore zilnic.
Între septembrie 2000 și octombrie 2023, fuseseră uciși 7.569 de palestinieni în „operațiuni militare asimetrice” purtate de Israel. 1.699 din ei au fost copii. Doar în timpul unui protest pașnic, care cerea înlăturarea zidului, 214 de civili au fost împușcați, inclusiv 46 de copii. Protestul a fost ținut un an și jumătate, în fiecare vineri.
De când a fost ridicat gardul de separație, peste 36.000 de palestinieni, dintre care 8.800 de copii au fost împușcați de armată de dincolo de gard, chiar și când se aflau la sute de metri de gard. Rechizitoriul citează numeroase rapoarte din anii anteriori de la diverse organizații, cu incidente variate, cum ar fi tiruri împotriva ambulanțelor, doctori și ziariști uciși.
Documentul formulat de Africa de Sud condamnă și atacul de la 7 octombrie, în care au fost uciși 1200 de israelieni și 240 au fost luați ostateci, inclusiv bătrâni, femei și copii. 57 dintre răpiți au murit în bombardamentele israeliene și cel puțin 3 au fost împușcați chiar de militari israelieni, deși purtau un steag alb. Acest incident subliniază practica militarilor IDF de a ucide fără discriminare civili întâlniți în operațiunea curentă.
De la începutul noii operațiuni în toamnă, Israelului i se reproșează uciderea a 311 doctori, asistente și șoferi de ambulanță, 103 jurnaliști, într-un ritm de 1 pe zi (în mod curios, ignorați de presa internațională), constituind trei sferturi dintre ziariștii omorâți pe glob anul trecut. De asemenea, 144 de angajați ai misiunilor ONU au pierit în conflictul actual.
Efectele psihologice asupra copiilor din Gaza sunt și ele grăitoare: 55% au gânduri sinucigașe, 59% își provoacă răni pe fondul stresului, 79% fac pe ei noaptea, potrivit unui raport „Salvații copiii” din noiembrie 2023.
Au fost distruse 318 locuri religioase musulmane și creștine. Măsurile sunt considerate a fi gândite și să afecteze natalitatea. În fiecare oră, două mame sunt omorâte în Gaza. Nașterile premature au crescut cu 25-30% între cele 52.000 de femei gravide din Gaza.
Raportul citează și o serie de declarații, care dovedesc intenția politicienilor de la Ierusalim de a provoca un genocid. În repetate rânduri, premierul Beniamin Netanyahu și generali de armată sau simpli soldați au făcut referire la Gaza ca fiind Amalec - un personaj biblic reprezentând răul absolut, care trebuie distrus complet.
(În Cartea I a Regilor, cap 15, vs 3, Saul e îndemnat de Samuel să poarte un război fără cruțare contra lui Amalec: „Să nu-i cruți, ci să dai morții de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de la sân, de la bou până la oaie, de la bou până la asin.”)
Președintele Israelului a subliniat că nu se va face nicio distincție între militanți și civili: „Acolo e o întreagă națiune răspunzătoare. Nu e adevărată această retorică despre civili, care nu sunt responsabili sau nu știu. Categoric nu e adevărat... și vom lupta până le rupem oasele.” (Isaac Herzog în 12 oct 2023)
Ministrul Apărării, Yoav Gallant: ”În Gaza luptăm cu animale umane și ne comportăm ca atare. Fără electricitate, fără apă, fără curent, fără mâncare.” (9 octombrie 2023)
Ministrul Energiei și Infrastructurii, Israel Katz: „Toată populația civilă din Gaza are ordin să plece imediat. Vom învinge. Nu vor primi o picătură de apă sau o baterie până nu părăsesc această lume.” (13 octombrie)
Ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich: „Trebuie să dăm o lovitură cum nu s-a mai văzut în 50 de ani și să demolăm Gaza.”
Ministrul Moștenirii Culturale, Amichai Eliyahu, pe 1 noiembrie: „Nordul Gazei e mai frumos ca niciodată. Totul e aruncat în aer și făcut una cu pământul, o plăcere pentru ochi.”
Ministrul Agriculturii, Avi Dichter: „Acum derulăm Nakba în Gaza.”
Nissim Vaturi, președintele adjunct al Knessetului (Parlamentul): „Acum toți avem un singur țel: să ștergem Gaza de pe fața pământului. Cei care nu sunt în stare, vor fi înlocuiți.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
L'am urmărit pe Al Jazeera english.
Cutremurător!
Rechizitoriul avocaților din Africa de Sud a fost absolut revelator, virulent, biciuitor la adresa guvernelor succesive și a soldaților în acțiune.
De sus până la talpă, planul sionist, de la început, din 1948 până în prezent, vizează epurarea etnică și genocidul fraților noștri palestinieni.
Sub ochii noștri, închiși de dezinteres, manipulare, dezinformare, ideologizare, s'a petrecut și continuă să se producă cel mai ingrozitor genocid de pe Planetă.
Frații noștri din Țara Sfântă, musulmani și crestini (in ordinea demografiei) suferă atroce de 75 de ani o colonizare sălbatică, cu răpirea pământurilor, distrugerea caselor, alungarea palestinienilor, aruncarea lor în inchisori degradante, încălcarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale,
rănirea și omorârea în masă a copiilor, femeilor, bătrânilor, a civililor fără apărare.
Palestina, martirizata, în stare de beligeranta cu Yisrael din 1967, strigă lumii AJUTOR, AJUTOR, AJUTOR!!!, ne ucid, ne spoliaza, ne genocideaza, LUMEA TACE, ADORMITĂ DE PRESA MAINSTREAM MONDIALĂ ASERVITA.
Toate rezoluțiile ONU, peste 3000, în favoarea Palestinei, de zeci de ani, au fost îngropate cu concursul și complicitatea activă a marelui aliat, Statele Unite ale Americii care a finanțat masiv, a furnizat cele mai perfecționate echipamente și tehnologii militare Israelului, în războiul acestuia cu o "oaste" inarmata cu "praștii".
Un Pitești necruțător la scara unui popor îndurător, rezistent, viteaz, pașnic, înainte de prima Nabka, catastrofa din 1948.
Care înfruntă astăzi o CATASTROFĂ TOTALĂ, FĂRĂ PRECEDENT, CU O PLOAIE DE BOMBE AMERICANE PESTE CEA MAI DENS POPULATA INFIMĂ FÂȘIE SUGRUMATA INTRE MARE ȘI O CORTINA DE FIER ATAT DE PERFECTIONATA CĂ NICI UN SOARECE NU PUTEA SĂ TREACĂ NEOBSERVAT.
INTREBAREA FIREASCĂ : IN ACESTE CONDIȚII,
CUM A FOST POSIBIL ATACUL HAMAS DIN 7 OCTOMBRIE IN CARE AU FOST OMORATI 1200 DE ISRAELIENI SI LUAȚI OSTATICI 240?
EXPERTII SUNT CATEGORICI: ERA IMPOSIBIL, FĂRĂ ACORDUL LUI SATANYAHU.
Procesul continuă astăzi la Haga ora locală 10) cu pledoaria sionistă .
Doamne, Care ai fost răstignit în Ierusalim, miluiește 'i pe frații noștri palestinieni!
Capitolul 2
8. Iar îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel care a murit și a înviat:
9. Știu necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat, și hula din partea celor ce zic despre ei înșiși că sunt iudei și nu sunt, ci sinagogă a satanei.
10. Nu te teme de cele ce ai să pătimești. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniță, ca să fiți ispitiți, și veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții.
11. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel ce biruiește nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.
................
Sa ne mangaiem cu aceasta nadejde duhovniceasca, frate drag, si Dumnezeu sa miluiasca dupa Sfanta Voia Sa pe toti oamenii!
_ Nordul Gazei e mai frumos ca niciodata.Totul e aruncat în aer și făcut UNA CU PĂMÂNTUL,e o plăcere pentru ochi!!!!!
Stimați cititori eu nu știu ce reacții aveți dumneavoastra,eu unul resimt visceral toată mizeria istorica creata de unii ce-și arogă supremația creației dar sunt mai ticăloșiți decât orice a văzut umanitatea până acum
Am plâns în hohote la vremea tinereții mele când citeam despre mizeriile suferite de evrei în wwll dar...
Am crescut m-am maturizat și setea de citit și de informații nu mi-a scăzut,ba dimpotrivă! Nu am să lovesc cu barda nu-mi stă în fire și vă mărturisesc că mă tem să urlu la adresa acestor : golani? puțin spus! Nu știu dacă este adevărat ( n-am avut capacitatea tehnică să verific) dar am citit la un moment dat că Hitler ar fi afirmat;
_Până când acest popor va exista pe planetă lumea nu va avea pace!
Doar citind din articol câtă mizerie umană au generat,jumătate să fie adevăr și tot îti vine să vomiți.
Da' cine sunt eu să acuz...
Sionismul și epurarea etnică a Palestinei, o istorie care-și are rădăcinile în secolul al 19-lea
5 ianuarie 2024 de Dragoș Doran
Epurarea etnică a Palestinei sau „transferul populației”, așa cum preferă Israelul să o numească pentru că sună ceva mai bine, este o parte intrinsecă a istoriei timpurii a sionismului și a rămas o trăsătură esențială a vieții politice israeliene. Mai recent, „transferul populației” a fost redenumit „emigrare voluntară”.
Epurarea etnică, sau „transferul populației” așa cum este cunoscut în limbajul israelian, are un pedigree lung care datează de la începuturile mișcării sioniste de la sfârșitul secolului al 19-lea. Sloganul primilor sioniști era „Un pământ fără popor pentru un popor fără pământ”. Încă de la început, aceștia au știut că principalul obstacol în calea înființării unui stat evreiesc în Palestina erau chiar palestinienii. Aceasta din simplul motiv că, pentru ei, un „stat evreiesc” înseamnă unul în care populația evreiască dobândește și menține supremația demografică, teritorială și politică de necontestat.
Încă din 1895, Theodor Herzl, fondatorul mișcării sioniste contemporane, a identificat necesitatea înlăturării locuitorilor Palestinei în următorii termeni: „Vom încuraja mutarea populației locale sărace peste graniță prin procurarea de locuri de muncă în țări străine, în timp ce le refuzăm orice angajare în propria noastră țară… exproprierea și îndepărtarea acestora trebuie să fie efectuate cu discreție și circumspecție.” David Ben-Gurion (n. Grün), președintele Comitetului Executiv al Agenției Evreiești pentru Palestina, și mai târziu primul prim-ministru al Israelului, a fost mai direct. Într-o scrisoare din 1937 către fiul său, el a scris: „Trebuie să-i expulzăm pe arabi și să le luăm locul”.
În jurnalul său din 1940, Yosef Weitz, un înalt oficial al Fondului Național Evreiesc, care a prezidat influentul Comitetul de transfer înainte și în timpul Nakba („Catastrofa palestiniană”) și a devenit cunoscut drept Arhitectul transferului de populație, a scris următoarele: „Singura soluție este o țară a Israelului fără arabi. Nu este loc aici pentru compromis. Toată populația trebuie mutată. Nici un sat, nici o comunitate nu poate rămâne. Doar prin acest transfer al arabilor care trăiesc în Țara Israelului ne vom îndeplini obiectivul.” Jurnalele lui sunt pline de sentimente similare.
Încă de la început, conducerea superioară a mișcării sioniste a considerat în mod constant epurarea etnică a Palestinei un obiectiv și o prioritate. Inițiative precum Comitetul de transfer și Planul Dalet, formulate inițial în 1944 și descrise de istoricul palestinian Walid Khalidi drept „Planul principal pentru cucerirea Palestinei”, demonstrează în plus că mișcarea sionistă a planificat activ acest lucru. Nakba din 1948, în timpul căreia mai mult de patru cincimi dintre palestinienii care locuiau pe teritoriul aflat sub stăpânirea israeliană au fost expulzați, ar trebui, prin urmare, să fie văzută ca împlinirea unei ambiții de lungă durată și implementarea unei politici cheie. Un produs al designului, nu al războiului. Excepția a fost orașul palestinian Nazaret pentru că comandantul forțelor israeliene care au capturat orașul, un evreu canadian pe nume Ben Dunkelman, nu a respectat ordinele de a expulza populația, fapt pentru care a fost eliberat din funcția de comanda a doua zi.
Faptul că Nakba a fost un plan pregătit din timp este confirmat de termenii de referință ai Comitetului de transfer. Planurile nu se limitau doar la propuneri de expulzare a palestinienilor, ci, la fel de important, conțineau și măsuri active de prevenire a întoarcerii acestora, distrugerea caselor și satele lor, exproprierea proprietăților lor și colonizarea cu imigranți evrei a teritoriilor astfel curățate. Weitz, împreună cu colegii săi Eliahu Sassoon și Ezra Danin, membri ai Comitetului de transfer, i-au prezentat prim-ministrului Ben-Gurion la data de 5 iunie 1948 un plan de trei pagini, intitulat „Variante de soluționare a problemei arabe din Israel”, pentru atingerea acestor obiective. Potrivit istoricului israelian Benny Morris, „nu există nicio îndoială că Ben-Gurion a fost de acord cu propunerile lui Weitz”, care au inclus „ceea ce a echivalat cu un proiect enorm de distrugere” care a dus la demolarea a peste 450 de sate palestiniene.
După 1948, Israelul a lansat o serie întreagă de teorii pentru a transfera responsabilitatea pentru transformarea palestinienilor în refugiați deposedați și apatrizi asupra statelor arabe și refugiaților înșiși. Acestea au inclus afirmații conform cărora refugiații au plecat voluntar (au fost fie expulzați, fie au fugit din cauza actelor de teroare la care erau supuși); că emisiunile de radio arabe au ordonat palestinienilor să fugă (de fapt, au fost încurajați să rămână pe loc); că Israelul a efectuat un schimb de populație cu statele arabe (nu a existat nimic de acest fel); și argumentul bizar că, pentru că sunt arabi, palestinienii aveau numeroase alte state, în timp ce evreii au doar Israelul. Niciunul dintre aceste pretexte nu dă dreptul Israelului să interzică dreptul refugiaților palestinieni de a se întoarce la casele lor la încheierea ostilităților. Este, în plus, un drept care a fost consacrat în rezoluția 194 a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 11 decembrie 1948, care a fost reafirmată în repetate rânduri de atunci.
Epurarea etnică după 1967
În 1967 Israelul a pus mâna pe restul de 22% din Palestina, Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) și Fâșia Gaza. Depopularea în aceste teritorii a funcționat diferit față de 1948. Cel mai important, Israelul, pe lângă interzicerea întoarcerii palestinienilor care au fugit de ostilități în timpul războiului din iunie 1967 și încurajarea altora să plece, a efectuat un recensământ în vara anului 1967. Orice rezident care nu a fost prezent în timpul recensământului nu era eligibil pentru un document de identitate israelian și și-a pierdut automat dreptul de ședere.
Drept urmare, populația acestor teritorii a scăzut cu peste douăzeci la sută peste noapte. Mulți dintre cei astfel strămutați erau deja refugiați din 1948. Tabăra de refugiați Aqbat Jabr de lângă Ierihon, de exemplu – până în 1967, cea mai mare din Cisiordania – a devenit un oraș fantomă după ce aproape toți locuitorii săi au devenit refugiați din nou în Iordania. Atât de mulți palestinieni din Fâșia Gaza au ajuns în Iordania încât o nouă tabără de refugiați, Gaza Camp, a fost înființată la periferia orașului Jerash.
În Cisiordania au existat și cazuri de expulzare în masă. Printre acestea se numărau orașul Qalqilya, care era programat pentru demolare, dar în care li s-a permis locuitorilor săi să se întoarcă ulterior. Cei din ‘Imwas (Emausul biblic), Bayt Nuba și Yalu din regiunea Latrun de lângă Ierusalim au fost mai puțin norocoși. Ei au fost expulzați sumar (mulți trăiesc astăzi în tabăra de refugiați Qaddura din Ramallah), satele lor au fost demolate și anexate Israelului și înlocuite cu Canada Park, numit așa pentru că proiectul a fost finalizat cu donații din partea comunității evreiești din Canada. În orașul vechi al Ierusalimului, istoricul cartier Mughrabi, învecinat cu Haram al-Sharif, a fost distrus pentru a face loc unei piețe lângă Zidul Plângerii. Cum mulți rezidenți au avut doar câteva minute pentru a-și evacua casele, unii dintre ei au fost uciși când buldozerele s-au apucat de demolat. Potrivit lui Eitan Ben-Moshe, un inginer evreu care a supravegheat atrocitatea, „am aruncat molozul caselor demolate împreună cu cadavrele arabilor”.
Depopularea prin măsuri administrative
În anii următori, Israelul a folosit tot felul de șmecherii administrative pentru a reduce și mai mult populația palestiniană din Cisiordania și Fâșia Gaza. Până la Acordurile de la Oslo din 1993, de exemplu, era necesar un permis de ieșire din partea guvernului militar al Israelului pentru a părăsi teritoriul palestinian ocupat. Era valabil doar trei ani și ulterior putea fi reînnoit anual pentru maximum trei ani suplimentari (contra cost) la un consulat israelian. Dacă un palestinian își pierdea permisul de ieșire sau nu reușea să-l reînnoiască înainte de expirare din orice motiv (inclusiv motive birocratice) sau nu putea plăti taxa de reînnoire sau nu se întorcea în Palestina înainte de expirarea acestuia, acesta își pierdea automat drepturile de ședere. Separat, Israelul, de-a lungul anilor, a deportat numeroși activiști și lideri comunitari, în primul rând în Iordania și Liban. La sfârșitul anilor 1960 și 1970, a exilat și palestinienii din Gaza acuzați că au rezistat ocupației, împreună cu familiile lor, în lagărele de prizonieri din Peninsula Sinai ocupată.
Strategiile Israelului de depopulare a Fâșiei Gaza
În ultimii ani opinia publică internațională a fost martora campaniilor intensificate de epurare etnică din Cisiordania ocupată. Dar timp de zeci de ani, ținta principală a depopulării a fost Fâșia Gaza, în special populația sa de refugiați, care reprezintă aproximativ trei sferturi din locuitorii teritoriului. Chiar înainte de a ocupa Gaza în 1967, Israelul a promovat în mod regulat inițiative pentru diminua procentul de refugiați prin mutarea acestora în alte țări, inclusiv destinații îndepărtate ca Libia sau Irak. Nu fără motiv, liderii Israelului se simțeau inconfortabil cu prezența atâtor refugiați palestinieni în Gaza, la câțiva pași de fostele lor case. Pentru aceasta, după 1967, au încurajat emigrarea palestinienilor din Fâșia Gaza nu numai în țări străine, ci și în Cisiordania.
În 1969 Israelul a conceput chiar un plan de trimitere a 60.000 de palestinieni din Fâșia Gaza în Paraguay cu oferte de locuri de muncă profitabile. Planul a fost negociat între dictatorul militar al Paraguayului, Alfredo Stroessner, și Mossad. A fost, desigur, o pură coincidență că, la scurt timp după aceea, Mossad a descoperit că nu mai avea resursele pentru a vâna fugari naziști în Paraguay, care fusese una dintre destinațiile lor preferate. Planul a fost abandonat când mai mulți palestinieni ajunși în Paraguay, după ce și-au dat seama că promisiunea unei noi vieți confortabile era falsă, au atacat ambasada Israelului din Asuncion, ucigând unul dintre membrii personalului diplomatic.
„Transferul de populație” și Gaza astăzi
În deceniile care au urmat, „transferul de populație”, adesea prezentat ca o încurajare a emigrării voluntare, fie prin oferirea de stimulente materiale, fie prin deterioarea condițiilor de viață, a devenit din ce în ce mai integrat în viața politică israeliană. În 2019, de exemplu, un funcționar guvernamental superior citat în ziarul israelian Ha’aretz, și-a exprimat dorința de a ajuta palestinienii să emigreze din Fâșia Gaza.
Expulzarea în masă și-a câștigat o cotă importantă de adepți și este o poziție care astăzi este susținută de guvernul de coaliție al Israelului, la fel ca și ideea că „transferul populației” ar trebui să includă cetățenii palestinieni ai Israelului. Avigdor Lieberman, de exemplu, care a fost ministrul apărării al Israelului cu câțiva ani în urmă, este un susținător nu numai al golirii Cisiordaniei și Fâșiei Gaza de palestinieni, ci și al eliminării cetățenilor palestinieni ai Israelului. Acesta este, de asemenea, un susținător al „decapitarii cu un topor” a cetățenilor palestinieni neloiali Israelului.
În acest context, Israelul a văzut atacurile din 7 octombrie nu doar ca pe o amenințare, ci și ca pe o oportunitate. Întăriți cu sprijinul necondiționat al SUA și al Europei, liderii politici și militari israelieni au început imediat să promoveze ideea transferului populației palestiniene din Gaza în deșertul Sinai. Propunerea a fost acceptată cu entuziasm de Statele Unite și, în special, de secretarul de stat Antony Blinken. SUA miza pe faptul că pot profita de dificultătile economice ale Egiptului promițându-le un împrumut în condiții avantajoase din partea FMI în paralel cu o reducere a datoriilor externe, pentru a obține acordul autorităților de la Cairo. Doar că propunerea de relocare a palestinienilor din Gaza în deșertul Sinai a fost respinsă categoric de Egipt.
Ce înțelege Israelul prin „emigrație voluntară”
În prezent Israelul duce o campanie de bombardare sălbatică în Gaza. Zeci de mii de palestinieni au fost uciși și răniți, milioane de palestinieni au fost alungați din casele lor, cartiere întregi au fost reduse la o grămadă de moloz, infrastructura a fost distrusă, spitalele, școlile, sediile administrative au fost pulverizate. Aprovizionarea cu produse alimentare a fost oprită, la fel ca alimentarea cu energie electrică, apă, medicamente și produse petroliere. În asemenea împrejurări milioane de palestinieni și-au părăsit locuințele refugiindu-se în sudul Fâșiei Gaza. Israelul consideră că dacă palestinienii disperați caută să fugă din acest iad pentru a-și salva pielea este emigrare voluntară, este alegerea lor. Dacă palestinienii nu pot rămâne în Fâșia Gaza deoarece Israelul a distrus tot, făcând-o improprie pentru a mai putea fi locuită și pleacă, înseamnă că aceasta este o alegere voluntară care va fi respectată. Iar SUA și Israelul sunt gata să-i ajute pe fiecare dintre ei.
O altă întrebare pe care trebuie să o avem : ”Liga arabă ce face ?” Nu prea se vede nimic din partea lor.
ei construiesc ”megaorașe” în timp ce populații ( frații lor în aceeași religie) mor de foame ( să se uite prin Iordania de exeplu, cum trăiesc acei oameni ).
Nu îi pot uita nici pe europeni , dacă intr-o țară ca Franța , cetățeni care muncesc ( unii și câte 2 job-uri) nu își pot plăti o chirie decentă ( unii stau în camping-uri de rulote), este plin youtubele de mici documentare despre asemenea lucruri, în SUA și Canada nu mai pomenesc de oamenii ” străzii ”. Unde sunt guvernanții acestor ”democrații”, cumva pe la Davos ?
Aici a ajuns omenirea sub ”conducerile” luminate și democratice , unele chiar prostocrat-democratice precum o avem noi in România.
Ne afundăm într-un ”Ev mediu tehnocratic” și probabil de acolo ne vom duce spre un neo-comunism infect, o nouă epocă maoistă. O să ardem instrumente muzicale și cărți in piața publică, iar mulțimile se vor bucura ( pentru cei mai tineri vă rog să vizionați filmul Red Violin - au acolo câteva exemple despre revoluția culturala a lui Mao).