Ideea unei armate a Uniunii Europene este în realitate un proiect mult mai complicat decât își imaginează mulți dintre noi.
Un editorial de Martin Jay, publicat pe platforma Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Era ceva obișnuit ca oamenii cu pretenții din societate să afirme:
„Imaginați-vă dacă femeile ar conduce lumea... Cu siguranță am avea mai puține războaie, nu?”
Greșit. Femeile conduc lumea, sau, cel puțin, UE. Trei femei, mai exact: Ursula von der Leyen - șefa Comisiei Europene, Annalena Baerbock - ministrul de Externe al Germanie, și, desigur, ultima, dar nu cea din urmă, Kaja Kallas – șefa afacerilor externe ale UE.
Și ce au în comun toate aceste trei femei, în afara unor nume care sună ca niște boli cu transmitere sexuală? Toate vor război.
Pe linia deciziilor spectaculos de proaste luate încă de la începutul războiului din Ucraina - cu sancțiunile împotriva Rusiei probabil în fruntea listei de idei stupide – UE are o singură cale de urmat în Ucraina: cu orice preț, trebuie să iasă din situație, cel puțin fără să pară că a pierdut.
Proiectul UE seamănă foarte mult cu un bătrân pe bicicletă, care se deplasează foarte încet pe o pistă olandeză pentru bicicliști. Teama elitelor din UE este că, dacă va cădea de pe bicicletă, nu se va mai putea urca înapoi în șa.
Îngrijorarea constantă a personalităților de la vârful UE este că, dacă Uniunea își va pierde suflul, în ce privește relatările de presă și relevanța, în general, atunci, o pauză – orice pauză – ar putea fi devastatoare pentru ea.
S-ar putea să fiți surprinși să aflați că asta este ceea ce mi-au mărturisit oficialii UE înșiși, atunci când mă aflam în capitala Belgiei.
O astfel de mentalitate vă dă o idee despre cât de puțină încredere are UE în sine însăși ca proiect important, stabil și pe termen lung.
Așa se face că nebunia escaladează până la punctul în care acum ne gândim să golim portofelele și pungile celor mai săraci dintre noi pentru a finanța cea mai tare jucărie sexuală a Uniunii: o armată UE.
Ideea unei armate a UE nu este nouă. Ca noțiune, datează din vremea lui Pazvante, dat fiind că federaliștii înrăiți de la Bruxelles susțin de cel puțin douăzeci de ani că UE ar trebui să aibă propria armată, dar până acum nu au reușit.
Principalul motiv pentru care ideea nu a demarat este că ar fi provocat prea multe probleme politice noi și îngrijorătoare, cu care UE urma să se confrunte.
Pe scurt, exista riscul unei noi crize politice pe care o armată UE ar fi creat-o – cu statele membre certându-se cu privire la țara care trebuie să o conducă, care națiune va fi în fruntea sa, unde își va avea sediul, cum va fi condusă politic și pe baza cărei structuri de luare a deciziilor?
(Consiliul UE actual, Comisia UE, statele membre înseși într-o nouă structură via ministerele Apărării?).
A existat de la bun început teama ca Germania să nu capete prea multă putere, iar acest lucru să nu deschidă o rană veche legată de reînarmarea țării și de retrăirea amintirilor din 1939. Știm cu toții unde a dus asta.
Ideea unei armate a UE este mult mai complicată decât v-ați putea imagina. Unul dintre motivele pentru care nu a demarat, în ciuda unor tentative mai serioase, este faptul că atât UE cât și statele membre sunt deopotrivă confuze și nu au încredere într-un proiect atât de ambițios.
Acestea sunt literalmente îngrijorate că ideea le-ar putea exploda în față. Este ceea ce americanii numesc „blowback” (recul). Nu, nu are nimic de-a face cu ministra de Externe germană – nici măcar insinuări. Este un termen militar pentru situația în care o armă aruncă energie când se descarcă și îl rănește pe cel care ține arma.
Pentru o bună bucată de vreme, UE însăși a dorit ca armata să fie controlată în mai mare măsură de Bruxelles, dar știa că marile puteri nu vor accepta asta.
Așadar, pentru ei, cei din Comisia Europeană, ar fi fost vorba despre cedarea puterii către un nou organism, un nou nivel al puterii UE, de parcă la Bruxelles nu ar exista deja suficiente instituții care sustrag putere de la statele membre.
Atitudinea a fost oarecum contraproductivă.
„Dacă noi (Comisia) nu creăm această entitate, atunci Germania ar putea să o facă oricum, pe cont propriu, iar atunci vom pierde puterea” - este mentalitatea de la Bruxelles.
Într-adevăr, de cel puțin un deceniu, Germania cochetează cu ideea de a avea o armată proprie a UE, ceea ce creează o adevărată bătaie de cap pentru Bruxelles, deoarece ar conferi o putere crucială unui stat membru, care, în opinia multora, deține deja destulă putere.
În urmă cu câțiva ani, parlamentul german a lăsat să se „scurgă” în spațiul public un document care sugera o nouă armată internațională pe care să o conducă Germania, pentru a fi trimisă în punctele fierbinți ale lumii și căreia i s-ar alătura câțiva aliați cu rol de sprijin.
Aici sunt două aspecte.
1. Un mare număr de germani ar fi nemulțumiți și ar crede că Germaniei nu ar trebui să i se permită niciodată să revină la vechea putere militară din anii 1930.
2. Într-o astfel de situație, UE ar avea de suferit în mod considerabil, deoarece ar pune un reflector asupra propriei slăbiciuni și ar sublinia cât de ineficient este Bruxellesul, având în vedere că nu are nici un atu militar, iar un stat membru al UE a devenit rebel și cu o politică geo-militară proprie.
Astfel, apar două scenarii:
1. Germania să fie principalul actor într-o armată UE, creată și condusă de Bruxelles – măcar în aparență; sau
2. Berlinul își conduce propria armată UE – care nu se numește armată UE – însă restul lumii o va considera ca atare.
Nici unul dintre aceste două scenarii nu este favorabil UE.
Dar se pare că exact asta au în cap cele trei doamne.
Acesta este motivul pentru care au pus atât de mult accentul pe găsirea a 800 de miliarde de dolari, prin contribuțiile statelor membre UE, astfel încât să beneficieze de o egidă UE, iar centrul său de putere să fie Bruxellesul.
Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie ar face parte din acest nou și strălucitor pilon UE al NATO.
Și, totuși, rolul Marii Britanii, considerat crucial, va dilua iluzia UE de a fi în întregime un vis umed al Bruxellesului.
În multe privințe, reacția celor trei femei vine în continuarea conferinței de anul trecut, organizate de Macron, de a crea o coaliție a statelor membre ale UE, plus Marea Britanie, pentru mari proiecte de politică externă, care să funcționeze în paralel cu chestia aia externă a UE, de la Bruxelles.
Cheltuielile pentru apărare și trimiterea unei armate a UE – care includea Marea Britanie și Turcia – în locuri în care UE simțea că își poate arăta cu încredere mușchii făcea parte din proiectul de ansamblu.
Faptul că aceste trei vrăjitoare rele au pus la cale un astfel de plan macbethian pentru a-l ucide pe Macron și marea sa idee este cel puțin îngrijorător la nivel shakespearian.
Este greu de spus, în momentul scrierii acestui articol, dacă este vorba de un plan real – deoarece a fost blocat de Olanda – sau este vorba doar de un plan pe hârtie, conceput pentru a-l impresiona pe Trump într-un moment critic al negocierilor.
Crede UE că aceste discuții ar putea dura luni de zile, poate chiar un an sau mai mult și, prin urmare, trimiterea câtorva sute de tancuri Kievului ar consolida credibilitatea lui Zelenski și a UE, în calitate de jucători, în condițiile în care nici unul dintre ei nu se află nici măcar pe banca de rezerve? Posibil.
Au fost măcar construite tancurile? Aș!
O simpatică expertă de la RT, fostă prezentatoare, a avut o opinie destul de amuzantă despre rolul Marii Britanii, sugerând că ideea ca Londra să fie un actor militar global este ruptă de orice realitate.
Rachel Marsden a scris:
„Secretarul britanic al Apărării susține că nevoia unui shopping dezmățat de arme face parte dintr-o stare interioară profundă de hippy.
„«Ucrainenii vor pace. Noi toți ne dorim pacea. Și, în calitate de ministri ai apărării, am discutat și lucrăm pentru a consolida demersul pentru pace», a declarat John Healey, probabil arzând de nerăbdare să se întoarcă acasă pentru a-și trage pe el niște blugi evazați și a sparge în bătaie bongosurile.”
Asta îmi aduce aminte de un spectacol de satiră cu păpuși din anii 1980, din Marea Britanie, numit „Spitting Images”, care îl înfățișa cu cruzime pe un Ronald Reagan mormăind:
„We want peace... a piece of Nicaragua, a piece of El Salvador.”
Și cu blugii evazați ce-aveți?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dacă Germania se înarmează automat vine războiul. Nemții au avut întotdeauna impresia că armamentul lor plus disciplina nemțească le va aduce victoria. Mai întotdeauna însă au pierdut în ciuda faptului că domnul Carl von Clausewitz a scris câteva cărți de tactică și strategie militară. Inovația și adaptarea pe câmpul de luptă nu s-au întâlnit doar la nemți.
Potrivit lui Draghi, această finanțare ar trebui să fie găsită prin utilizarea spațiului fiscal al statelor care compun UE, în cadrul legal individual al fiecăruia. Nu la nivel uniune ca să facă Unssula15% la fel cum a făcut cu vaccinurile. Noi am plătit vaccinurile, noi am avut parte de urmările efectelor adverse. Tribunalul Suprem al UE a hotărât că Unssula15% pe post de cumpărător și distribuitor al vaccinurilor către populație este exonerată de răspundere. Cine oare credeți că va răspunde de evaporarea banilor în condițiile în care cetățeanul de rând, „convins” de stat și de bancă, își va investi banii prin propria semnătură din depozitele de economii în firmele de armament preferate de Unssula15%? E simplu: cetățeanul prostit și forțat de stat și de bancă să-și investească depozitele la termen în arme cu care se omoară oameni. Nu prea e creștinește, nu?
Asta este explicația (nu singura) cenzurii în spațiul Uniunii Europene și eliminarea istoriei și geografiei din școli. Învățăm acum despre „cotropitorul” rus care se tot extinde peste noi. Cum bine afirmă domnul Călin Rechea, nu mai sunt resurse decât în Russia și trebuie să mergem după ele ca să scăpăm de invazie.
Poziția Administrației Trump nu este de dezbătut. Președintele a declarat, în repetate rânduri, în timpul campaniei: „vreau să înceteze războiul”. Elon Musk - pe care Trump l-a însărcinat cu reforma guvernului federal - a spus pe X: „ceea ce mă deranjează sunt anii de măcel într-o situație de impas în care Ucraina va pierde inevitabil”. În fiecare lună în care războiul continuă, Ucraina se găsește într-o poziție și mai proastă.
În loc să încerce să nege faptele brute, să convingă un Trump de neconvins să se răzgândească sau să aștepte un Godot european, Zelensky ar trebui să se concentreze pe ceea ce el și oamenii săi curajoși au câștigat. Ei au zădărnicit încercarea președintelui rus de a le șterge țara de pe hartă. Armata Ucrainei a luptat cu cea de-a doua cea mai puternică armată de pe Pământ până la capăt. În acest moment, echipa lui Zelensky ar trebui să depună toate eforturile pentru a folosi cele câteva cărți care le-au rămas pentru a negocia o pace urâtă, dar durabilă. Pe măsură ce Zelensky începe să accepte această realitate, aș face șapte sugestii:
În primul rând, trebuie să înțeleagă că cel mai important jucător de la masă este Trump - și că este puțin probabil ca opiniile președintelui SUA să se schimbe. Mai exact, Trump îl disprețuiește pe Zelensky (despre care crede că a provocat un război inutil și l-a păcălit pe Biden să plătească pentru el); îi place de Putin (pe care îl vede un lider puternic); și nu prea îi pasă de Ucraina. Singura surpriză în atacul lui Trump și Vance asupra lui Zelensky la Casa Albă de la sfârșitul lunii februarie a fost că lumea a putut să-l vadă în direct la televizor. Zelensky va trebui acum să câștige o a doua întâlnire cu Trump, ceea ce va necesita mult mai mult decât declarația sa publică recentă că a „regretat” ce s-a întâmplat. Va trebui să demonstreze respect - cu un R mare - pentru Statele Unite și președintele lor.
Dacă l-aș consilia pe Zelensky, i-aș sugera să practice groveling-ul într-un mod care ar face ca versiunea lui Mark Zuckerberg a acelui act să pară demnă. De asemenea, ar trebui să ia lecții de la masterclass-ul de lingușire al secretarului general al NATO, Mark Rutte, în timpul întâlnirii sale cu Trump la mijlocul lunii martie.
În al doilea rând, Zelensky ar trebui să accepte faptul geografic că Ucraina împarte o graniță de aproximativ 1.400 de mile cu o mare putere. Nu poate scăpa de umbra puterii ruse, la fel ca Mexic sau Canada cu Statele Unite. Prin urmare, trebuie să caute să supraviețuiască în sfera de influență de facto a vecinului său ostil. Pentru perspectivă, Zelensky ar trebui să evalueze istoria relațiilor Canadei sau Mexicului cu Statele Unite - nu doar recent, ci și în ultimele trei secole, când Washington a pus mâna pe zone din ambele țări. Mai aproape de casă, el putea studia Kazahstanul, Mongolia și Finlanda, toate oferind lecții respectabile.
În al treilea rând, alternativa Ucrainei la războiul fierbinte nu poate fi „pacea dreaptă și durabilă” la care visează Zelensky. În schimb, probabil va trebui să fie încheierea uciderii printr-o încetare a focului extinsă sau, eventual, un armistițiu similar cu acordul care a pus capăt războiului din Coreea. Asta ar lăsa Ucraina într-o relație cu Rusia analogă cu Războiul Rece dintre NATO, condus de SUA, și Uniunea Sovietică de la sfârșitul anilor 1940 până la sfârșitul anilor 1980. Putin nu va renunța la obiectivul său de a domina Ucraina, iar ucrainenii nu vor renunța la aspirația lor de a-și recupera cele aproape 20 la sută din teritoriul lor pe care trupele ruse îl controlează acum. În această versiune a războiului rece, evitarea provocărilor, descurajarea credibilă și vigilența persistentă vor fi prețul supraviețuirii.
În al patrulea rând, pentru a obține cea mai bună asigurare pe care o poate obține împotriva lui Putin folosind încetarea focului ca răgaz pentru a se reînarma înainte de a lansa o nouă invazie, Zelensky ar trebui să uite de NATO. Pentru Trump, aderarea la NATO a Ucrainei este pur și simplu în afara mesei de negociere.
În al cincilea rând, Zelensky ar trebui să fie realist cu privire la angajamentele de securitate care îi pot fi disponibile. Europenii vorbesc în mod activ despre angajamente din partea țărilor lor, dar, desigur, ceea ce europenii fac cel mai bine este să vorbească. Cea mai puternică propunere de până acum a venit din partea prim-ministrului britanic Keir Starmer, care a exprimat dorința Marii Britanii de a duce cizme pe teren în Ucraina. Ascultătorii atenți vor fi observat, totuși, că Starmer a insistat că acest lucru ar fi posibil numai dacă Statele Unite se angajează să susțină acele forțe - o perspectivă pe care secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a exclus-o când a spus către NATO că Europa trebuie să preia conducerea în asigurarea securității postbelice a Ucrainei. După cum a afirmat Hegseth, orice garanție de securitate „trebuie să fie susținută de trupe europene și non-europene capabile. Dacă aceste trupe sunt dislocate ca forțe de menținere a păcii în Ucraina în orice moment, ar trebui să fie desfășurate ca parte a unei misiuni non-NATO și nu ar trebui să fie acoperite de articolul 5”.
Dacă este interesat de alternative, Zelensky ar trebui să ia în considerare sugestia anterioară a lui Trump potrivit căreia „China poate ajuta”. Un acord de pace ai cărui semnatari și garanți includ nu doar Ucraina și Rusia, ci și Statele Unite, Europa și China ar fi semnificativ.
În al șaselea rând, problema cheie asupra căreia Zelensky și Trump sunt de acord este că pacea (sau absența războiului fierbinte) trebuie să dureze - nu doar un răgaz în care Putin să se reînarmeze. Trump plănuiește o moștenire lungă pentru mișcarea sa „Make America Great Again”. Dacă ar fi să declare un acord de pace „beautiful”, care apoi ar exploda în mandatul său ori al succesorului, ar fi, pentru el, un eșec major. Va fi atât o provocare, cât și o oportunitate pentru Zelensky să aducă argumente pentru elemente specifice ale acordului care ar putea asigura durabilitatea.
În cele din urmă, speranța mai mare a Ucrainei pentru un viitor viabil constă în relația sa cu Europa. Un acord de pace ar trebui să confirme dreptul său de a-și consolida relațiile economice cu Uniunea Europeană pe calea spre aderare. În următorul deceniu sau două, traiectoria UE - de la creșterea economică la dezvoltarea sa militară și până la rolul său de jucător geopolitic în ascensiune - față de cea a Rusiei autoritare, va modela tabla de șah pe care Ucraina, prinsă între cele două, poate funcționa. Dacă se ajunge la o pace durabilă, Ucraina poate spera să calce pe urmele Germaniei de Vest, Coreei de Sud și Finlandei pentru a deveni un miracol al secolului XXI.
In concluzie , sa fi atat de " prost informat " sa nu stii unde bate vantul , ma refer nu la Zelenski , doar " la asa zisul decident national al momentului , si pe " ingamfarea francezului " sa partici " doar la parstas si sa mai mergi cu lumanari , dar sa cotizezi " la parastas in cauza " de dragul imaginii momentului in sine , inseamna ca ori " esti nebun si la parastase toti nebunii manaca coliva , sau esti " fatarnic si marioneta " si cu orice pret " al momentului " bagi o tara intraga intr-o directie pe care astazi " habar nu ai unde se va termina " Dar de aceea avem " O LEGE A SIGURANTEI NATIONALE " sa speram ca va aplicata si altfel peste un an de zile , fiindca " cu candidatul Georegescu " am vazut-o aplicata din toate " puterile " si media , si arestari nopatea , si genarali de peste 70 de ani spioni pa asa zisa " ORGANIZATIE VLAD TEPES " ete, etc, a dat " bine la spectacol si la media in cauza " in favoarea lui " Nicusor " Vom vedea anul " viitor " potenta si siguranta nationala a tarii " cu Nicusorii momentului in cauza " Ramane de vazut .Doamne ajuta
Drăguț ! ..... Dacă un oarecare ca mine are informația asta, vă dați seama că rușii văd tot ce mișcă înspre ukr. Acu' pregătesc rachetele ca să facă transporturile scrum. Nu prea văd unde e gescheftul, în afară de sărăcirea și mai abitir a națiilor și îndatorarea lor până la sprâncene.
2. Cererile SPD pentru formarea noului guvern german: aducerea a 0.5 mil migranti pe an.
Nu mai este aceeasi Germanie.
Toate merg ca pe roate. De ce ne facem probleme?