La vârsta de 17 ani, când l-am întâlnit prima oară pe Gigantul Haiduc, care chiar dacă nu era înalt de înălțime, avea impozanța unui adevărat voievod, mă aflam în trecere în dreptul cinematografului Patria, "pe bulevard". Eu în parpalac de piele, cu pletele în vânt, ținând în mâna dreaptă mânerul husei în care aveam prima mea chitară.

În momentul în care am dat cu ochii de el, acesta mă zărise cu câteva clipe înainte să-l văd eu și deja se oprise în mijlocul drumului, având în mână pălăria pe care tocmai și-o scosese când m-a zărit și, zbang!...cu o mișcare amplă face o mare reverență, cu plecăciune mare, până jos, cu un zâmbet plin de satisfacție și cu ochii închiși. Am paralizat!... Aproape m-am împiedicat, sau nu știu... nu am știut ce să spun, am îndrugat cred ceva de genul "vă salut, maestre!", dar el zâmbindu-mi ștrengărește și așezându-și la loc pălăria, precum un cowboy care tocmai "a ras" zece pistolari, își vede mai departe de drum, cu același zâmbet larg rămas pe chip.

Evident că știa ce gândesc, ce simt, ce cânt, pentru că trăia cu și prin tineret, dar mai ales era conștient de impactul pe care l-a avut asupra generații și generații de tineri. Eu însumi eram, fără să fiu conștient, un rezultat al activității sale.

Nicu Covaci a trecut la Domnul!

El ne-a schimbat sufletele, conștiințele, a făcut istorie!

A fost și rămâne un uriaș far pentru tineri pentru că a transformat simpla pasiune a tinerilor pentru muzică într-o fierbinte dragoste pentru adevăr, pentru libertate, pentru neam și țară. El a arătat că tradiția nu e doar istorie moartă, ci că e fierbinte, vie!

Că pulsează, și strigă pentru adevăr și pentru frumos!

El a făcut mai mult decât să cânte, ci a mărturisit și a insuflat o puternică dragoste față de rădăcinile acestui neam. 

Pe români nu i-au unit niciodată doar niște granițe, căci rupți și hăituiți am fost de-a lungul multor veacuri, de aceea și astăzi suntem singura țară înconjurată de propriul popor. 

Dar românii există doar prin limbă și credință, iar Nicu Covaci a cântat asta fiind capabil să "deștepte din somnul cel de moarte" orice inimă de român!

Nici un vers de-al lui, nici o notă, nu se învechesc!

Phoenix e viu, prezent, veșnic!

Nicu Covaci este un om dintre aceia care nu vor fi uitați niciodată, adică veșnic pomeniți! Și astfel prin amintirea lui va renaște continuu sufletul acestui neam! Gândiți-vă singuri alături de cine și de câți se află!...

Mulțumim din toată inima Nicu și fie ca Dumnezeu să-ți răsplătească înmiiit toate cele bune pe care le-ai dăruit acestui neam! Cu drepții odihnească-l, Doamne pe robul tău Nicolae!