”MRU, un personaj uns cu (prea) multe alifii. Un regretat fost coleg de partid, deputatul Ion Stan, a condus 12 ani, din diverse poziții, începînd cu cea de președinte, Comisia SRI. Și a fost și în comisia pentru elaborarea legilor securității naționale. Un om al naibii de bine informat, să recunoaștem. Iar acest om făcea dezvăluiri imense în 2012, după ce la palatul Victoria fusese instalat Mihai Răzvan Ungureanu” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.
””Desemnarea sa ca prim-ministru a fost o „mutare în plic” primită de Traian Băsescu de la lobbystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriașul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi. Deși departe de mine gândul de a fi vreun fan de al lui Emil Boc, acesta a avut, în cele din urmă, și o zvâcnire de conștiință, refuzând să se conformeze lobbystului, iar acesta i-a ordonat debarcarea. În acest sens, Gabriel Oprea și structurile speciale de informații și diversiune avute în subordine, cu asistența agenților de operațiuni psihologice speciale, acoperiți la o adresă din strada Povernei, au pus în operă a doua „Revoluție de iarnă” din Piața Universității. Cum de au scăpat scenariștii și regizorii controlul evenimentelor? Au ales un prim-ministru de mucava. Un Pinocchio cu apucături de domnișoară sadomasochistă, deprins la SIE cu tertipurile ieftine ale celor ratați în ale spionajului, care l-au umflat cu alune și îmbălsămat în whisky” declara Stan în plenul parlamentului.
Nu l-a contrazis nimeni vreodată. Probabil ar fi fost și greu. Stan știa ce spune și avea și dovezi, la nevoie.
De ce reamintesc asta? Pentru că povestea a fost la un pas să se repete.
Pe 21 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a primit o delegație condusă de directorul general executiv și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern. ”Subiectele abordate de către conducerea companiei au vizat activitatea și planurile de investiții în România” ni s-a spus oficial după întrevedere.
Nu știu ce planuri de investiții a pus pe tapet Stern. Dar există informații de la nivel înalt că ”investiția” OMV în România s-a vrut a fi MRU premier. Nu neapărat în legătură cu admiterea în Schengen, cum s-a speculat.
Iar dacă e adevărat că Iohannis a refuzat oferta austriecilor, cred că e la prima bilă albă pe care i-o dau de cînd e președinte” mai scrie deputatul.
*
Sfînta ipocrizie mioritică: de cînd cu Schengenul, toată lumea și-a amintit de relația suspectă a austriecilor cu rușii, în general, și a OMV cu Gazprom, în special. Ceea ce e perfect adevărat. Doar că unii vor fi uitat un mic element: nu doar că relația OMV Petrom cu rușii, de după privatizare, a fost reală, dar ea a fost trîmbițată oficial chiar de către patronii austrieci, cu mîndrie și cu lux de amănunte. Și ce să vezi? În acei ani de euro-atlantism feroce, clasa politică de la noi, cu iubitorul de licurici Băsescu în frunte, nu a părut deranjată de orientarea declarat pro-rusă a celei mai mari companii de la noi. Acum s-a trezit brusc și e sufocată de indignare.
Din multitudinea de materiale de presă legate de Petrom, după ratarea Schengen, a lipsit o poveste interesantă, chiar fascinantă: cea a cumpărătorului companiei de la statul român, în 2004.
Mai precis, povestea de viață a controversatului Wolfgang Ruttenstorfer (îl vom numi WR), directorul OMV la momentul cumpărării Petrom și cel care trăgea sforile încă din anii anteriori, în numele statului austriac, pentru achiziția marii companii românești. Un manager care a fentat în ultima clipă pușcăria pentru șmenuri cu acțiuni petroliere, deși procurorii susțineau că dovezile sunt irefutabile.
CEO-ul OMV din anii 2000, WR, a venit în România în 2002 cu o misiune clară și declarată: să cucerească estul Europei și să folosească Petrom ca rampa de lansare spre Ucraina si Asia Centrala.
„Putini directori executivi occidentali au sesizat oportunitatile de afaceri care s-au ivit odata cu colapsul comunismului din Europa de Est asa cum a facut-o Wolfgang Ruttenstorfer”, scria in iunie 2004 Business Week, într-un reportaj despre „cel mai puternic străin din România”, care lucrase în compania petrolieră austriacă încă din 1976.
Sub conducerea lui WR, OMV a intrat prin Petrom în piețe cum sunt Kazahstan sau Rusia. "Aceasta a fost promisiunea noastra, că vom face din Petrom un lider zonal”, spunea el într-un interviu pentru Business Magazine, în 2008, în care mai dezvăluia că a decis coordonarea prin Petrom a tuturor operatiunilor OMV de la sud-est de Romania sau, mai precis, din afara UE (incepand cu achizitia benzinariilor OMV din Bulgaria si Serbia si pana la achizitia a doua campuri petroliere in Rusia si a unuia in Kazahstan).
În anul anterior, șeful OMV (foto) încheiase un parteneriat cu Gazprom, iar pentru 2008 planul de afaceri includea dezvoltarea puternică în Rusia, Ucraina și Turkmenistan. Era anul în care Rusia măcelărea Georgia, dar austriecii nu păreau interesați de asemenea aspecte.
Cum spuneam, relația dintre austriecii de la OMV și rușii lui Putin era fățișă și chiar trîmbițată cu mîndrie.
Și e foarte important un amănunt: WR începuse să lucreze pentru compania de stat austriacă OMV în 1976, dar la finele anilor 90 devenise secretar de stat în ministerul austriac al Finanțelor. Afaceri împletite strălucit cu politica.
În 2000 revenea la OMV ca șef adjunct, iar în 2002, anul lansării ofertei pentru Petrom, devenea șef plin, pînă în 2011, la finalul mandatului.
După cumpărarea Petrom, și în bună măsură în paralel cu administrarea acesteia, WR a avut o carieră de business fulminantă, activînd în conducerea Roche Holding, firmă elvețiană din domeniul medical și jucător important în pandemie, în cea a Vienna Insurance Group, a Telekom Austria, a Flughafen Wien AG, a RHI AG ori a Naftna Industrija Srbije, compania care deține monopolul petrolului sîrbesc și care aparține Gazprom.
În ultimul an de conducere a Petrom, nori negri au apărut pe cerul lui WR: CEO-ul grupului austriac a fost pus sub acuzare de procurorii austrieci pentru tranzacții bursiere pe bază de informații privilegiate. Ancheta începuse în urmă cu mai multe luni și viza vânzarea pachetului pe care compania austriacă îl deținea la grupul maghiar MOL.
WR a respins acuzațiile, afirmând că nu a făcut nimic incorect. „Eu am acționat corect mereu. Nu văd niciun motiv să demisionez”, spunea el.
După ce a eșuat în realizarea unei fuziuni cu MOL, OMV vînduse în martie 2009 participația de 21% la compania maghiară. WR anunțase, însă, cu o săptămână înainte de publicarea tranzacției, că nu se intenționează vînzarea. Cu toate acestea, el cumpărat ulterior acțiuni OMV în valoare de 620.000 de euro, care au crescut în valoare după anunțul vânzării.
Ancheta parchetului s-a concentrat și pe un interviu pe care WR l-a acordat unei reviste austriece cu câteva zile înainte, în care a spus că OMV va păstra pachetul MOL în acel an. El a fost amendat cu 20.000 de euro în acest caz pentru manipularea pieței.
Procurorii austrieci îl acuzau pe WR inclusiv că ar fi pus în pericol reputația Austriei de centru financiar european. Ancheta fusese declanșată la solicitarea FMA, organul austriac de supraveghere a pieței financiare. „Suntem aici, deoarece problema ține de reputația națională și internațională a bursei din Viena”, a declarat în instanță, la procesul lui WR, oficialul FMA, Andreas Kubicek.
În apărarea lui WR, OMV, dar și alte companii austriece, au cumpărat pagini întregi de publicitate deșănțată în marea presă, în care considerau anchetarea lui ”o urmărire penală nedreaptă”.
Finalmente, WR a cîștigat procesul și a fentat cei cîțiva ani de pușcărie ceruți de procurori.
După achitare, din 2012 până în 2019, WR a fost în conducerea companiei Nis, aparținînd Gazprom.
Ca să fie tacîmul complet, săptămînile trecute WR a revenit în atenție după ce AMIC Energy, o firmă privată austriacă, a amenințat că va da în judecată Ucraina în baza Tratatului Cartei Energiei (ECT), după ce bunurile sale au fost confiscate de Kiev din cauza legăturilor strânse ale companiei cu Rusia. AMIC Energy conduce o rețea de stații de alimentare cu benzină în Europa Centrală și de Est. După ce Moscova a fost sancționată pentru anexarea ilegală a Crimeei, compania de stat rusă Lukoil a fost sub presiune să-și vândă rețeaua de benzinării din țările est-europene. În jurul anului 2015, AMIC Energy a achiziționat un număr dintre acestea, inclusiv în Ucraina, Polonia și Lituania. Fostul secretar de stat austriac Wolfgang Ruttenstorfer a fost cel care a ajutat la negocierea înțelegerii. Anterior, el a pus la cale dependența energetică a Austriei de Rusia, în timp ce era la conducerea gigantului energetic OMV, relatează Euractiv.com.
Rusia a fost de încredere în ultimii 40 de ani și va continua să fie și în următorii 20, a declarat Ruttenstorfer, care a condus mult timp Amic Energy, alături de Johannes Klezl-Norberg, proprietarul unei bănci rusești.
Dincolo de aura personajului, o spunem din nou: managementul companiei Petrom și-a făcut din capul locului cel mai important scop din relația cu Rusia și vasali ai săi de la acea vreme, inclusiv Ucraina. Fără ca euro-atlantiștii noștri să fi părut vreo clipă deranjați. Poate atitudinea lor din acei ani a fost îndreptățită. Erau vremurile cînd Rusia părea o vacă bună de mult pentru Occident.
De aici pînă la sfînta indignare de acum, cînd toți au descoperit brusc, după 8 decembrie, că austriecii sunt ”oamenii rușilor” e o cale lungă. Dar nu și pentru politicienii români, al căror mare regret e mai mereu, probabil, acela de a nu deține o mașină a timpului care să le permită să șteargă propriile poziționări din trecut.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.