Anca Radu: URMA ZILEI NAȚIONALE. NU EXISTĂ LIBERTATE ÎN EXCES

De Anca Radu  /  

Foto sus și jos: Vlad Pârău.

Foto sus și jos: Vlad Pârău.

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am mai discutat, în contexul protestelor, despre caracterul introvertit al poporului român, care face ca puținii extrovertiți din stradă să fie suficienți pentru a măsura starea de spirit a populației. În aceeași logică, analizând reacția de ieri a oamenilor ieșiți pe străzi (n-aș spune tocmai puțini) într-o combinație de sărbătoare și protest, ceea ce s-a putut observa a fost o atmosferă de perfectă conștiență în privința asaltului care se dă asupra identității noastre naționale și un entuziasm aproape nesperat de a opune rezistență acestui demers globalist. 

Au fost două filme complet diferite care au rulat pe străzile din România ieri: autoritățile și-au desfășurat formalismele tradiționale, iar populația și-a văzut de agenda ei într-un plan paralel, chiar și acolo unde a împărțit același spațiu cu oficialii, cu suflet și cu toată arderea de care era nevoie pentru ca mulțimea să arate vie și dornică de viață, în contrast total cu moartea însoțită de respirație prin cârpă care i se propune în numele "siguranței și ordinii (celei noi)” obținute prin control dictatorial de import chinezesc, brusc o aspirație progresistă cât un dezechilibru interior, ca să nu formulez altfel.
 
Aceeași atmosferă de mare intensitate s-a simțit și din casele oamenilor neieșiți pe străzi – nu am mai citit și nu am mai primit mesajele șablon ale altor ani, au fost mesaje de mare intensitate, de prezență în cuvintele care nu au mai sunat a urări, ci mai degrabă a îndemnuri, a intenție, cu toată asumarea.
 
Am avut în ajunul Zilei Naționale o altă dovadă că agresivitatea cu care occidentul, transformat într-un duplicat al Republicii Populare Chineze, încearcă să ne anihileze cultura și tradițiile se trântește de o rezistență în bloc, pe care nu cred că e indicat să o testeze cu insistență – mă refer la reacțiile din țară în urma excesului psihiatric (aici nu este alt termen) scurs public din sânul Comisiei Europene, pe tema terminologiei "corecte politic” în raport cu deranjul mintal al unui segment de indivizi născuți ofensați, prin care ni se cerea să ne dezicem de Crăciun și de normalitatea biologică. 
 
Dacă în privința gripei rebotezate au mai reușit câte ceva, în direcția anihilării identității naționale, cu tot ce presupune ea, cred că progresiștii de pretutindeni vor avea o surpriză neplăcută. În acest sens spuneam la finalul zilei de ieri că entuziasmul populației în a-și sărbători valorile culturale și istoria, dublat de o evidentă dorință de libertate, este atât pentru autoritățile naționale, cât și pentru fețele vestului un motiv mult mai serios de spaime decât nemulțumirile generale, indiferent de forma în care sunt ele exprimate. 
 
Și spun asta pentru că nemulțumirile ne aduc într-adevăr împreună, dar entuziasmul ne leagă unii de alții.
 
(Anca Radu, 2 decembrie 2021)

NU EXISTĂ LIBERTATE ÎN EXCES
 
Una dintre cele mai nesuferite conversații pe care le port adesea inclusiv cu oameni bine școliți și cu un nivel de înțelegere a lucrurilor mult peste medie este cea referitoare la "măsura libertății” – există un obicei prost, bine încetățenit, de a considera că libertatea trebuie reglată de către cineva dintr-un fel de robinet și dozată cu multă chibzuință, în așa fel încât nimeni să nu-și reverse libertatea în mod negativ asupra altcuiva, adică să nu avem mai multă libertate decât ne trebuie. Este de neînțeles pentru mine de ce nu deranjează abordarea aceasta, pentru că e radical greșită, dar nu oricum, ci într-un mod prostesc, prin ignorarea sursei manifestărilor negative considerate "libertate excesivă”. 

NU EXISTĂ LIBERTATE ÎN EXCES, DOAR DEFICIT DE MORALĂ. Confuzia este făcută în mod convenabil, pentru că e mult mai ușor să intervii brutal peste libertatea tuturor decât să corectezi conduita lipsită de morală acolo unde se manifestă. Libertatea nu trebuie decât ocrotită. Chiar și în copilărie, intervenția părinților trebuie să fie în sensul de a oferi toate instrumentele pentru dezvoltarea discernământului minorului, pentru dobândirea autonomiei decizionale, pentru responsabilizare individuală, pentru clădirea a ceea ce numim conștiință – izvorul opțiunilor corecte din punct de vedere moral și al autocenzurii care face inutilă cenzura. 

Educația, și cea de acasă, și cea instituțională, se poate considera a fi un succes în măsura în care generează o conduită socială care are nevoie de reglementări minimale. Gradul de complexitate și duritatea legislației unei țări dau măsura deficitului de morală din societate. Ca s-o spunem direct, excesul de reglementare este expresia prăbușirii morale a societății, ca atare, a lipsei de civilizație – unii dintre voi vă amintiți probabil de câte ori am avertizat că noțiunea de "țări civilizate” utilizată pentru a ne referi la state care practică un control legislativ extrem de "acoperitor” (Germania fiind un etalon în Europa) este un nonsens, întrucât vorbim despre lipsa funcției de autoreglare a respectivelor sisteme sociale, care numai civilizație nu se poate numi. Aceste țări (de ale căror mentalități ne-am apropiat si noi în mod constant în ultimii 32 de ani) nu au o inerție a moralei, când legislația devine abuzivă, populația însăși se împarte la rândul ei în abuzatori și abuzați lipsiți de apărare. Acesta este prețul real al limitării libertății, ca eșec al procesului de creștere și diseminare a standardelor morale în societate, spre fiecare cetățean în parte. 

Pănă la acest moment, nici o altă formă de educație nu a reușit să inducă în societate principii morale mai sănătoase decât biserica. Este adevărat, în special în combinație cu organizarea socială în comunități mici, stabile, în care oamenii se cunoșteau unii pe alții și în cadrul cărora funcționa conceptul de rușine. (Câtă siguranță și încredere să funcționeze într-un sat ca oamenii să pună mătura simbolic în ușă, să știe toată lumea că nu sunt acasă? Nouă ne vine să râdem acum.) Pentru comparație cu practica excesului de reglementare, principiile creștine induc tocmai acea inerție socială corectă, care persistă încă multă vreme chiar și după instaurarea unui regim bolnav – în comunism, deși biserica era lăsată fără oxigen, deși populația fusese dezrădăcinată de la țară în procesul de industrializare și urbanizare forțată, persistau încă acele reguli ale bunului-simț elementar care făceau ca oamenii să se respecte și să se ajute unii pe alții, dincolo de toate invidiile și mâncătoriile parazitare pe care le alimenta contextul general marcat de absurdități și lipsuri.

Libertatea nu are nevoie de robinet, pentru că ea este limitată de însăși condiția noastră, în sine limitativă. De aceea nici măcar într-un context pandemic, ba poate mai corect ar fi să spunem cu atât mai mult într-un context pandemic, nu e nevoie de intervenții restrictive din partea statului, pentru că, ÎN MĂSURA ÎN CARE AMENINȚAREA MEDICALĂ ESTE REALĂ, instinctul de supraviețuire se activează imediat și ne luăm singuri toate măsurile, probabil unele mult mai dure decât cele pe care le-ar putea impune un guvern, pentru a ne reduce riscul de îmbolnăvire. Fac mențiunea aceasta în speranța că poate măcar un procent rezidual dintre prietenii care au închis ochii în martie 2020 și au ascultat orbește de autorități își dau seama de ce era esențial să respingem orice intervenție oficială care depășea nivelul de recomandare, primind caracter de interdicție sau obligație.

Acea mentalitate conform căreia "Nici dictatura nu e bună, dar nici să facă fiecare ce îi trece prin cap nu e în regulă.” este greșită din însăși construcția ei – ba da, situația ideală este să putem face chiar orice ne trece prin cap. Dar să nu ne treacă prin cap și cu atât mai mult să nu se materializeze decât lucrurile în acord cu bunul-simț și cu principiile morale. Cu cât ne îndepărtăm de această situație ideală, cu atât ne afundăm mai tare în dictatură – chiar dacă o numim "legislație bine pusă la punct”. 

Cadrul legal trebuie să reglementeze cu precădere sistemul administrativ, în sensul de mecanism de organizare și funcționare, după modelul biologic al organismului nostru – legislația punitivă trebuie să aibă adresabilitate minimală, fiind destinată situațiilor limită. Noi acum suntem într-o situație limită de sus până jos, totul este reglementat și totul se tranșează în instanță – mai nou nimerim în penal și pe filieră lingvistică dacă nu ne obișnuim să mutilăm vocabularul după halucinațiile progresiste ale unor indivizi plecați grav de-acasă. 

Asta se întâmplă când libertatea vine pe conductă de la autorități și nu de-acolo de unde vine liberul arbitru – luați-o ca pe un gând înaintea Zilei Naționale, alături de un "La mulți ani!” în libertate autentică, venită de unde trebuie.

(Anca Radu, 30 noiembrie 2021)
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Adrian Dan 10.12.2021 09:05
    Cu totul de acord, Anca! Felicitări pentru tot ce scrii!
  1. În ce limbă bate "inima României" la Jocurile Olimpice de la Paris? – Fără pic de respect pentru "Team Romania"

  2. SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

  3. Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO

  4. Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

  5. ”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

  6. Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

  7. BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

  8. UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

  9. ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

  10. Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

Ultima oră

08:00

27 iulie: Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul medicilor cinstiți și fără de arginți

23:30

SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

23:00

Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

22:00

MĂRTURISITORII: Cum a plecat la Domnul sfântul neomartir Constantin Oprișan (26 iulie 1959). MĂRTURII

21:00

Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

19:30

UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

18:47

Fapte, informații, date și... cifre: Dan Cristian Turturică, PDG al TVR, și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/luna (5000 EURO NET)

17:55

BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

16:40

”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

15:44

Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

14:45

Mihai Tîrnoveanu: Viktor Orban și-a început descălecarea în România în uniforma de husar a criminalilor de români

13:50

ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

13:31

Jocurile sunt făcute: Obama o sprijină pe Kamala (VIDEO)

12:23

e-Factura B2C: Fiecare român ar putea avea un cod pentru cumpărături

12:05

Jocuri Olimpice incendiare - Franța acuză: "Atac masiv pentru paralizarea Căilor Ferate"