Rezumativ, cred că trebuie să ne corectăm terminologia — să lăsăm asta cu "dorința de libertate”, a fost vorba despre NEVOIA de libertate în cazul celor mai mulți dintre participanți, o nevoie dată de insuportabilitatea presiunii venite din partea regimului comunist. 

Distincția între dorință și nevoie ne dă explicația clară a ceea ce am văzut timp de 2 ani începând din martie 2020, cu reziduuri încă neepuizate. Cei care și-au fabricat absolut toate non-argumentele posibile pentru a-și facilita acceptarea unor politici scelerate cu siguranță că nu au nicio treabă cu dorința de libertate, dacă statul le mai pompa niște material ca să stea în casă și sa facă toate ritualurile alea de tâmpeală cumplită, individual și în grup, nici în ziua de astăzi nu-i lovea nevoia de libertate, doar sărăcia subsecventă i-a trezit din anestezie pe cei atinși

. 

Dorința de libertate nu e pentru toată lumea, e doar pentru cei care am încercat să tragem frâna din prima secundă în care s-a deschis gura pe tema "binelui” aplicat cu forța. Că e revoluție, că e opoziție la vreo dictatură "sanitară”, "ecologistă” sau de altă factură, mecanismele psihologice sunt aceleași. 

Ar fi bine să înțelegem că dorința de libertate din ’89 a aparținut unui segment foarte restrâns de populație, iar supraviețuitorii au rămas neschimbați și în fața versiunilor progresiste de talpă pe cap sau bocanc în gură. Restul participanților supraviețuitori, cei care încadrează libertatea la nevoi și reacționează doar când nu mai rezistă, și-au făcut într-adevăr nevoile pe libertate cu prilejul verificării gradului de ștergere a memoriei din perioada 2020-2022, întâlnindu-se în gânduri și-n valori cu cei care înființau telefonul turnătorului și instituiau internări forțate. Iar acum au conștiința imaculată: "Așa s-a crezut atunci.” (folclor administrativ) 

Cei care în mod conștient și nu sub presiune înclină spre libertate nu cred niciodată "așa”, nici în comunism, nici în neocomunism, nici în alte circumstanțe, nu cred niciodată nimic în sensul de a-l strivi pe celălalt sub acoperirea unei lozinci de doi lei despre "binele colectiv”. Dacă v-ar intra o dată și definitiv în cap că aceia care sunt capabili să strivească un individ sunt în stare să repete și să extindă procedura până la statistici de un sinistru absolut, probabil că discuția despre libertate s-ar purta semnificativ mai fluent și mai puțin stânjenitor. În condițiile actuale însă, atitudinea gospodărească din jurul libertății de crescătorie sacrificate anual în decembrie odată cu porcul de Crăciun îți dă un sentiment de jenă comparabil celui care te cuprinde când mergi din obligație la o nuntă cu muzică proastă.