Să ne uităm puțin cum arată motoarele aroganței în acest caz: li s-a permis accesul în restaurante, în zonele dedicate consumului de preparate alimentare (vorba vine...) din mall-uri, în spațiile destinate spectacolelor, activităților de ardere a grăsimilor și jocurilor de noroc, precum și posibilitatea de a ieși din casă la sfârșit de săptămână și noaptea fără declarație pe propria răspundere. Dintre toate, judecând după reacțiile publice apărute, cel mai tare li s-a lipit de suflet asta cu exclusivitatea mâncatului la mall – iată, s-au așezat singuri acolo unde li se potrivește, acolo unde, în perimetre marcate cu panglică-n două culori, le este servit nutrețul cel mai prost la suprapreț. 

Desigur, ideea de interdicție aplicată celorlalți, adică "rasei inferioare”, este în sine odioasă, indiferent de natura drepturilor și libertăților suspendate, însă ce nu înțeleg "privilegiații” este că toate aceste lucruri reprezintă drepturi și libertăți specifice omului liber doar atunci când sunt respectate ca fiind înnăscute, ca fiind un dat natural – atunci când ele sunt ACORDATE cu mâna statului ca răspuns la docilitate se numesc RECOMPENSĂ. Aceasta este definiția dresajului, nici măcar a privilegiului și cu atât mai puțin a exercițiului conștiinței. 

Iluzia superiorității prin inversarea ierarhiilor nu ne este deloc străină, țara asta a mai trecut prin delirul unui "curent artistic” în a cărui logică proletariatul trebuia să conducă societatea pe culmi nebănuite, spre deosebire de intelectualitatea elitistă. 

E mult mai gravă fericirea acestor oameni miluiți cu propriile drepturi și libertăți de către stat decât restricțiile aplicate celor interziși. 

Ceea ce este cu adevărat dureros nu e atât faptul că pentru oamenii aceștia nimic nu e prea mult în materie de umilință, cât faptul că nimic nu e prea puțin în materie de recompensă.