Alis Popa: În linii mari, fascinații fac parte din două categorii: 1. Cei care s-au compostat pentru ei înșiși. 2. Cei care s-au compostat atât pentru ei, cât și pentru ceilalți. Ce facem cu ele?

De Alis Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În linii mari, fascinații fac parte din două categorii.

1. Cei care s-au compostat pentru ei înșiși. 

Aceștia au ales superbul pentru că, la momentul respectiv, așa au gândit ei, așa au crezut că e mai bine pentru viața lor și a familiilor lor. Că s-au dus de bunăvoie, de frică sau din prostie, pentru o excursie, pentru mici și bere, pentru accesul în spital, la muncă sau la mall, asta contează mai puțin.
 
La fel cum tot irelevant e dacă au făcut-o din convingere, de jenă sau din obligație, cu totală inconștiență ori cu bănuiala că au greșit.

M-aș bucura să înțelegem cu toții că nimic nu ne îndreptățește să ridicăm piatra împotriva acestor semeni ai noștri, să-i jignim și să-i înghiontim în toate felurile, ca și cum ne-ar fi dușmani personali. Pentru că nu știm nici ce s-a întâmplat în viața lor, nici ce probleme aveau, nici ce relații familiale, dar mai ales pentru că nu e treaba noastră să-i judecăm pe alții și să le dirijăm existența, chiar dacă, în lașitatea și naivitatea lor, ne-au adus niște prejudicii. 
Au comis-o, e alegerea lor! Unii regretă, alții nu, îi putem ajuta sau putem sta la distanță, fiecare cu viața lui, PUNCT.

2. Cei care s-au compostat atât pentru ei, cât și pentru „ceilalți”.

Vorbim despre cetățenii „responsabili” și „solidari”, haștagiști de serviciu sau adoratori devotați ai „științei”, dintre care unii s-au căpăcit ca s-o protejeze pe „bunica”, alții ca să salveze planeta, alții să se dea mari și tari sau să se laude cu accesul la mall.

Poate în capul lor se credeau eroi de pe canapea, salvatorii omenirii sau doar partenerii conștiincioși ai „autoritățiilor”. Ideea principală e că absolut toți aceștia s-au poziționat, conștient sau nu, DEASUPRA celor din jur, considerându-se cetățeni superiori, cu dreptul și datoria de a hotărî în numele celorlalți, pe care i-au ștampilat drept inferiori, incapabili să gândească singuri, numai buni să fie obligați, condiționați, influențați, dirijați și conduși.
Cea mai mare problemă a acestor indivizi e că au confundat empatia și solidaritatea între oameni cu dorința (injustă și despotică) de a controla, după mintea lor „superioară”, viețile și deciziile altora. Din păcate, nici acum n-au înțeles ce-au făcut, motiv pentru care așteaptă empatie de la noi și se atacă de trei metri când le pui oglinda în față și le arăți cine sunt. De fapt, ei încă se cred un fel de eroi planetari neînțeleși, care se sacrifică pentru omenire, când în realitate sunt mici tirani saturați de frustrări.

Ei bine, cu aceștia din urmă, care s-au crezut stăpâni peste noi, e greu să fim empatici. Dar tocmai de aceea ar trebui să fim suficient de atenți încât să nu confundăm lucrurile și să nu amestecăm între ele cele două categorii.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • kostas.ro1608 11.01.2023 10:20
    Da, asa este cum spuneti in articol. Cu o singura exceptie. Nu noi i-am judecat pe ei, vaccinatii, ci ei pe noi. Si plandemia, din pacate, este departe de a fi ajuns la final. Dimpotriva se pregateste Event 202, care prevesteste o alta plandemie, in 2024-2025. Aceea se va lasa cu ridicarea libertatilor fundamentale, puscarie si spital de nebuni (pt cei care se opun "superbului"), etc. Avand in vedere acest lucru, acesti vaccinati "superiori" si iubitori de stiinta vor fi din nou pe val si vor pune umarul la greu la teroarea care va fi dezlantuita atunci de oficialitati, in frunte cu MAI si servicii. Ma intreb si eu ce facem cu aceasta categorie?
  • Tic 11.01.2023 11:32
    Viitoarea plandemie este pregătită în toate amănuntele. Nu degeaba se întrunește Consiliul Internațional al Masurilor Sanitare (sau asa ceva) în secret pt a face modificările de funcționare pt OMS, adică de a investi OMS cu putere globală, peste guvernele nationale(cât mai sunt naționale)!Acum, in săptămâna asta.
    Asta urmează (sunt siguri pe semnarea actului de către reprezentanții OMS ai fiecărei țări) și apoi iarăși plandemia lui geitz și a criminalilor.
    Îmi doresc totuși ca și cei din prima categorie și cei din a doua, mai ales, sa priceapă ce am făcut și ce facem noi, ăștia, primitivii naturali.
    Cei din a doua categorie sunt narcisisti de grade diferite, ceea ce este patologie socială. Cum sa ii duc eu pe toți ăștia la terapie? La cine? La mărețul Gabriel Diaconu(ala are el însuși nevoie de terapie)?
    Dacă medicii ar ieși din lașitate, din comoditate și ar demasca totul, ăștia nu ar mai avea nici o șansă. Când noi eram în focuri, atunci era momentul optim de a ni se alătura. Dar știu f mulți din sistemul de sănătate care jurau pe sfântul "vaccin".
    Multi nu au pățit nimic, deși injectați adevărat, și o țin langa cu asta, iar de cazurile de morți subite sau alte urmări, nici nu știu. Habar nu au!Alții au încredere oarba în OMS și nu își pun nici o întrebare! Dar nu ma las și tot ii bombardez cu toate articolele găsite și cu toate statisticile.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%