Alis Popa: Controlul gândirii în distopia contemporană

De Alis Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În lumea distopică imaginată de Orwell (din romanul „1984”), oamenii erau permanent supravegheați printr-un „tele-ecran”, ca să nu existe niciun risc de abatere de la „reguli”.

„Regulile” însemnând nu doar acceptarea totală a mizeriilor propagandistice, a minciunilor „oficiale”, a pseudoexistenței controlate, a constrângerilor și privațiunilor de toate felurile, ci și schimbarea din temelii a minții omenești, prin supunere oarbă la directivele sistemului, eliminarea gândirii critice, modificări infernale aduse limbajului (în ideea că, dacă nu mai există cuvântul, dispare și conceptul), îndoctrinarea monstruoasă a copiilor, cultivarea „dublugânditului”, un fel de contorsionism mental care permitea să amesteci noțiunile, să accepți fără discernământ afirmații contradictorii, dar mai ales să refulezi și să uiți tot ceea ce, la un moment dat, îți putea aprinde o licărire în conștiință.

Regimul imaginat de scriitorul englez era controlat de un fel de „elite” ahtiate de putere (deși nici lumea lor nu era în totalitate liberă, nu exista acces real la toate datele și nici viziune de ansamblu), prin intermediul unui puternic aparat represiv, definit îndeosebi ca „poliție a gândirii”, ceea ce însemna că orice încercare de a raționa liber era imediat identificată și sancționată, iar „îndrăznețul” sfârșea „vaporizat”, adică dispărea nu doar fizic, ci erau eliminate toate datele despre el, toate urmele existenței lui pământești.

Cum era posibilă toată această demență, această manipulare constantă a populației?

Simplu. 

Exista o armată de trepăduși ai sistemului, a căror principală îndeletnicire era să modifice datele, să rescrie istoria, să scoată din decor tot ce nu convenea narativei „oficiale”, să cenzureze ori să trucheze adevărul, să schimbe declarațiile, să inventeze nume și oameni, pe scurt, să facă albul negru și negrul alb, ori de câte ori li se cerea, fără nicio implicare afectivă, rațională sau morală.

Un fel de faccecări de rahat, cu vieți anodine și creierul praf, mărunți și autosuficienți, anoști din toate punctele de vedere, devotați sistemului până la vomă, fără principii, fără conștiință, mulțumiți să primească doi-trei arginți și, uneori, nici măcar atât.

La fel ca faccecării de azi.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Arb 24.05.2024 11:45
    Din cite stiu Orwell era din deep deep state adica era om al sistemului
    Cum sint de fapt mai toti britanicii din sfere inalte si educati
    Asa ca, omul stia ce vorbeste, nu fantaza
    El chiar spunea adevarul.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%