Alegerile au livrat dovada supremă: Nu au înțeles nimic!

De Bogdan Tiberiu Iacob  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


George Simion, singurul lider post-decembrist intrat în finala prezidențială cu un partid de el creat, cu excepția lui Ion Iliescu – dar care mai degrabă a moștenit un PCR căruia doar i-a schimbat numele – a obținut un scor cu 4 în față, performanță reușită doar de Iliescu de două ori (nu și a treia oară), de Năstase și de Ponta. A făcut-o nu din fruntea celui mai mare partid post-decembrist, ci a unuia apărut acum cîțiva ani, de la zero. E ceva. Cel mai important, însă, reușita lui se datorează unui fapt de necontestat: adversarii săi nu au înțeles nimic din anul electoral 2024. În loc să tragă învățăminte, s-au prostit și mai tare și vor plăti scump.

Unul dintre cele mai spectaculose momente din istoria alegerilor s-a întîmplat în iulie 1945, în Marea Britanie. După capitularea Germaniei naziste, în mai 1945, cu cîteva săptămîni înaintea alegerilor, sondajele de opinie arătau că Winston Churchill se bucura de încrederea a 83% dintre englezi și era de așteptat victoria Partidului Conservator la alegerile din vară. Dar, vai, a cîștigat Partidul Laburist, învingîndu-l zdravăn pe marele erou de război.

S-a întîmplat pentru că Churchill a făcut o greșeală monstruoasă. După șase ani de război mondial, omenirea, și britanicii în special, era sătulă de război. Voia pace, refacere economică, voia să trăiască din nou firesc. Numai că Churchill, în loc de asta, le-a pus pe tapet ideea continuării războiului pînă la frîngerea Japoniei pe genunchi – alegerile au fost cu o lună înainte de Hiroshima și Nagasaki – și chiar s-a zvonit că lua în calcul întoarcerea armelor contra Rusiei, pentru a-l ”liniști” și pe Stalin, fostul aliat de conjunctură.

Cu perspectiva continuării războiului cînd lumea se pregătea să răsufle ușurată, Churchill a fost sancționat dur la urne și a revenit abia la următoarele alegeri.

O singură greșeală l-a costat scump, deși era marele erou al nației.

Iohannis, PSD și PNL au făcut nu una, ci cam toate erorile posibile. Au călcat efectiv în picioare statul de drept, normele democrației, au indus frica în români.

Anul 2024 a fost un coșmar: alegeri comasate ca să iasă bine PNL și PSD, prezidențiale devansate fără explicații, apoi repuse la data uzuală, alegeri înșirate pe 3 săptămîni consecutiv, deși se putea comasa parlamentarele cu primul tur, candidați excluși arbitrar din cursă, reținuți în stradă și acuzați de lucruri inimaginabile, alegeri anulate complet, președinte intrat în depășire de mandat, apoi demisionar pe nepusă masă, apoi iar eliminări de candidați șamd.

Răstimp, nu a mai guvernat nimeni și s-a trăit din împrumuturi.

S-a pus pumnul în gura presei, s-a cumpărat masiv presă, s-a recurs la amenințări, intimidări, suspendări.
Peste toate, însă, ceea ce a înfuriat cel mai mult românii a fost retorica permanentă pro-Ucraina, pro-război, pro-refugiați, pro-Moldova, pro-UE, pro-SUA și tot așa, mai puțin pro-România.
Aici s-a rupt filmul cel mai deplin.

Românii au ajuns să se simtă marginali în propria țară.

Performanța stupefiantă a lui Călin Georgescu ar fi trebuit să dea de gîndit guvernanților, să analizeze profund cauzele. În loc de asta, au dat vina pe boți și troli, pe ruși etc. Au scăpat din vedere un mic amănunt: nu e de ajuns să ai priză mare pe Tiktok, asta o reușește și Tzanca Uraganu.

Mai trebuie și ca mesajul tău chiar să ajungă la sufletul oamenilor, iar asta a reușit cu brio Georgescu.
Numai un lider cu un I.Q. limitat precum Ciolacu putea sconta pe succes electoral apărînd pe Titok cu sarmale în cap și salvînd pisici.

Victoria covîrșitoare a lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 2025, cu peste 40% din voturi – cît următorii doi candidați la un loc – reflectă o combinație de factori structurali, socio-economici, culturali și strategici.

Avem inegalități sociale și sărăcie. Electoratul din zonele rurale, defavorizate economic, a fost receptiv la discursul anti-elitist și suveranist. Mergînd pe urmele lui Georgescu, liderul AUR a promis recuperarea demnității naționale și protejarea românului simplu, mesaje care au prins la populația afectată de inflație, servicii publice slabe și migrație masivă.

A fost și criza încrederii în partidele tradiționale: PNL și PSD au guvernat în diverse formule fără a livra schimbări percepute ca reale. Mulți români i-au văzut ca parte a „sistemului corupt”, ceea ce a crescut atracția unui outsider.
 
Mesaje simple, repetate insistent: Simion a folosit sloganuri directe, anti-globaliste, anti-UE, anti-SUA, uneori cu accente conspiraționiste. Mesajul a fost coerent și ușor de reținut, spre deosebire de ceilalți candidați.

A avut campanie de teren masivă. AUR și echipa lui Simion au mers din poartă în poartă în sate și orașe mici, cu o prezență constantă la evenimente populare (piețe, biserici, școli). A fost o campanie „tradițională” în contrast cu strategiile digitale elitiste ale celorlalți candidați, deși AUR a folosit foarte bine și tehnologiile moderne.

A livrat mesaje despre „trădarea națională”. A prezentat aderarea la UE, parteneriatele cu NATO și sprijinul pentru Ucraina ca acte de subordonare care au dus la pierderea suveranității și identității naționale. S-a aliat informal cu lideri religioși locali, promovînd valori creștin-ortodoxe și atacînd agenda progresistă (LGBTQ+, educația sexuală, multiculturalismul).

În diaspora românească, Simion a avut scoruri uriașe, în parte datorită unui discurs de apropiere de „românii abandonați în afara granițelor”. Electoratul rural a fost copleșitor de partea sa: simplificarea mesajului și abordarea directă a problemelor locale au fost eficiente.

Anularea alegerilor, percepută de cei mai mulți ca intervenție din afară, a fost speculată de Simion pentru a întări narațiunea suveranistă: „Ni se fură votul”. Excluderea lui Călin Georgescu l-a victimizat și a galvanizat nucleul dur AUR, prezentînd victoria lui Simion ca revanșă împotriva sistemului.

Dacă Simion a mers pe cartea umanității, prin contrast Nicușor Dan a lăsat și lasă impresia că doar execută un program, pe care nu îl și ”simte”. Impresia de artificial, de individ dirijat din umbră de alții, a plutit permanent în jurul său.

Nu a reușit să capteze emoțional electoratul, a excelat în clipuri stupide pe Tiktok și a avut dificultăți de mobilizare în afara urbanului educat.

Cît despre candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a fost perceput masiv și prioritar ca parte a vechiului sistem. Cel mai mult a contat absența sa un deceniu din spațiul public și lipsa unui loc de muncă. După un președinte turist, românii au refuzat perspectiva unui președinte trîntor.

Crin Antonescu, privind în profunzime, pare să fi fost un plan diabolic al conservatorului Viktor Orban de a servi culoarul suveranist-trumpist din România prin promovarea unui personaj fără șanse reale împotriva acestuia. Și a reușit asta din plin, fără a fi limpede deocamdată prin ce mijloace. Cert e că primul care a discutat cu Antonescu a fost liderul UDMR, Kelemen Hunor, total neuzual în politica de la București. Iar PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților au anunțat, reamintim, candidatura lui Crin la fix două zile după întrevederea lui Marcel Ciolacu, la București, cu Viktor Orban. Poate într-o zi se va afla ce vor fi discutat cei doi în spatele ușilor închise.

Avem motive temeinice să credem că axa Trump-Orban a manevrat subtil în favoarea suveraniștilor, pentru că fie și numai susținerea declarată a maghiarilor pentru un candidat etnic român e un dezavantaj pentru el, din start, mai ales în privința alegătorilor români din Ardeal. Iar Crin a fost împins nu doar să candideze cu susținerea solid declarată a UDMR, dar și-a făcut și o mare campanie în secuime, uitînd cuvîntul ”România” și tricolorul pe afișele în limba maghiară care, culmea, au fost puse și în București.

Acum, același Kelemen Hunor se grăbește să anunțe sprijinul UDMR pentru Nicușor Dan. Planul Orban merge mai departe.

Concluzie: succesul lui George Simion în primul tur nu este un accident, ci rezultatul unei campanii bine calibrate, ancorate în realități socio-economice dureroase și o criză profundă de reprezentare politică. El a reușit să capteze furia, frustrarea și dorința de schimbare ale unei părți largi a electoratului, mai ales în afara centrelor urbane. Nu a făcut greșeala lui Churchill, ori a guvernanților, de a repeta papagalicește susținere totală și necondiționată pentru război, pentru Ucraina.

Victoria sa în turul doi e un lucru aprope cert, pentru că distanța față de locul doi e dublul procentelor lui Nicușor. Năstase și Ponta, care au luat cu 4 în față și au pierdut în turul doi, au avut doar 7, respectiv 10% în fața adversarilor. 20% e imposibil de remontat și dacă, totuși, s-ar întîmpla asta, e de la sine înțeles că toți, în țară sau afară, ar rămîne cu impresia că s-a furat masiv la vot. Exact scînteia de care ar avea nevoie o Românie deja impregnată cu praf de pușcă. (Bogdan Tiberiu Iacob)
 
Parteneriat InPolitics
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Sanziana 05.05.2025 19:24
    Aceste alegeri au mai adus inca o dovada ca in noiembrie nu a fost nicio interventie ruseasca. Romanii au votat pro-suveranitete, pro-Romania, pro-traditie, pro-valori eterne romanesti: credinta, dragoste de neam si de tara. Si au votat la fel si in noiembrie si acum. Cele 40% ale lui GS sunt voturile lui CG si GS din noiembrie plus inca ceva. Si daca pana pe 18 nu se reia turul II, lucru foarte posibil, atunci la cele 40% ar trebui sa vina macar voturile suveranistului vopsit Ponta plus ale social-democratilor autentici!
  • Dorel Timpa 05.05.2025 22:48
    Asta e cioara vopsita, nu suveranist vopsit !
  • Dorel Timpa 05.05.2025 19:26
    Trăiască România !!!

    Sus Patria, jos mafia ! (C.V. Tudor)
  • Rusi 06.05.2025 18:01
    Sunt prea prosti sa inteleaga.
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  8. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:31

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură, comentarii foarte răutăcioase postate, în care batjocoresc pe cei care au votat altfel decat socotesc ei că e bine. Ce legătură are această atitudine cu Hristos?

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singursalariul și a pus și un bonus de 50%

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 21.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist