Al Treilea Război Mondial: Putin își mobilizează Armata de Fantome

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preludiul numit Operațiune Specială s-a încheiat. Războiul din Ucraina se întinde mult dincolo de liniile frontului. Au început Loviturile din Umbră.

Discursul „nuclear” al lui Putin de miercuri dimineață și reacțiile pe care le-a produs în întreaga lume (inclusiv Biden la ONU) au creat o perdea de fum care a estompat toate celelalte știri.

Ciudat! Cel puțin una dintre ele ar fi meritat mai multă atenție.

Este vorba despre un incendiu la o rafinărie din Ohio aparținând companiei British Petroleum.

Incidentul s-a produs marți noaptea, la o oră neprecizată. Dar aproximativ în același timp cu difuzarea discursului lui Vladimir Putin, dimineață, la ora Moscovei.

Informațiile date publicității sunt extrem de lapidare: un „incendiu uriaș”, doi morți ale căror identități nu au fost precizate și faptul că rafinăria a fost închisă după incident.

Deși toată presa americană vorbește doar despre un incendiu, presa britanică,Financial Times și The Independent între altele, afirmă că acolo a avut loc și o „explozie”.

Rafinăria BP Husky Toledo are o importanță economică strategică pentru Statele Unite.

Pe site-ul rafinăriei se poate citi:

„În prezent, ea poate procesa până la 160.000 de barili de țiței zilnic, alimentând zona Midwest cu benzină, motorină, combustibil pentru avioane cu reacție, propan, bitum și alte produse. În fiecare zi, rafinăria poate produce 3,8 milioane de galoane de benzină, 1,3 milioane de galoane de carburant diesel și 600.000 de galoane de combustibil pentru avioane cu reacție.”

Husky Toledo este una dintre cele trei rafinării ale BP care operează pe teritoriul Statelor Unite: celelalte două sunt Cherry Point din Washington și Whiting din Indiana.

Împreună, cele trei reprezintă circa 40% din capacitatea de rafinare a Statelor Unite.

*

Incidentul de la BP Husky Toledo are loc într-un moment critic pentru Statele Unite.

Pe fondul unei triple crize - inflaționiste, energetice și de aprovizionare – care provoacă mari nemulțumiri sociale, precum și al războiului economic cu Rusia, administrația Biden face eforturi disperate să mențină cât mai jos prețul petrolului.

Atât pentru a calma iritarea americanilor (confruntați cu prețuri la pompă nemaivăzute) cât și pentru a limita câștigurile Rusiei din exporturile de petrol, folosite și la finanțarea mașinii de război din Ucraina.

La jumătatea lunii iulie, Joe Biden a mers personal în Arabia Saudită, pentru a-i cere prințului moștenitor, Mohammad bin Salman, să facă uz de toată influența sa și a convinge OPEC să mărească producția.

Dar OPEC a sfidat America: la începutul lui septembrie a anunțat, dimpotrivă, că reduce producția.

În loc să scadă, prețul petrolului pe piața mondială va crește.

În disperare de cauză, pentru a ține cât de cât sub control prețul, Administrația Biden a luat decizia de a vinde petrol din propria Rezervă Națională.

În aceste condiții de criză, incidentul de la BP Husky Toledo reprezintă o gravă lovitură pentru Statele Unite.

*

Discursul lui Vladimir Putin, care avea loc aproximativ în același timp cu explozia de la rafinăria din Ohio, a ținut capul de afiș al știrilor toată ziua.

Mai cu seamă anunțul său despre mobilizarea parțială și amenințarea foarte puțin voalată cu utilizarea arsenalului nuclear.

A trecut nebăgată în seamă (la fel ca incidentul de la rafinăria americană) declarația crucială făcută de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu:

Aceasta este:

„Rusia se află acum ÎN RĂZBOI CU ÎNTREGUL OCCIDENT, mai degrabă decât cu Ucraina.”

O asemenea afirmație este fără precedent după încheierea Războiului Rece.

Nu doar că „Operațiunea Specială” s-a transformat în Război în toată regula, dar acum inamicul identificat de Moscova este „Întregul Occident”.

SIMULTAN cu această declarație de război (fie și informală), a avut loc bizarul și dramaticul incident de la rafinăria din Ohio.

O rafinărie britanică operând pe teritoriul american.

Or, Statele Unite și Marea Britanie au fost de la început în prima linie a războiului din Ucraina, sprijinind Kievul cu cantități mari de arme și cu sume colosale de bani.

Mai mult, fostul premier britanic, Boris Johnson, de conivență cu Washingtonul, este cel care a detonat negocierile de pace dintre Kiev și Moscova, exact când acestea erau foarte aproape de reușită.

British Petroleum este unul dintre principalii furnizori ai Pentagonului. (Între altele, AICI și AICI.)

Din acest motiv, începând cu 2017, contractele sale sunt clasificate.

Adăugați secretomania care învăluie incidentul de marți seara de la rafinăria din Ohio și enigma „exploziei” pe care presa americană „nu a văzut-o” și veți fi obligați de logică să vă puneți întrebarea:

A fost un ATAC TERORIST al Rusiei asupra unui obiectiv economic strategic anglo-american?

*

Coincidențele nu se opresc aici.

La jumătatea lunii iunie, la Moscova, avea loc una dintre sinuciderile care par să fi devenit în Rusia o monedă mai curentă decât rubla.

De data aceasta, victima era generalul maior Lev Soțkov, fost șef al departamentului de informații externe al KGB.

Generalul avea 90 de ani și o bătrânețe aparent liniștită, pe care o folosea pentru a scrie cărți.

Soțkov este una dintre cele mai importante figuri ale Spionajului din timpul Războiului Rece. El este cel care l-a numit pe Iuri Drozdov în fruntea Directoratului S (spionaj) al KGB.

Drozdov a pus în aplicare, sub coordonarea lui Soțkov, faimosul program al KGB de plantare a unor agenți deplin conspirați în Occident. Mai ales în Statele Unite.

Este vorba despre așa-numitele „fantome”, spioni cu biografia total modificată, care au misiunea de a se integra și a duce o viață banală pe teritoriul inamic, rămânând „în adormire” până când primesc ordinul de activare.

O adevărată Armată din Umbră pândind momentul prielnic pentru a lovi.

Ce s-a ales de această armată după destrămarea URSS?

În 2017, Victor Madeira, unul dintre cei mai importanți experți occidentali în spionajul sovietic/rusesc declara în fața Parlamentului de la Londra:

„Probabil că astăzi există mai mulți agenți ruși în adormire în Marea Britanie și în Statele Unite decât au existat în timpul Războiului Rece.”

Un „merit” pentru această situație îl are și Lev Soțkov, cel care a pus bazele sistemului de plantare a spionilor și regulile după care aceștia trebuie să acționeze. Multe dintre aceste reguli sunt cu siguranță valabile și astăzi.

De ce s-ar sinucide un spion nonagenar, când moartea naturală este oricum foarte aproape?

Nu cumva bătrânul fusese contactat de „adversari” și era pe punctul să divulge detalii cheie despre modul de funcționare al Rețelei de Fantome?

*

Interesant este că Lev Soțkov, generalul kaghebist nonagenar, s-a „sinucis” la doar o săptămână după ce, pe 9 iunie, o altă explozie misterioasă, la Freeport, Texas, provoca distrugeri masive la una dintre cele mai importante fabrici de gaze naturale lichefiate din SUA.

Distrugerile au fost atât de mari încât se estimează că este nevoie de luni de zile de reparații pentru ca instalațiile texane să fie repuse în funcțiune.

Gazele Naturale Lichefiate din Statele Unite sunt văzute de Bruxelles ca un înlocuitor al gazelor din Rusia pentru Uniunea Europeană.

Iar Statele Unite văd în exporturile de GNL către UE un mijloc de a scoate Europa de sub tutela rusească și a o introduce sub propria manta.

Însă explozii, incendii și defecțiuni misterioase se înregistrează și într-un alt sector strategic al economiei SUA: cel alimentar.

Fabricile de alimente americane cad pe rând, secerate ca de o molimă. Sute de „acccidente” s-au înregistrat în ultimele luni.

Ca și cum cineva ar dori cu tot dinadinsul să agraveze foametea care a început deja să-și arate colții.

*

Energia și Hrana. Iată cele două arme secrete. Cine le deține, va controla lumea.

Putin le are din belșug pe amândouă. Și pare decis să le folosească.

Pe de altă parte, este conștient de poziția extrem de fragilă în care se află.

„În război cu întregul Occident” și având alături „aliați” de conjunctură (China, Turcia, India), coloși gata să-l sfâșie ca să-i prade bogățiile, Putin știa de la început în ce joc periculos intră.

Instinctiv, se întoarce la rădăcini. La tinerețea de care e atât de mândru. Și face ce știe mai bine. SPIONAJ. Lupta din umbră.

Acțiunile în spatele frontului implică nu doar culegerea benignă de informații, ci și, la nevoie – mai ales în război - sabotaje și atacuri teroriste.

Lichidarea Dariei Dughina la Moscova dovedește că frontul Războiului depășește cu mult granițele Ucrainei.

Și că există arme mai periculoase și mai ucigătoare decât rachetele Javelin sau HIMARS, care te pot lovi la tine acasă când ți-e lumea mai dragă.

Hârjoana numită Operațiunea Specială s-a încheiat. A început Al Treilea Război Mondial.

Mobilizarea parțială dictată de Putin are mai degrabă o importanță simbolică. Soarta războiului se va juca în spatele frontului militar. Cu arme economice și para-economice. Inclusiv sabotaje.

Semnalul a fost dat. „Conservele” au fost deschise și scoase din„adormire”. Armata de Fantome a fost pusă pe picior de război.

Nu este exclus ca mesajul de activare a lor să fi fost chiar cuvintele-cheie ale lui Șoigu:

„Rusia se află ACUM în război cu întregul Occident.”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (13)
  • Briel 22.09.2022 20:12
    Ia sa vedem aici o lunga lista de neprieteni ai americii si occidentului in general:
    Irak
    Afganistan
    Libia
    Siria
    Iran
    Sudan
    China
    .......
    America Centrala
    etc.

    Sunt in occident ceva refugiati, imigranti ilegali care stau si ei "in adormire" gata sa lovesca ?
    Au acestia vreun motiv sa fie razbunatori ?
    Precis ca au.
  • kostas.ro1608 22.09.2022 20:34
    Va dati seama, rusia este in razboi cu tot occidentul..pff. Dar cu ucraina ce se aude ca inteleg ca rusii bat in retragere dezordonata pe ambele fronturi. Sigur sunt doar zvonuri. Ca doar shoigu a spus ca au pierdut sub 6000 de soldati. Dar mai au nevoie de 300 000 sau poate chiar mai multi. Depinde de cat de repede se "topesc" si astia. Slava rusia!
  • Mars.60 Stefan 7649 23.09.2022 11:25
    Dar occidentu' saracu' sta "cuminte" in batatura lui, n-are treaba cu nici o tara, nu fura de la nimeni, nu are colonii, raspandeste doar democratie, nu face razboaie decat cand lupta pt. pace si pt. dezrobire, am dreptate?
    Pe cand jigodiile de rusi, care au baze militare pe tot pamantul, vor sa fie doar ei "jandarmu' mondial", doar ei sa aibe la discretie grau, petrol si gaze naturale iar pe occidentu' civilizat sa-l tina in foame, frig si intuneric dandu-le la bietii occidentali civilizati, slavaucrainisti si incluzivi doar gandaci, greieri si viermi sa manance.
    Si se mai si retrag dezordonati, pe "ambele" fronturi, exact cum s-au retras SUA din Afganistan.
    In concluzie, rusii habar n-au de capul lor, eu sper in zadar sa nu le iasa referendumu' si Biden sa fie reales la viitoarele alegeri pt. inca 3 mandate, ete asa, sa se oftice Putin!
    Slava Bucuresti!
  • kostas.ro1608 ► Mars.60 Stefan 7649 23.09.2022 20:23
    Eu am un motiv clar pt care nu imi doresc rusii la granita. Nu ma dau in vant dupa mobilizare. Care este motivul tau pt care iti doresti rusi la granita Romaniei? Sau la tine e doar un fel de galerie, ca la box. Probabil ca nici nu locuiesti in Romania si nici armata n-ai fcut. Asa ca e usor sa mesteci cuvinte.
  • Mihai Mircea ► kostas.ro1608 24.09.2022 15:35
    Poate doresti o ucraina super inarmata, super nationalista si cu apucaturi expansionista. DE EXEMPLU:"Unirea Basarabiei cu România, votată cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău pe 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918 a fost contestată de Ucraina. Autoritățile de la Kiev au respins actul unirii și au ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru." din https://historia.ro/
  • Mars.60 Stefan 7649 ► Mihai Mircea 25.09.2022 15:50
    D-le MIHAI MIRCEA, multumesc pt. raspunsul impecabil!
    Doamne, ajuta!
  • cristianyxtl 22.09.2022 20:47
    Planul de distrugere a vechii oranduirii merge inainte Resetarea a trecut la urmatorul nivel,cel de distrugere Se pare ca anumite informatii cum ca nu i ar interesa foarte mult infrastructura existenta pe planeta se confirma
    De acum incolo totul este posibil
  • gigi 22.09.2022 21:25
    In mod normal la situatia actuala ar fi avut sens sa banuim ca toate aceste "accidente" ar fi provocate de rusi pentru a pune paie pe foc in ajunul alegerilor din noiembrie.

    Dar sa nu uitam ca insusi guvernul american in frunte cu Biden una spun ca sa pastreze aparentele si in schimb fac tot ce pot pentru a implementa agenda verde, pentru a reduce consumul de petrol etc.

    Mai exista posibilitatea ca acest deep state american si actiunile rusesti sa fie coordonate de aceeiasi papusari pentru a face loc renumitei "mare resetari" asta ar explica foarte multe.

    Alegerile din noiembrie si riscul mare de frauda vor fi un prijlej de rabufnire in societatea americana despre care multi analisti spun ca poate fi preludiul unui razboi civil, ramane de vazut daca acest moment va fi revolutia marxista din profetia lui Dumitru Duduman care spune ca va fi sfarsitul Americii.
  • A.C. 22.09.2022 21:48
    Administratia Biden NU face niciun fel de efort pentru a tine jos pretul petrolului. Sa nu uitam ca Ministrul Transporturilor, Butt--i-gieg, ii sfatuia pe americani ca, daca nu le convine pretul la pompa, sa isi ia masini electrice.
    Ce "disperate" eforturi face administratia Biden, care a interzis contractele federale pentru inchirieri legate de extractia de petrol??!
    Si...al treilea razboi mondial a inceput la 11 septembrie 2001. Pentru cine vrea sa stie...
  • sibianul 23.09.2022 08:40
    Felicitari pentru articolul ff bine scris si documentat.
  • Florin Sabau 23.09.2022 09:12
    Vad ca Soigu zice lucrurilor pe nume:RUSIA SE AFLA IN RAZBOI CU ÎNTREGUL OCCIDENT, NU CU UCRAINA. Pai când sua și tot occidentul pompează pe față sute de miliarde și armament nenumărate în omul lor zelenski și turma lui de mercenari care lupta împotriva Rusiei, CE A ZIS SOIGU E ADEVĂRUL. Și vad ca dezinformați lumea ca Putin a amenințat cu arma nucleară. Mințiți. Putin a zis ca își va apăra poporul și patria cu toate mijloacele de care dispune. ÎȘI VA APĂRA.
  • Mars.60 Stefan 7649 23.09.2022 11:40
    Daca lucrurile merg in continuare in aceasta directie, peste vreo 25 de ani, singura limba care se va vorbi pe Terra va fi idish.
  • Mihai Mircea 24.09.2022 15:37
    Poate doresti o ucraina super inarmata, super nationalista si cu apucaturi expansionista. DE EXEMPLU:"Unirea Basarabiei cu România, votată cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău pe 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918 a fost contestată de Ucraina. Autoritățile de la Kiev au respins actul unirii și au ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru." din https://historia.ro/
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu