Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel”, contestă propunerea de canonizare a Părintelui Ilie Lăcătușu (și nu Lacatușu, cum greșit scrie acesta).

În primul rând, Florian menționează faptul că Părintele Ilie a activat în cadrul Mișcării Legionare. Ținând cont de "atitudinea rezervată de până acum a Patriarhiei Române față de colaborarea unei părți a clerului cu Mișcarea legionară” (apud Florian via portavocea lui online, G4media – preluată și difuzată fără discernământ de mediile conservatoare – n.n.), șeful institutului guvernamental își exprimă speranța că nu s-a luat o decizie în privința canonizării Părintelui Lăcătușu.

Din capul locului trebuie spus că Alexandru Florian nu are nicio calitate de a interveni în treburile duhovnicești ale Bisericii Ortodoxe Române. Este o imixtiune de netolerat a unei agenții parastatale în deciziile Bisericii Naționale.

În al doilea rând, directorul Institutului Elie Wiesel știe bine că nu pentru faptul că a fost legionar l-a propus spre canonizare Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, ci pentru că a fost un pătimitor și mărturisitor al ortodoxiei în temnițele comuniste. Așa cum și evlavia poporului la Părintele Ilie Lăcătușu nu este una de ordin politic, ci față de trăirea ortodoxă a acestuia și pentru ajutorul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor pentru rugăciunile părintelui mărturisitor atât în timpul vieții, cât și după nașterea sa în Ceruri.

Sunt adevărate minuni pe care Dumnezeu le-a săvârșit la cererile fierbinți ale Părintelui Ilie Lăcătușu.

Poporul i-a cercetat, pentru a avea ajutor de la Dumnezeu, și pe Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Justin Pârvu sau Părintele Arsenie Papacioc, care au fost simpatizanți, frați de cruce sau legionari în tinerețe, cât și voluntari pe Frontul de Est, ca preoți sau combatanți, pătimind apoi ani grei în închisorile comuniste. Toți aceștia, și alții ca ei, au fost flăcărui vii ale luminii rugului aprins și călăuzele ortodoxe ale românilor în timpul regimului comunist și a celui neocomunist instalat după decembrie 1989.

Știind că nu există în activitatea Părintelui Ilie Lăcătușu fapte care să-i poată fi imputate, Alexandru Florian invocă faptul că Părintele Ilie Lăcătușu a slujit la Odesa, unde "în toamna 1941 a fost un pogrom cu peste 20 de mii de victime”. Dar totodată directorul Institutului Elie Wiesel afirmă că Părintele Lăcătușu a slujit în Transnistria și Odesa, după 1941, mai precis în perioada 1942-1943.

Și atunci, care ar fi vina atribuită Părintelui Lăcătușu?

Una, incredibilă, că "nu este cunoscut că ar fi reacționat cu empatie față de soarta evreilor deportați în Transnistria”.

Care o fi instrumentul cu care Alexandru Florian măsoară empatia sau lipsa de empatie? Mâine-poimâne vom afla că nici poporul român nu a „reacționat cu empatie” și, ca atare, trebuie pus la zid.

Pe o astfel de logică, poți ataca pe oricine. Astfel, Alexandru Florian poate fi acuzat de lipsă de empatie pentru că locuia în București în timp ce Părintele Calciu era arestat, închis la psihiatrie și apoi în temnițele comuniste? Evident că nu, el poate fi învinuit pentru ce a făcut personal.

Cum ar fi propagandă pentru un regim comunist, declarat oficial de statul român drept „ilegitim și criminal”.

Dar sigur că îi poate fi reproșată lui Florian lipsa de empatie față de victimele regimului comunist. Re-condamnarea unor mari personalități ale luptei anticomuniste, cum ar fi Valeriu Gafencu, numit sfântul închisorilor de evreul creștinat Nicolae Steinhardt, Ion Gavrilă Ogoranu, Mircea Vulcănescu, Părintele Justin Pârvu, este o faptă pe care o imputăm lui Alexandru Florian, care nu pomenește nimic niciodată de holocaustul roșu, în care a fost și el o rotiță propagandistică bine învârtită.

Cum ar fi spus Petre Țuțea, un alt gânditor creștin atacat pe nedrept de Alexandru Florian (care se prefăcea că nu știe că marele filosof a fost reabilitat juridic - de cel puțin două ori - după decembrie 1989), întreg demersul directorului Institutului „Elie Wiesel” este o imensă aflare în treabă, făcută în disprețul evlaviei populare la Sfinții închisorilor și a Bisericii Ortodoxe Române.

Nu are nicio calitate Alexandru Florian în a se pronunța despre sfinții noștri. Nu îi dă voie trecutul comunist al său și al familiei sale - el este o pradă a mentalității comuniste, care îl face să fie părtinitor în chestiunea comunistă.

Alexandru Florian nu este vinovat de răul făcut de tatăl său, propagandistul bolșevic Radu Florian, ci pentru că validează sentințele bolșevice din anii ’50 aplicate elitei intelectuale creștine și anticomuniste, ce a fost aruncată în hrubele iadului comunist. O elită românească condamnată din nou și din nou!

Privind creștinește acest nou atac la sfinții închisorilor, putem spune că este de fapt o împlinire a profeției Părintelui Calciu, care spunea de pe patul de spital că „o să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”.

Amin!