Multe lucruri ciudate s-au petrecut la Plandemie.
Unul dintre ele a fost că, simultan cu sinuciderea în masă și ritualică a presei clasice, a apărut pe rețelele sociale (în special pe Facebook) un val de oameni – de cele mai diverse ocupații – transformați peste noapte în ziariști ad-hoc.
Inteligenți, perspicace, scormonitori, curajoși și, nu în ultimul rând, excepțional de talentați, această generație spontanee a contracarat boicotul, dezinformarea și propaganda malefică a mass-media trădătoare.
Un popor întreg, terorizat de colosala Mașinărie a Fricii pusă în mișcare de dictatura sanitară, și-a găsit în acești oameni puterea de a se ridica de la pământ și a rezista.
(Între altele, acestor bravi le datorăm faptul că am fost țara cel mai puțin „vaccinată” din Occident.)
Una dintre cele mai remarcabile voci care s-au făcut auzite în acea perioadă de restriște este cea a lui Zoe Dantes.
Dacă ar trebui încadrată procustian într-un stil literar, acesta ar fi, probabil, expresionismul. Dar o astfel de etichetă ar fi ciuntitoare. Zoe Dantes este mai mult de atât: ea scrie cu sânge!
Iar scrisul său e viu.
Adeseori, ai senzația că textul te privește drept în ochi și te arată cu degetul, acuzându-te:
„În afara bucuriei, inima devine doar un organ. Atât! Pe care tu, cu frica ta, l-ai ucis acum doi ani!”
Sau:
„Ziarul sunteți voi, niște umbre fără umbră”.
Nu întâmplător, cuvintele „tu” și „voi” revin cel mai frecvent în textele sale.
Și, nu întâmplător, autoarea își mărturisește atașamentul față de Sfântul Ioan Botezătorul.
Textele lui Zoe Dantes, în majoritatea lor niște diatribe tăioase ca bisturiul, au ceva din tonul acuzator și necruțător al predicilor din pustiu al Înaintemergătorului.
Un ton, profetic, de sfârșit de lume – ceea ce probabil că și trăim.
„A venit vremea ca toate sistemele să moară!”, scrie undeva Zoe Dantes.
Un ton războinic – de neplecare în fața nimănui, decât a lui Dumnezeu. Acel Dumnezeu care a spus: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie”.
Pentru că – și atunci ca și acum – „pacea” pe care o propun EI înseamnă Moarte.
Și chiar un ton apocaliptic – în sensul său biblic, de revelație:
„Timpul ăsta pe care îl trăim este Timpul Adevărului pentru voi, ăștia care ați ridicat Minciuna și Impostura la rang de Lege!”.
În general, nu sunt un entuziast al adunării editorialelor în cărți. Cred că majoritatea textelor gazetărești sunt făcute să trăiască o zi și apoi să moară uitate.
Textele lui Zoe Dantes au însă o caracteristică: par scrise azi. ACUM.
Își păstrează prospețimea și actualitatea. Ceea ce este visul oricărui ziarist.
Iată, de pildă, ce scria în 2022 apropo de alegeri:
„Acești indivizi perverși vă arată prin vorbe și fapte în fiecare zi timpul în care sunteți. Sunteți într-un război declarat împotriva voastră de cei pe care i-ați cocoțat la putere...
„Așa cum voi i-ați cocoțat la putere, tot voi puteți să le trageți scaunele de sub posterioarele infecte!
„E o chestiune de alegere și de înțelepciune! Atât! Doar să știți «în ce timp sunteți»! Până acum, ați primit doar pietre. Acum, e rândul poporului român să le întoarcă pietrele exact celor din mâna cărora au venit!
„E singura noastră șansă! Restul e doar propagandă, batjocură și, mai ales, «Nu uitați să distrugeți România în fiecare zi!»
„Ca viitor slogan al Cartelului Politic al partidului pe persoană fizică, Werner!”
Vi se pare că s-a schimbat ceva de doi ani încoace?
Totuși, tonul greu, sumbru, apăsător nu trebuie să ne înșele: el servește de canava pentru lumina și speranța, care sunt adevăratele mesaje ale textelor lui Zoe Dantes.
Așa cum, după Patimi și Cruce, vine cu siguranță Învierea.
Iată de pildă dialogul dintre omul împovărat și sceptic, aflat sub vremi, și copacul alb de floare din „Spovedania unui pom înflorit”:
„Înfloritule, poate într-o zi primăvara nu mai vine, zise omul! Te-ai gândit vreodată la asta?
„Nicicum! zise Înfloritul. Întotdeauna vine!
(...)
„Vezi, omule... asta face diferența dintre noi și voi! Toți suntem vii și ai Lui!
„Noi însă nu ne îndoim niciodată!
„Că primăvara vine!”
Habar n-am dacă ceea ce scrie Zoe Dantes se numește presă. Mai degrabă, textele ei seamănă cu niște manifeste.
Sau poate că așa va arăta presa viitorului, când vom fi interziși și izgoniți și de pe rețelele sociale, și vom fi băgați din nou în catacombe: idei fulgurante, scrise cu sânge pe ziduri.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.