”Banul este un bun slujitor, dar un stăpân rău”, spunea Horațiu. Străvechea cugetare răsună dureros în campania electorală. România, țara sfinților și a eroilor, pare prinsă într-o capcană a materialismului, unde discursul politic se reduce la ”dezastrul” economic pe care l-ar aduce, chipurile, George Simion.

Oare unde este glasul care să vorbească despre nevoile spirituale ale românilor din diaspora sau de acasă? Despre dorul de neam și țară. Despre sufletul care tânjește după unitate și demnitate. De ce atribuțiile președintelui, care privesc mai degrabă reprezentarea națiunii și apărarea valorilor ei la Bruxelles și la Washington, sunt umbrite de obsesia pentru buzunare? Oare banii pot umple golul din inimi?

Campania electorală este un spectacol al fricii, în care globaliștii agită spectrul sărăciei, al colapsului financiar, al ”haosului” economic. ”Fără bani, ce mai contează patria?”, par să spună securiștii lui Nicușor.

Românii nu sunt doar consumatori, ci purtători ai unei moșteniri sfinte, ai unei credințe care a ridicat mănăstiri și a învins imperii. Iar președintele României nu este un contabil-șef, ci un simbol al unității. Un protector al identității naționale. Un glas care să inspire, nu să numere euro și dolari. Atribuțiile sale – reprezentarea statului, medierea între puteri, promovarea intereselor naționale – sunt legate în special de sufletul colectiv, și mai puțin de cursul valutar stabilit (cu dedicație) de ”Manole” Isărescu. Și totuși, mass-media și propagandiștii guvernamentali au ales să deturneze campania electorală exclusiv spre nevoile imediate. Spre dobânzi, spre rate bancare, facturi, case și mașini. Ca și cum am fi o nație pierdută, fără suflet și fără rădăcini.

Imaginează-ți un sat românesc, unde clopotele bisericii cheamă oamenii la rugăciune. Acolo, în inima țării, bătrânii vorbesc despre pensiile lor amărâte, dar și despre copiii plecați la muncă în străinătate. Despre valorile care se pierd. Despre dorul de o țară unită. Nevoile spirituale ale românilor – credința, solidaritatea, respectul pentru tradiție – sunt strigăte mute într-o campanie electorală derulată, în mod intenționat, sub spectrul fricii de faliment. Simion, cu discursul său suveranist, încearcă să dea glas acestor nevoi spirituale, vorbind despre familie, Biserică și iubire de neam. De cealaltă parte, Nicușor Dan și gașca de progresiști reduc totul la cifre. Ca și cum un popor ar putea trăi doar cu pâine, nu și cu idealuri.

Obsesia pentru câștiguri din ce în ce mai mari este o capcană deliberată. O perdea de fum care ascunde vidul spiritual al progresismului. Dacă vorbim doar despre bani, uităm să ne întrebăm: ce fel de Românie vrem? Una globalizată, unde bisericile devin muzee și cluburi de noapte, iar tricolorul rămâne doar un decor vetust, o recuzită fluturată timid la mitingurile lui Nicușor (unde, apropo, se intonează Imnul Europei în loc de Imnul Național)? Sau una care își cinstește eroii, care își crește copiii cu frică de Dumnezeu și care nu își vinde țara la taraba globalismului?

Președintele, ca simbol al națiunii, are datoria să inspire această viziune. Să fie un far al speranței, nu un administrator de bugete. ”Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor”, spunea Tudor Vladimirescu, sătul de dominația otomană și de opresiunea boierilor corupți. Iar poporul român tânjește după un lider care să-i înțeleagă și sufletul, nu doar portofelul.

De ce vorbim atât de puțin despre neam și țară? Pentru că sunt valori incomode elitelor care preferă o Românie docilă, integrată într-o lume nivelată, uniformă, fără identitate. Suveranismul cu accent pe credință și patriotism amenință agenda globalistă. De aceea securiștii lui Nicușor au lansat ideea apocalipsei economice, care înăbușă orice alte discuții despre credință, spiritualitate și demnitate.

Românii nu sunt doar cifre într-un sondaj de opinie. Sunt cei care au rezistat comunismului cu Biblia la căpătâi. Care au apărat Crucea de pe Caraiman. Care au plâns la mormintele eroilor. Ei vor ca președintele lor să le spună ”Sunteți un popor sfânt, nu o piață de consum!”

Pe 18 mai, alegerea nu este despre bani, ci despre suflet. ”Acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). Să alegem un președinte care prețuiește credința, poporul și patria, nu promisiunile deșarte de prosperitate colectivă. România merită mai mult decât o campanie a fricii – merită o renaștere a spiritului, sub steagul iubirii de patrie.

OPOZIȚIA