Unii dintre cunoscuții mei se manifestă pe rețelele sociale. În general, își îndeamnă amicii să-l voteze pe Nicușor. Alții sunt și mai insistenți. Sună în România și încearcă să-și convingă prietenii că Simion e fascist. Și că va aduce numai dezastru. Încerc să văd dincolo de preferințele lor firești pentru două caractere total diferite, aflate la poli opuși. O fi vorba doar de presupusa ”compatibilitate” cu olimpicul Nicușor? Sau au fost influențați de mașinăria propagandistică a presei guvernamentale, în ciuda presupusului lor discernământ, al accesului la informații și al unui IQ destul de ridicat?

Două categorii distincte de votanți ies în evidență în diaspora: cei care au triumfat prin muncă și meritocrație, fideli valorilor pieței libere, și cei atrași de idealurile stângii, visând la echitate și progres social. Este absolut surprinzător când membri ai ambelor grupuri gravitează spre Nicușor Dan, un politician de stânga susținut de figuri neoliberale precum Ursula von der Leyen, Friedrich Merz și Emmanuel Macron.

Apare o contradicție dureroasă: unii români din diaspora văd în Nicușor un simbol al schimbării. Un independent. Un outsider care sfidează sistemul. În realitate, fostul lider al USR este taman reprezentantul sistemului, al puciștilor de la PSD și PNL. Este un globalist notoriu, foarte asemănător cu Klaus Iohannis - un președinte detestat pentru obediența față de interesele externe.

Oare de ce rudele, prietenii și cunoștințele noastre din diaspora, cu valori atât de diverse, își pun speranțele într-un om care reprezintă tocmai ceea ce mulți dintre ei disprețuiesc?

Prima categorie a fanilor lui Nicușor din diaspora este și cel mai greu de înțeles. Vorbim aici despre românii ”self-made”, care au părăsit țara din cauza corupției, birocrației și lipsei de oportunități. În state precum Germania, Marea Britanie sau Canada, au văzut că succesul vine din competență, muncă asiduă și responsabilitate individuală. Pentru ei, meritocrația este sfântă, iar statul supradimensionat, promovat de politicienii de stânga, rămâne un dușman al progresului. Totuși, acești români îl susțin frenetic pe Nicușor Dan, convinși că au în față un activist cerebral, un matematician care a luptat împotriva corupției, iar acum promite o Românie eficientă.

Realitatea este însă alta. Nicușor, cu discursul său de stânga și susținerea din partea elitelor globaliste, nu este un rebel, ci un produs al aceluiași sistem care l-a propulsat pe Iohannis. Asemenea fostului președinte, el promovează o agendă aliniată intereselor Bruxelles-ului, cu un stat birocratic și politici care adesea ignoră nevoile reale ale românilor. Contradicția este flagrantă: cei care urăsc birocrația votează pentru un om care, în esență, o perpetuează. Oameni de dreapta, împliniți profesional în mediul privat prin forțe proprii, votează fără să clipească un președinte de stânga. Un neomarxist.

A doua categorie, mai progresistă, include românii care au îmbrățișat valorile stângii din țările gazdă, gen Franța, Olanda sau Spania. Adesea tineri, educați în medii academice sau artistice, ei văd în Nicușor un campion al justiției sociale, al protecției minorităților și al unei Românii moderne, integrate în Europa. Pentru ei, stânga înseamnă solidaritate, nu neapărat pierderea libertăților fundamentale odată cu globalizarea fără niciun Dumnezeu.

Însă și aici apare o iluzie. Nicușor Dan nu este un progresist autentic, ci un cameleon. Un politician ce navighează comod în apele globalismului, susținut de aceleași forțe neoliberale, soroșiste, care promovează statul obedient, obez, cu instituții umflate de oameni loiali sistemului, corupți până-n măduva oaselor și departe de a fi competenți. Asemănarea cu Iohannis este izbitoare: ambii sunt ”vânduți” ca reformatori, dar servesc agendei externe globaliste, în contradicție cu aspirațiile diasporei pentru o Românie suverană și dreaptă.

Se ridică întrebarea: ce îi face pe acești români să ignore contradicția evidentă? Nu este doar mass-media, deși campaniile bine orchestrate joacă un rol crucial. Rădăcina ar putea fi mai profundă, ancorată în dorul de casă și în disperarea pentru o schimbare.

Diasporenii, fie că sunt antreprenori sau progresiști cu capul în nori, sunt uniți de o rană comună: sentimentul că România i-a alungat. Nicușor, cu imaginea sa de outsider, încearcă să exploateze această durere. El promite o ruptură cu trecutul, o luptă împotriva corupției și o țară mai bună. Dar promisiunile sale sunt ipocrite și demagogice. În spatele retoricii, Nicușor rămâne un globalist care, la fel ca Iohannis, prioritizează alinierea la directivele UE peste nevoile românilor.

Unii diasporeni văd în el un salvator, când, în realitate, avem de-a face cu un demn continuator al sistemului care i-a dezamăgit în ultimii 35 de ani.

Emoțional, votul diasporei este un strigăt de frustrare și speranță. Fiecare buletin ștampilat se vrea a fi o punte între dorul de România și dorința de a schimba ceva. Însă speranța poate fi amăgitoare. Alegând un om care reprezintă tocmai valorile pe care mulți le contestă (globalism, birocrație, obediență față de elitele externe), românii din diaspora riscă să perpetueze un ciclu de dezamăgiri.