Faptul că MI6 și CIA se dau de ceasul morții să răstoarne regimul de la Teheran nu este deloc întâmplător.
Vorbim despre o țară de nivelul Turciei ca populație (85 de milioane). O nucă mult mai greu de spart decât Irakul, spre exemplu. Strămoșii iranienilor, vechii perși, au fost în anii 500 înainte de Hristos parte a celui mai vast și puternic imperiu al Orientului – Imperiul persan, întemeietorul lumii elenistice. Cucerit de arabi, Iranul a adoptat islamismul, dar s-a desprins treptat de Califatul Arab.
Persia a cunoscut o perioadă de declin după războaiele cu Rusia (1804-1813 și 1826-1828), pierzând mai multe teritorii (Gruzia, Daghestan, Azerbaidjanul de Nord, Armenia de Nord, Erevan). În ultima jumătate a secolului XIX, influențele britanică și rusă au devenit predominante. Cele două state au împărțit Persia, prin tratatul din 1907, în două zone de influență. Iranul a devenit ulterior unul dintre cei mai mari producători și exportatori de petrol, sub conducerea șahului Mohammad Reza, aliat fidel al SUA.
Lucrurile s-au complicat teribil în ianuarie 1979, când Mohammad Reza a fost nevoit să părăsească țara, puterea fiind preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny. Astfel, pe 1 aprilie 1979, Iranul a devenit republică islamică, iar Statele Unite și-au pierdut influența în zonă. Inclusiv mega-afacerile cu petrol.
Însă americanii n-au stat mult pe gânduri. În septembrie 1980 au atacat Iranul prin intermediul aliatului din imediata apropiere – Saddam Husein, președintele Irakului. Desigur, nicio asemănare cu actualul război din Ucraina (lol!). Evenimentul a fost precedat de criza ostaticilor de la ambasada SUA din Teheran (noiembrie 1979) și ruperea relațiilor diplomatice dintre SUA și Iran (aprilie 1980).
Războiul iraniano-irakian a durat 8 ani, între 1980 și 1988, cu implicarea masivă a americanilor și circa 1 milion de victime. Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, acceptată de ambele părți, prevedea retragerea iranienilor (aflați în ofensivă) în granițele de dinainte de 1980. De remarcat că Uniunea Sovietică a avut inițial o politică de neutralitate, apoi s-a implicat de partea Irakului, inclusiv din pricina intereselor legate de vânzarea de armament. Până la semnarea armistițiului, un grav incident a avut loc pe 3 iulie 1988, când un avion Airbus cu 274 de pasageri iranieni la bord, dintre care 66 copii, a fost doborât cu două rachete lansate de pe crucișătorul marinei americane USS Vincennes.
Din nefericire, între războiul ruso-ucrainean și cel irakiano-iranian există multe aspecte similare. Cel mai important element comun rămâne implicarea fățișă a Statelor Unite. Să sperăm că actualul conflict din Europa nu va dura 8 ani și nici nu va face 1 milion de victime. Ca să nu mai vorbim despre spectrul războiului nuclear.
Alianța militară și economică între Rusia și Iran reprezintă nu doar o amenințare existențială pentru statul Israel. Reprezintă cheia de boltă a continuării războiului din Ucraina, în condițiile în care alți aliați ai Rusiei (China, India) deocamdată stau în expectativă. Sunt mult mai discreți când vine vorba despre acordarea unui sprijin masiv, decisiv.
În acest context trebuie privită recenta decizie a Marii Britanii de a declara ”grupare teroristă” armata iraniană cunoscută sub numele Gardienii Revoluției din Iran, după arestarea a șapte persoane cu dublă cetățenie (britanică și iraniană). Practic, agenți de influență britanici care s-au străduit, fără succes, să dărâme regimul de la Teheran.
Dintre toți pământenii, probabil că iranienii știu cel mai bine cum e să lupți cu un inamic invizibil, care doar virează bani și armament de la mii de kilometri distanță.
………………………………….
. Astfel sprijiniți în mod direct și opozitia.net, o platformă media independentă de schimb de idei între patrioții de pretutindeni și globaliștii fără nici un Dumnezeu.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.