

Tot felul de deontologi consideră că trebuie să închidem ochii. Chiar și în fața celor mai evidente abuzuri. Chiar și atunci când democrația de altădată devine o cârpă de șters pantofii. Motivația: NU PUTEM fi cu rușii, oricât de idioată, criminală și sinistră ar fi administrația Biden. De ce nu putem fi cu rușii? Pentru că istoria, tezaurul, Basarabia, comunismul. Așadar, trecutul, nu prezentul.
Trecutul îi avantajează pe americani și îi incriminează pe ruși. America anilor ’70-’80 văzută prin prisma pachetelor de Kent, a blugilor Levi’s și a serialului Dallas, încă reprezintă o atracție irezistibilă pentru numeroși români. Doar că lucrurile s-au schimbat radical între timp. Radical și foarte dramatic. Casa Albă, Pentagonul, agențiile de informații în frunte cu CIA – toate s-au pus în slujba globaliștilor de la Davos. Donald Trump a fost un simplu accident. Iar ei vor avea grijă să nu se repete.
Oamenii au început să vadă. Și văd din ce în ce mai clar. Oricâte drame au avut în comunism din pricina sovieticilor, oricâte resentimente datorate pierderii Basarabiei, românii cu capul pe umeri consideră, în mod paradoxal, că în prezent răul cel mai mare vine de la Washington, și nu la Moscova. Și că Biden, nu Putin, ar fi adevăratul măcelar. A pretinde că fenomenul se datorează ”vectorilor propagandei ruse” este stupid. Perfid și ipocrit.
Realitatea bate filmul de la Hollywood, în pofida faptului că politicienii din Europa și Statele Unite, președintele Zelensky (chiar și procurorul șef Kovesi) se străduie să facă cel mai bun rol din viața lor. Din nefericire pentru ei, scenariul pus în scenă este necredibil, fals, artificial. De aceea oamenii îl resping vehement, oricât ar încerca propaganda oficială să ne spună că ”luptăm pentru libertate”.
Cea mai recentă trăsnaie a administrației Biden îl are drept protagonist pe Novak Djokovic. Devenit un simbol al luptei cu dictatura medicală, Nole a primit o nouă lovitură dinspre Statele Unite. Marele campion s-a retras de la turneul Indian Wells (California), după ce autoritățile locale i-au respins cererea de intrare în țară pe motiv că nu are nici măcar o doză la activ.
Chiar și acum, când au început să iasă din ce în ce mai multe dovezi despre potlogăria pusă la cale de Big Pharma în combinație cu politicienii și mass-media, regimul Biden se dovedește a fi arbitrar, despotic, brutal. Expresia pură a forței pumnului, combinată cu lipsa de creier. Fără discuție, Nole nu reprezintă un pericol pentru cetățenii americani. Este testat și răs-testat. Nu a fost un pericol nici în urmă cu un an sau doi. Însă politicienii de la Washington cu discernământ diminuat insistă să-i predea o lecție usturătoare. Insistă să-l umilească pentru simplul fapt că a avut și încă are coloană vertebrală. Spre deosebire de mulți alți mari campioni.
De subliniat că Federația americană de tenis și organizatorii US Open au susținut demersul lui Nole de obținere a vizei, însă fără succes. Globaliștii de la Casa Albă sunt practic la fel de democrați ca dictatorii din triburile africane.
Este doar unul dintre numeroasele motive care fac din președintele Joe Biden cel mai catastrofal reprezentant la vârf al ”jandarmului mondial”. Doar unul dintre motivele încercărilor disperate ale autorităților din SUA și Europa de a le închide gura tuturor opozanților, etichetându-i la grămadă (și foarte facil) drept ”putiniști” și ”vectori ai propagandei ruse”.
Dacă se vor prăbuși cu un zgomot infernal, Statele Unite o vor face din pricina propriilor erori. Și a orgoliului nemăsurat. Ceilalți (ruși, chinezi, indieni, alții) doar vor încerca să profite la maxim de spectaculoasa cădere.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ce uita sa spună Propaganda sa spună,e ca Basarabia e independenta iar Nordul Bucovinei și județele din nordul Dobtogri , sunt ocupate de ucrainieni !
Tarul Putin e printre cruzii
Cei mai salbatici ai lumii noi
A dovedit’o la el si’afara
Ducand razboaie ca o fiara
Oricand ne poate ataca pe noi
In ochii lui, suntem gunoi
Nu’i crestin, ci batran vulpoi
Ce ne’ar preface in noroi
Nicio nadejde, e’un criminal
De Craciun, in Cecenia
S’a dus cu’un pumnal
Grozni fu ras de pe pamant
Desi facuse legamant
Sa’I lase pe luptatori sa plece
Tarul rosu n’are nimic sfant !
Si'acesti lideri patrioti
Ticalosi si groaznici hoti
Ne batjocoresc, acasa
In BASARABIA frumoasa
Si'n Ardealul stramosesc
Vor doar steagul unguresc
Ne baga pumnul in gura
In propria batatura
Semetiti si plini de ura
Astia's lideri patrioti ?
Ucigasi, profund netoti
TCHE KAlca pe Romania
Unde'ati spanzurat mandria ?
Iata, mortii ies din glia
Jertfei, cu spadele'n mana
Sa ne apere iar Neamul si familia
Si tot ce'i sfant in Patria Româna !
Tarul Putin e printre cruzii
Cei mai salbatici ai lumii noi
A dovedit’o la el si’afara
Ducand razboaie ca o fiara
Oricand ne poate ataca pe noi
In ochii lui, suntem gunoi
Nu’i crestin, ci batran vulpoi
Ce ne’ar preface in noroi
Nicio nadejde, e’un criminal
De Craciun, in Cecenia
S’a dus cu’un pumnal
Grozni fu ras de pe pamant
Desi facuse legamant
Sa’I lase pe luptatori sa plece
Tarul rosu n’are nimic sfant !
CA NE'APASA PE GRUMAZ
AGENTII LUI IN MOLDOVA
BAT DE N DECENII TOBA
CA SA NE UITAM SI LIMBA
SI SUFLETUL SI TRECUTUL
SA VISAM SA TRECEM PRUTUL
SA LASAM PE RUSI SI SCARBA
SA NE CALCE IN PICIOARE
CHIAR SI'N ROMÂNIA MARE
UNDE TOTU'I INFESTAT
DE KGB UL BLESTEMAT
CE'ATAT DE TARE NE'A SLABIT
CA SI VESTUL NE'A COTROPIT
SI'MPREUNA NE'AU NIMICIT
IN LUME, NE'AM TOT RISIPIT
AVORTURI, CRIME, FARADELEGI
IMPUSE CRUNT DE VENETICI
ROMÂNI, DOMNULUI BINE SA'I SLUJIM
TARA SA NE'O RECUCERIM !
IN ROMÂNIA MARE SI'N ROMÂNIA LUI EMINESCU, MULT PATIMITOAREA BASARABIE.
CINE NEAGA ACEASTA REALITATE ESTE ORI AGENT DE INFLUENTA, FIE NAIV (EUFEMISM).
Putin este un despot asiatic, plin de ura si cruzime.
Numeroase popoare se zvarcolesc inca sub talpa acestui satrap nemilos.
E clar ca America a devenit tot mai tare un mare dusman al umanitatii.
Un imperiu arogant, razboinic, criminal.
Aceste lucruri sunt valabile si pentru tarul rosu si imensitatea teritoriala pe care o controleaza sau vasalizeaza prin salbaticia kgb ului si metodele lui criminale.
Pentru crestini, Putin nu poate fi o alternativa la hegemonismul sangeros al Americii sau, mai degraba, al globalistilor ucigasi care detin puterea reala.
Salvarea este numai la Dumnezeu !