Răspunsul corect la întrebarea ”A fost mai bine în comunism decât acum?” este ”Depinde pe cine întrebi”
Privilegiații din nomenclatură trăiau decent, în timp ce alții mureau prin închisori. Totuși, existau diferențe mai mici între acei privilegiați ai sistemului și marea masă, față de actuala prăpastie dintre ”elita” îmbogățită după Revoluție și oamenii muncii adânciți în sărăcie.
Unul din doi români regretă comunismul. Imaginați-vă un tren foarte lung, împărțit în două. Prima jumătate e formată din vagoane de lux, cu restaurante de cinci stele și cușete VIP, din ce în ce mai puțin strălucitoare pe măsură ce ne îndepărtăm de locomotivă. În a doua jumătate avem doar bou-vagoane, cu locuri în picioare, mizerie și suferință. Așa arată România după 33 de ani de capitalism sălbatic.
Milioane de concetățeni călătoresc în continuare în bou-vagoane, în condiții aproape insuportabile, cu sentimente nostalgice față de perioada de dinainte de 1989. Sunt supărați pe lipsa de oportunități, pe propria neputință, pe indiferența și demagogia politicienilor sau pe ideea că trăiesc prost inclusiv din pricina unor imperii care ne călăresc prin rotație, o dată la 45 de ani. Ar da orice pentru o schimbare radicală. O nouă revoluție, indiferent de cum ar arăta viața de după. În fond, ce-ar putea fi mai rău decât actuala sărăcie cruntă?
Statul a eșuat în a asigura o mai echitabilă distribuție a bogăției, după modelul social-democrat scandinav visat de președintele Ion Iliescu. Trăim mai degrabă un capitalism de tip american, păstrând proporțiile, în care ultima jumătate a trenului este plină de oameni bolnavi, triști, apatici, fără speranțe, gata oricând să sară din tren ca să scape mai repede de suferință.
Oare este actualul capitalism, per ansamblu, mai bun decât comunismul de tip ceaușist (exceptând perioada anilor 80-89, când regimul a strâns puternic cureaua pentru a plăti datoria externă)? Încă o dată: depinde pe cine întrebi.
O parte dintre tinerii de astăzi sunt atrași de ideea de egalitarism, de nivelare a societății. Meritocrația li se pare un moft, ca și progresiștilor de altfel, care implementează de zor Agenda 2030. Tinerii au aflat de la părinți sau din cărți că ”dictatura clasei muncitoare”, adică a unor oportuniști cu educație adesea precară, este de preferat capitalismului sălbatic. Pentru că le asigură, fără prea mare efort, nevoile de bază: casă, masă, loc de muncă.
Întrebarea este dacă nu cumva cădem într-o capcană. De ce să alegem musai răul cel mai mic? De ce nu putem găsi o alternativă care să mențină libera inițiativă, competiția onestă, meritocrația, dar în același timp să protejeze eficient și păturile dezavantajate ale societății?
Poate că răspunsul se află la cei 1% de oameni super-bogați (așa numiții ”filantropi”) care dețin peste jumătate din averea lumii. În loc să eradicheze foametea și să reducă distanța dintre săraci și bogați, indivizi ca Bill Gates sau George Soros își folosesc averile pentru a trage sforile în politică, pentru a impulsiona globalizarea fără niciun Dumnezeu și, în final, a-și spori averile prin potlogării ca cele din pandemie.
Elitele super-bogate ale occidentului sunt foștii secretari de stat ai regimului comunist, dar având în plus și puterea discreționară a Securității. Aici este cheia. Cum îi punem cu botul pe labe pe acești satrapi?
Parteneriat Opoziția.net
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ei au trecut la urmatoarea etapa, poate ultima, asa cum scrie si-n articol, implementarea Agendei 2030, cu consecintele de rigoare pt cei din "bou vagoane" tot mai multi ; poate de-asta s-a-ncercat o reducere a numarului cu vaccinurile.
Meritocratie?
Concept valabil pentru cei peste 50-55 de ani, hai, cu indulgentza peste 45, dar cu f mare indulgentza.
E nevoie de aceasta stratificare: o majoritate in bou-vagoane care sa fie folosita ca masa de manevra pentru cei din clasa Lux.
Si la mijloc, in proportii deocamdata cit de cit egale, cei pentru care meritocratia mai inseamna ceva si progresistii.In curind progresistii vor deveni majoritari.Deocamdata ,am impresia ca ei se folosesc inca de meritocrati datorita carora mai functioneaza ceva in societate, pentru a manifesta pentru "egalité/fraternité/si liberté asa cum inteleg ei libertatea in actualul context.
Cind se vor termina meritocratii , ei, progresistii de azi, se vor gasi la mijloc intre clasa "Lux "si clasa "bou-vagon", adica intre cei "selectati" si "cei prosti da'multi".
Si nu cred ca vor avea vreodata cistig de cauză.
Imaginați-vă un tren foarte lung, cu vagoane de lux dotate cu restaurante de cinci stele și cușete VIP
(Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit)
Iar la urma trenului mai sunt și bou-vagoane, cu locuri numai în picioare, mizerie și suferință. (Mai era un sărac, anume Lazăr, care zăcea înaintea porții omului bogat era plin de bube și poftea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui)
In ciuda Sfintei Evanghelii după Luca 16 cu 19 care zice că bogatul, după ce a murit și a fost înmormântat a ajuns în iad, milioane de concetățeni ce călătoresc în continuare în bou-vagoane, în condiții aproape insuportabile, au sentimente nostalgice față de perioada de dinainte de 1989. Ar da orice pentru o schimbare radicală. O nouă revoluție, indiferent de cum ar arăta viața de după. În fond, ce-ar putea fi mai rău decât actuala sărăcie cruntă?
Mai rău decât actuala sărăcie cruntă a concetățenilor din bou-vagoane este când aceștia
SE VOR TREZI CA O SA-SI PETREACA VESNICIA CU CEI DIN VAGOANELE DE LUX
în loc să capete ce a căpătat săracul din pildă