

Liderii europeni vor fi prezenți luni, la Kiev, pentru a marca, alături de Zelensky, trei ani de la începerea războiului. Prilej bun de a-și reafirma sprijinul total în favoarea unei ”păci juste”. O pace care, în opinia globaliștilor, s-ar traduce prin retragerea trupelor lui Putin din teritoriile ocupate.
Simultan cu concesiile lui Trump în raport cu Moscova, oamenii lui Soros încearcă să dinamiteze eforturile de încetare a focului prin dublarea sau chiar triplarea ajutorului destinat Ucrainei. În paralel, din ce în ce mai multe voci progresiste militează pentru o autonomie a Europei față de SUA în materie de securitate, prin creșterea capacităților de apărare. Inclusiv a arsenalului atomic deținut de Marea Britanie și Franța.
Încă nu știm dacă asistăm la o scenetă tragi-comică, gen ”polițistul bun versus polițistul rău” sau Europa chiar intenționează să prelungească în mod criminal ostilitățile din Ucraina. Și asta în ciuda opoziției unei bune părți a populației de pe continent.
În prima variantă, europenii ar putea încerca să oblojească rănile ucrainenilor care se simt trădați de atitudinea noii administrații de la Casa Albă. Spre deosebire de Trump, lideri ca Macron, Scholz și Starmer se prefac că înțeleg aspirațiile poporului ucrainean și se străduie să dea o mână de ajutor. Cu riscul major de a-și pune-n cap proprii cetățeni, de a rupe bunele relații cu Washingtonul și de a accentua gravele probleme economice din UE. Nu în ultimul rând, cu riscul de a genera reacții dure din partea Rusiei.
Săptămâna viitoare, Macron și Starmer vor avea discuții cu Trump la Casa Albă (Scholz lipsește motivat; mâine vom afla dacă Germania rămâne sub umbrela lui Soros sau migrează spre Musk). Din nefericire pentru liderii europeni, la negocierile cu Trump se vor duce cu mâna goală. Principalele atuuri și pârghii de coerciție se află pe biroul noului președinte ale SUA: 1) Europa depinde momentan de gazele naturale livrate de Trump; 2) Industria europeană de apărare produce doar 30% din capacitatea SUA în domenii critice (artilerie, muniții). Majorarea producției ar necesita investiții masive și timp; 3) Statele Unite au capacitatea de a decupla Ucraina de la rețeaua de internet Starlink; 4) Statele UE sunt foarte divizate cu privire la sporirea ajutorului pentru Ucraina.
Revista Politico anunță că Europa pregătește un mega-pachet de ajutor militar și financiar, estimat la 20 de miliarde de euro – în plus față de banii livrați lună de lună, prin acorduri deja parafate. Și fără a lua în calcul opoziția unor țări ca Ungaria și Slovacia. Vor fi contribuții individuale ale statelor membre, după cum a dat asigurări șefa diplomației europene, războinică rusofobă Kaja Kallas. Cu un astfel de ”pachet” substanțial și cu promisiunea unui sprijin continuu, de lungă durată, independent de poziția Casei Albe, liderii europeni se vor prezenta poimâine la Kiev, înainte de preconizata întâlnire dintre Trump, Macron și Starmer.
Deloc întâmplător, mass-media globalistă tocmai a lansat în spațiul public rezultatele unui sondaj de opinie, potrivit căruia Zelensky s-ar menține la incredibila cotă de popularitate de 63 la sută (și nu 4 la sută, cum a pretins Trump).
Așadar, Zelensky ar fi susținut de popor să continue lupta, în ciuda opoziției ruso-americane. Și cu sprijinul masiv, înzecit, al globaliștilor din Europa. Acesta este mesajul cu care Macron și Starmer vor merge la Casa Albă, în speranța că Trump va schimba foaia în raport cu Putin.
Germania, Marea Britanie și Franța au poziții nuanțate față de negocierile lui Trump: toate susțin o pace care să respecte suveranitatea Ucrainei, dar diferă în ce privește gradul de risc pe care sunt dispuse să și-l asume. Majorarea substanțială a ajutorului militar și financiar ar oferi Europei o oportunitate de a-și afirma influența și de a proteja interesele globaliștilor, dar la costul unor tensiuni majore cu SUA, al unei recesiuni economice profunde și al unei expuneri extrem de periculoase față de Rusia.
Parteneriat Opoziția
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
MAREA TREZIREA ESTE AICI! Genocidul COVID s-a încheiat oficial. Președintele Trump a INTERZIS toate injecțiile cu ARNm, a emis ordine pentru ARESTĂRI ÎN MASĂ și pregătește TRIBUNALE MILITARE pentru criminalii din spatele pandemiei. Bill Gates, Fauci, CEO Big Pharma – zilele lor sunt numărate. Pedeapsa cu MOARTE este acum în joc pentru crime împotriva umanității.
AU MINȚIT, AU OTRAVIT, AU AVUT PROFIT, ACUM ESTE Rambursare.
Ani de zile, Deep State a dezlănțuit o tiranie medicală - forțând injecții mortale, reducând la tăcere pe cei care spuneau adevărul și profitând de un genocid global. Milioane de morți. Alți milioane de mutilați. Nu era vorba despre sănătate, ci despre control, putere și depopulare.
Dar TRUMP A TERMINAT JOCUL.
El conduce acuzația împotriva elitei globaliste, interzicând injecțiile de ARNm, demontând fortăreața Big Pharma și vânând fiecare ultimul criminal care a profitat de pe urma vărsării de sânge.
Virusul? Fabricat în laborator. Dezlănțuit pentru a crea haos.
Închiderile? Conceput să zdrobească libertatea și să rupă voința oamenilor.
Vaccinurile? O armă biologică deghizată în „medicament”, împingând o agendă tăcută de depopulare.
Ei știau riscurile. Ei ȘTIAU consecințele. Și au împins-o oricum.
DAR socoteala E AICI.
Master Planul lui Trump:
Injecții cu ARNm COVID – INTERZISE.
Arestări în masă ale directorilor din Big Pharma, ale marionetelor media și ale agenților Deep State.
Tribunale militare — PEDEAPSA CU MOARTE pe masă.
VINOVATII:
Bill Gates: A finanțat agenda depopulării sub pretextul „sănătății”.
Anthony Fauci: A supravegheat cercetările ilegale, a mințit publicul și a acoperit decesele prin vaccin.
CEO Big Pharma: au făcut injecții mortale pentru profit, cunoscând riscurile.
Mass-media coruptă: a cenzurat adevărul, a răspândit propagandă și a ajutat la genocid.
NICIODATĂ NU A FOST DESPRE UN VIRUS. ERA DESPRE CONTROL.
Și acum, poporul american ia înapoi libertate.
PEDEAPA CU MOARTE PENTRU GENOCID ESTE DOAR ÎNCEPUTUL.
Administrația Trump finalizează acuzațiile și se pregătește pentru procese publice. Momentul Nürnberg 2.0 a sosit.
Deep State se prăbușește. Globaliștii sunt în panică. Și NOI OAMENII CÂȘTIGĂM.
DISTRIBUIȚI ACEST ORIUNDE — LUMEA TREBUIE SĂ ȘTIE!,,,,