Adrian Onciu: A venit decontul pentru lovitura de stat

De Adrian Onciu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câteva observații după primul tur:

1. A fost un vot anti-sistem masiv, cu o contribuție importantă a diasporei. Oamenii au taxat dur mizeria incredibilă de anul trecut, când PSD și PNL au anulat alegerile fără niciun temei constituțional, la solicitarea globaliștilor de la Bruxelles.

2. George Simion a reușit să capteze mare parte din electoratul lui Călin Georgescu. A luat de trei ori mai multe voturi decât în noiembrie 2024 – explicabil prin furia cu care electoratul a condamnat lovitura de stat. Și prin strategia foarte inspirată de a ieși în public umăr la umăr cu CG în două momente bine alese: în noaptea de Înviere și ieri, în secția de votare.

3. Partida pare jucată în perspectiva turului doi, dacă Victor Ponta va decide să se implice în campania electorală de partea lui Simion. Ar fi firesc. Electoratul lui Ponta (majoritar din PSD) nu are nicio legătură cu Nicușor Dan. Chiar dacă fostul premier le-ar cere, la modul hilar, să voteze cu primarul Capitalei, foarte puțini s-ar conforma. Ar irosi inutil glonțul de argint. În plus, i-ar da apă la moară Elenei Lasconi, care a pretins că Ponta și Dan s-au întâlnit cu generalul Coldea pentru a face aranjamente de culise.

4. Mass-media mainstream, în frunte cu Gigi24, A3-CNN, Pro TV, Europa FM, Hotnews și celelalte instrumente ale puterii globaliste și-au dovedit, pe deplin, limitele. Au murit frumos, în ciuda zecilor de milioane de euro investite de PSD, PNL și UDMR. La fel și influensării arondați coaliției de guvernare. Paradigma s-a schimbat complet. Oamenii cât de cât informați nu mai au încredere absolut deloc în aceste gornete triste, sponsorizate pe filiera Ciolacu-Bolojan-Bruxelles-corporații. Veșnică pomenire!

5. Autorii loviturii de stat ar trebui să iasă din scenă, după ce candidatul lor, Crin Antonescu, a pierdut lamentabil. Premierul Ciolacu a scăpat de ghilotină la limită în decembrie 2024, după ce a ratat marele premiu. Acum, la al doilea eșec major, va fi și mai contestat în sânul PSD. Mai ales dacă Simion va câștiga finala și îi va deschide calea lui Ponta pentru a prelua partidul din care a fost dat afară chiar de către Ciolacu. Cu un PSD condus de Ponta, actuala coaliție s-ar destrăma instantaneu, în ideea de a face loc unei guvernări AUR-PSD-POT-SOS. Sigur, cu amendamentul că Diana Șoșoacă ar compromite încă din start o astfel de alianță. De preferat ar fi ca în loc de SOS să apară niște independenți și, eventual, grupul minorităților.

6. Și Ilie Bolojan ar trebui să deconteze eșecul lui Antonescu. Adică mai ales el, în calitate de lider neoficial al PNL și principal girant al candidaturii liberalului trimis de electorat, din nou, într-o lungă vacanță.

7. Urmează două săptămâni de foc. Vor fi mai multe direcții de atac din partea fanilor lui Nicușor Dan: 1) România va fi falimentată de creditorii externi, care nu-l doresc sub nicio formă pe Simion la Cotroceni. E posibil să vedem chiar asalturi asupra monedei naționale în perioada imediat următoare, cu girul lui Isărescu; 2) Moldova va fi reocupată de ruși, întrucât Simion va tăia ajutoarele pentru regimul de la Chișinău; 3) În spatele lui Simion va fi în permanență Călin Georgescu, un pro-rus care va conduce țara ”de facto”, împreună cu legionarii binecunoscuți; 4) Birocrații de la Bruxelles vor tăia toate fondurile destinate României, întrucât, nu-i așa, țara e condusă de un extremist de dreapta și nu unul de stânga. Cum ar fi Nicușor Dan. Neocomuniștii sunt îmbrățișați cu căldură de Ursula von der Leyen; 5) Vor reveni în forță atacurile sălbatice asupra lui CG.

8. Să ne așteptăm ca influensări gen CTP, Mîndruță și Caramitru să turbeze împotriva lui Simion și a votanților acestuia. ”Apocalipsa după Simion” va fi laitmotivul campaniei pentru turul doi.

9. Implicarea lui Ponta fie la conducerea PSD, fie în fruntea unui nou partid, va schimba radical scena politică. PSD riscă să dispară dacă nu sesisează oportunitatea. La fel și PNL, dacă nu găsește lideri credibili.
 
10. Să tragem aer în piept. Urmează un show pe cinste.

 
Opoziția.net
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Mesajul lui Călin Georgescu pentru clasa politic: SUSPENDAȚI-L!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Adrian ST 05.05.2025 12:39
    Iubindu-mi țara, semenii, istoria și credința ortodoxă, am încercat constant - în afară de dățile când m-au furat patimile și păcatele - să fiu de partea Adevărului. Logic, asta a însemnat o aderență firească la valul suveranist.

    Am urmărit aseară, impulsiv, cum se numără voturile pe pagina oficială. Știam că Simion va lua peste 3.5mil de voturi motiv pentru care nu am avut emoții. Acestea au început să crească în momentul când devenea limpede că Nicușor va fi în turul 2 și la gândul că sistemul va tura toate motoarele pentru a-l pune în fruntea țării iar speranța multora se va nărui într-un și mai adânc resentiment.

    Mă învârt într-un mediu corporatist și după estimările mele, 95% din ei votează și vor vota în continuare cu Nicușor Dan. Argumentele lor sunt simple: ruși, UE (ca și cum Simion este contra UE), comparație cu alegerile dintre Vadim/Iliescu, latura golănească a lui Simion și "case la 35.000 euro" comparativ cu "firescul" lui Nicușor.

    Le-am argumentat că săracul popor care trăiește mai ales la țară, cu pensie ce dispare înainte de jumătatea lunii, cu alocații de 293 RON pentru un copil care are nevoie de câte și mai câte și cu oportuniăți aproape de 0, fiind uitați, batocoriți și deznădăjduiți nu vor adera niciodată la conceptul de "importanța UE", oportunități, joburi, infrastructură, salarii la care ei au aderat prin pricina oportuntăților pe care le-au avut (familie, posibilități financiare, mediu, oameni care să-i învețe) dar pe care le cam iau de-a gata sa ula ajutorul dat unui ucrainean care primește aproape de 4000 RON (chiar și pe bună dreptate uneori, fiind în război și fugiți din țară). Firește, ca orice om care-și uită binele de-a gata primit, unii dintre ei au blamat instinctiv și implsiv pe acești săraci de la țară care oricum nu vor să muncească ci să stea și să bea. Ca și cum lenea și alcoolul sunt o natură firească a unui om împlinit, plin de oportunități și înconjurat de bine și fericire..

    Persoanl, am încercat, o bună perioadă de timp, să urmăresc și persoanele publice din extrema cealaltă: Adrian Papahagi, Baconschi, Bănescu, etc., tocmai cu gândul că poate eu/noi greșim și chiar ar trebui să votăm cu Nicușor Dan.

    Din păcate, concluzia mea este că mesajul lor este la fel de simplu: 3.5 mil de proști, needucați, golani de pe stadion. Oricât aș aprecia sinceritatea (incompletă) a lui Papahagi, de exemplu, nu pot să nu remarc lipsa de dragoste pentru proprii frați și propriul interes care-i mâna activitatea politică. "Salvăm țara din mâinile rușilor".. salvezi țara dar nu poporul?

    Pare că toți au înțeles că votul cu AUR/Simion este un vot de blam, împotriva a tot ce a fost rău în România ultimilor 30 de ani cu aceeași guvernare. Este un vot de ultimă speranță, că cei care proclamă dragostea pentru țară dar și popor, vor câștiga și va ajunge și la ei un pic din ceea ce promit. Iar dacă nu, măcar se vor fi încărcat sufletește cu speranța.

    Dar înțelegerea acestui mecanism important nu le este de ajuns ca să priceapă și că țara are nevoie de vindecare. Cele peste 3.5 mil de oameni au nevoie de vindecare.

    După ce anulezi alegerea a cel puțin 2.3 mil de oameni care au votat mânați de speranță, lăsându-i batjocoriți, scârbiți și obosiți..

    După ce-ți bați joc de o țară întreagă forțându-i să-și înjecteze un ser pentru care nu-ți asumi responsabilitatea..

    După ce le arăți că sunt cetățeni de mâna a 2-a și bunăstarea vecinului e disproporționat mai importantă..

    .. și după câte și mai câte..

    Țara are nevoie de vindecare.

    Primul tratament este împlinirea speranței. Valul suveranist ajuns la putere.
    Al doilea tratament este împlinirea așteptărilor. Valul suveranist să-și respecte cu sfințenie mesajul.
    Al treilea tratament este ca cei care au produs boala, să o admită, să-și asume și să se îndrepte. Coborârea în smerenie și privirea spre tot poporul.
    Al patrulea tratament și ultimul, valul suveranist nu mai este necesar și putem reveni la o politică axată pe interesul întregului popor, tratament cei defavorizați din falia de jos a societății.

    Nădăjduiesc ca Simion să câștige cel puțin electoratul lui Ponta și să avem măcar un președinte suveranist.

    P.S. I-am întrebat pe colegii mei: dacă PSD-PNL-UDMR își anunță susținerea pentru Nicușor Dan, ce facem?
    - Ah, păi stai, că nu e chiar așa.. lucrurile trebuie privite în context..

    Dar când blamăm suveraniști pentru simplul fapt că sunt susținuți de ruși (ca și cum asta înseamnă intrisec ceva rău), nu mai este vorba de context?!
  • Dorel Timpa 05.05.2025 17:32
    Nu sunt de acord cu tine cînd zici de ucraineni că primesc 4000 de lei și zici că sunt fugiți din tara lor care este in război : pai fratele meu, țara noastră este in Rahat din cauza politichienilor de doi bani care au distrus tara de 35 de ani încoace și nu are bani sa susțină un nivel de trai acceptabil, nu bun pentru majoritatea românilor de rind dar sa dea atîtia bani la refugiați ???
    Nu, fratele meu, întâi trebuie sa asiguri traiul românilor tai și apoi al altora !!!!
  • Dorel Timpa 05.05.2025 17:26
    Nu încă, nu a venit :

    lipsește arestarea lu joianus boianus, a celor 9 pinguini de la cecereu , a celor trei sau patru judecători de la icecejeu și a lui ciolacos și a lui bolovanus !!!!
    Abia atunci putem spune că a venit decontul și nota de plata a anulării alegerilor de anul trecut !!!
  • Mircea Dragan 05.05.2025 17:47
    Sunt niste tradatori si hoti. Ar scapa ieftin doar cu demisia. Sa nu uitam ultimii 4 ani in cate au imprumutat in numele nostru zeci de miliarde care au disparut.
    Acum au pretentia ca noi sa platim hotia si tradarea lor prin mariri de taxe si impozite ori acest lucru nu e posibil. Confiscare extinsa de la tori ''guvernantii'' si aruncarea lor 30 de ani in puscarie ptr tradare. Ciolacu ce ne mai poate spune de Nordis, Citu ce ne poate spune de PNNR si miliardul aruncat pe seruri in testare? Burduja de ''modulare''?
  • IC XC NI KA 05.05.2025 20:08
    A venit scadenta..

    Ce se seamă aceea se culege..indiferent cine ce (se) crede.
    E Lege.

    Cum Lege e și: Groapă a săpat și a adâncit-o și va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui și pe creștetul lui silnicia lui să se coboare. Psalmul 7,15-16

    Hristos a înviat!
  1. Papahagi, vehiculat la Cultură, i-a cerut demisia Patriarhului Daniel. Ierarh BOR: Părerologi aroganți, pseudo-influenceri care lovesc în Biserică, nu mai sunt fii ai ei. Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei: A luat Crezul în derâdere

  2. Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"

  3. Ziaristul veteran Sorin Faur revine: Ucrainenii au detonat controlat drona pentru a distruge electronica de pe care se puteau extrage traseul și ținta care trebuia să spulbere mobilul și imobilul dintr-o bună parte a orașului Constanța

  4. Călin Georgescu, președintele prigonit de Sistem: RIDICAȚI-VĂ! Este momentul ca IMEDIAT să începeți suspendarea locatarului ilegal de la Cotroceni! Întoarcerea la democrație înseamnă Turul 2 înapoi. George Simion susține ANTICIPATELE

  5. Un TIR cu număr de Ucraina a intrat violent în 10 mașini din Constanța. După ce a aruncat cu obiecte grele în polițiștii care au intervenit, șoferul a invocat o urgență medicală - VIDEO

  6. Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată

  7. Satanista LGBT-istă de la Olimpiada din Franța repetă povestea, cu vrăjitorii și ocultisme în Bisericile din Paris, aprobate de Arhidioceza Catolică. Credincioșii protestatari sunt arestați cu violență - VIDEO

  8. Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

  9. Brad Florescu, genial: DRONA ERA DE LA GLOVO.UA!

  10. Elena Chiaburu: Din nou Octavian Goga... Evreii din Madagascar - un fals grosolan, la auzul căruia damele simțitoare și domnii simandicoși cu carte de muncă la Istorie și la Tribunal se indignează instant

  1. Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum

  2. ACTUALIZARE: AU EXPLODAT TOATE CELE 4 DRONE! Alertă maximă în Portul Constanța: O dronă maritimă încărcată cu explozibil s-a autodetonat necontrolat. Kievul confirmă că drona era ucraineană - DETALII INCREDIBILE

  3. PROVOCARE CRIMINALĂ ȘI MINCIUNI OFICIALE: Puteau să sară în aer zeci de specialiști români de la MApN, MAI și SRI. Au avut doar 3 minute! MApN susține că Ucraina ar fi anunțat cu doar 15 minute înainte iar Guvernul că se știa de la 6. CINE MINTE?

  4. Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

  5. 4 iunie 1920: 106 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon - ZI DE MARE SĂRBĂTOARE PENTRU TOȚI ROMÂNII!

  6. MOARTEA MAREȘALULUI. 80 de ani de la ucidere, chiar înainte de ziua sa de naștere, 2 iunie. Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtășanie Mareșalului Ion Antonescu înainte de execuție: La Jilava, soldații plângeau în curtea închisorii (1 iunie 1946)

  7. Jurnalistul Răzvan Dumitrescu și-a dat demisia în direct de la Antena 3

  8. Nicușor Dan a publicat imagini cu fragmentele dronei de la Galați. Care sunt concluziile lui "OFICIALE"

  9. Adrian Onciu: Cine ar fi avut de câștigat după sabotajul Oil Terminal

  10. ROMÂNIA, ȚARA FĂRĂ REPREZENTANȚI. ”Alo? Zelenski? Da...Sunt Nicu de la București. Îmi cer scuze că am pus Portul Constanța în calea dronei Ucrainei!” - NICU, ȘOȘO ȘI CU VOLO PUTIN radiografiați de Florin Ursache

Ultima oră

20:54

Titi Aur despre TIR-ul care a provocat haos la Constanța: Un astfel de incident este „un maxim pericol public”. A fost aproape intenționat! - VIDEO

20:23

Paul Gabriel Andrei: Șoferul TIR-ului spune că a descărcat în Murfatlar, nu știm unde. Sunt 27 minute și 21 de km între această localizare și locul accidentului. Când i s-a făcut rău? Când a ajuns unde n-avea voie sau era conștient când a intrat în zonă?

19:30

Florin Iordănoaia, fost ofițer de Marină Militară și profesor de navigație, acuză: Drona nu putea ajunge acolo unde a explodat fără să fie dirijată! Apropo de ”radarele noastre nu pot să vadă obiecte atît de mici”: Ce vorbești, domnule? Cine te-a mințit?

18:42

Elena Chiaburu: Și totuși, Octavian Goga... Erorile din ”Raportul final” al Comisiei Elie Wiesel

18:19

Bulgarii iar ne-au luat fața. Guvernul de la Sofia a decis să STOPEZE ajutorul militar pentru Ucraina. Ministrul Apărării: ”A sosit momentul”

18:15

IPS Teodosie, la Paris: Dobrogea – țară de Sfinți, Martiri și Cărturari. Participarea lui Marcus, Mitropolitul Tomisului, la primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325

17:44

De ce se ascund imaginile cu drona din Constanța? Victor Ponta: ”E plin portul de camere. Să vedem și noi cum a ajuns acolo!”

17:44

Cei mai ordinari dezinformatori strigă dezinformare! Lucian Mîndruță, Sorin Ioniță și site-ul Ioanei Dogioiu, MINCIUNI DEȘĂNȚATE pe tema dronei ucrainene și a unui inventat VAS FANTOMĂ al Rusiei. Nicușor Dan și Rompetrol dezmint vehement

17:28

Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: CEA MAI MARE PRIMEJDIE A LUMII. Sau despre un adevăr încă nespus

17:21

Senator AUR: ”Există 72 de genuri aprobate de întreaga lume globalistă. Unul dintre acestea este tratat de urolog, al doilea este tratat de ginecolog, iar toate celelalte sunt tratate de psihiatru!”. USR-iștii au impus în Senat dictatul ideologiei de gen

16:18

Moarte suspectă în Giurgiu! Un bărbat de 46 de ani a fost găsit fără viață în casă după trei zile

16:10

Un TIR cu număr de Ucraina a intrat violent în 10 mașini din Constanța. După ce a aruncat cu obiecte grele în polițiștii care au intervenit, șoferul a invocat o urgență medicală - VIDEO

16:00

Cum au falimentat Papahagi și Baconschi Fundația Creștin Democrată pe mâna putinistei KAS - ANCHETA R3MEDIA

15:55

Cine sunt Delia Velculescu și Radu Burnete, numele de rezervă ale lui Nicușor Dan dacă nu reușește Guvernul Tomac. Conexiunile duc direct în laboratoarele globaliste

15:20

Acord major între Beijing și Phenian: Xi Jinping și Kim Jong Un extind cooperarea politică și economică