Războiul din Ucraina este un poker pe viață și pe moarte, în care toți jucătorii sunt „all in”.
Motivul implicării Statelor Unite în Războiul din Ucraina a fost explicat de secretarul american pentru Apărare, Lloyd Austin, astfel:
„Dorim să vedem Rusia slăbită în asemenea grad încât să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut invadând Ucraina.”
Printre cuvinte, motivul Washingtonului se putea citi clar: anihilarea capacității de mare putere militară a Rusiei.
(Nota Bene: Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume – 6.257 de focoase -, față de 5.550 – Statele Unite.)
Cât de mult este dispusă administrația Biden să se implice în Războiul din Ucraina pentru a-și realiza acest scop? Cât de departe este pregătită să meargă?
Cu fiecare zi ce trece, răspunsul devine tot mai evident: foarte departe!
Pe 4 mai, un articol bombă din New York Times dezvăluia, citând surse oficiale din comunitatea de informații americană, implicarea directă a serviciilor SUA în lichidarea de către ucraineni a 12 generali ruși.
Până atunci, Washingtonul dăduse doar explicații vagi cu privire la natura informațiilor pe care le transmite armatei ucraiene.
Acum, pentru prima oară de la începutul războiului, Statele Unite recunosc că este vorba despre informații de primă mână „oferind localizarea și alte detalii privind cartierele generale mobile ale Rusiei, care își schimbă frecvent amplasamentul”.
Era de-abia începutul bombelor: a doua zi, pe 5 mai, NBC News a venit cu o altă deflagrație:
„Informații transmise de Statele Unite au ajutat Ucraina să scufunde crucișătorul rus Moskva, au declarat oficiali SUA pentru NBC News, confirmând rolul jucat de americani în probabil lovitura cea mai jenantă suferită de Vladimir Putin de la invadarea Ucrainei.”
Crucișătorul purtător de rachete teleghidate Moskva, echipat cu rachete S-300 și având la bord un echipaj format din 510 oameni, era nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră.
La jumătatea lui aprilie, când Moskva a fost scufundată de ucraineni cu un tir cu rachete Neptun, au existat mai multe voci care s-au îndoit de capacitatea forțelor militare ale Kievului de a realiza singure o asemenea performanță.
Printre aceste voci, s-a numărat și colaboratorul ActiveNews, expertul militar Cristian Negrea.
Opinia a fost confirmată și de alți analiști, care au susținut că un avion de spionaj de tip P-8 al marinei americane a localizat Moskva și a transmis în timp real informațiile armatei ucrainene.
Însă, acestea erau doar analize ale unor experți independenți, care, până la urmă, nu dovedeau nimic.
Dar, când două zile la rând, presa americană, citând oficiali de la Washington, dezvăluie că Statele Unite au avut o implicare directă în lichidarea a 12 generali ruși și a navei amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lucrurile iau o turnură periculoasă.
Vladimir Putin a plasat forțele nucleare ale Rusiei în stare de alertă maximă încă din 27 februarie 2022, la câteva zile după ce a început invadarea Ucrainei.
În urmă cu doi ani, Putin revizuise politica nucleară a Rusiei; acum, ea permite utilizarea armelor nucleare ca răspuns la o agresiune convențională.
La sfârșitul lui aprilie 2022, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a avertizat că riscul unui război nuclear este „serios”, „real” și „nu trebuie subestimat”.
El a estimat acest risc mai mare decât cel din 1962, din timpul crizei rachetelor cubaneze.
Cu aceeși ocazie, Lavrov, care este un vulpoi al diplomației și își măsoară foarte bine cuvintele, a acuzat:
„NATO poartă practic un război împotriva Rusiei prin interpuși (ucrainenii).”
Acum, regimul Putin are dovada pentru asta, oferită chiar de adversari.
De aici încolo, intrăm pe tărâmul speculațiilor:
1. De la începutul războiului, administrația Biden a făcut uz de o retorică belicoasă, dar s-a ferit să meargă cu implicarea (cel puțin oficial) mai departe de ajutoare militare și financiare pentru Ucraina și de sancțiuni economice impuse Rusiei.
De ce a trecut acum administrația Biden această linie roșie, care confirmă declarațiile lui Lavrov?
2. Lumea serviciilor de informații – mai ales militare – este una discretă prin definiție.
Ce a determinat Washingtonul să-și trâmbițeze implicarea directă în două din cele mai usturătoare (pentru Putin) aspecte ale Războiului din Ucraina?
3. Când un serviciu secret scapă informații sensibile în spațiul public, există doar două motive: fie dintr-o eroare, fie pentru că intenționează să folosească scurgerea într-un scop mai important, care merită „gambitul”.
Când informațiile, una mai nevralgică decât alta, se rostogolesc în cascadă, primul motiv pică de la sine.
4. Au circulat o sumedenie de zvonuri despre sărbătoarea de la 9 mai, când Putin va trebui, într-un fel sau altul, să dea raportul poporului rus și comunității internaționale despre „operațiunea militară specială” din Ucraina. Și să prezinte „semne” ale unei victorii.
O posibilitate – vehiculată tot mai des, inclusiv de voci din România – ar fi un atac cu arme nucleare tactice în Ucraina, care să demonstreze superioritatea incontestabilă a Rusiei.
Toate aceste zvonuri nu se bazează pe nici o informație reală, ci doar pe speculații cum sunt cele despre nebunia sau cancerul terminal în care s-ar afla Putin.
5. Comentatorii mai puțin „încinși”, consideră, dimpotrivă, că Putin (care nu dorește să ocupe Ucraina pentru a rămâne pe cap cu o țară falimentară și distrusă de război), a ocupat exact cât i-a trebuit pentru necesitățile sale strategice.
Acum așteaptă ca Occidentul să dea semne că își dorește cu adevărat o negociere.
6. Pe de altă parte, chiar și comentatorii cu mintea rece, de talia unui Pat Buchanan, se îndoiesc de capacitatea de răbdare prea îndelungată a lui Putin.
Liderul de la Kremlin este prea orgolios pentru a asista cum capacitățile sale militare convenționale se diminuează de la o zi la alta; cum prestigiul său este târnosit sistematic; cum statutul de mare putere mondială al țării sale se degradează de la o zi la alta – toate astea, fără a recurge la atu-ul său numărul unu: armele nucleare.
7. În foarte controversatul său discurs de la Varșovia, din 26 martie, Joe Biden a lăsat limpede să se înțeleagă că scopul Statelor Unite este o schimbare de regim în Rusia.
„Pentru numele lui Dumnezeu, omul acesta (putin) nu mai trebuie să rămână la putere”, a exclamat el.
Consilierii de la Casa Albă au dezmințit ulterior că Biden a vrut să spună ce a spus.
Așa a apărut motivul OFICIAL al implicării SUA în Ucraina, oferit de Lloyd Austin și citat la începutul textului, care se dovedește unul EDULCORAT față de realitate.
8. Cu două zile înainte, la summit-ul NATO de la Bruxelles, Biden a oferit o altă replică șocantă: dacă Putin folosește arme chimice în Ucraina, Statele Unite „vor răspunde cu aceeași monedă”.
Cum asta însemna că SUA dețin și sunt dispuse să utilizeze arme chimice (lucru interzis de convențiile internaționale), consilierii lui Biden au zis din nou că șeful lor nu a zis ce a zis.
Dar ideea implicării directe în război a SUA a rămas nedezmințită de nimeni.
Între timp, mai mulți congresmeni americani (atât Democrați cât și Republicani) s-au pronunțat pentru folosirea de către SUA a armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei, dacă Rusia le folosește în Ucraina.
9. Când subsecretarul de stat american, Victoria Nuland, a recunoscut în fața că în Ucraina există laboratoare biologice finanțate de Statele Unite, ea s-a grăbit să avertizeze că Rusia ar putea încerca să preia controlul asupra lor și să folosească armele biologice de acolo într-o operațiune tipică de „steag fals”.
10. Armele nucleare, chimice sau bacteriologice poartă numele generic de Arme de Distrugere în Masă (ADM) și, pe plan internațional, sunt fie interzise, fie au reglementări absolut speciale.
Armele de Distrugere în Masă au fost pretextul mincinos sub care a avut loc invadarea Irakului de către Statele Unite, răsturnarea de la putere și spânzurarea lui Saddam Hussein.
În Siria, armele chimice au fost un perpetuu motiv de acuzații reciproce între Rusia și SUA, inclusiv de operațiuni sub „steag fals”.
CONCLUZIE: dezvăluirea brutală, în cascadă, a implicării Statelor Unite în uciderea celor 12 generali ruși și a scufundării navei amiral ruse Moskva nu poate avea decât două scopuri:
1. Punerea într-o situație umilitoare a lui Vladimir Putin în preajma zilei de 9 mai pentru a-l provoca să facă un gest necugetat – utilizarea armelor de distrugere în masă în Ucraina – care să justifice o implicare și mai mare a SUA în război. Aeriană sau chiar terestră.
2. Pregătirea terenului mediatic pentru o operațiune sub steag fals a Washingtonului în Ucraina, prin care Putin să fie acuzat de folosirea armelor de distrugere în masă.
Indiferent de variantă, lui Putin i s-a pregătit soarta lui Saddam Hussein.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
-O sa fie magazinele pline iar voi va veti uita si nu veti avea bani sa cumparati. - S-a adeverit
-Or sa fie masini ca turmele de oi. -S-a adeverit
-O sa fie un razboi de va ajunge sangele la glezna iar cand se va intalni om cu om va fi sarbatoare. - Prima parte s-a adeverit.
Cele de mai sus le stiu din 1983 cand nu se gasea nimic pe rafturile magazinelor iar masini erau putine.
Iar întrarea în scenă a unui histrion obraznic numit Zelenski (nu ca ar fi singular în politica europeana sau americana), dovedește ca totul este o piesa de teatru! Poate ca treburile sunt și mai perverse decât putem noi bănui, dar Rusia nu este Irak și toată afacerea poate degenera urât!
„... Ocupați cu conflictele din Irak și Afganistan, americanii nu au mai avut puterea să oprească renașterea influenței moscovite, nici măcar să facă amenințări credibile, care să inhibe ambițiile Rusiei. ... Pericolul renașterii Rusiei și al implicării ei în problemele occidentale va deveni mai evident odată ce analizăm celălalt jucător din această a doua regiune problematică, Uniunea Europeană. Odinioară menită să devină o supernațiune de rangul Statelor Unite, structura UE a început să dea semne de slăbiciune în timpul crizei financiare din 2008, care a condus la criza economiilor europene sudice (Italia, Spania, Portugalia și Grecia). Odată ce Germania, principalul motor economic al Uniunii Europene, a văzut că riscă să se asocieze greșelilor și exceselor partenerilor săi din UE, a început să-și reevalueze prioritățile. Concluzia care a ieșit la iveală a fost că Germania are mai multe interese comune cu Rusia decât cu vecinii săi europeni. Oricât de multe beneficii ar avea Germania de pe urma alianțelor economice europene, ea depinde în continuare de Rusia, pentru o mare parte din cantitatea de gaze naturale de care are nevoie. Rusia are, la rândul ei, nevoie de tehnologie, de care Germania dispune din abundență. În aceeași manieră, Germania are nevoie de o infuzie de mână de lucru care să nu creeze probleme la nivel social prin emigrarea în Germania, și o soluție dintre cele mai evidente o reprezintă deschiderea de fabrici germane în Rusia. Între timp, cererile din ce în ce mai insistente ale americanilor pentru ajutor din partea Germaniei în Afganistan și în restul zonelor au tensionat relația cu SUA și au apropiat interesele germanilor de cele ale Rusiei. Toate acestea ne ajută să înțelegem de ce, pentru Statele Unite, revenirea la o stare de echilibru va necesita un efort semnificativ de-a lungul următorului deceniu, în vederea împiedicării unui parteneriat germano-rus. După cum vom vedea, abordarea cea mai potrivită pentru Statele Unite va presupune o nouă relație cu Polonia, ghimpele geografic care poate fi înfipt în coasta unei antante ruso-germane.”([2], pag. 24, 25)
„... după cum vom vedea, un grad înalt de interdependență globală, având drept centru Statele Unite, crește, de fapt - mai degrabă decât să scadă -, pericolul izbucnirii unui război.” ([2], pag. 33)
„Puterea americană se întemeiază pe economie - oricât de instabilă ar părea la momentul actual - , dar în spatele acestei economii puternice se află forța militară. Scopul armatei americane este să prevină tentativele, din partea oricărei națiuni afectate de influența economică a Statelor Unite sau a oricărei coaliții de acest gen, de a face uz de forță pentru a schimba condițiile care le pun în dezavantaj. La fel ca legiunile Romei, trupele americane sunt trimise preventiv în jurul lumii, pentru că cel mai eficient mod de a folosi forța militară este, pur și simplu, dezbinarea puterilor emergente înainte ca acestea să poată prezenta vreun pericol. „([2], pag. 35)
„Și, la fel ca în cazul Romei antice, cât și al Marii Britanii, cei care celebrează imperiul american coexisă cu cei care îl resping și care își doresc o revenire la vremurile mai pure de altădată.” ([2], pag. 38)
„Interesele fundamentale ale Americii sunt securitatea fizică a Statelor Unite și un sistem economic aproape lipsit de constrângeri. ... Perioada cuprinsă între anii 2011 și 2021 va reprezenta deceniul în care SUA vor începe să învețe cum să facă față ostilității mondiale.” ([2], pag. 42, 43)
„Țelul strategic trebuie să fie prevenirea ascensiunii vreunei puteri care s-ar putea împotrivi Statelor Unite, în orice colț al lumii. ... Un alt citat din discursul de adio al lui Washington își are locul aici: „O națiune care manifestă față de alta o ură sau o apreciere devenită obișnuință a căzut, într-o oarecare măsură, în sclavie. Ea este sclava propriei animozități sau a propriei afecțiuni, fiecare dintre acestea fiind suficientă pentru a o îndepărta de la datoria și interesele sale”. Ceea ce înseamnă că NATO nu mai are un singur înțeles pentru Statele Unite în afara contextului european și că Europa nu poate fi considerată mai importantă decât oricare altă parte a lumii. În pofida nostalgiei față de „relația specială”, realitatea simplă din ziua de azi este că Europa nu mai are aceeași importanță. .... (acum că Europa și-a pierdut imperiile, gândirea europeană gravitează în jurul precauției). ... Toate acestea atrag din nou atenția asupra provocărilor cu care se va confrunta președintele în deceniul care urmează: să ducă o politică externă lipsită de scrupule și sentimentalisme,... O politică externă fără sentimentalisme presupune că, în deceniul următor, președintele trebuie să identifice cu un ochi precis și obiectiv cei mai periculoși inamici, apoi să creeze coaliții pentru a se ocupa de ei. Această abordare calculată înseamnă eliberarea de întregul sistem de alianțe și instituții din perioada Războiului Rece, inclusiv NATO, Fondul Monetar Internațional și Organizația Națiunilor Unite. Aceste relicve ale Războiului Rece nu sunt suficient de flexibile pentru a fi de un real ajutor în diversitatea lumii actuale, redefinită în 1991, și care a lăsat în urmă aceste instituții perimate. Unele ar putea avea în continuare valoare, dar numai în contextul înființării unor noi instituții. ... În perioada de glorie a Imperiului Britanic, lordul Palmerston a spus: „Să presupui că o țară sau alta va fi însemnată ca aliat sau inamic perpetuu al Angliei reprezintă o viziune îngustă. Nu avem aliați sau dușmai eterni. Interesele noastre sunt eterne și perpetue, iar datoria noastră este să urmăm acele interese”. ” ([2], pag. 44 - 46)
„Scopul tuturor acestor manevre este, înainte de toate, evitarea unui război și, apoi, limitarea relației dintre Rusia și Germania, care ar putea, în următoarele decenii, să dea naștere unei puteri care ar contesta hegemonia americană.” ([2], pag. 200)
[2] George Friedman, Următorul deceniu: De unde venim ... și încotro ne îndreptăm, Editura LITERA, 2011 (The Next Decade: Where We’ve Been ... and Where We’re Going, 2011), 286 pagini.