În urmă cu exact 34 de ani, Pompiliu Diplan a fost primul student care a lansat public, printr-un protest, chiar printr-un protest extrem, de greva foamei, o chestiunea arzătoare a acelui moment, care avea să fie preluată ca deziderat și de manifestația anticomunistă din Piața Universității 1990: o televiziune independentă. O televiziune unde să nu se mai mintă ca la postul public guvernat atunci de FSN și astăzi de urmașii lui. Au trecut 34 de ani, au apărut sute de televiziuni în România, țară unde se spune că domnește democrația, dar, la fel ca atunci, nici una nu este, de fapt, independentă. Misiunea lor: să prostitueze și să dezinformeze, ceea ce este cam același lucru. După cum s-a văzut în timpul plandemiei, televiziunile centrale au intrat fără de rușine în sarabanda ucigașă plătită a injectării românilor cu seruri experimentale, încurajând implicit și frauda de peste 1.000.000.000 de euro făcută de Guvernul care le-a făcut complice la crimă în masă. Puținele excepții, ale unor posturi mici, anti-sistem, au fost lovite direct în cap cu toporul, la fel ca minerii în 1990, de sclavii sistemului de la CNA, prin amenzi covârșitoare și chiar prin închiderea lor. Iată așadar, că după 34 de ani, se pune din nou și din nou aceeași problemă pentru care milita tânărul Pompiliu Diplan. ActiveNews și Starea de Libertate, asociația civică înființată de Pompiliu Diplan și camarazii săi, vor încerca să atace frontal problema, prin lansarea, în curând, cu ajutorul Domnului, a unor șarje de emisiuni în cadrul proiectului pentru care studenții anticomuniști ai anilor 1989-1990 ieșeau fără teamă în stradă. Nimeni nu ne poate fura libertatea! (Redacția)
Istoria unei fotografii
Am regăsit fotografia cu mine in ianuarie 1990 intr-o minunata colecție de poze postate pe Facebook. E interesant să te vezi dupa atatia ani...
Aceasta
greva a mea a inceput pe 29 (sau 30?) ianuarie 1990 si a durat 5 zile
(cam atat pot duce fara mancare, doar cu lichide). A fost declansata de o
revolta personala dupa mineriada (prima mineriada) ce a pus capat, in
28 Ianuarie '90, manifestatiei studentesti si a PNT si PNL contra FSN.
Faptul ca minerii aia primi au fost adusi acolo cu ajutorul manipularii
Televiziunii Romane ("Libere" apropo), mi s-a parut demn de revolta.
Piata
Universitatii si aceasta ultima treapta (din cele trei din fata
Teatrului National) erau goale la vremea respectiva - o greva a foamei
mi s-a parut cel mai bun lucru de facut (era si la cativa pasi de unde
ma nascusem, fusese pana atunci maidanul unde ne antrenam cu colegii de
scoala, cu Adrian Michael si Razvan Bucuroiu,
la patine cu rotile, cu Cristina Maftei si Mirela Mihai parca, eram
"acasa" ceea ce conteaza). Nu aveam de gand - Doamne, fereste! - sa ma omor
prin infometare, ci doar sa transform un post negru de cateva zile - de care ma
stiam in stare - in zgomot politic).
In
acele zile, pentru prima oara, am vazut dezbaterea "live" incepand; vedeam oamenii cum incep sa se certe si sa dezbata. Grupuletele pe care
le vedeti in fotografie se formau spontan, cate 10-15 oameni care se opreau sa
citeasca, fie entuziasti, fie controversati, si se trezeau dezbatand cu
semenul de alaturi de pe trotuar. Proportia era ceva mai buna decat la
alegerile din mai '90, nu erau chiar 85-15, dar nu erau nici 50-50. Ci
erau cam 60 de fesenisti la 40 de anticomunisti. si aia 40% ii
convingeau/converteau/intrigau pe cei 60%.
Ca
sa ilustrez acest 60/40: Intr-unul din grupuri am remarcat un barbat
mai simplu ca se uita ceva mai lung la pancarta mea (pe care scria, ca
un fel de subtitlu pentru ca sa inteleaga strainii, "Hunger Strike").
si acest tip se trage catre unul de langa el si il intreaba, mai mult in
soapta, pe un ton suspicios:
- E neamt?
Ala: - Nu.
- Pai si atunci cine e ala de care zice?
- Care?
- Ala, hunger striche...
In
general oamenii nu stiau ce inseamna o greva a foamei (se poate sa fie
adevarat ca a fost prima de dupa '90). Femei de la Apaca imi ziceau: "ce
ma, vrei sa zici ca nu ai ce sa mananci? te faci ca nu vezi ca s-au
umplut magazinele de portocale"? etc etc.
Oricat
de neinteles, acesta era micul _meu_ post de media, de diseminare
politica.
Asteptam sa se faca un grup, mic, apoi ma mutam (pe sest) mai
incolo, si se facea un alt grup, pana se umplea trotuarul de la TNB.
Se
umplea de discutii gen (da' de ce sa nu participe FSN la alegeri? da ce e
aia neo-comunism/socialism cu fata umana? etc etc. Eu insumi pe vremea
aia nu stiam cat de "groasa" e frauda de legitimitate a FSN, nu
realizam. A fost un gest oarecum intuitiv, facut de un idiot al
momentului.
M-am trezit intervievat de ceva gen Antenne 2 (stiu ca o
matusa indepartata din Paris, Anne Popesco, i-a zis maica-mii ca m-a
vazut sera la stiri), de ARD sau ZDF (ceva nemtesc, ceva agentii de
stiri) etc. Pacat ca nu prea aveam ce zice decat ca am vazut monopol
asupra televiziunii, am vazut manipulare, si nu e ok si vor fi [urmat]
niste alegeri strambe si dezechilibrate, probabil asta spuneam. Nu imi
dadeam seama de chestia cu teroristii, nu imi dadeam seama de multe
minciuni si crime, eram inca ambetat de noua democratie roza.
Intr-una
din aceste zile m-am trezit cu o doamna/domnisoara de vreo
douazeci-si-ceva-treizeci de ani, zdravana, cu o umbrela transparenta,
ca vine la mine si imi zice:
"Domnule
Diplan, felicitari pentru gestul dvs! Va transmit asta mai multi
generali din armata romana! Sunt fata generalului Milea. O zi buna!".
Si
a plecat grabita spre scarile rulante in centrul Pietei. Asta se
intampla cu ea [pe treapta de] jos si eu [pe treapta de] sus, mai spre
InterContinental, inconjurat de grupuletul de dezbatatori pe care il
construisem (vezi mai sus). Eu nu aveam inca nici o teorie despre unde
intra "sinuciderea" lui Milea si restul. am ramas cum s-ar zice bouche
bée si alergam dupa ea, cerandu-i mai multe detalii "stati putin, de unde veniti, ce e cu generalii, nu inteleg..."
Ea
insa - o mai fi traind ?- s-a tinut foarte ferma si se vedea ca se
autocenzureaza, si a zis " nu nu, atat am avut de spus... buna ziua!"...
si asta a fost ... am urmarit-o, cu uluire tampa si cu oarecare
tristete, coborand pe scara rulanta in pasaj.
In stanga mea, se vede varul al meu de-al doilea, Valeriu (sotul Elenei Stingaciu).
In dreapta, era un copil al strazii, Robert, parca, despre care are mai
multe a povesti mama mea (o poveste
lunga, pe drept comun, nu pe politic :)).
In
ultima zi a grevei am fost invitat de o realizatoare TVR a unei
emisiuni de Duminica, poate Album Duminical, pe 2-3 Februarie, cu
Topescu sau cu Vartan Arachelian (nu o mai tin minte, un fel de Irina
Hossu Longin, dar cu nume de ...escu) careia i s-a facut mila de mine -
sa zic ce am de zis din fata TVR din intrarea Pangratti. M-am conformat
si m-am dus pana acolo si am zis ceva scurt in direct din curtea TVR.
Publicul emisiunii probabil, daca nu a ras, o fi ridicat din sprancene. E
adevarat ca - oarecum formal - Brucan si ai lui l-au schimbat in
saptamana aceea pe directorul TVR, Aurel Dragos Munteanu cu altul, Razvan Theodorescu.
Adica o mutare a Leviathanului de pe o parte pe alta sau 'din lac in put'.
Dar
efervescenta grupuletelor pornite de greva asta din Piata Universitatii
sunt convins ca a ajutat la cresterea ei si la fenomenul care, o luna
mai tarziu, in martie-aprilie, s-a generalizat.
Si - ne-legat de subiect - o anecdota despre Piata Universitatii, o luna mai tarziu.
Cu
bucurie am vazut ca se aduna lumea in primavara, si ca se isca un fel
de cenaclu patriotic si anti-comunist. Eram zi de zi in Piata. De acolo
s-ar putea sa il stiu pe Liviu, sotul Mihaelei Evelina. Apucasem sa scriu pe zidul de la metrou Campineanu cu vopsea
"Comunisti, votati Iliescu" (in nadejdea unui efect invers) etc, roteam
impreuna cu un Tudor Popescu dintr-un steag pe care il credeam cel mai
mare cam cum face acum Cezar Avrămuță,
etc.
Aveam o foarte buna prietena, Carmen, cu
care m-am intalnit - en passant - in piata. Ne lega mai ales o naratiune
care pornise de la weekenduri comuniste de Cupa IPA de slalom special si
urias. Stiam ca a dat la actorie si ca flirta cu lumea sa o numim
Milankunderiana a bucurestiului acelor ani, si am intalnit-o cu o
chitara pe Edgar Quinet (in spatele P.U., la Arhitectura). Imi arata un
biletel si imi zice: buna, ce mai faci? - si eu pe aici - si tu? -etc etc
- ia uite la astea cum iti plac?
Si imi arata un biletel pe care il avea in mana pe care scria o strofa:
"Mai bine haimana decat tradator,
Mai bine huligan decat dictator
Mai bine golan decat activist
Mai bine mort decat comunist!"
Zic:
"mda, merge, interesant". de atunci nu am mai vazut-o (decat vag, pe
FB, are poze cu pisici). Versurile, insa le-am vazut a doua zi pictate
pe un cearsaf, suspendat intre Universitate si Arhitectura, a treia zi cantate
in piata ora de ora, si a patra zi devenite motto al ziarului Romania Libera, unde era redactor sef adjunct Corneliu Vlad (a fost primul care l-a infruntat public pe Brucan, din cate imi amintesc), alături de „Dreptate, ochii plansi cer sa te vada”, pancarta scrisa de un student la Arte plastice.
Iar astazi, aceeasi treaba: comunistii revin la putere vopsiti in progresisti si globalisti care vor sa ne puna botnita, sa nu mai vorbim, sa nebage pasapoarte cu amprenta de carbon ca sa nu ne mai miscam si sa ne ia totul ca sa ne faca fericiti. Iar dreptatea revolutiei si mineriadei nici azi nu s-a facut. Ciudat ca toate acestea raman valabile, dupa 34 de ani. Nu credeti?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.